miercuri, 26 iunie 2013

Paris şi Île-de-France

Paris
Reputaţia Parisului este greu de egalat, fiind unul dintre cele mai frumoase, mai interesante şi mai romantice oraşe ale lumii. Adesea numit Oraşul Visurilor, Parisul a fost din cele mai vechi timpuri un fel de Mecca pentru artiştii şi scriitorii în devenire, pentru gânditori şi deopotrivă pentru aventurieri.

Île de la Cité este cea mai veche şi mai renumită parte a Parisului,
o insulă cu o lungime de puţin peste un kilometru. În timpul dominaţiei romane, aşezarea, numită Lutetia Parisiorum, a prosperat, devenind punctul central al unei reţele de drumuri ce traversau partea de nord a Imperiului Roman. În secolul al III-lea aşezarea a fost distrusă de barbari, iar când Parisii au refăcut-o, au construit un zid gros de piatră, transformând-o astfel într-o fortăreaţă. În anul 508, Parisul era cetatea de scaun a regilor franci. Când în anul 987 Hugues Capet a fost înscăunat rege al Fraţei, Parisul, devenind capitală, a devenit şi mai important. Île de la Cité a fost reşedinţa regilor Franţei din secolul al X-lea şi până în veacul al XIV-lea.

Catedrala Notre-Dame este chintesenţa oraşului. Între anii 1163-1375, armate de meşteri au lucrat pentru a crea o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice. Catedrala a devenit punctul de întâlnire al breslelor de meşteşugari şi un loc de educaţie renumit în toată Europa. Pe fondul acestor realizări a fost construită apoi cea mai faimoasă universitate a lumii, Sorbona. Catedrala a plătit tribut schimbării vremurilor, neglijenţei şi vandalismului, mai ales în secolul al XVIII-lea, revoluţia franceză a însemnat sculpturi furate şi statui decapitate. Până la momentul în care Napoleon s-a încoronat împărat, aici, în 1804, catedrala a fost lăsată într-o stare de plâns. Romanul lui Hugo, "Notre-Dame de Paris", a reprezentat un element care a stimulat planurile de restaurare, iar activitatea istoricului şi arhitectului Eugène Viollet-le-Duc începută în 1844, a redat catedralei splendoarea de odinioară, o capodoperă a stilului gotic francez. Ca fapt divers, orga catedralei, cu cele 110 clape şi 6.000 de tuburi este cea mai mare din Franţa. Anumite tuburi s-au păstrat din Evul Mediu târziu, cele mai multe datând din veacul al XVIII-lea. În 1868, maestrul constructor de orgi Aristide Cavaillé-Coll a îmbunătăţit mecanismul tuburilor în încercarea de a-l face expresiv şi versatil, asemenea unei orchestre simfonice. În prezent, concerte de orgă cu intrare liberă au loc în fiecare după-amiază de duminică.

Dacă ai drum prin Paris, fă o plimbare prin Cartierul Latin. Pornind de la Pont ou Double, lângă Notre-Dame, traversează Quai de Montbello. Mergi prin micuţa grădină din faţă, unde un fals accacia are reputaţia de a fi cel mai bătrân copac din Paris, treci pe lângă micuţa biserică de secol XIII St.-Julien-le-Pauvre, fă dreapta pe Rue St.-Jacques şi apoi pe Rue de la Huchette. Ai ajuns în inima Cartierului Latin, strada e dominată de restaurante greceşti, dar şi de faimosul club de jazz Caveau de a Huchette, de la numărul 5. La capătul străzii fă stânga pe Rue de la Harpe, încărcată de cafenele şi cluburi. Traversează Boulevard St.-Germain şi urcă panta Boulevard St.-Michel, treci pe lângă ruinele băilor romane, fă dreapta şi ajungi la Musée de Cluny. Aţi obosit? Eu da... Ne odihnim coborând pe Rue Soufflot pentru a ajunge la Jardin du Luxenbourg, în secolul al XVII-lea aleile sale ofereau cele mai relaxante plimbări. Ieşim din Grădinile Luxemburgului prin dreapta Palais du Luxembourg (sediul Senatului) pentru a ajunge la Odéon-Théâtre de l’Europe, construit în sec. al XVIII-lea. Continuăm plimbarea coborând pe Boulevard St.-Germain, trecem pe Rue de l’Ancienne Comédie, iar pe dreapta vedem Le Procope (nr.13), prima cafenea din Paris, acum restaurant. Vă e foame, nu? După ce mâncăm am putea vizita Musée National Eugène Delacroix, mica grădină de lângă vechea abaţie St.-Germain-des-Prés unde se găseşte sculptura lui Picasso "L'Hommage à Apollinaire". Ne oprim să bem o cafea (sau suc) la Les Deux Magots sau Café de Fleurs, două dintre cela mai cunoscute cafenele din Paris.

