joi, 19 decembrie 2013

Egoism

Pact cu Diavolita - Liz Hurley
A trecut deja jumătatea lunii decembrie şi toată lumea stă cu gândul la sărbătorile care urmează. Până şi la serviciu s-a instalat un soi de atmosferă mai relaxată decât în restul anului. Îmi zic să profit de lejeritatea programului şi încep să mă gândesc la Crăciun şi la noaptea dintre ani. Se pare că m-a pătruns spiritul sărbătorilor citind nepreţuitele sfaturi, generos împărtăşite de Ionuţ, referitoare la alegerea bradului. Auzi, brad de Normandia...
Renunţ, deocamdată, la acest gând, brazii de prin zona Semenicului ce-or avea. Am alte chestiuni la fel, dacă nu chiar mai importante de pus la punct. Cadourile! Iau o coală A4 (ca să profit şi de generozitatea firmei) şi m-apuc să schiţez „planul de bătaie”. Procedez organizat: înscriu întâi numere de ordine, 1, 2, ... 10, or fi de ajuns, dacă mai trebuie adaug; în dreptul fiecăruia trec numele persoanei vizate, începând cu ea, continuând apoi cu restul privilegiaţilor care vor beneficia de buna mea dispoziţie din prag de sărbători, alimentată de „tonele” de poze se sezon postate pe G+. Completez nume de parcă biroul meu s-ar fi transformat dintr-o dată în birou de evidenţa populaţiei, devine tot mai clar că nu-mi vor ajunge cele zece poziţii stabilite iniţial... O dau la pace, mai trec cinci... Şi alte cinci... Gata, ajunge, nu-s Moş Crăciun. Decid dintr-o sadică pornire să tai cinci de pe listă, aşa, doar pentru că pot, altfel spus să le fac plăcere „muşchilor”, c-aşa au vrut „vrea” ei. Ajung la partea cea mai importantă, punctul culminant, cum ar veni, alegerea darurilor. Nu-i tocmai o sarcină dificilă. Ştiu exact ce-ar dori ea, la fel şi cam ce-şi doresc ceilalţi favorizaţi ai sorţii, nu exagerez spunându-le astfel, căci din moment ce au ajuns pe lista mea, cum altfel i-aş putea numi. Mai dificil este să împac dorinţele lor cu aritmetica, astfel încât să se încadreze în limita finită a portofelului. Aplic din nou regula de trei simplă după cum vor „vrea” muşchii mei. Simt deja satisfacţia faptului împlinit, a lucrului dus la bun sfârşit... Nota bene: dacă ar fi un advertorial acu’ ar trebui să trântesc nişte linkuri şi să vă trimit la cumpărături... Da’ nu-i, iar partea interesantă abia acum începe.

– Ce listă cuprinzătoare! Te ajut cu ceva, nişte sfaturi poate? - aud în spatele meu. O voce cunoscută, dar aparţine unui coleg sau şefului, o mai auzisem în două rânduri (prima oară, a doua oară), iar graţie inflexiunilor neobişnuite n-aş fi putut s-o uit. Dau să mă întorc însă deja apăruse în faţa biroului aşezat pe un scaun care nu-mi explic de unde apăruse. Un prim şoc. Nu mai era personajul pe care îl cunoşteam, de data aceasta alesese să fie o prezenţă feminină. Reveni pentru câteva momente la imaginea ştiută râzând cu poftă, pesemne motivat de uimirea pe care o afişam.
– Mă gândeam că o să apreciezi schimbarea de „look”. Ţi-am citit blogul, citez: „o femeie ar găsi cu certitudine cuvinte mult mai elogioase la adresa personajului”. Eh, ai ocazia să mă prezinţi din perspectiva bărbatului. Râse din nou zgomotos, după care luă înfăţişarea dracului de gen feminin.

Îi cunoşteam de la prima întrevedere capacităţile paranormale, prin urmare nu mă impacienta nici râsul şi nici prezenţa iluzoriului personaj. Nu ne auzea şi nu ne vedea nimeni. Regretam doar că nu se gândise să apară într-un din acele zile „aglomerate”, adevărat balamuc. Acum, era oricum linişte şi pace. Totuşi, sunt bucuros că m-am „făcut” cu nişte idei de pus pe blog, imposibil să nu-mi zică ceva interesant, poate controversat, doar n-o fi făcut atât drum doar ca să-mi vadă expresia de uimire la vederea ineditei sale apariţii.

