duminică, 2 decembrie 2012

Huiduieli şi fluierături

Aşa cum de altfel mă aşteptam, şi anul acesta Ziua Naţională a fost umbrită, să nu spun spoită, de apucături specifice (nu spun normale, pentru că nu sunt), stadioanelor ce găzduiesc meciurile "Ligii lui Mitică", reprobabile şi impardonabile într-o astfel de zi, încărcată de istorie şi suficiente motive care să-ţi ofere sentimentul de mândrie de apartenentă la o naţie. Se pare totuşi că încă nu suntem o naţiune, un popor, ci doar indivizi pe care doar buletinul îi face români. Spun asta din poziţia echidistantă a omului care nu este un mare patriot, nu are "Deşteaptă-te române" drept sonerie sau ton de apel pe telefon şi nici nu-şi etalează ostentativ pretutindeni "iubirea" pentru "patria mama" şi neamului căreia îi aparţine. O mai spun şi din perspectiva unuia care consideră că
sunt prea puţine gloanţe pentru toţi aceia care, fie numai imaginativ, l-ar lua la ţină pe personajul devenit ieri ţinta invectivelor şi fluierăturilor "maselor populare", în fapt un grup restrâns de pretinşi protestatari.

Nu insist asupra filmului evenimentelor de ieri, de bună seamă vi le amintiţi, căci sunt încă proaspete şi poate v-au durut ori încă vă dor ascuţit, asemeni unui stilet înfipt în inimă. Dacă nu, probabil o să vă doară după ce-mi veti citi gândurile expuse în următoarele rânduri. Eu am rămas cu mâhnirea şi întrebarea, deocamdată fără răspuns, referitoare la când anume vom reuşi noi românii să renuţăm pentru o zi măcar la dezbinare, la opinii politice întotdeauna agresiv expuse şi taman în cele mai nepotrivite momente, ca în cazul de faţă când firesc ar fi fost (zic eu) să ne simţim doar români, lăsând deoparte răfuielile pe criterii politice pentru zilele care vin.

M-au mâhnit huiduielile şi fluierăturile aruncate preşedintelui Băsescu, de acel grup protestatar, în propria accepţiune, adevăraţi patrioţi ai neamului românesc, tocmai în momentul prezentării onorului. Sigur, actul în sine este perfect democratic, iar dacă adăugăm comportamentul autocrat şi sfidător afişat ani la rând, Băsescu îşi merita cu prisosinţă huiduielile ce i-au fost adresate, cu atâta aplomb (pseudo) patriotic. Merita (şi merită) toate ocările imaginabile, invectivele cele mai fanteziste, dar NU la momentul respectiv. Oamenii aceia, unii de bună credinţă, nu toţi or fi fost "fluieraşii" (despre care însuşi preşedintele făcea referire zile trecute) aduşi de Ponta şi Antonescu, dând frâu liber tuturor nemulţumirilor şi frustrărilor acumulate, nu-l huiduiau pe Basescu, (în subsidiar, da), fluierăturile şi scandările ostile îl atingeau tangenţial, în acel moment presedintele hulit era o "victimă colaterală", România era însă atacată şi ponegrită din plin. Prin toate acele huiduieli, fluierături şi scandări, raportate stric la acel moment, acei "patrioţi", nu făceau altceva decât să-şi defăimeze patria, să calce în picioare drapelul tricolor, să-şi renege neamul şi istoria, pe ei înşuşi. Faptic, chiar se huiduiau pe sine delimitându-se de o Românie care, bună sau rea, e singurul loc pe acest pamânt caruia îi pot spune "acasă", căci aici s-au născut şi tot de aici le sunt strămoşii, cărora ieri EI le-au tras o palmă zdravănă peste obraz.

Cel mai probabil, aceşti indivizi au avut, au şi vor avea şi de acum înainte impresia că au făcut ceva lăudabil, dacă nu chiar eroic afişându-şi făţiş şi extrem de vocal nemulţumirea faţă de un personaj de altminteri de factură îndoielnică. Nu vor înţelege vreodată de ce şi unde au greşit, e peste puterea lor cognitivă. Poate şi pentru acest motiv îmi revine acum în minte o replică dintr-o comedie poliţistă americană de prin anii '90, ce face referire la "gloanţele" invocate undeva pe la începutul postării, "So many assholes, so few bullets" (The Adventures of Ford Fairlane - Rock'n'Roll Detective). Cam asta e tot ce aş mai putea spune pe final, stiu, nu-mi spune-ţi, citatul sună radical, extremist, brutal, tiranic şi total nedemocratic, însă consideraţi-l doar o figură de stil.

2 comentarii:

  1. Un cor de fluieraturi in asa moment festiv mi se pare si mie deplasat.Pe de ala parte cred ca si mie mi-ar fi fost greu sa ma abtin de la huiduieli(o faceam macar in gand)fiindca mi se pare jignitor ca omul asta , cel mai dezbinator dintre dezbinatorii neamului, sa primeasca onorul. Onor pentru un om fara onoare? Scuze, nu vreau o polemica politica, nici propaganda, incercam doar sa inteleg comportamentul celor care n-au putut asista in tacere la in moment solemn!DDoar suntem latini, nu? Deci patimasi si imulsivi.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Respect opinia ta, departe de a o considera polemica. Ideea e ca macar in spatiul virtual sa reusim sa nu traim dezbinati, macar aici sa fim un popor, o natiune si nu doar indivizi adunati intre granite geografice.
      De fapt insul a fost demis de vreo 7,4 milioane, deci nu era in masura sa primeasca onoruri din pozitia unui presedinte de stat, caci teoretic nu mai este.
      Merci pentru ca nu m-ai "fluierat". :))

      Ștergere