Vae victis!

Doar câteva zile ne mai despart de marea înfruntare electorală care are loc o dată la 4 ani, fiind menită să ne aducă un Senat şi o Cameră a Deputaţilor cu feţe şi obiceiuri primenite (de preferinţă în interesul cetăţeanului), cei compromişi în vechiul mandat legislativ urmând să dispară în negura uitării, un fel de "damnatio memoriae", pentru că nu-i aşa, de asta s-a inventat votul uninominal. Cetăţeanul, electoratul ştie exact pe cine a trimis în Parlament, ia urmărit evoluţia vreme de 4 ani de mandat, face o analiză, şi constată, mi-a reprezentat alesul interesele ori ba. Dacă impresia dominantă este aceea că i-au cam fost înşelate aşteptările normal ar fi să voteze acum pe altcineva, căci fostul a devenit "hostis publicus", demn de blamat şi de dat uitării.

Toate bune, numai că slabe şanse să se întâmple asta fiindcă apar câteva inadvertenţe şi anume, faptul că nu prea apar feţe noi, sunt cam tot ăia pe care i-am tot văzut de 20 de ani încoace, (mă rog, există irelevante excepţii de la regulă), unii apar periodic sub altă culoare, căci la noi politica se face pe culori, nu pe doctrine politice. Apoi mai intervine imposibilitatea noastră, alegători ori politicieni deopotrivă, de înţelegere a regulilor democraţiei. De fiecare dată s-a votat nu pentru cineva ci contra altcuiva, s-a ales răul mai mic din cele două oferte ale politicienilor, căci aşa cum bine ştim întodeauna s-au creat două tabere, coaliţii, alianţe, convenţii, cum vreţi să le ziceţi. Ideea formării a două poluri politice mari şi late, nu reprezintă neapărat partea proastă, nenorocirea este că au fost şi sunt create total eterogen, cu puţine ori chiar fără afinităţi ideologice/doctrinare, având drept suprem scop scorul, obţinerea majorităţii parlamentare. Balamucul şi harababura ahicunoscută din parlament, guvern şi restul instituţiilor statului tocmai din acest amalgam neomogen se trage, căci evident alianţele se destrămă instantaneu în perioada imediat următoare şi gata cu avantajul majorităţii parlamentare care dacă era de bună credinţă ar fi putut emite legi coerente menite să ridice ţara, să ne arate nouă alegătorilor că mergem spre mai bine.

Ideea de vot uninominal este în genere de bun augur, sigur ultima dată s-a întâmplat să acceadă în Parlament ocupantul locului 2 sau 3, dar cică s-a remediat problema cu această redistribuţie a voturilor care ducea la asemenea rezultate bizare. E bine pentru ai în faţă omul (politicianul), nu o listă de partid cuprinzând un număr de candidaţi care posibil să nu-ţi inspire incredere decât parţial, astfel generându-ţi o problemă de conştiinţă, să votez lista deşi nu sunt întru totul de acord sau las de la mine şi totuşi pun ştampila. Acum e simplu, ştii exact cine candidează în colegiul tău şi pui ştampila pe cine merită, dacă există, fiincă şi aici pot apărea probleme de constiinţă mai mult sau mai puţin civică, să votezi cu candidatul partidului pentru care nutreşti oarece simpatie ori să votezi cu un alt canditat din alt partid dar pe care-l consideri mai capabil în a-ţi reprezenta interesele. Există de asemenea alternativa abţinerii de la vot, democratică şi aceasta, căci votul este un drept şi nicidecum o obligaţie (cum am auzit unele voci), pentru că votând nominal pe cineva înseamnă că-mi asum persoana cu bune şi rele, ori dacă eu nu găsesc printre candidaţi unul care să corespundă criteriilor mele, nu votez, indiferent că mai există şi sintagma tâmpă de-a dreptul, cum că votul e o datorie civică, de unde şi până unde, nu pricep.

Ca să închei epic, îmi revine în memorie momentul istoric în care Brennus aruncă propria sabie pe talgerul balanţei cu greutăţi (oricum măsluite), replicând romanilor care protestau prin celebrul, "Vae victis!" Cine vor fi învingătorii, în primul rând cei care prind un loc în Parlamentul României, se pot considera de asemenea victorioşi aceia care le-au dat votul, cu menţiunea că ar putea să se dovedească o victorie a la Pyrrhus, fiindcă în cazul în care nu sunt mulţumiţi şi-şi vor interpela alesul, (chiar au dreptul s-o facă căci l-au votat uninominal în baza unor promisiuni mai mult sau mai puţin năstruşnice), acesta le poate da cu tifla oricând citându-l fie şi aproximativ pe conducătorul senonilor care au cucerit Roma. Învinşii..., într-un final noi toţi. De ce..., pentru simplul motiv că aşa a fost până acum şi nu văd vreun motiv logic pentru care s-ar schimba cursul evenimentelor, nimic nou sub soare aş spune. Desigur mai pot cita din Ed Murphy: "Ce începe bine se termină rău, ce începe rău se termină şi mai rău", iar acest Murphy era un optimist.