Totul a început după ce Csaba Ferenc Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), şi-a făcut publică opinia, declarând că: "înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie încalcă dreptul la libertatea conştiinţei". Personal, o văd
ca pe o declaraţie de bun simţ, la care subscriu fără reţinere. Detalii asupra subiectului puteţi citi aici.
Evident BOR, sare de fund în sus, reacţionând cum alfel, decât conform secularului dogmatism orb, argumentul suprem, pe post de port drapel în lupta împotiva "ereticului Csaba", fiind unul de-a drepul pueril, cică, ora de religie este obligatorie în 25 dintre 46 de ţari ale Europei, numai în Franţa, Albania şi Macedonia materia religie neregăsindu-se în programa şcolilor publice. Bun, şi..., ce-i cu asta? Doar pentru că o majoritate face ceva, este nepărat necesar să ne aliniem, să fim cu turma... De ce? Bine, în cazul nostru, dacă privim la ce este în jurul nostru, mai mult, dacă ne imaginăm ce va aduce viitorul, se prea poate să avem o circumstanţă care ar justifica studiul aprofundat al religiei. Nu de alta, dar să învăţam "ştiinţific" cum să ne exprimăm corect când spunem: "dă Doamne..." sau într-un context diferit, "mare-ţi este gradina Doamne...". Lăsând gluma, replica Patriarhiei Române este conforma cu statul rigid, al Bisericii, potrivindu-se precum nuca în perete ca răspuns la opinia sus-amintitului preşedinte CNDC. Dar asta nu trebuie să mire pe nimeni, doar ei prelaţii sunt propovăduitorii adevărului absolut, precum şi al supremului argument "crede şi nu cerceta".
N-am să mă lansez acum într-o dezbatere pro sau contra, au făcut-o deja alţii, cu siguranţă mai credibili şi evident mai în cunoştinţă de cauză decât mine, care din fericire (zic eu) am avut o programă şcolară din care lipsea această pseudo-materie, pentru o instituţie laică, aşa cum ar trebui să fie şcoala publică. Citind articolul sus-menţionat, veţi găsi păreri bine ori mai puţin argumentate, laic ori teologic, ale unor nume cu rezonanţă, Mircea Miclea (psiholog), Radu Preda (teolog), Barbu Mateescu (sociolog).
Eu îmi permit o opinie bazată pe un singur argument logic, posibil de necombătut chiar şi pentru un teolog înverşunat, da, sunt arogant şi ignorant, ba chiar dogmatic în acesată privinţă. Religia nu are ce căuta în şcoli (mai puţin cele de profil, se întelege), pentru cel mai simplu şi evident motiv, anume: credinţa nu se învată, o ai sau nu, atât...
Iniţial nu am vrut să comentez, deoarece sunt şi nu sunt de acord cu predarea religiei în şcoli, în felul acesta neputând susţine un punct de vedere categoric. Subiectul acesta este dezbătut extrem de mult şi contestat pe măsură. Am să spun totuşi, ce văd bine şi rău în toată "povestea". Pornesc de la declaraţia preş. CNCD că: "înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie încalcă dreptul la libertatea conştiinţei". Nu e chiar aşa. De ce? Religia în şcoli se predă ca materie opţională, în plus 85% dintre români se declară creştini ortodocşi. Dacă elevii ar fi întrebaţi cum văd ei ora e religie, toţi ar răspunde că e un fel de "frecţie la picior de lemn"(scuze pt. "metaforă"), nicidecum, aşa cum s-a vehiculat, că i-ar îndobitoci, îndoctrina, puţin le pasă de această materie, cum le pasă şi de celelalte materii. Nu ar părea atât de inutilă această oră de religie dacă ea ar fi o oră, să zicem, de istorie/filozofie a religiei, şi nu predată neapărat de preoţi sau teologi. Învăţământul nu e neutru, iar materiile predate oferă modele de gândire incompatibile. Filogeneza darwinista e modelul general al biologiei, în filozofie sunt gânditorii atei, agnosticii, existenţialiştii etc., psihologia abordează religia ca pe-o nevroză, fizica e în conflict cu existenţa unui D-zeu suveran. Educaţia în şcoală oricum e în conflict cu tezele principale ale credinţei. Pe de altă parte, argumentul pe care l-aş aduce aici e că, spre deosebire de celelalte materii, religia se adresează minţii şi sufletului. Religia este o realitate, oricât am încerca să facem abstracţie de ea. Nu vreau să iau partea bisericilor, preoţilor, ritului, ritualului, cultului, dar ca să afirmi, cum am citit de curând, că această disciplină (religia)predată în şcoală, măcelăreşte sufletele, e prea mult. Dar mass-media atunci ce face? Înnobilează? Iată unde cred eu că îi găsim pe adevăraţii măcelari de suflete şi nu pe cei care se străduiesc să transmită nişte valori morale. Cine poate afirma (dintre părinţi, de exemplu) că religia este nocivă pentru copii, toxică, stresantă, traumatizantă, că inhibă, chiar dacă unele manuale sunt prost concepute iar unii profesori slab pregătiţi(ca şi la alte materii, de altfel). Poţi crede în D-zeu şi fără religie, fireşte, şi fără să mergi la biserică. Este alegerea fiecăruia. Mai bine citesc copiii tabloidele, mai bine văd nuditatea pe prima pagină a ziarelor, decât să înveţe despre nişte valori morale?! Unii comentează că religia spală creierele, manipulează, scoate inculţi, programează gândirea, uniformizează. Nu înţeleg cum contribuie aşa-zisa îndoctrinare religioasă la formarea viitorilor cetăţeni.
