duminică, 19 mai 2013

Ne oficializăm sau nu relaţia de cuplu?

Relatie de cuplu
Duminică fiind (încă este, deşi e seară deja), m-am gândit să abordez un subiect uşor, prea am scris mult şi încâlcit în ultima vreme. Am spus uşor, în sensul lejer, (nu vulgar, ori de moravuri uşoare), adică abordabil, ba chiar recomandabil într-o zi de odihnă. Mă rog, probabil îl citiţi luni de dimineaţă… la serviciu… lăsaţi scuzele, ştiu că se practică. Oricum, se pretează şi pentru lectura de luni, o zi în care, o ştim cu toţii,
nivelul IQ-ului este minim (al meu tinde spre zero).

Acum, că ne-am lămurit asupra motivaţiei generale, aceea de a dezvolta un subiect uşor asimilabil intelectual, repet, duminica fiind zi de odihnă, iar luni prima zi de lucru după 2 zile de pauză, să lămurim motivaţia subiectului dezvăluit cât se poate de clar încă din titlu, urmând aceeaşi linie a facilului indicat zilelor anterior menţionate.

Deunăzi citeam, ba chiar am şi comentat pe blogul lui Pato un articol deosebit, intitulat cât se poate de sugestiv, "Relatia de prietenie dintre un barbat si o femeie, exista". Încă de atunci mi-a venit ideea de a duce provocarea un pas mai departe, dar ocupat fiind cu alte gânduri şi dileme care aşteptau cam de mult să fie scoase pe tapet, am amânat acest articol, pentru zile mai libere. Ieri, claxoanele parcă interminabile ale colonelor motorizate de nuntaşi (cel puţin trei, da’ posibil să fii fost şi o a patra, dacă nu cumva era una dintre celelalte care trecea în reluare), care treceau prin faţa blocului meu începând cu orele dimineţii până după prânz, mi-au reamintit de tema a cărei abordare am amânat-o.

Aşadar, după ce m-am lămurit oarecum, lecturându-l pe Pato, la fel şi comentariile atrase de articolul acestuia, în privinţa prieteniei dintre o femeie şi un bărbat, iată în ce constă pasul următor al deducţiei logice. Dacă admitem că în cele din urmă, o asemenea prietenie, nu se destramă, ci evoluează (aş zice) către ceva mai profund, numit de unii iubire, iar de alţii (cinici şi nesimţitori la/în inimă) păcăleala la care recurge natura pentru a iniţia împrăştierea AND-ului, atunci apare firesc întrebarea (una dintre numeroasele generate de prezumţia amintită), oficializarea relaţie de cuplu întăreşte ori slăbeşte sentimentele care leagă respectivele persoane. Mă întreb făcând analogie cu faptul arhicunoscut, de altfel, că după ce obţinem ceva, de cele mai multe ori, interesul pentru acel ceva se diminuează, ba chiar dispare în unele cazuri. Oare căsătoria, acţiunea consensuală a două persoane de a-şi legaliza uniunea destinelor, diminuează sentimentul sublim care a condus la această decizie. Spun asta pentru că sunt cazuri, deloc puţine, când unii confundă respectivul certificat cu un fel de act de proprietate, iar alţii, la fel de numeroşi, consideră că odată căsătoriţi, comportamentul, sentimentele premergătoare legalizării relaţiei devin perimate, inutile, sfârşind mai devreme sau mai târziu în mlaştina singurătăţii în doi.

Sincer, n-am reuşit să-mi formez o părere stabilă, tocmai de aceea am definit subiectul drept o provocare, în primul rând pentru mine. Cunosc cazuri concrete, din cercul de cunoştinţe sau cel al colegilor de serviciu, atât de opuse încât chiar îmi este imposibil să mă pronunţ în termeni absoluţi, presupun că nici nu se poate generaliza, totul fiind specific fiecărui caz în parte. Astfel, unul dintre cunoscuţi a convieţuit perfect vreme de aproape cinci ani cu persoana care avea ulterior să-i devină soţie (cu acte), dar nu pentru mult timp, căci la nici jumătate de an erau despărţiţi. Sigur, există şi contra exemplul unei alte cunoştinţe care la vreo trei luni după ce şi-a cunoscut sufletul pereche, a luat decizia (evident împreună cu acesta), de a-şi oficializa relaţia. Au trecut ani buni de atunci, iar cei doi sunt încă împreună şi cel puţin mie, îmi par ca la început. Desigur, cunosc şi persoane (2 perechi, mai exact) care sunt implicate într-o relaţie de cuplu de ani buni, fără a arăta vreo intenţie de a-şi oficializa dragostea şi sunt fericiţi împreună. Se poate trage vreo concluzie general valabilă, unanim acceptată pentru lămurirea problemei? Evident se exceptă opinia inflexibilă bazată pe la fel de intransigenta etică şi morală creştină.  Habar n-am... Poate voi.