Îmi ghicise gândurile. Mă privi oarecum languros, îşi aprise elegant o ţigară şi prin puterile-i nebănuite făcu să apară pe birou două ceşti de cafea şi două pahare cu coniac. Afişă un zâmbet provocator în timp ce reluă discuţia.
– Cum îmi stă rochia, culoarea ta preferată, atunci când e vorba de vestimentaţia unei femei, roşul. Dar culoarea ochilor, părul, mă rog noua mea imagine. - îşi puse ostentativ şi totuşi printr-un gest elegant piciorul drept pe birou şi-mi indică cu privirea - Dar pantofii? Nu-i aşa că sunt splendizi!

Recunosc, imaginea de ansamblu era cât se poate de atrăgătoare, o combinaţie între Eliyabeth Hurley (din „Pact cu Diavoliţa”), Monica Belucci, Sharon Stone, Kim Basinger (în zile lor bune). Dacă ochii superbi, de altfel, n-ar fi avut acea abia perceptibilă sclipire malefică diavolească, poate aş fi înţeles cum stă treaba cu mitica expresie, „love at first sight”. I-am spus şi lui ei că nu intenţionez nici de-al dracu’ să-i fac apologia pe blogul meu, nu de alta, dar mi-aş strica imaginea de tip fidel privirii angelice a înşoţitoarei prin viaţă. Părea să înţeleagă, iar discuţia alunecă pe teme serioase, filosofice, aş putea spune. Cu toate acestea, dată fiindu-i natura, nu se putea abţine de la provocări subtile, pe care însă îmi era realtiv uşor să le ignor.

– Glumeam... Văd eşti ocupat cu redactarea listei de cadouri. Doamne, ptiu, ce-mi veni la gură... Drace, ce-mi place să vă văd pe voi oamenii cum faceţi toate aceste lucruri. Iar în preajma sărbătorilor totul se amplifică, un deliciu să vă privesc. Da, da, faceţi toate astea pentru a arăta celorlalţi cât de darnici sunteţi voi, cât de mult vă preocupă fericirea celor dragi. Aşi, sunteţi nişte egoişti fără pereche, întotdeauna vă puneţi pe primul plan. Să ne-nţelegem, nu-i nimic rău în asta! Voi v-aţi încăpăţânat să consideraţi egoismul drept un viciu. Dar nu-i aşa. Aş spune că de aici pleacă totul, eu chiar l-aş ridica la rang de virtute a virtuţilor, calitatea supremă a omului. Nu iubirea mişcă soarele şi celelalte stele, cum scria Dante în divina lui creaţie; egoismul vostru face toţi banii, tot din el se naşte până şi iubirea. Dar, voi nu sunteţi eu, ba din rândurile voastrea s-au ridicat aşa-zisii moralişti. De la ei vi se trage tot răul... Însă vă este mai lesne să daţi vina pe mine.
– Stai, să ne desluşim! îi spun, mirat şi neînţelegând unde vrea să ducă discuţia. Spui că ceea ce fac eu acum denotă egoism. Eu mă gândeam să... Îmi zâmbi compătimitor, dar la fel de binevoitor cum mă obişnuise şi nu pregetă să aducă lămuriri.
– Ah, nu doar în ceea ce faci tu, la fel ca restul semenilor tăi, acum. La modul general, ascultă-mă bine, tot ceea ce faceţi ori gândiţi are drept sursă egoismul intrinsec fiinţei voastre. Ca să fiu şi mai clar, din moment de ai conştiinţa sinelui egoismul este inevitabil. Tot ceea ce faceţi este generat de acest egoism. Uite, de ce faci lista aia? Pentru că vrei să aduci o bucurie celor apropiaţi ţie. Just, nu? Bine, însă pe cale de consecinţă te vei bucura şi tu alături de ei. Eh, şi-acum spune-mi, ce primează, bucuria ta sau a lor... Ah, nu-mi răspunde, ţi-ar fi oricum dificil să treci peste preceptele morale adânc implementate în sinele vostru, al oamenilor. De către cine, te-ntrebi desigur. Îţi spun, EL, ştii tu la cine mă refer, cealaltă jumătate, fără de care nici EU nici EL n-am exista, ca să fiu mai clar; deci, EL n-are niciun amestec. Nu de la el vine ideea despre morală. Recunosc, aici am partea mea de vină, „divină”, dacă vrei să glumim puţin. Da, exact, EU le-am dat unora, să-i numim moralişti,  ideea de a căuta şi scrie despre valorile fiinţei. Faptul că mulţi au încurcat „borcanele” ori au echivalat merele cu perele, nu-i vina mea; la fel nici că fiecare din cei care le-au citit elucubraţiile a înţeles ce a vrut.
– Aşadar, - mă simt obligat să intervin - motivaţiile sunt ceva arbitrar, întrucât pentru toate se pot găsi întemeieri bune; problema este care sunt întemeierile care trebuie socotite drept bune, juste, iar asta depinde de de scopul fixat, de interes. Interesul pune în mişcare tot felul de virtuţi dar şi vicii... De pildă, dăm ajutor altora pentru a-i obliga să ne răspundă la nevoie tot astfel, iar serviciile pe care le facem altora sunt, propriu-zis, un bine anticipat pe care ni-l facem nouă. Mă privi cu vădită mirare, fapt care mă făcu să cred că am intuit corect ideea din spatele spuselor sale, rostite pe deasupra vârfului pantofului roşu cocoţat pe birou.
– Cam aşa ceva. Iertată fie-mi revelaţia după care văd filosofia morală extrem de plicticoasă, probabil unul dintre cele mai eficace somnifere. Virtutea n-a fost nicicând mai compromisă decât prin tartuferia morală disimulată a zişilor moralişti. Asta nu înseamnă că aş nesocoti utilitatea generală a acestui caracter plictisitor. Este important însă ca oamenii care meditează asupra moralei să fie cât mai puţini, cu alte cuvinte, este deosebit de important, imperios aş zice, ca morala să nu devină cumva, într-o bună zi, interesantă, ar atrage prea mulţi prozeliţi. Pe scurt, cum să discuţi despre morală plasând-o astfel sub semnul întrebării, creând astfel o problemă; este puţin cam imoral să te îndeletniceşti cu un chip de morală discutabilă.

