miercuri, 8 mai 2013

Back in business

Am revenit după câteva zile de vacanţă. Ştiu, am întârziat o zi, dar aşa mi se întâmplă mie, depăşesc mai greu inerţia momentelor de "dolce far niente". Şi totuşi, nu se poate spune că n-am făcut chiar nimic. E drept, am intrat pe net doar pentru a juca şah on-line şi pentru a descoperi eventuale noutăţi. Nu insist asupra partidelor reconfortante de pe sahonline.ro, însă
voi aprofunda discuţia despre hoinăreala prin hăţişul de bloguri şi siteuri de pe internet.

Primul lucru care mi-a sărit în ochi, cum se spune, a fost uşoara ori mai grava apatie a unor posesori de blog. Credeam că doar mi se pare, însă am citit articole, pe câteva bloguri, care remarcau aceeaşi stare de fapt. Nici nu aveam neapărată nevoie de o confirmare în acest sens, o aveam chiar in blogroll-ul meu. Nu am multe linkuri, fiindcă n-am pornit de la ideea de link-exchange (pe care oricum n-o prea pricep, o singură adresă fiind din aceasta categorie) ci mai degrabă pentru a ma ajuta pe mine să accesez rapid blogurile pe care le citesc (şi uneori comentez). Cu toate acestea, două adrese sunt inactive de multişor, ba chiar, ultimul articol al unui blog poartă titlul (trist), "Ultimul cuvânt"; dacă aveţi curiozitatea să accesaţi linkul respectiv veţi constata că într-adevăr este vorba de un singur cuvânt, "Şfârşit". Mă întristează oarecum, dar e dreptul fiecăruia de a se comporta după bunul său plac, nimeni nu este "condamnat" să scrie pe blog, o face fiindcă simte o nevoie, de a fi auzit/ascultat, de a spune orice banalităţi îi trec prin minte ori dimpotrivă de a face publice articole elaborate. Atunci când dorinţa de a scrie, de a comunica nu mai există, ce rost mai are... Departe de mine intenţia de a judeca decizia cuiva, cine ştie cât de curând va veni şi vremea mea de a scrie un ultim cuvânt. Totuşi, îmi pare rău, un fel de tristeţe egoistă, pentru că am pierdut două bloguri pe care le citeam cu plăcere. Aveau stiluri complet diferite, unul pamfletar, precum exprima titlul, celălalt pe lângă articole din viaţa cotidiană, aborda subiecte dragi mie mai. putin convenţionale. La fel am simţit şi atunci când un alt glumeţ, din fericire, anunţa sec, pe la începutul lui aprilie, că renunţă la blog, bine că nu vorbea serios, ci era pus pe şotii.

