duminică, 23 decembrie 2012

Introspecţie duminicală

Prin comportamentul faţă de viată, noi oamenii ne împărtim în doua mari categorii, oi şi lupi sau pradă şi prădător, altfel spus, învins şi învingător.

Să mă explic, prima categorie, trăieşte după regulile grupului, mecanic, robotizat şi nici nu s-ar gândi vreodată că poate ieşi din şabloanele predefinite. Trăieşte asemeni animalului de turmă urmând-o pas cu pas, pentru că nu-i aşa, grupul îi oferă protecţie în faţa agresorului. Căci lupul cel rău, viaţa în cazul de faţă, nu va ataca la grămadă ci individual, supravieţuirea fiind asigurată numai în cazul în care nu se răzleţeşte de restul turmei. Desigur, ca întotdeauna, va exista şi oaia rătăcită,
aceasta şi-a luat inima-n dinţi si-a pornit-o teleleu, de capul ei, ignorând voit, poate din spirit de frondă, ori doar din inconştienţă valoarea defensivă a turmei. Acest element răzvrătit din tagma învinşilor, căci tot pradă va rămâne, deoarece nu posedă opţiuni de atac asemeni prădătorilor, va trăi zi după zi fugind, ascunzându-se, sperând să nu devină ţintă, adică tocmai ceea ce este, o pradă. Norocul îi va surâde sau nu, va mai rezita o zi sau pieri la festinul lupilor. Oricum îşi va duce viaţa în episoade zilnice, monotone, mereu sub spectrul pericolului la fiecare pas.

A doua categorie, prădătorii, diametral opusă primei specii descrise anterior, trăiesc în genere tot în grup, e drept mai mic din punct de vedere numeric, dar guvernat şi acesta de regulile haitei. Marele lor avantaj, de fapt supremaţia lor, constă în faptul că nu trebuie să se teamă, ei sunt prădătorii şi alţii vor tremura în faţa lor. Aceştia şi-au luat existenţa pe cont propriu şi nu speră doar să prindă ziua de mâine, nu-şi vor trăi viaţa în episoade zilnice, ci cap-coadă, niciodată monoton, pentru că pentru el prădătorul fiecare acţiune (vânătoare) este diferită şi nu va folosi aceeaşi strategie la nesfârşit. La fel ca şi în prima situaţie vom avea şi aici elemente rebele, care nu vor accepta ierarhia haitei, devenind mai departe nişte lupi singuratici. Nu-i plângeti încă, se vor descurca (uneori mai bine decât haita), chiar singuri fiind rămân animale de pradă, având soluţii de atac şi poate mai presus de toate tot ceea ce vânează nu vor împărţi cu restul grupului. Practic au devenit prădătorul suprem, care deşi solitar reuşeşte să-şi asigure supravieţuirea vânând de unul singur, lipsit de susţinerea haitei, şi tocmai de aceea superior ei.

De ce am scris aceste rânduri, simplu pentru că aşa ne compotăm noi oamenii. Unii aleg siguranţa îndoielnică şi perfidă a turmei, vor încerca să supravieţuiască târâş-grăpiş zilei de azi pentru a trăi şi ziua de mâine, care odată venită se va transforma în azi şi o vor lua de la capăt perpetuu. Însoţiţi mereu de nelinişti, nerealizări şi frustrări existenţiale, nu vor fi niciodată mulţumiţi, mereu vor avea ceva de reproşat vieţii, destinului, până când în final îşi vor definitiva misiunea în viaţa, aceea de pradă. Ceilalţi, cei care au ales să-şi ia viaţa în propriile lor mâini vor găsi cu siguranţă împlinirea, căci nu vor paşte iarba din jurul lor, ci vor căută să-şi atingă ţelul, prada, pentru care trebuie să lupte, să pleca la vânătoare. Aceştia nu vor aştepta să treacă cu bine ziua pentru a mai trăi şi mâine, ci îşi vor face din fiecare zi o garanţie a viitorului pe care şi-l doresc. De cele mai multe ori reuşesc şi nu vor deveni victime, căci prin definiţie sunt învingători.

P.S.: Mai sunt şi alte subcategorii înrudite cu cele mai devreme enunţate şi definite, vă las însă plăcerea de a le devoala personalitatea în solitudine, enumăr doar denumirile, fără pretenţia de a le enunţa în totalitate: cameleon, hienă, şarpe, maimuţă, vulpe, pisică, rechin, papagal... simţiţi-vă liberi la adăugiri atunci când veţi face propria introspecţie pe această temă.

O duminică plăcută vă doresc.

5 comentarii:

  1. Unii sunt lupi mai lenesi, nici nu se obosesc sa alerge prada.Prefera sa se camufleze sub o blana de oaie, sa se infiltreze in turma si sa o atace din interior.De astia te feresti cel mai greu, etaleaza o fatarnicie care te amageste si te dezarmeaza.Si cand te simti mai in siguranta si lasi garda jos...esti mancat! pe astia ii urasc cel mai tare nu pe lupul singuratic dar curajos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, parca e mai convenabil sa-ti cunosti adversarul

      Ștergere
  2. Foarte interesant acest articol! Chiar m-a pus pe gânduri :)
    Am întâlnit la începutul drumului meu profesional 3 persoane pe care le-aș putea caracteriza drept o combinație între cameleon, hienă, șarpe, rechin și papagal - totul depindea de persoanele la care se raportau. Ce mă amuza cel mai tare era faptul că spuneau ceva și făceau altceva, după care dădeau vina pe situații :)) În raport cu ele, eu eram oaia rătăcită, debusolată de toate vorbele și faptele contradictorii. Am părăsit ”grădina zoo” și am început să îmi construiesc o mentalitate de lup singuratic :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Roxana :)
      NU ştiu cât te-am pus pe gânduri, dar din comentariul tău sunt sigur că ai "prins" esenţa pe care încercam s-o transmit... Totodată mă bucur de fiecare dată când întâlnesc câte un idealist (în accepţiunea mea a cuvântului), semn că nu sunt chiar singurul din această specie (şi mai sunt printre comentatorii acestui blog, chiar mulţi)
      Nu zic că e bine, nici că toată lumea ar trebui să gândească ca tine (ca mine), evident, pentru unii este mult mai la îndemână să "pască iarbă" alături de celelalte "oiţe"... dar zic că este al naibii de bine să nu faci parte din "turmă", chiar dacă uneori "patinezi pe gheaţă subţire" şi deseori ai impresia că trăieşti printre dar nu esti dintre.
      Mulţumesc pentru că ti-ai făcut timp să lecturezi postarea şi să laşi un comentariu atât de la obiect :)

      Ștergere