Priveam năuc, încercând să prin sensul ultimei fraze, atitudine care n-avea cum să scape interlocutorului interlocutoarei. Afişă, a nu ştiu câta oară, acea mină provocator senzuală, zâmbetul superior şi privirea angelic-demonică.
– Hai, nu se poate să nu înţelegi. Omul se naşte cu dorinţa de a fi fericit, iar această dorinţă, cauza primă a tuturor acţiunilor sale, se numeşte, în termeni curenţi, egoism. Nu-ţi nega egoismul, nu e un viciu, ci mai degrabă un dar care determină întregul fir al gândurilor şi acţiunilor omului. În concluzie, dăruieşte, nu doar în perioadele în care voi oamenii sunteţi pătrunşi se spiritul sărbătorilor. Completeză lista aia, fă cadouri, bucură-te şi bucură şi pe alţii în acelaşi timp. Fii egoist!

Se ridică de pe scaun, destul de sprintenă, semn că întrevederea se apropia de sfârşit. La fel ca în trecut, trosnetul oaselor îi trăda vârsta imemorabilă, mascată desăvârşit de aspectul exterior. Dintr-o dată am devenit curios. Voiam să văd dacă şi de această dată e mai înalt înaltă decât mine. Da, aceiaşi 2-3 centimetri în plus, dar acum îi puneam pe seama tocurilor.
– Îmi pare rău că nu putem sta mai mult la taclale, mă cam grăbesc. Ce crezi, am şi eu de făcut nişte cadouri dăcuşorilor mei. Pe tine deja te-am „cadorisit” cu un alt articol, e al treilea.

Râde reţinut în timp ce-şi lua la revedere întinzându-mi mâna. Ce să fac? Să-i strâng mâna sau s-o sărut, imposibilă dilemă, personajul era acelaşi. Mă salvează EA sau EL revenind la aspectul masculin cu care eram familiarizat. Zâmbeşte...
– Te-am pus în încurcătură, aproape te-ai panicat. - râde vizibil satisfăcut -  Păstrez deghizarea feminină pentru o viitoare întâlnire cu EA. Apropo, se pare că m-a plăcut şi sub această imagine, altfel nu-mi făcea invitaţia de a mai trece pa la voi. Totuşi, m-ar tenta o întâlnire aşa, ca-ntre fete. Ar fi distractiv să urmăresc mai apoi discuţiile dintre voi pe marginea unor subiecte mai mult sau mai puţin filosofice ori controversate, pe care desigur o să am grijă să vi le inoculez în minte. Linişteşte-te, glumesc!