Acum să vedem şi partea plină a paharului, fiindcă, da, există şi aşa ceva. Cum spuneam la început, am avut timp suficient pentru a mă preumbla în voie prin spaţiul virtual al internetului. N-a fost degeaba, am descoperit unele noutăţi şi mi-am spus că n-o fi de rău dacă le împărtăşesc cu voi, deşi s-ar putea să le ştiţi deja (n-am de unde să ştiu), dar risc totuşi lăsându-vă poate nişte linkuri pe care poate deja le cunoaşteţi.
  • Mi-a plăcut blogul lui Mihai Voinea, descoperit pe ToateBlogurile, iar ca să vă trimit direct la două dintre articolele sale care m-au impresionat, iata adresele #1 şi #2.
  • Blogul Tinei îmi era deja cunoscut din trecutele peregrinări prin vasta blogosferă, dar atunci am ales să vă trimit într-o călătorie cu degetul pe hartă (un alt blog care-i aparţine), eh, bine acesta este un blog personal. Vreme de vreo oră şi jumătate, poate ceva mai mult, i-am citit articolele, nu toate (că-s extrem de multe) şi m-am bucurat de o lectură reconfortantă. Un articol interesant, mai ales prin modul în care este abordat un subiect greu are adresa; iar un altul (de fapt o pagină a blogului) care conţine fotografie este aici. Ah, să nu uit, am găsit un articol cu a cărui concluzie sunt 100% de acord, nu de alta dar am trăit experienţa destul de recent când am zis eu că-mi fac blog de şah, taman pe wordpress.com, uite că mai sunt unii care sunt nemulţumiţi de complexitatea platformei, din facilităţile căreia eu folosesc 10% maxim, numai că lipsesc chestii simple, dar peripeţiilor mele cu acel blog le voi dedica cât de curând un articol.
  • Acum, pe final, un blog care m-a găsit el pe mine, mai precis urmare a comentariului lăsat de proprietara acestuia, am accesat linkul Nice. Au urmat ore, cred peste două, evident cu pauze de ţigare, în care am citit multe articole, toate interesante, unele în care mă identificam într-atât încât parcă le-aş fi scris eu; în minte desigur, fiindcă pe foaia albă, virtuală a blogului îmi iese mai greu. Să vă scriu adresele unor articole, le pun în odinea în care le-am descoperit fără vreo pretenţie de clasament (oricum mi-ar fi imposibil), primul, al 2-lea şi al 3-lea.

Dorindu-vă  o lectură cel puţin la fel de plăcută şi interesantă ca aceea pe care am trăit-o eu, închei aici încă un episod al periplului meu prin cvasi-infinitul internetului.

20 de comentarii:

  1. Multumesc de recomandari. E bine sa beneficiezi de munca de documentare a altuia!:))
    Si m-ai facut putin geloasa:cand o sa zica cineva ca a stat vreo doua ore sa citeasca pe blogul meu?:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh..., muncă; umblu şi eu pe ici-colo în căutare de lecturi reconfortante..., am pierdut două bloguri din şi-aşa scurta listă, deci trebuie să refac stocul, de ce nu să-l suplimentez ;)

      N-ai de ce să fii geloasă, la vremea când ţi-am descoperit blogul tot cam atâta timp am petrecut citindu-ţi articolele... şi mi-au rămas şi pentru zilele următoare. Chiar şi acum, după ce savurez "meniul zilei", mai scotocesc prin arhiva ta si întotdeauna mai găsesc câte un supliment "alimentar", o napolitană, un jeleu, o prăjiturică, o ciocolată (ştiu că-ţi place).... şi alte delicatese :)) Aşa-s eu, gurmand :D

      Ștergere
  2. Imi pare rau pentru Taraboste. Chiar imi place ceea ce scria el, sper sa revina. Uneori link exchangeurile sunt bune, dar sunt si linkuri care cu timpul isi pierd din valoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu sper să revină, a simţit omu' nevoia unei vacanţe. Chiar avea articole interesante la pagina UFO, desigur de apreciat erau de asemenea şi articolele cotidiene.

      Bun, cică link exchangeul creşte traficul, da' cum pentru mine chestiunea asta nu este tocmai prioritară (n-am de gând să monetizez blogul), scopul principal al blogrolului este acela de a-mi uşura accesul la blogurile pe care le citesc regulat, să nu supra încarc meniul semnelor de carte din browser. Cum îi spuneam Adeleinei, trebuie să suplimentez lista, fiindcă în ritmul asta de "pierdere" (2! din 10) a contactelor curând ajung să nu mai am ce să citesc.

      Ștergere
  3. După Pamfletar oftez şi eu. N-a mai vrut omul să ne încânte privirea cu stilul său inconfundabil, personalitate, expresivitate, autenticitate, nuanţă. Păcat!
    Pe "glumeţul", cum îi spui tu, Lucian, l-am descoperit şi eu. E un tânăr care promite.
    De pe blogul tău am gustat "Zeama de cuvinte" a lui Adelina. Şi-o face gustoasă, domnule! Zilnic trec să-mi iau porţia, sper că nu e zgârcită şi dă la toată lumea.
    Cât despre mine - că dacă nu mă laud io, n-o face nime - văd că de vreo 4 săptămâni n-am mai scris nimic. Nu se poate, atâta leneveală?! E o greşeală, sigur.
    Ne recomanzi blogul "Nice". Hai să vedem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca treci zilnic ma gandesc sa deschid o Cantina Saratilor, adica a celor care savureaza sarea si piperul din "zeama"!:)) Onorata de apreciere!

