Caesar - cuvinte celebre nerostite

Dintre numeroasele formulări memorabile atribuite lui Iulius Caesar, câteva sunt cel mai probabil plăsmuiri ale unor cronicari care doreau să adauge operei lor un la punctajul artistic. Astfel, se spune, că drept răspuns la ordinul ce-i fusese transmis – în urma uneltirilor lui Pompei, duşmanul să declarat – de a concedia legiunile care îi erau credincioase, Caesar  porni în fruntea acestora pentru a cuceri Roma. Sosind la Rubicon, râul de frontieră între Italia şi Galia Cisalpină
(ţinutul pe care îl guverna) el căzu pe gânduri. "Mai am timp să mă întorc, încă un pas şi va izbucni un război civil". Cam aşa suna monologul nehotărât al marelui om de stat roman. Dar, revenindu-şi brusc, el ar fi exclamat: Alea jacta est! (Zarurile au fost aruncate!), trecând apoi cu legiunile sale Rubiconul în 49 î.e.n.

Dacă analizăm mai de aproape această relatare, întrezărim neverosimilitatea ei. Nu numai firea energică a lui Caesar, întăreşte justificate îndoieli, ci într-o măsură mult, mai mare, constatarea că viitorul dictator prevăzuse cu ceva timp în urmă inevitabilul război civil, pe care avea intenţia să-l ducă până la capăt. Orice şovăială, într-un moment decisiv, n-ar fi provocat descurajare şi poate chiar dezertări printre soldaţii săi. Caesar era un comandat prea experimentat ca să nu prevadă urmările defavorabile unei astfel de ezitări. De altminteri, nici istoria acestui război, văzută prin lucrările unor istorici vechi nu semnalează episodul amintit. Expresia "să cadă zarul" (după cum sună mai corect în limba greacă), devenise proverbială cu mult înainte de Caesar, după cum afirmă istoricul antic Plutarh.

Controversată din punct de vedere istoric este şi exclamaţia lui Caesar în momentul în care s-a prăbuşit, străpuns de pumnalele conspiratorilor, la 15 martie 44 î.e.n. Se spune că văzându-l pe favoritul său, Marcus Brutus, înaintând spre el cu arma în mână, Caesar i-ar fi strigat îndurerat: Tu quoque, fili mi Brutus? (Şi tu Brutus, fiul meu?). Dacă această povestire ar fi adevărată, ea n-ar face decât să confirme legenda, conform căreia Caesar era tatăl lui Brutus, fapt care rămâne însă în chip neîndoios o simplă ficţiune, Ceasar fiind doar cu 15 ani mai vârstnic decât presupusul său fiu. Mulţi istorici ai antichităţii resping cât se poate de categoric aceste ultime cuvinte ale lui Caesar. Însuşi istoricul Gaius Suetonius Tranquillus, povesteşte în cartea sa, intitulată Caesarum XII. vitae (Viaţa celor 12 Cezari), la capitolul 82, că, după ce fusese lovit de primul pumnal, acesta a oftat adânc, căzând fără să mai pronunţe niciun cuvânt.

În concluzie, chiar dacă se poate dovedi că Caesar n-ar fi rostit niciuna dintre celebrele expresii – inclusiv cuvintele acestuia în urma victoriei de la Zela (Asia Mică): Veni, vidi vici (Am venit, am văzut, am învins) – care-i sunt atribuite, la fel se poate demonstra că le-ar fi putut totuşi rosti. Oricum, însă, aceste vorbe nu sunt născociri, cineva le-a spus, iar mai târziu, altcineva s-a îngrijuit de ele, modest şi anonim, dăruindu-le astfel posterităţii.

Sursa: revista Magazin Istoric, nr.7(76), iulie 1973

Sursa foto