vineri, 14 iunie 2013

Asediul Rhodosului

Rhodos
Poliorcetica, arta asedierii cetăţilor, a cunoscut în epoca elenistică o dezvoltare fără precedent. Atunci şi-au făcut apariţia pe teatrele de luptă tot felul de maşini de război considerate le acea vreme ca tipuri de arme ultramoderne. Din acest punct de vedere, cel care
s-a remarcat printre contemporanii săi, cunoscut sub epitetul de Poliorketes (Asediatorul cetăţilor), a fost Demetrios, fiul lui Antigonos Monophtalmos (Chiorul), unul dintre generalii şi urmaşii lui Alexandru cel Mare. Istoricii antici, Diodor şi Plutarh, scot în evidenţă aptitudinile speciale ale lui Demetrios în domeniul tehnicii militare. Excepţional organizator, preocupat să aibă toate cele necesare războiului, Demetrios se simţea atras, mai presus de orice, de două lucruri: acela de a dispune de corăbii şi maşini de luptă uriaşe şi plăcerea de a le admira, fie în acţiunea lor împotriva inamicului, fie la manevre în timp de pace. Sub comanda sa s-au lansat la apă corăbiile cele mai grandioase de până atunci, adevăraţi munţi plutitori cu câte 15 şi 16 rânduri de vâsle. Faima îl preceda de departe, locuitorii oricărui oraş ameninţat de el se simţeau ca şi pierduţi îndată ce aflau că Poliorketul intenţiona să-i atace. Se spunea că nu există fortăreaţă îndeajuns de trainică spre a-i rezista şi că în faţa agerimii minţii sale şi a mulţimii resurselor materiale, nimeni şi nimic nu i se putea opune.

Cu toate acestea, a existat un oraş care a îndrăznit să-l sfideze. A fost Rhodosul – oraşul proteguit de Hélios, zeul soarelui – care deţinea în estul Mediteranei o poziţie strategică şi comercială de prim rang, făcând legătura între Asia, Grecia continentală şi Egipt. Antigonos Monophtalmos, basileul (regele) ţinuturilor din Asia Mică şi Siria, se afla în război cu Ptolemais, fiul lui Lagos, regele Egiptului, prietenul şi principalul partener comercial al Rhodosului. Antigonos le propusese rhodienilor un tratat de alianţă, solicitându-le corăbii de luptă pentru fiul său Demetrios. Tentativa se izbi de refuzul firesc al rhodienilor, de unde supărarea lui Antigonos şi izbucnirea conflictului armat.

Aşa avea să înceapă, în 305 î.e.n., memorabilul asediu al Rhodosului întreprins de către Demetrios Poliorketul, asediu care, contrar aşteptărilor, avea să se sfârşească, în vara anului 304 î.e.n., în avantajul şi spre gloria rhodienilor. Armata de invazie a lui Demetrios era impresionantă ca număr şi putere: 200 de corăbii de luptă, 170 vase de transport şi 40.000 de soldaţi, aceste forţe expediţionare fiind însoţite de circa 1.000 de corăbii particulare aparţinând unor negustori şi aventurieri atraşi din toate părţile de mirajul jafului în insulă.

Cei doi adversari au folosit, deopotrivă, tot arsenalul de arme perfecţionate: aruncătoare "artileria" timpului, catapulte (pentru azvârlirea suliţelor şi săgeţilor) şi baliste (lithoboli-petroboli, pentru aruncarea fragmentelor de stâncă, a bolovanilor şi butucilor). O redutabilă armă de asediu a Poliorketului era Petrobolul talanteean, capabil să arunce, la distanţă şi cu forţă, bolovani în greutate de 1-3 talanţi, adică între 26 şi 78 kg. Cu toată superioritatea sa, Demetrios nu a reuşit până la finele anului 305 să supună Rhodosul, astfel că în primăvara anului 304 î.e.n., decide să abandoneze operaţiile navale şi să mute centrul şi puterea atacului pe uscat. De această dată, Demetrios îşi pune în gând să-i învingă pe rhodieni nu numai cu forţa armelor, ci strivindu-i sub povara propriilor uimiri. Originala invenţie purta numele de helépolă (cuceritoarea de cetăţi), un enorm turn de asediu, care părea destinat, doar prin înfăţişare, să împietrească de spaimă pe apărătorii oricărei cetăţi şi care îşi făcuse apariţia pe câmpul de luptă ca rod a minţii născocitoare a lui Demetrios şi a colaborării unui arhitect atenian, Epomachos, aflat în armata lui Demetrios.