Părăsim Cartierul Latin pentru a vedea Musée d’Orsay, unul dintre cele mai bune muzee de artă care acoperă perioada cuprinsă între 1848-1914, o perioadă interesantă şi dinamică în arta mondială, dominată de Paris, toate numele mari sunt aici. Clădirea muzeului deschis în 1986 este neconvenţională fiind transformată dintr-un hotel şi o gară de pe Rive Gauche, aspectul deosebit câstigând admiraţia tuturor.

Turnul Eiffel se ridică pe întinderea verde a Champ de Mars, fostul teren pe care se ţineau parade militare cu 140 de ani înainte de construirea sa, fiind cel mai durabil simbol al Parisului. Construit în perioada ianuarie 1887 - martie 1889 pentru a sărbători centenarul Revoluţiei franceze. Câteva date tehnice despre creaţia lui Gustave Eiffel: înălţime (inclusiv antena) 319 m, care poate creşte în zile caniculare cu până la 15 cm, prima platformă se află la 57 de metri, a doua la 115 m, iar platforma din vârf la 276 m. Pentru construcţia turnului s-au folosit peste 15.000 părţi metalice îmbinate prin 2,5 milioane de nituri. Statistica ne vorbeşte despre circa 6 milioane de vizitatori pe an.

Champs-Élysées a evoluat de la un drum nepavat şi plin de bălţi devenind una dintre cele mai renumite străzi ale lumii. Maria de Medici a început refacerea acestei străzi în 1616, iar apoi, după ce peisagistul André Le Nôtre a plantat copaci pentru a încadra vederea spre Luvru, strada a devenit un loc foarte la modă pentru plimbările cu trăsura. În 1836, când priveliştea a fost desăvârşită cu Arcul de Triumf, Champs-Élysées a devenit cu certitudine cel mai elegant loc de promenadă din Paris.

Pentru a vedea Parisul în eleganţa sa supremă, fă o plimbare de la Opéra Garnier spre Champs-Élysées şi apoi prin Jardin des Tuileires (proiectate în 1564 pentru palatul Caterinei de Medici; palatul a fost distrus în 1891 de către comunarzi, însă grădinile s-au schimbat foarte puţin de atunci) şi întoarce-te pe lângă Palais-Royal, palatul cardinalului Richelieu, acum sediul guvernului (nu este deschis pt. public, dar grădinile sale sunt un loc de întâlnire plăcut). Ai ce vedea: La Madeleine, cu cele 52 de coloane în stil corintic, Palais de l’Élysée, devenit din 1873 reşedinţa oficială a preşedintelui Franţei (nu este deschis pt. public), Grand Palais şi Petit Palais, Place de la Concorde, splendida piaţă construită în 1757 (martora miilor de execuţii din vremea Domniei Terorii, între 1793-1794) având în centru obeliscul egiptean.

Muzeul Luvru, pe vremuri cel mai mare palat al lumii, a fost la începuturi, în timpul domniei lui Francisc I (mare iubitor al picturilor italiene pe care le-a expus în palat), imaginea artei. Regii care au urmat au achiziţionat noi opere de artă, iar Luvrul a devenit în cele din urmă unul dintre cele mai mari muzee, cu exponate care datează de mai bine de 7.000 de ani. Piramida de la Luvru este cea mai cunoscută poartă de acces în cel mai vizitat muzeu, realizată de I.M. Pei, dedesubtul ei, scările conduc către sala principală de primire.

Montmarte şi Sacré-Coeur; treizeci de mori de vânt împânzeau odată linia orizontului din Montmartre. Pe dealul abrupt pe care parizienii îl numesc „La Butte” se înalţă ca reper distinctiv basilica Sacré-Coeur. Vizibilă din aproape orice loc din Paris, Basilique du Sacré-Coeur a fost construită între 1876-1919 (durata lucrărilor fiind determinată instabilitatea terenului), ca un omagiu adus celor 58.000 de soldaţi ucişi în războaiele franco-prusace şi ca o ispăşire pentru crimele comunarzilor.