Ups! Tocmai am recitit aşa numitul subiect "uşor" şi constat că nu-i deloc facil de abordat, motiv pentru care recunosc că introducerea n-are nicio legătură cu "mâncarea grea" din cuprinsul articolului, dar parcă îmi pare rău s-o modific, de fapt mi-e lene şi în plus îmi place cum "sună". Poate era indicat să scriu despre istorie veselă (dacă tot îmi doream un subiect facil) sau să fac un rezumat al unui moment istoric inedit, însă cum spuneam, se apropie ziua de luni, iar iq-ul meu a pornit-o deja la vale, la fel şi pornirea intrinsecă de a răsfoi vreo carte sau barem revista Magazin istoric. Drept urmare, am răsfoit gânduri şi poate, de ce nu, v-am provocat şi pe voi să o faceţi..., iar dacă-i aşa mă bucur, am reuşit ce mi-am propus.


Sursa foto

26 de comentarii:

  1. Casatoriile sunt din ce in ce mai putine iar divorturile din ce in ce mai multe. Poate ca nu mai e la moda casnicia oficializata, e perimata.Vad la serviciu ca sunt foarte putine cupluri legitime, concubinajul e noua celula de baza a societatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că numărul acestor divorturi creşte si datorita superficialitătii de dinaintea oficializării... ştiu eu? Dar vezi, sunt cazuri fericite şi de-o parte şi de cealaltă, sunt cupluri care rezistă cu sau fără acel certificat... de fapt, nu prea cred că o simplă hârtie poate înlocui ceea ce este necesar pt ca relaţia să "meargă".
      Înţeleg că totuşi n-a fost un subiect prea "greu" dar nici facil nu este ....

      Ștergere
  2. Cred ca la temelia unui cuplu ar trebui sa stea comunicarea dintre parteneri...o prietenie adevarata si nu in ultimul rand acel ceva care ii leaga fara a putea sa si-l explice...oamenii trebuie sa comunice intre ei, sa se descopere unul pe altul...sa lege prietenii durabile intre ei...o prietenie se construieste greu dar o data realizata prietenia devine cel mai minunat lucru care se poate intampla oamenilor...prietenia nu are varsta...nu are limite...este neconditionata...este fireasca si este cea mai mare bogatie pe care oamenii o pot dobandi...iar acea hartie numita certificat este o hartie care nu este o certitudine a legaturii in cuplu definitiva si irevocabila...mentionam mai sus despre cum vad eu o prietenie adevarata si adaug ca din ea se poate naste o iubire...o prietenie se completaza cu iubirea...pentru ca acel ceva care ii leaga pe cei doi nu si-l pot explica...pentru ca se cauta unul pe celalalt...pentru ca stiu sa se oglindeasca in priviri unul pe celalalt...cazuri rare...de ceva vreme folosirea lui te iubesc a devenit egalul lui cum ai spune buna dimineata...asa cum a face dragoste a luat locul lui a face sex...pentru ca sufletul a fost detronat in favoarea lui ce marca de masina ai sau cate vile ai sau cate conturi detii in banca sau ce trup superb ai, etc...si atunci de ce ne mai miram ca relatia dintre cupluri se destrama uitand de asa zisele declaratii de iubire...adevarul este ca lumea in care traim este atat de nociva incat nu cred ca se mai poate discuta de iubire, cupluri, familie, etc...cei ce rezista au la baza o temelie si o constructie interioara solida si neatinsa de acest flagel contemporan...poate generatiile viitoare sa poata restabili liantul care ar trebui sa existe intre doi parteneri...pana atunci inarmati-va cu puterea necesara de a ramae verticali intr-o relatie de cuplu fara sa lasati sa vi se franga aripile sau sa vi se spulbere visele...scuze pentru lungimea comentariului dar subiectul este de actualitate si de discutat...Felicitari!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înţeleg din comentariul tău ceea ce contează cu adevărat într-o relaţie de cuplu sunt sentimentele care-i leagă pe cei doi, nicidecum bucăţica aceea de hârtie, cu atât mai puţin binecuvântarea preotului. Cam aşa am presupus şi eu.
      Motivul invocat de tine (lungimea comentariului), nu necesită scuze :) Eu trebuie însă să-ţi mulţumesc pentru că ai găsit timp pentru a-ţi exprima detaliat părerea.
      Apropo, îmi place cum ai spus: "pentru ca se cauta unul pe celalalt...pentru ca stiu sa se oglindeasca in priviri unul pe celalalt", superb.