      Ștergere
    2. Da, pamfletarul e o pierdere, tocmai prin acel stil inconfundabil despre care vorbeai.
      Adelina este o "bucătăreasă" desăvârsită mai cu seamă la capitolul supe ori cuvinte, iar dacă porşia zilnică ţi se pare neîndestulătoare, are la frigider destule provizii la fel de delicioase. ;)
      Am observat că la tine nu se actualizează titlul ultimei postări de pe blog, oricum intru direct de pe Sporovăieli şi văd imediat ce este nou... O fi vreo meteahnă marca Blogger, (să nu se lase mai prejos faţă de concurenţă), că nici ăsta nu-i perfect, dar barem simplu de utilizat.

      Ștergere
  4. Oare de ce a incetat pamfletarul activitatea blogosferica ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu tot mai sper să revină, aceeaşi speranţă şi în cazul lui Taraboste. Cum spuneam, fiecare scrie cât timp o face din plăcere, altfel s-ar transforma într-o corvoadă şi atunci de ce să o mai facă, doar nimeni n-are contract cu blogul. Mie îmi pare rău că am pierdut două bloguri interesante, în rest nu-mi permit să judec ori să le condamn decizia de a renunţa..., va veni şi vremea când eu insumi voi pune punctul de final...

      Ștergere
    2. La 80 de ani vei pune punct, bine? Te joci cu vorbele şi ne întristezi :D O să luăm vacanţă definitivă cu toţii - asta e clar -, până atunci, hai, băgaţi mare!

      Ștergere
    3. N-am nici cea mai mică intenţie să vă intristez, mă gândeam la "punctul" în care n-am să mai simt pornirea interioară de a scrie pe blog... inevitabil va veni şi acel moment, desigur, nu prea curând, sper eu, dar va veni "finalul". Presupunând prin absurd, că trec de granita celor 60-65 de ani chiar crezi că aş mai fi capabil să nimeresc tastele, să leg literele corect, să formulez fraze ori măcar propoziţii simple....sau vrei subiecte pentru Sporovăielile blogului tău? :))

      Ștergere
  5. Ca sa vezi ca functioneaza telepatia intre noi, cand tu erai la mine, eu eram la tine. :)) Pai ce sa zic, ma bucur ca ne-am gasit, ca ai citit din urma, dar trebuie sa specific ca doua din articolele recomandate ii apartin colegului meu de blog, Dragos, care scrie mai rar, e drept, dar foarte bine. Dragos e un tip genial, cu mult umor, s-a specializat in pamflete. Noi ne stim practic de-o viata in blogosfera, ne-am cunoscut si in real, avem o palpitanta poveste pe un alt blog unde scriam in urma cu multi ani. In ultimul timp el a ales sa discute politica pe facebook si a cam abandonat blogul. Publica mai mult recenzii de carti si filme si, evident, pamflete. Am zambit cand am deschis articolele lui, sunt constienta ca scrie muult mai bine decat mine, si tocmai de aceea sunt mandra si fericita sa-l am alaturi pe blog. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti prea modestă! ;) Mi-aş dori să pot scrie, cu dezimvoltura ta, mi-ar plăcea să am inspiraţia ta în alegerea subiectelor, da' bănui că toate astea se câstigă în timp, iar tu ai vechime, eu scriu din noiembrie anul trecut. Articolele tale sunt excepţionale după umila mea părere, desigur e opinia unui om de formaţie tehnică şi nu umanistă, dar căruia îi place să citească şi care cât de cât apreciază corect valoarea unei "scriituri", fie ea pe un blog. Stiam că tu şi Dragoş împărţiti paginile blogului, doar am citit pagina IMPORTANT, despre care spunei că e ultima deşi trebuia să fie prima. ;) Am ales la întâmplare articolele, altfel ar fi fosr cam greu din sutele deja existente, oricum încercam să dau doar nişte repere, cine va fi interesat (iar dintre cei care intră pt prima oară sunt convins că vor deveni cititori fideli asemeni mie), are arhiva la dispozitie, eu am început s-o răsfoiesc... trebuie să recuperez, să ajung la zi cu lecturile :)) şi e mult de citit, iar asta e bine.
      Ahh, da, telepatia, pare-mi-se a fost dovedită ştiinţific... cum să nu funcţioneze între doi Capricorni ;) asta cu toate că iau exclusiv ca divertisment tot ce ţine de astrologie, numerologie şi altele asemenea. :))