RăspundețiȘtergerePoate că nu neapărat se încalcă dreptul la libertatea conştiinţei, dar ceva tot se încalcă, ce să caute religia, impropriu numită materie, în programa şcolară a unui sistem de învăţământ laic. Cu siguranţă, elevilor de liceu, posibil şi celor din clasele VII-VIII, le pasă foarte puţin (spre deloc), de această "materie", sigur asta dacă vreun suflet mai sensibil şi influenţabil n-a fost corupt deja din clasele primare sau mai rău încă din mediul familial. Un adolescent are deja formată o conştiinţă, lucru care-i permite să discearnă şi să aleagă, credinţa e problema lui, dacă există, bine, dar la fel de bine se va descurca şi în absenţa acesteia. Însă, ce ne facem cu elevii din clasele primare... Mă îndoiesc că un copil de 6-7 ani (putem urca chiar pâna pe la 14), are propria sa putere de evaluare, propriul său, hai să-i zic liber arbitru, impropriu căci la acea vârstă nu prea cred că nivelul conştiinţei este suficient de ridicat pentru a înţelege..., iar de aici pericolul, nu de "măcelărire", mai degrabă de poluare sufleteacă, de îndoctrinare dogmatică, improprie vremurilor prezente (tot ca un fel de violare ori căsăpire spirituală sună). Cât despre valoarea indusă de manualele de religie, nu am îndoieli, ci certitudini, îngrozesc spiritul copilului şi raţiunea adultului care are curiozitatea de a le citi. Exeplificări multiple la aceste adrese:
Ștergerehttp://www.asur.ro/noutati/manualele-scolare-indoctrinare
http://www.rtv.net/manual-de-religie-contestat-elevii-amenintati-cu-iadul-daca-merg-duminica-la-film_43900.html
http://www.realitatea.net/manuale-de-religie-controversate-ministerul-educatiei-acuzat-ca-sperie-copiii_1005518.html
http://www.arhiblog.ro/stiati-contin-manualele-religie/
http://www.agentia.org/anchete/manual-de-religie-n-care-elevii-sunt-amenin-a-i-cu-iadul-dac-merg-duminica-la-film-37457.html
Adiţional argumentului simplist din finalul articolului, anume că nu ai cum să înveţi credinţa, poţi doar crede ori ba, vin cu o scurtă dizertaţie. Oamenii au inventat zeii, apoi (deja aveau prea multe plecăciuni şi ofrande de adus), s-au rezumat la unul singur (imaginând chiar o fascinantă istorioară menită a sensibiliza şi magnetiza spiritul), pentru că deseori oamenii slabi au nevoie de un sprijin, fie el şi imaginar, alteori de o scuză care să le justifice eşecul ori nepuţinţa (căci dacă aşa a fost voia Domnului cum aş putea eu să fac altfel, altă mostră de somn al raţiunii care cum spunea un mare pictor, naşte monstri, desigur într-un alt context, laic pe de-a-ntregul) şi tot ei cei slabi mai au nevoie de un stăpân care să-i ocrotească, uneori să-i pedepsească când greşesc, libertatea fie ea spirituală, ba mai cu seamă această perspectivă a libertăţii îi sperie de-a dreptul. Acum admitând rolul şcolii pe a forma şi educa caractere, de preferinţă puternice, care să se bazeze pe forţa şi cunoaşterea proprie şi nicidecum pe forţa (capricioasă deseori) unei entităţi superioare, fie ea divină, unde este morala, etica, însăşi valoarea materiei numită religie şi care este motivaţia prezenţei (obligatorii sau facultative) în programa şcolară. Să fie doar pentru netezirea, uniformizarea, mediocritatea (aurită a dictonului latin), pentru domesticirea/supuşenia omului, care astfel va recunoaşte superioritatea impusă de mai marii zilei… În acest context subscriu unui înţelept, recunoscând că "deasupra mea e Cerul, care e plin de stele".
Sigur, acest comentariu reprezintă doar opinie personală, sub nicio formă o polemică, cu atât mai puţin o intenţie radicală de a impune o idee, fiecare consideră ce doreşte despre orice, inclusiv referitor la acest subiect, destul de controversat, iar eu n-am de gând să schimb lumea, accept (ba chiar aplaud) “neuniformitatea” acesteia.
Asa cum nu te duci la biserica sa rezolvi probleme de geometrie sau de fizica, tot asa nu te duci la scoala sa inveti rugaciuni.Sau daca tot trebuie facuta religie in scoli(desi eu as zice un NU categoric) atunci sa se faca o istorie a religiilor, o comparatie intre ele, ceva care sa duca spre ecumenism nu spre fanatism.
RăspundețiȘtergereNici măcar chestia cu istoria religiilor nu ţine, elevii din clasele primare nu vor pricepe nimic iar pentru ceilalţi, care după 12 ani de şcoală laică, simt "chemarea Domnului", există facultăţii de profil.
Ștergere