      Ștergere
    2. Am omis binecuvantarea preotului pentru ca drept sa-ti spun nu toti preotii mai detin acest har...dupa opinia mea...optez pentru o binecuvantare curata data intr-o mica manastire unde curatenia sufleteasca domneste la loc de cinste...unirea a doua suflete trebuie sa primeasca binecuvantarea de la un suflet neprihanit...ca de exemplu, Manastirea Cetatuia Negru-Voda cu obste de calugari aflata in comuna Cetateni, judetul Arges...am mai scris despre ea dar o sa mai postez pe blog un material mai amplu...

      Ștergere
    3. Despre acest aşa numit har, chiar nu ştiu ce să zic, e o noţiune mult prea abstractă pentru mintea mea poate prea "matematică" să nu zic agnostică... :)
      În această privinţă mă raliez părerii lui Robert, care spunea şi el că nu pricepe partea legată de cununia religioasă. Asta însă nu înseamnă că nu respect ori judec în vreun fel opţiunea acelora pentru care preoţii înseamnă mai mult decât un om obişnuit, iar biserica este mai "altfel" decât o clădire oarecare.
      Mulţumesc din nou pentru timpul pe care-l acorzi lecturării acestui blog :)

      Ștergere
  3. morala crestina si normalitatea ar trebuii sa domine in gandirea noastra dreapta fata de Dumnezeu care nu e de acord cu trairea in pacat.Adica stai cu cineva si nu vrei sa te casatoresti cu el dupa ce ai ajuns la concluzia ca il iubesti si te iubeste nui corect asta e clar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuşi, sunt şi cazuri fericite (chiar am dat exemple) în care o relaţie durează şi fără "normalitatea" semnăturii primarului pe un petec de hârtie şi slujba ţinută de un popă; la fel cum sunt cazuri care au început bine şi după trecerea la "normalitate" s-a terminat "love story-ul". Sigur, sunt multe cazuri fericite care s-au raliat normalităţii, fie numai pe jumătate, trecând doar pe la primărie.
      Mersi pentru vizită si cometariu :)

      Ștergere
  4. Eu am decis sa oficializez, desi puteam trai linistit si fara acte. Singura chestie care chiar mi s-a parut inutila e cununia religioasa, nu am vazut nici un rost la aia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Partea religioasă nici eu n-o voi înţelege vreodată. Depinde de felul fiecăruia, resupun că pentru unii contează mai mult chiar decât actul oficial semnat la primărie. Acu' mă gândesc dacă oare aceste două demersuri sau numai unul dintre ele pot ţine alături două persoane care nu mai simt nimic una faţă de cealaltă... vorba ta, unii sunt fericiţi pe deplin fără să să simtă nevoia recunoaşterii oficiale a dragostei care-i uneşte.
      Mulţumesc, Robert pentru comentariu... o părere care mă face să cred că nu-s chiar rupt de normalitate :)

      Ștergere
  5. Eşti un om al tuturor dilemelor existente şi inexistente, carevasăzică! Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume, în punctele esenţiale! Cum am putea să te-mpăcăm? "Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei" ...
    Dar ce ziceai? Or, ne oficializăm relaţia, dar atunci să nu se schimbe nimica, primesc! or, nu oficializăm relaţia de cuplu, primesc! dar să se schimbe pe ici pe colo. Unde?
    Şi iarăşi zic, "din această dilemă" nu poţi ieşi! Cred că o să te băgăm şi mai mult în ceaţă prin comentariile noastre pro sau contra oficializării relaţiei de cuplu. Fiecare îşi va spune punctul de vedere, care pe tine nu o să te ajute cu nimic. Iată provocarea! Să faci ceea ce crezi, ceea ce simţi, ceea ce îţi doreşti cu-adevărat, dar să ții cont şi de celălalt! Fericirea ta depinde în aceeaşi măsură şi de fericirea partenerei de viaţă. Şi viceversa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he he... :)) Cam multe dileme în ultimele zile... ;)
      Din contră, observ cum părerile voastre risipesc din ceaţa care înconjoară "provocarea". În ceea ce mă priveşte, "provocarea" este legată strict de dezbaterea problemei, nu sunt în situaţia de a trebui să iau o decizie în acest sens la modul practic, din fericire :)) Răsfoiam doar gânduri şi mă bucur să văd că am reuşit să-i fac şi pe alţii să-mi urmeze exemplul ;) Acu' nu-s prea convins că am procedat corect, poate trebuia să răsfoiesc cartea de telefoane, de ce nu DEX-ul, fie el online :D
      Mersi mult pentru că ţi-ai rupt minute (multe) pentru lectură şi evident comentariu.

