Paris şi Île-de-France

Reputaţia Parisului este greu de egalat, fiind unul dintre cele mai frumoase, mai interesante şi mai romantice oraşe ale lumii. Adesea numit Oraşul Visurilor, Parisul a fost din cele mai vechi timpuri un fel de Mecca pentru artiştii şi scriitorii în devenire, pentru gânditori şi deopotrivă pentru aventurieri.

Île de la Cité este cea mai veche şi mai renumită parte a Parisului,
o insulă cu o lungime de puţin peste un kilometru. În timpul dominaţiei romane, aşezarea, numită Lutetia Parisiorum, a prosperat, devenind punctul central al unei reţele de drumuri ce traversau partea de nord a Imperiului Roman. În secolul al III-lea aşezarea a fost distrusă de barbari, iar când Parisii au refăcut-o, au construit un zid gros de piatră, transformând-o astfel într-o fortăreaţă. În anul 508, Parisul era cetatea de scaun a regilor franci. Când în anul 987 Hugues Capet a fost înscăunat rege al Fraţei, Parisul, devenind capitală, a devenit şi mai important. Île de la Cité a fost reşedinţa regilor Franţei din secolul al X-lea şi până în veacul al XIV-lea.

Catedrala Notre-Dame este chintesenţa oraşului. Între anii 1163-1375, armate de meşteri au lucrat pentru a crea o adevărată capodoperă a arhitecturii gotice. Catedrala a devenit punctul de întâlnire al breslelor de meşteşugari şi un loc de educaţie renumit în toată Europa. Pe fondul acestor realizări a fost construită apoi cea mai faimoasă universitate a lumii, Sorbona. Catedrala a plătit tribut schimbării vremurilor, neglijenţei şi vandalismului, mai ales în secolul al XVIII-lea, revoluţia franceză a însemnat sculpturi furate şi statui decapitate. Până la momentul în care Napoleon s-a încoronat împărat, aici, în 1804, catedrala a fost lăsată într-o stare de plâns. Romanul lui Hugo, "Notre-Dame de Paris", a reprezentat un element care a stimulat planurile de restaurare, iar activitatea istoricului şi arhitectului Eugène Viollet-le-Duc începută în 1844, a redat catedralei splendoarea de odinioară, o capodoperă a stilului gotic francez. Ca fapt divers, orga catedralei, cu cele 110 clape şi 6.000 de tuburi este cea mai mare din Franţa. Anumite tuburi s-au păstrat din Evul Mediu târziu, cele mai multe datând din veacul al XVIII-lea. În 1868, maestrul constructor de orgi Aristide Cavaillé-Coll a îmbunătăţit mecanismul tuburilor în încercarea de a-l face expresiv şi versatil, asemenea unei orchestre simfonice. În prezent, concerte de orgă cu intrare liberă au loc în fiecare după-amiază de duminică.

Dacă ai drum prin Paris, fă o plimbare prin Cartierul Latin. Pornind de la Pont ou Double, lângă Notre-Dame, traversează Quai de Montbello. Mergi prin micuţa grădină din faţă, unde un fals accacia are reputaţia de a fi cel mai bătrân copac din Paris, treci pe lângă micuţa biserică de secol XIII St.-Julien-le-Pauvre, fă dreapta pe Rue St.-Jacques şi apoi pe Rue de la Huchette. Ai ajuns în inima Cartierului Latin, strada e dominată de restaurante greceşti, dar şi de faimosul club de jazz Caveau de a Huchette, de la numărul 5. La capătul străzii fă stânga pe Rue de la Harpe, încărcată de cafenele şi cluburi. Traversează Boulevard St.-Germain şi urcă panta Boulevard St.-Michel, treci pe lângă ruinele băilor romane, fă dreapta şi ajungi la Musée de Cluny. Aţi obosit? Eu da... Ne odihnim coborând pe Rue Soufflot pentru a ajunge la Jardin du Luxenbourg, în secolul al XVII-lea aleile sale ofereau cele mai relaxante plimbări. Ieşim din Grădinile Luxemburgului prin dreapta Palais du Luxembourg (sediul Senatului) pentru a ajunge la Odéon-Théâtre de l’Europe, construit în sec. al XVIII-lea. Continuăm plimbarea coborând pe Boulevard St.-Germain, trecem pe Rue de l’Ancienne Comédie, iar pe dreapta vedem Le Procope (nr.13), prima cafenea din Paris, acum restaurant. Vă e foame, nu? După ce mâncăm am putea vizita Musée National Eugène Delacroix, mica grădină de lângă vechea abaţie St.-Germain-des-Prés unde se găseşte sculptura lui Picasso "L'Hommage à Apollinaire". Ne oprim să bem o cafea (sau suc) la Les Deux Magots sau Café de Fleurs, două dintre cela mai cunoscute cafenele din Paris.

Părăsim Cartierul Latin pentru a vedea Musée d’Orsay, unul dintre cele mai bune muzee de artă care acoperă perioada cuprinsă între 1848-1914, o perioadă interesantă şi dinamică în arta mondială, dominată de Paris, toate numele mari sunt aici. Clădirea muzeului deschis în 1986 este neconvenţională fiind transformată dintr-un hotel şi o gară de pe Rive Gauche, aspectul deosebit câstigând admiraţia tuturor.

