Necunoscutul, fascinaţie sau teamă

Fiindcă este luni şi aveţi neuronii odihniţi după un weekend relaxant, haideţi să facem puţină înviorare (pseudo)intelectuală. Să vorbim aşadar, despre necunoscut, uneori ne temem de EL, alteori, dimpotrivă, ne fascinează. Totul depinde de contextul în care apare. Evident, dacă ne gândim la o călătorie de vacanţă, undeva într-o locaţie necunoscută
dar, al cărei pitoresc îl bănuim din cine ştie ce surse, imaginea necunoscutului devine extrem de tentantă. Mai mult, spiritele aventuriere vor fi de-a dreptul extaziate numai de perspectiva explorării unei locaţii total necunoscute, despre care n-au auzit nimic şi nici n-au văzut vreun documentar.

Totuşi, există situaţii în care necunoscutul ne sperie prin însăşi imprevizibilitatea sa. Să zicem că planează pe undeva, tot mai aproape de noi perspectiva schimbării locului de muncă, din varii motive, fie nu mai suntem mulţumiţi de ce ne oferă serviciul actual, fie se prevede declinul respectivei societăţi comerciale sau mai ştiu eu ce alte cauze, sunt o mulţime, alegeţi una la întâmplare. Eh, gata, acum cercetaţi-vă atent, care este sentimentul predominant, aceeaşi tentaţie ca pentru o insulă exotică a cărei prezentare aţi văzut-o în vitrina cine ştie cărei agenţii turistice, sau nu cumva teama de necunoscutul care se conturează înaintea voastră. Personal vă mărturisesc că de ceva vreme mă bate gândul unei schimbări, nu orice fel de schimbare, ci una radicală, adică să pornesc de la zero, într-un domeniu despre care nu ştiu nimic, mă rog aproape nimic, dar care oricum n-are vreo legătură cu pregătirea profesională. N-aş putea spune că mă fascinează prea tare, deşi există o doză de atractivitate sau mai degrabă de necesitate. Sunt luni de zile de când întorc problema pe toate feţele posibile, ba chiar în ultima vreme am mai inventat noi faţete, asta ca să nu las nimic la voia întâmplării sau poate pentru a mai trage de timp. Da, sunt un perfecţionist, un tipicar care nici să vrea nu se poate dezbăra de tendinţa de a despica firul în patru, de a analiza în amănunt chiar chestiuni mărunte, iar asta este orice numai insignifiantă nu. N-aş spune nici că-mi este teamă, că mă sperie trecerea bruscă de la un domeniu pe care îl îndrăgesc la ceva despre care nu ştiu mare lucru şi prin urmare nici nu se poate aduce vorba despre pasiune. Aşa cum spuneam, e vorba de conştientizarea unei necesităţi şi de ce nu a faptului că am ajuns la un capăt de drum. Nu există, nimic, absolut nimic care să semene măcar cu o portiţă prin care m-aş putea strecura înainte. Urăsc să stau pe loc, să nu înaintez şi totuşi îmi este oarecum peste mână să mă arunc cu capul înainte fără să verific adâncime apei. Ştiu, unii n-ar sta prea mult pe gânduri, ar face o analiză la rece a situaţiei şi ar acţiona în consecinţă. Posibil, undeva în interiorul lor să simtă aceeaşi reţinere, dar o ignoră pentru a nu pierde inutil vremea, ghidându-se poate după principiul că dacă alţii o pot face atunci de ce nu şi ei. Le dau dreptate, însă doza de necunoscut mă îndeamnă la precauţie, pierd vremea şi apar regrete, ilogice de altfel, sentimentul în sine fiind un non-sens atât timp cât nu s-a descoperit reversibilitatea timpului. Să ne-nţelegem, nu e vorba de nu-ş ce calificare NASA, nici de riscurile vreunui teatru de război, din contră, o muncă suficient de anostă încât să fie accesibilă aproape oricui. Presupune doar disponibilitatea de a schimba total mediul, altă ţară, limbă, obiceiuri, totul ascuns în pâcla groasă a necunoscutului. Avantajele sunt incontestabile, la prima vedere m-aş încadra perfect în această ecuaţie cu multe necunoscute, fie şi numai prin prisma faptului că nu prea sunt legat de vreun patriotism exacerbat de oraşul natal ori de ţară, la fel de persoane. Privind mai atent descopăr izvorul temerilor şi caut încă antidotul, s-ar putea să-l găsesc sau nu, ambele variante sunt posibile în egală măsură; căci nu-i aşa, atât victoria, cât şi înfrângerea sunt un sfârşit firesc al unei lupte, fie ea una interioară.

Ca să nu vă fac lunea şi mai insuportabilă decât este lăsată de la natură, închei pe un ton optimist spunându-vă că mă fascinează perspectiva necunoscutului, venit pe cale de consecinţă după depăşirea temerilor prezentate mai înainte. Bonus, pentru că azi mă simt mai mult decât generos, duc optimismul către apogeu deconspirându-vă că pregătesc nişte articole de vară, să vă trimit în vacanţă (virtuală), evident despre necunoscutul fascinant, de această dată, al unor ţări, regiuni, oraşe turistice. Aveţi vreo preferintă?

Sursa foto