      Ștergere
  6. Oamenii nu sunt egali, nu gandesc la fel, nu se comporta la fel, asa ca intotdeauna parerile vor fi impartite. Ceea ce este bine pentru unii, va fi rusinos sau greu pentru altii. Eu ma bucur ca nu mai suntem indoctrinati ca altadata, ca suntem liberi sa luam decizii, chiar daca nu mereu vor fi cele mai bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord, Vienela... oamenii sunt atât de diferiţi încât nu cred să existe un şablon universal valabil (nu doar în cazul prezentat), şi unanim acceptat. Şi chiar e bine că este aşa, fiecare este liber să aleagă ceea ce i se potriveşte.
      Mersi mult pentru părerea exprimată şi mă bucur să observ că am reuşit să vă fac şi pe voi, vizitatorii blogului să vă "răsfoiţi" gândurile, aşa cum şi eu am făcut-o înainte să duc provocarea (inspirată de articolul lui Pato) un pas mai departe.

      Ștergere
  7. In primul rand trebuie sa-ti spun ca eu nu citesc bloguri la serviciu. Nu citesc nimic din simplu motiv ca nu lucrez la un birou, cu un calculator in fata. De aceea, abia cand vin de la job, seara, epuizata, imi permit sa scriu un articol si sa comentez pe la voi. Sedata masiv cu cofeina. Sau cafeina, cum vrei sa-i spui, tot un fel de drog e, acum sunt deja la a doua cafea. :))

    In al doilea rand, legat de subiect, chiar ca e dificil, am citit si comentariile anterioare, unii au generalizat foarte tare, lumea nu vrea sa vorbeasca in nume propriu, oamenii se feresc sa vorbeasca despre ei, asta vad ca se intampla peste tot, nu doar pe blogul meu.
    Dar blogul nu inseamna jurnalism. Eu nu l-am vazut niciodata asa. Desigur, pot sa spun si eu ca fiecare face ce vrea, ca e libertate, ca o hartie poate schimba in rau sau in bine situatia dintr-un cuplu, dar chiar nu pot sa fiu atat de ambigua. Eu si la mine pe blog cer oamenilor pareri clare, spune domnule ce simti, ce crezi, ca nu te da nimeni afara din blogosfera. Deci, sa revin, da, eu sunt pro oficializare. Daca se intampla sa gasim sufletul pereche, persoana cu care simtim ca ne putem intemeia o familie si alaturi de care ne vedem imbatranind frumos, de ce nu? Problema mea e ca detest circul. Detest nuntile. Nu-mi place sa fiu in centrul atentiei. Cred ca m-as multumi cu o casatorie la starea civila. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Nice pentru părerea expimată fără ocolişuri. Ca şi tine nu agreez "circul", mai ales claxoanele (chiar de ce-or da ture prin oraş?) şi da, dacă tot vorbim de ceva oficial nu văd altă variantă decât ofiţerul stării civile. Bine, recunosc, nici popii :)) Mă gândeam însă că unii privesc acel certificat ca pe un "act de proprietate" şi se schimbă total, devin altfel, uită comportamentul de dinainte, se comportă ca şi cum persoana de lângă îi aparţine de drept, căci nu-i aşa acum au hârtie parafată care le consfinţeste "uniunea". Îmi place tare mult statornicia experimată de "îmbătrânind", de fapt, ai spus definiţia iubirii: "a iubi înseamnă să vrei să îmbătrânesti lângă cineva".
      Hehehe... chestia cu cititul la serviciu era pentru "estetica introducerii" sau poate şi pentru alungarea crispării, emoţiei, pentru că urma totuşi un subiect "greu", deloc facil, cum încercam să nu sperii "auditoriul" ;) Pt. mine a fost o vreme când uneori mai apucam să-mi arunc ochii pe net de la serviciu, să am bucuria că fac ceva interzis şi nu mă prinde nimeni :)) Da' dar atunci nu aveam blog... acum am dar nu-mi pot permite mici escapade prin online :))

      Ștergere
    2. Neata, Centurion, pai...eu sunt destul de posesiva oricum, cu sau fara o bucata de hartie. :)) Deci nu are de ce sa ma schimbe casatoria. :)) In numele celorlalti chiar nu pot vorbi. :P
      Stiu ca de dragul introducerii a fost, si la mine la fel, ca sa vezi coincidenta. :D Nu puteam intra asa abrupt intr-un subiect atat de dificil. :))