      Ștergere
    2. * dezinvoltura NU cu M, cine o fi pus N lângă M pe tastatură şi tastele atât de apropiate :D

      Ștergere
    3. :)Multumesc pentru cuvintele frumoase, sincera sa fiu nu sunt obisnuita cu laude de la cititori, ai mei sunt ceva mai rezervati, asa au fost mereu. :P Acum am inteles de ce te-ai regasit in articolele lui Dragos, si el e de formatie tehnica, inginer chimist mai precis. Cocheteaza cu literatura si o face al naibii de bine. :D

      Ștergere
    4. Cu plăcere ;) dar nu sunt laude gratuite, sincer le meriţi, din punctul meu de vedere...şi asta contează. Vezi subtitlul blogului, promit să fiu sincer, nu şi imparţial, asadar pot să-mi permit să-mi exprim părerea evident subiectivă :))
      Posibil ca o gândire tehnică să te facă mai organizat atunci când cochetezi cu scrisul..., dar şi tu de joci şi învârţi cuvintele, formezi paragrafele al naibii de bine. :D iar sunt subiectiv !

      Ștergere
  6. Eu am descoperit ceva foarte frumos in on-line, blogul. De cand cu blogul toata ziua caut informatii despre promovare, teme si tot felu de prostii. Iti recomand sa joci remi online, e foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, minunată invenţie, BLOGUL... Pentru mine este ceva exclusiv pentru socializare (hai să zicem că în offline sunt desrul de introvertit), de "închegare" a unei (micro)comunităţi (mai mică ori mai mare, cum o fi ea în cele din urmă).
      Despre promovare, SEO şi alţi "draci de-amiaz" dintr-ăştia, sincer sunt total paralel, iar în direcţia asta răbdarea de a căuta şi învăţa nişte noţiuni, (cărora nu prea le pricep sensul), recunosc nu se prea regăseşte între virtuţile mele.
      Remi, n-am mai jucat de vreo 20 de ani..., online niciodată, prefer şahul, nu de alta dar în jocul ăsta joci 1 la 1, nu există hazard care să-si pună amprenta pe rezultat, dacă pierzi, o faci pe mâna ta, când câştigi ai reuşit fără "ajutor", iar mie nu-mi place să pierd, mai ales dacă sunt şi influenţe extrerne... :D
      Bine ai venit pe blog, te mai aştept şi mulţumesc pentru comentariu. :)

      Ștergere
  7. Salut,

    Multumesc pentru mentiunea de mai sus.

    Apreciez.

    Imi place stilul tau, calm si linistit. Voi reveni pe aici. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc si eu pentru apreciere, te astept oricand pe aici :)
      Nu era nevoie sa-mi multumesti, atunci cand am timp sa colind blogosfera si descopar ceve care imi place mai scriu cate un articol in care recomand cititorilor mei din ceea ce mi-a placut :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.