Nu era prima apariţia a monstruoasei maşinării, Demetrios mai folosise o altă helépolă, inferioară ca dimensiune, cu prilejul asediului cetăţii Salamina din Cipru (306 î.e.n). Helépola care urma să cucerească Rhodosul depăşea orice imaginaţie, un gigantic turn de asediu, de forma unui trunchi de piramidă, pătrat la bază, împărţit în nouă etaje şi susţinut de un număr de opt roţi uriaşe. Trei dintre laturile acestei cetăţi mobile erau acoperite cu plăci de fier destinate să ferească lemnăria de proiectilele incendiare, iar cea de-a patra latură (îndreptată spre inamic) avea numeroase ferestre de unde ostaşii din interior, împroşcau vrăjmaşul cu săgeţi, suliţe şi bolovani. Ferestrele aveau marginile căptuşite cu piei cusute laolaltă şi umplute cu lână ca să amortizeze şocul pietrelor azvârlite de lithobolii inamicului. Fiecare etaj avea rezervoare de apă, pentru stingerea unor eventuale incendii, tot felul de maşini de luptă repartizate proporţional cu mărimea şi forţa balistică, precum şi câte două scări largi, una pentru urcat (adusul muniţiilor), cealaltă servind la coborât, spre a se evita stânjenirea bunei funcţionări a turnului.

Diodor ne informează că pentru punerea în acţiune a helépolei era nevoie de 3.400 de oameni. Tot el ne dă şi descrierea dimensională a colosalei construcţii: 22 m lăţime şi 44 m înălţime. Informaţiile antice nu se prea potrivesc însă în această privinţă, Plutarh vorbeşte despre 48 de coţi lăţime, adică 21 de metri şi 66 coţi înălţime (29 m). Vitruvius, un istoric roman din sec. I î.e.n., vorbeşte despre 60/135 picioare, deci 18 m lăţime şi 40,5 m înălţime. Greutatea totală a helépolei era estimată la 180 de tone. Acelaşi Plutarh caracterizează magistral helépola în câteva cuvinte: "Fără să se clatine şi fără să se aplece încoace şi încolo, ea înainta fixă pe baza ei, ţeapănă şi cumpănită, cu zgomot asurzitor, umplând de spaimă sufletul, dar totodată desfătând ochiul prin măreţia ei".

Şi, ca şi cum helépola n-ar fi fost de ajuns, Demetrios a mai construit opt "broşte ţestoase", menite să apere săpătorii galeriilor subterane – căci s-a încercat şi o astfel de strategie – precum şi pentru protejarea celor doi "berbeci" spărgători de ziduri, înveliţi cu fier, de o mărime extraordinară (120 de coţi lungime, adică 53 de metri), ale căror capete se asemănau cu pintenii corăbiilor de război, fiind puşi în mişcare de braţele a nu mai puţin de 1.000 de oameni. În sfărşit, cu ajutorul echipajelor vaselor, Demetrios nivelă terenul din faţa helépolei pe o întindere de patru stadii (circa 700 metri). La toate aceste lucrări, care corespundeau celor şase mesopyrgii (porţiuni de zid cuprinse între turnurile incintei de apărare) şi la şapte turnuri din zidul împejmuitor al Rhodosului, Poliorketul s-a folosit de forţa a aproape 30.000 de lucrători... o operă aproape faraonică.

Cu toate acestea, într-o noapte întunecoasă, fără lună, rhodienii au dezlănţuit un atac potopitor şi puţin a lipsit să-şi vadă împlinită suprema năzuinţă, nimicirea helépolei. Demetrios a trăit clipe de panică atunci când una dintre feţele teribilei maşinării a fost incendiată urmare a pierderii scutului protector. Utile s-au dovedit atunci rezervele de apă, ostaşii sărind să stingă flăcările, iar mai apoi, cu multă greutate să scoată helépola din raza de acţiune a armelor inamice. După un ultim atac respins, Demetrios, îndemnat de părintele său, încheie pace cu rhodienii. Ca amintire palpabilă a asediului şi ca mărturie a vitejiei lor cât şi a puterii lui Demetrios, rhodienii – notează Plutarh – i-au cerut "Asediatorului de cetăţi", două maşini de asediu. După Vitruvius, arhitectul rhodian Diognetos, ar fi adus înşăşi celebra helépolă în oraş unde a aşezat-o în agora (piaţa publică).