      Ștergere
    3. Neaţa şi ţie, Nice! Sper că la tine nu plouă... Posesivă, zici? Nu te da de gol, lasă-l să afle după... :)) :P ;)
      Da' esti tare matinală! Eu nici nu mă trezisem la 7:38... abia urma peste 7 minute :D Eu încep lucrul la 9, iar azi nici n-am prins semafoarele pe roşu, plus că de dragul serviciului, dimineaţă sunt un Nigel Mansell (să iau unul de pe vremea mea) la volan. Am ajuns la fără 12. Si uite ce face omu' dacă ajunge mai devreme la servici... are timp să-şi salute prietenii din online, iarasi o să spui că-s favorizat, stiu ;) Am timp să trec şi pe la tine pe blog :)) la fel şi pe la ceilalţi.... dacă n-ar fi vremea asta ar fi ziua perfectă...
      Aşadar, amândoi încercăm să facem introduceri atractive ;) :))
      Te las, o zi bună, ba nu, perfectă să ai!

      Ștergere
  8. Hmm! problematic subiect :).
    Parerea mea:
    Un petec de hartie, nu tine o casnicie.
    Importanta e relatia dintre cei doi, comunicarea, respectul fatza de celalalt si de dorintele si nevoile lui ... si daca poti sa il accepti asa cum e, cu calitati si defecte si nu sa incerci sa il modelezi "dupa chipul si asemanarea ta". Eu sunt pro convietuire inainte de casatorie. Vezi in ce te bagi. Traiesti efectiv cu celalalt si abia atunci iti dai seama daca e ... sau daca nu e. Si e mult mai simplu si fara batai de cap sa te desparti in astfel de conditii. Iar daca totul merge bine si tii neaparat, poti sa ... "intri in randul lumii" si dupa. Problema e ca "lumea" te va toca marunt, ca doar nu are nimic mai bun de facut :). Dar daca reusesti sa treci peste asta, eu zic ca esti mai castigat experimentand "viata de familie" inainte de casatorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am dat seama pe măsură ce scriam că nu-i chiar un subiect lejer de duminică, aşa cum mi se păruse iniţial. Păi da, comunicarea este baza oricărei relaţii la fel cum este şi potrivirea de caracter, pt. a nu fi tentat să încerci să "modelezi" mai apoi. Respectul se subînţetelege.
      Da' uite că nici "perioada de probă" nu garantează reuşita, a scris despre o cunoştinţă care după aproape 5 ani de convieţuire, (timp suficient pt a te cunoaşte, iar nouă celor din cercul apropiat ni se păreau la fel de îndrăgostiţi si romantici ca la început), după oficializare, apropierea sentimentală a mai ţinut vreo 5 luni.

      Ștergere
  9. Mda, nu esti sigur niciodata. Inseamna ca ceva s-a schimbat acolo dupa oficializare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil, unii cred că odată parafată, deci recunoscută legal, într-o relaţie de cuplu nu mai e nevoie de nimic din toate cele care i-au făcut să-şi dorească să îmbătrânească împreună. Poate şi o doză de dezinteres...apare uneori după ce ai obţinut ceva anume, poate şi pt că ceva nedefinit se schimbă in interiorul fiecaruia si transformă totul într-o singurătate in doi.

      Ștergere
  10. Femeile vor doar BANI de la barbati, nu mai vor nimic altceva. De aceea acel act este unul de proprietate pentru ele. Ce casatorii ?! Sa fim seriosi, nu mai exista asa ceva, totul e fals

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deşi oamenii devin pe zi cetrece tot mai materialişti, n-aş risca să generalizez, precum că totul pe lumea asta se reduce la BANI. Totuşi, nu în puţine cazuri (hai să presupunem 50%) bărbatul este cel care îşi priveste "soţia" ca pe o "proprietate", asta prin prisma acelui certificat, care o transformă pe până nu demult adorata inimii sale, în maşină de gătit, spălat făcut curăţenie şi evident din când în când făcut sex (asta mai rar, doar dacă n-a avut amanta sau "centurista" timp de el sau el de ea) :))

      Ștergere
  11. sunt prea tanar si neexperimentat in domeniul acesta, peste vreo 10 ani as putea fi in stare sa zic ceva...asta in cel mai bun caz :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place ca esti optimist...oare chiar si dupa 10 ani o sa putem raspunde fara sa ne gandim ca s-ar putea sa gresim... oare chiar exista un raspuns unanim valabil si aplicabil, sau depinde de felul in care priveste fiecare cuplu in parte institutia casatoriei...

      Ștergere