Se transformă din nou, preţ de o fracţiune de secundă apuc să remarc zâmbetul oarecum rece şi licărirea demonică dar totuşi fascinantă a ochilor de o culoare nedefinită. Dispare într-o clipită. Lucrurile au revenit la normal, vânzoleala din jur, mă trezeşte de-a binelea, amintindu-mi că sunt la serviciu. Totuşi, nu este agitaţia obişnuită, balamucul cotidian a fost înlocuit de atmosfera ceva mai calmă premergătoare vacanţei de la finele anului. O uşoară undă de parfum (dacă ar fi un advertorial, desigur aş da numele şi evident linkul de unde îl puteţi comanda, da’ nu-i) persistă încă în aer. Descopăr destul de rapid sursa, o colegă tocmai trecuse pe lângă biroul meu în drum spre ieşire. Se făcuse cinci, ora de plecare. Mă găbesc şi eu, doar am o listă lungă şi nu vreu să las totul pe ultima sută de metri. Azi, chiar dacă nu cumpăr încă nimic, încep prospectările.

Arunc o privire pe birou şi observ lista completată. Ciudat, nu-mi amintesc să... Probabil altă şmecherie de-a lui ei la mijloc. O citesc la repezeală, îmi place, recunosc că are gusturi fine, (nu dau nici nume şi nici linkuri pe motivul expus în paragraful anterior) îi mulţumesc în gând pentru ajutor. Egoist fiind, sper să fac senzaţie la înmânarea cadourilor, de fapt, nu sper, sunt sigur... N-am cum să ratez, dacă nici dracu’ nu se pricepe la chestii de-astea, atunci cine... Să fim egoişti, nu doar de sărbători sau alte ocazii speciale, tot timpul. Şi să nu ne exprimăm egoismul acesta doar prin cadouri, se potrivesc la fel de bine şi cuvintele, gesturile şi orice vă trece prin minte.


Sursa FOTO

14 comentarii:

  1. Nu am nici un interes să te laud , dar mi-a plăcut egoismul tău, deși am unele rezerve. Egoismul asta, ca orice virtute sau păcat, are doua laturi-egoism constructiv și egoism distructiv. Una este să-ți faci o bucurie, dăruind, alta este să ții numai pentru tine, fără să dărui nimic. Sunt o egoistă particulară. Nu aștept nimic de la altul, când îi dărui, ceva. Sunt egoista perfectă. Aștept doar de la mine...să am mereu motiv de bucurie.
    Defapt, din egoism am trecut pe la tine, având astfel ocazia să citesc frumosul articol. Am vrut doar să-ți urez SĂRBĂTORI CU BINE, acel bine definitiv și total, pe care ți-l știi și-l vrei tu... în egoismul tău frumos!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, egoismul poate să fie izvorul răului ca şi al virtuţii (în egală măsură), totul depinde de condiţiile sub care se manifestă.
      Sărbători minunate, Maria. La mulţi ani! (asta în caz că nu ne mai citim pân' la anu', deşi mai avem timp)

      Ștergere
    2. Mulţumesc, Maria. Crăciun fericit, ţie şi celor dragi :)

      Ștergere
  2. :)) Intersant articol. Trebuie să meditez la el! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu proxima ocazie, îi voi sugera (ei sau lui, după caz) să te viziteze :)) Cu sigurantă va fi o întrevedere extrem de revelatoare asupra tuturor misterelor :)) Plus beneficiul unui articol de-a gata :D

      Ștergere
  3. Neata, m-am trezit special pe la 6 AM cand am vazut ca ai publicat ceva nou(eram pe mobil) am deschis calculatorul nerabdatoare sa-ti citesc gandurile. Articolele de asemenea factura sunt extrem de greu de comentat. Pe mine una ma lasa fara cuvinte. Ce as putea sa mai zic? Ca sunt de acord in totalitate? Totusi nu pot sa spun asta, caci nu sunt. :D :)) E adevarat ca oamenii rar spre niciodata fac lucruri dezinteresate, insa sa oferi cadouri pentru bucuria ta? Nu e cam exagerat? Ei uite ca asta nu am simtit niciodata. Daca am oferit un cadou(nu se intampla foarte des) am facut-o pentru ca am vrut sa-i fac celuilalt o bucurie, daruindu-i ceva ce stiam exact ca ii place, ca vrea mult de tot. M-am bucurat pentru el(daca l-am vazut sincer entuziasmat), nu pentru mine.
    In rest, subscriu celor de mai sus. :)
    In general cand vine vorba de cadourile pentru ceilalti sunt cumplit de neinspirata. Nu este nici pe departe activitatea mea preferata. Cand vreau sa-mi cumpar mie ceva am o mie de idei. :)) Deci, e chestie de imaginatie, nu de egoism. :)) :P