Scăpaţi de grijile unui război teribil, rhodienii au ţinut stăruitor să-şi glorifice zeul ocrotitor, Hélios, încredinţând sculptorului Chares misiunea de a făuri un monument nepieritor, capabil să uimească privitorii şi să amintească posterităţii, peste veacuri, despre ceea ce însemnase lupta acerbă şi rezistenţa eroică a Rhodosului pe vremea când se războise cu vestitul şi temutul Demetrios, "Asediatorul cetăţilor". Chares se achită cu prisosinţă de sarcina primită, după ani de muncă titanică, portul Rhodosului se văzu într-o bună zi dominat de o lucrare plină de măreţie, o statuie de bronz a lui Hélios, înaltă de 70 de coţi (31 m). Epocala realizare avea să fie inclusă în numărul celor "şapte  minuni" ale lumii antice, sub denumirea de Colosul Soarelui (din Rhodos).


Sursa: revista Magazin Istoric nr. 10(19), octombrie 1968
Sursa FOTO

17 comentarii:

  1. :) Da, ai scris depsre minunea mea preferata :) Ma, sa stii ca esti o adevarata sursa pentru elevi si studenti deopotriva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ceva vreme, elevii leneși, care copiază referate, au o nouă sursă de inspirație. Referate.com și altele sunt deja expirate. În vogă este http://ubereuch.blogspot.ro/.

      Ștergere
    2. @ Robert - ai si tu "partea de vină", spuneai în comentul tău că este preferata ta minune a lumii antice... coincidenţa fericită a fost să ştiu de unde pot face un rezumat despre aceasta. Norocoşi elevii de azi, pe vreme a mea nu avem astfel de surse de inspiraţie, pt simplul motiv că la noi internetul apărut în '93, iar atunci nu mai avem nevoie ... cel puţin din acest punct de vedere.

      @ Ionuţ - Exact ce-i ziceam lui Robert... io n-am avut baftă de aşa ceva... Da pentru că tot a venit vorba şi pt că discutăm despre cele şapte minuni ale antichităţii, iar voi doi spuneţi că sunt folositor unora, mă hazardez şi-mi exprim şi eu megalomania incipientă: oare merit şi eu vreun mausoleu ori vreo piramidă mentru meritele deosebite mai sus menţionate?!? ;) :D

      Ștergere
    3. Io-s convins că meriți, domnu' ministru. Mai mult, îl vom și construi, de îndată ce vom prelua puterea în țară. Oau, cum sună asta...

      Ștergere
    4. Ce onoare, dom' preşedinte ;) Acum că putem considera drept cunoscută dată CÂND, mai rămâne să vedem DACĂ... preluăm puterea şi evident CUM (revoluţie de catifea, războiul rozelor, insurecţie, lovitură de stat etc.) :)))
      Cum să sune... viitorul sună bine! Da' io cred că trebuie să-mi schimbă titlul blogului în "Salutări din Balamuc" (nu de alta dar mai apar vizitatori noi şi să ştie exact unde au nimerit)... Desigur este o idee pe care mi-aş permite să o sugerez cu deosebit respect şi "consideraţiune" (exprimarea pleonatică este mai mult decât necesară) chiar şi blogului prezidenţial pe care cu onoare ne încântaţi cu prezenţa scrisă :P :D ;)

      Ștergere
    5. Să nu-ți schimbi titlul blogului, că e marcă înregistrată începând de azi. De acum. Am zis primul (mă rog, al doilea, da' Vacanța Mare nu se pune), mi-a plăcut, ți-a plăcut, m-am jucat un pic prin Adobe și s-a făcut. Picant și de toate? Nicidecum. Salutări din balamuc!

      Ștergere
    6. Se poate, dom' presedinte să vă plagiez!? Tocmai eu? Era doar un "tease" evident fără "strip", doar ca să "trolez" puţin şi pe propriul blog (mă rog, castru)... nu doar la tine în "colţul picant şi cu de toate" ;)
      Las' că poate mă prind cum fac un logo în GIMP, măcar să pun indicator că p-aici unele lucruri (comentarii) nu sunt ceea ce par la prima vedere (deşi recunosc că există momente când mă mai gâdilă "licuricii/cărăbuşii/piticii" de pe creier).

      Ștergere
    7. Ei, nu era vorba de plagiat, ci doar de conținut duplicat. Că după aia se supără Google pe noi. Deși, ce-i drept, miniștrii au ceva experiență la plagiat în țara noastră:))).