La Défense, cartierul modern situat în vestul Parisului peste Pont de Neuilly, a fost denumit astfel după statuia din piaţa centrală, simbolizând apărarea Parisului din timpul războiului frranco-prusac din 1870. O largă esplanadă pentru pietoni, Esplanade du Général de Gaulle, începe de la Pont de Neuilly pentru a permite accesul către clădirile de birouri, spaţiile de locuinţe, vastul complex comercial Les Quatre-Temps şi CNIT (acum centru internaţional de afaceri şi conferinţe). Pe dedesubtul clădirilor sunt construite şosele şi linii de tren, lăsând libere arterele principale ale zonei. Mai mult de 70 de sculpturi contemporane sunt ca nişte puncte de reper în peisaj. Punctul central este colosalul Grande Arche, construit de arhitectul danez Johann Otto von Spreckilsen, în 1989 cu ocazia celebrării bicentenarului Revoluţiei franceze. Având forma unui imens cub gol şi o faţadă de sticlă şi marmură albă, această "fereastră către lume" este atât de mare încât Notre-Dame ar încăpea cu uşurinţă în vidul interior. Imensa clădire adăposteşte birouri ale guvernului şi companiilor, iar la baza arcului, cafenele şi fântâni dau viaţă pieţei. Alături, sfericul Dôme IMAX deţine unul dintre cele mai mariecrane cinematografice din lume. Se găsesc aici fântâni şi sculpturi aparţinând unor artişti precum Miró, Serra, Calder şi César.

Île-de-France nu este literalmente o insulă, deşi mărginită de multe râuri, este regiunea pe care a condus-o Hugues Capet după ce a fost încoronat rege al Franţei, în anul 987. Deşi teoretic regatul său se întindea peste toată Galia de Sud şi de Nord, de fapt el controla o zonă de numai 100-200 km, în jurul capitalei. Foarte populară chiar din vremea romanilor, Île-de-France este o zonă bogată din punct de vedere al artei şi arhitecturii. St.-Denis este locul primei catedrale franceze şi primul loc de veci regal, Sèvres este renumit pentru fabrica sa de porţelanuri din veacul al XVIII-lea, iar la Meudon se află un muzeu dedicat operelor lui Rodin. Elegantul Meaux şi fermecătorul Provins medieval dovedesc bogăţia culturală a zonei. Regiunea Île-de-France este nucleul regalităţii franceze, plină de castele somptuoase, cel mai grandios dintre toate fiind Palatul Versailles (cu a sa celebră Sală a Oglinzilor), urmat îndeaproape de precursorul său, maiestuosul castel Vaux-le-Vicomte. Numeroasele castele mai mici stau mărturie pentru marea căutare a zonei ca loc de retragere. Intimul Malmaison a fost căminul împărătesei Josephine în ultimii ani ai vieţii sale, iar Champs-sur-Marne a aparţinut doamnei de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea. Pădurea şi Castelul Fontainebleau (martorul fatalei revocări a Edictului de la Nantes din 1685 – act care a relansat războiul religios dintre catolici şi protestanţi – precum al abdicării lui Napoleon, în 1814) au inspirat generaţii întregi de pictori.

Cam atât pentru azi, data viitoare ne "plimbăm" prin cele cinci regiuni din nordul Franţei: Nord-Pas-de-Calais, Picardie, Champagne-Ardenne, Alsace şi Lorraine. Odihniţi-vă, drumu-i lung...


Sursa foto

13 comentarii:

  1. Nu sunt un adept al culturii franceze, insa mi-as dori sa ajung sa vizitez aceasta capitala. Am o groaza de cunostinte care isi traiesc veacul pe acolo, nici unul nu e foarte incantat de actuala fata a Parisului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum aşa? Franţa l-a dat pe Hugo, Voltaire, Musset, La Bruyere, Rodin, Cezane, Monet, Manet etc. ba chiar şi pe Napoleon despre care îmi ziceai într-un comment că e unul dintre preferaţii tăi în materie de istorie. Sau te referi la cultura socială... Probabil că pentru faţa actuală a Parisului, de fapt a multor oraşe o parte din vină o mai poartă "magrebienii" lor, nu degeaba se sesizau mai demult nişte personalităţi (printre care si Bardot) că naţiunea franceză este în pericol de a-şi denatura sângele...

      Ștergere
  2. Tare frumos ne-ai prezentat aici Parisul. Am fost în Paris și mi-a plăcut din punct de vedere al arhitecturii și al măreției. Nu mi-a plăcut faptul că este destul de murdar, mai ales în zona Turnului Eiffel este groaznic... mai ceva ca în România :)
    Oricum mi-a făcut plăcere să citesc ceea ce ai scris tu pe aici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Dana! :)
      Murdăria din zona aceea ar putea avea oarece legătură cu nişte conaţionali?
      Mă bucur dacă am reuşit să-ţi ofer o lectură interesantă (să nu zic captivantă, că mă laud singur ;) :D)