    Spor la cumparaturi, la rezolvarea tuturor activitatilor specifice acestei perioade din an! :) Activitati destul de solicitante in opinia mea. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şase AM... drace, ceasul meu biologic n-are cifra asta (am sters-o de pe vremea când am terminat cu milităria, acu' destui ani) :D
      Puţin exagerat trebuia să fie... pentru "impresia artistică" :)) Totuşi, atunci când observ că am reuşit să fac cuiva o bucurie, nu-mi pot reţine ideea că pe undeva în subconştient ştiam dinainte că mă voi bucura (egoist, în sens pozitiv) alături de respectiva persoană. De aici şi percepţia că bucuria mea "cântăreşte mai mult", fiind mai aproape de mine...
      Merci! Cum spuneam azi am făcut "cercetare de piaţă", de fapt, recunosc, câteva "chestii" mai deosebite, pentru o persoană cu totul deosebită, le-am procurat din timp. :)
      Ţi-aş spune urările tradiţionale, însă am bănuiala (destul de pronunţată) că e cam devreme, mai avem timp să ne "auzim" anul ăsta :)

      Ștergere
    2. Banuiesti perfect, Centurion, nu plec nicaieri... Doar ca anul asta intru mai greu(ca niciodata) in spiritul sarbatorilor. :P
      Noapte frumoasa! :)

      Ștergere
    3. Cu sigurantă pe 24 decembrie, către seară, (scăpată fiind de ceaiuri fierbinţi şi aspirine) îţi regăseşti spiritul specific sărbătorilor de iarnă. :)
      Noapte bună şi vise frumoase, iar până dimineaţă să "fugă" răceala :)

      Ștergere
  4. Mă aşteptam la o vizită din partea lui Herr Gott. Tot dracul vine şi ne confirmă? Dacă stau bine şi rememorez, el chiar se dezice de anumite acţiuni pe care oamenii i le pun în cârcă, de vină pare să nu fie numai el. Iaca aşteptam o apariţie "pozitivă", căci bun fără rău nu există, nici invers. Oricum, eşti favorizat, inspiraţie pentru articole, mai mult chiar, te-ai ales cu toată lista completată, fără ca tu să mai faci vreun efort înspre. Dacă te alegeai şi cu toate cadourile cumpărate şi distribuite fiecărui "norocos" de pe listă ... erai din calea-afară! Nici nu-ţi mai scriam ceva, de ciudă, evident! :)
    Povestea ta se întrepătrunde cu probleme umane pe care cândva le tratai cu mare seriozitate. Îmi amintesc articolele despre Adevăr, Copiii noştri ş.a. Îmi place şi abordarea aceasta ludică, de fapt eu fac cam acelaşi lucru (poate d-aia ne-am gudurit sub acelaşi copac?).
    Cunoasc o vorbă amuzantă despre omul egoist (adică despre toţi :D): "Adevaratul egoist acceptă chiar ca alţii să fie fericiţi. Dacă sunt datorită lui." Ţi-a confirmat-o şi Herr Teufel. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se putea altfel, după doi vine trei (acu' aştept revelaţia cu numărul patru) :))
      Favorizat, da, însă nu întru totul, cum bine ai observat. Am lista completă (şi lungă cât o zi de post), planul e gata, mai trebuie transpus în realitate... Îţi dai seama că dacă mă alegeam şi cu darurile nu scriam despre asta tocmai din egoism, cum m-aş fi putut bucura bănuindu-vă (ştiindu-vă) pe voi cititorii "verzi" de invidie :D
      O completare la vorba de duh de la finele comentariului tău: acceptă, dacă constată că fericirea altuia i se datorează :)) Aşa deduc eu din cele spuse de Herr Teufel, înfăţişat de astă dată ca eine sehr hübsche Fräulein Teufelin. :)

      Ștergere
  5. Aşteptam cu nerăbdare o EA malefică. A fost destul de cuminte, e şi normal să cunoască bine oamenii! :)
    Există un strop de adevăr în "logica" maleficei. Şi totuşi, sunt adevăraţi egoişti care refuză sa interacţioneze cu alţi oameni doar pentru a nu fi "deranjaţi". Aşa că, salut egoismul tău!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nerăbdare!? Bine, o să pun o vorbă bună pentru tine :)))
      Egoiştii la care faci referire nu-s autentici... Cum drac' să refuzi să-ţi "hrăneşti" ego-ul tocmai cu bucuria pe care tu o poţi genera altora? Şi nu doar de sărbători, dacă se poate zilnic :)
      Aşadar, să faci multe cadouri celor 1+2, trei (parcă) "ELE" ale tale :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.