      Ștergere
    8. Tocmai la asta mă gândeam... ca ministru model, n-aş vrea să mă compromit în ochii naţiunii plagiind un comportament plagiator ;) unde mai e originalitatea... Plus că vorbim despre o nouă Republică unde lăsăm deoparte tarele actualei.

      Ștergere
  2. Se putea face si un film dupa istorioara asta, ti-ar placea sa-l vizionezi? :D
    Din pacate Chares nu si-a indeplinit misiunea pana la capat, iar Colosul lui nu a rezistat de-a lungul secolelor... Daca izbutea, insula greceasca ar fi fost azi una din primele atractii ale lumii. Si asa este luata cu asalt de un milion de turisti anual.
    Tin minte ca imediat dupa '89, marele vis al mamei era sa viziteze insula Rhodos. Intre timp a ajuns in multe colturi ale Europei, mai putin acolo. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranţă mi-ar plăcea să văd un film pe acest subiect, nici măcar nu l-aş pirata, chiar aş cumpăra bilet ;) De fapt, îmi plac toate filme istorice, Troia şi Gladiatorul (mai ales pt coloana sonoră) sunt două titltulri care-mi vin acum la repezeală în minte...
      Da, doar 56 de ani a rezistat minunea lui Chares, asta dacă este să dăm crezare existenţei Colosului.

      Ștergere
    2. S-a făcut un film despre Colosul din Rhodos, eu l-am văzut prin liceu. cred că se numea exact Colosul din Rhodos. Ok sa nu va asteptati la efecte speciale gen Star Trek. A fost facut prin anii 60-70, cred, cand filmele cu subiect istoric erau la mare cautare.
      Mi-a rămas în minte una din scenele finale, cand Colosul se dărâmă. Aia era bine realizata.
      Excelenta postare, Centurion. Nu stiam toate astea.

      Ștergere
    3. Nah, că p-ăsta l-am ratat... sau poate nu-mi amintesc eu (nici n-ar fi de mirare la câte filme am văzut) Oricum, istoriografia nu poate confirma, nici infirma (cu probe incontestabile) existenţa, respectiv legenda Colosului, nici măcar asupra poziţiei acesteia. Totuşi, zic eu, că nu iese fum fără foc, deci un sâmbure de adevăr există intotdeauna.
      Mulţumesc pentru apreciere, îmi face bine să ştiu că ceea ce postez nu este interesant doar pentru mine.

      Ștergere
  3. "Dat fiind faptul că articolul dezvoltă subiectul în detaliu, orice adăugire este superfluă, redundantă şi deci, în mod logic, inutilă", spunea un mare om de stat, ministru, cred.Dacă Domnia Sa a reuşit să facă totuşi un rezumat, să tragă o concluzie la cele citite, eu, cu umilinţă mă-nclin spunând că nu pot să mai adaug nimic. Drept pentru care mă retrag în cochile, nu înainte de a felicita autorul articolului mai sus prezentat pentru abordare şi detalii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că recunosc personalitatea, încă neinclusă în manualul de istorie (câtă nedreptate :D), aşijderea şi contextul în care a rostit încă anonima frază :)) ;)
      Felicitările le merită, cu prisosonţă, autorul articolului original - Nicolae Onea, colaborator al revistei Magazin Istoric - eu nefăcând altceva decât să rezum o istorioară inedită şi plină de farmec (mai ales pentru iubitorii de istorie). În numele meu şi desigur al autorului mai înainte citat, mă înclin şi mulţumesc pentru amabilitatea comentariului.

      Ștergere
  4. Cu toate ca detest razboaiele, mi-ar fi placut sa traiesc in acea perioada si sa fi fost partasa in simtire a vremurilor de atunci...dar postarea ta a facut-o cu prisosinta dezvaluindu-mi lucruri pe care nu le cunosteam in totalitate si pentru care iti multumesc...Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Uneori mă gândesc că mi-ar fi plăcut să trăiesc în anumite perioade demult apuse, unele chiar au un farmec aparte, foarte probabil, ireproductibil în vremurile moderne.
      N-aş spune că detest războiul, îl consider ca pe un fapt normal având în vedere natura umana, se pare că avem (auto)distrugerea în sânge... De fapt era un filosof care enunţa că, un război odata la 30 de ani ar fi chiar benefic, eliminând elementele slabe...

      Ștergere