      Ștergere
  3. Ce ma mai fascinau pe mine in copilarie Louvre si Versailles. Citeam cu nesat romanele de aventuri si-mi doream sa ajung intr-o buna zi in Franta. Iar principala tinta erau cele doua renumite palate. Apoi, intr-o toamna, prin 2011(parca) au fost acolo parintii mei, mi-au adus multe poze de la fata locului, cu principalele obiective si dorinta mea s-a mai diminunat pentru ca am vazut Parisul prin ochii lor, de parca as fi fost chiar eu acolo. Desigur, poate parea exagerat ce pretind eu aici, insa lucrand la un articol despre acest oras, presarat cu numeroase imagini, cam asa am simtit. :P :D
    Apropos, am vazut ca nu prea pui fotografii in texte, de ce? Nu iti place sa iei poze de pe net? Sau nu vrei sa incarci prea tare blogul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine mă fascinează chiar şi acum... mai ales sudul Franţei şi Valea Loarei cu ale sale castele (dar asta ti-am mai spus odata în alt comentariu, la tine pe blog).

      Păi, să ştii că în timp ce răsfoiam nişte cărţi pentru a mă documenta asupra Parisului şi împrejurimilor, chiar aveam vreo 50% senzaţia că privesc locurile prin ochii autorilor... deci nu-i un fapt singular impresia încercată de tine privind fotografiile aduse de părinţii tăi.

      Nu pre pun fotografii, pentru că nu ştiu să le aliniez, se pun toate la grămadă sus. Era desigur mai estetic să pun în dreptul fiecărui paragraf o poză sugestivă, da' am pus doar linkuri care duc la detalii :))

      Ștergere
  4. Mi-ar place un ghid ca tine in Paris ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-ar deranja să vizitez Parisul, nici chiar să fac pe ghidul, deşi ar fi cam dificil să car după mine toate cărţile din paginile cărora m-am documentat :))
      Başca, mai este şi problema cum ajungem acolo... poate cu vreun covor fermecat de la tine: http://covorul-meu.blogspot.ro/2012/05/covorul-fermecat.html

      Ștergere
  5. M-am indragostit de Paris in clasa a X-a cand am studiat la franceza lectia "L'Ile de France". Azi, insa, cred ca as merge la Paris numai cu bodyguard ... ca sa ma apere de compatriotii nostri, clar ... si nu numai de ai nostri ca sa nu fiu partinitoare :). Marile orase nu atrag numai iubitorii de frumos, ci muuuuuuuuulta pleava.
    Dar Parisul a fost si va ramane topul locatiilor, cred.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DA, mai spuneau doi comentatori despre atmosfera nu tocmai primitoare a Parisului, oricum merită văzut, cu sau fără bodyguard. Oricum, presupun că ai noştri conaţionali îşi fac veacul prin preajma Turnului ori pe Champs-Élysées, la umbră... nu vor să se bronzeze mai mult ;) Zona L'Ile de France este probabil ceva mai liniştită...

      Ștergere
    2. Ai nostri conationali isi fac veacul pe unde sunt multi turisti (adica pe unde am merge si noi) pentru ca acolo "se castiga" bine.
      Stii cum e? Afara e mai bine sa nu spui ca esti roman. E de groaza, crede-ma. Daca ai spus ca esti roman, vezi imediat o reactie ... care nu e deloc placuta. Chiar daca vor fi politicosi si nu vor zice nimic, ii simti. Tendinta generala e sa te bage in aceeasi oala, pentru ca, de regula, la stiri apar numai cei care incalca legea. Cei care isi vad de treaba lor si sunt demni de tot respectul nu fac valuri, nu apar la tv.

      Ștergere
    3. Ahhhh... asta da! Am simţit-o pe pielea mea... atât în Franţa pe la vreo 30 de ani cât şi mai recent în Austria. Prima oară am făcut greşeală de a vorbi în română cu însoţitoarea (într-un magazin din Nisa)... eh bine, puteau "magrebienii" să golească rafturile, pentru că vânzătoarele erau doar cu ochii pe noi. Apoi am învăţat lecţia, la următorul magazin vorbeam franceza (cu accent, dar tot se chema că este française), iar la întrebarea dacă suntem turişti (ceea ce era evident) şi de unde, am răspuns Italia, Torino (că-i aproape).
      În Austria, ghinionul a fost numărul de înmatriculare al maşinii, şi p-ăla n-aveam cum să-l dau la-ntors :))) Din păcate, suntem percepuţi negativ şi nemeritat din cauza unor specimene care niciodată nu vor avea ceva cât de minuscul în comun cu civilizaţia.

      Ștergere
    4. Exact! Mai bine spui ca esti din Pitcairn, ca n-a auzit mai nimeni :)) decat sa spui că esti roman.

      Ștergere