Turnul Eiffel se ridică pe întinderea verde a Champ de Mars, fostul teren pe care se ţineau parade militare cu 140 de ani înainte de construirea sa, fiind cel mai durabil simbol al Parisului. Construit în perioada ianuarie 1887 - martie 1889 pentru a sărbători centenarul Revoluţiei franceze. Câteva date tehnice despre creaţia lui Gustave Eiffel: înălţime (inclusiv antena) 319 m, care poate creşte în zile caniculare cu până la 15 cm, prima platformă se află la 57 de metri, a doua la 115 m, iar platforma din vârf la 276 m. Pentru construcţia turnului s-au folosit peste 15.000 părţi metalice îmbinate prin 2,5 milioane de nituri. Statistica ne vorbeşte despre circa 6 milioane de vizitatori pe an.

Champs-Élysées a evoluat de la un drum nepavat şi plin de bălţi devenind una dintre cele mai renumite străzi ale lumii. Maria de Medici a început refacerea acestei străzi în 1616, iar apoi, după ce peisagistul André Le Nôtre a plantat copaci pentru a încadra vederea spre Luvru, strada a devenit un loc foarte la modă pentru plimbările cu trăsura. În 1836, când priveliştea a fost desăvârşită cu Arcul de Triumf, Champs-Élysées a devenit cu certitudine cel mai elegant loc de promenadă din Paris.

Pentru a vedea Parisul în eleganţa sa supremă, fă o plimbare de la Opéra Garnier spre Champs-Élysées şi apoi prin Jardin des Tuileires (proiectate în 1564 pentru palatul Caterinei de Medici; palatul a fost distrus în 1891 de către comunarzi, însă grădinile s-au schimbat foarte puţin de atunci) şi întoarce-te pe lângă Palais-Royal, palatul cardinalului Richelieu, acum sediul guvernului (nu este deschis pt. public, dar grădinile sale sunt un loc de întâlnire plăcut). Ai ce vedea: La Madeleine, cu cele 52 de coloane în stil corintic, Palais de l’Élysée, devenit din 1873 reşedinţa oficială a preşedintelui Franţei (nu este deschis pt. public), Grand Palais şi Petit Palais, Place de la Concorde, splendida piaţă construită în 1757 (martora miilor de execuţii din vremea Domniei Terorii, între 1793-1794) având în centru obeliscul egiptean.

Muzeul Luvru, pe vremuri cel mai mare palat al lumii, a fost la începuturi, în timpul domniei lui Francisc I (mare iubitor al picturilor italiene pe care le-a expus în palat), imaginea artei. Regii care au urmat au achiziţionat noi opere de artă, iar Luvrul a devenit în cele din urmă unul dintre cele mai mari muzee, cu exponate care datează de mai bine de 7.000 de ani. Piramida de la Luvru este cea mai cunoscută poartă de acces în cel mai vizitat muzeu, realizată de I.M. Pei, dedesubtul ei, scările conduc către sala principală de primire.

Montmarte şi Sacré-Coeur; treizeci de mori de vânt împânzeau odată linia orizontului din Montmartre. Pe dealul abrupt pe care parizienii îl numesc „La Butte” se înalţă ca reper distinctiv basilica Sacré-Coeur. Vizibilă din aproape orice loc din Paris, Basilique du Sacré-Coeur a fost construită între 1876-1919 (durata lucrărilor fiind determinată instabilitatea terenului), ca un omagiu adus celor 58.000 de soldaţi ucişi în războaiele franco-prusace şi ca o ispăşire pentru crimele comunarzilor.

La Défense, cartierul modern situat în vestul Parisului peste Pont de Neuilly, a fost denumit astfel după statuia din piaţa centrală, simbolizând apărarea Parisului din timpul războiului frranco-prusac din 1870. O largă esplanadă pentru pietoni, Esplanade du Général de Gaulle, începe de la Pont de Neuilly pentru a permite accesul către clădirile de birouri, spaţiile de locuinţe, vastul complex comercial Les Quatre-Temps şi CNIT (acum centru internaţional de afaceri şi conferinţe). Pe dedesubtul clădirilor sunt construite şosele şi linii de tren, lăsând libere arterele principale ale zonei. Mai mult de 70 de sculpturi contemporane sunt ca nişte puncte de reper în peisaj. Punctul central este colosalul Grande Arche, construit de arhitectul danez Johann Otto von Spreckilsen, în 1989 cu ocazia celebrării bicentenarului Revoluţiei franceze. Având forma unui imens cub gol şi o faţadă de sticlă şi marmură albă, această "fereastră către lume" este atât de mare încât Notre-Dame ar încăpea cu uşurinţă în vidul interior. Imensa clădire adăposteşte birouri ale guvernului şi companiilor, iar la baza arcului, cafenele şi fântâni dau viaţă pieţei. Alături, sfericul Dôme IMAX deţine unul dintre cele mai mariecrane cinematografice din lume. Se găsesc aici fântâni şi sculpturi aparţinând unor artişti precum Miró, Serra, Calder şi César.

Île-de-France nu este literalmente o insulă, deşi mărginită de multe râuri, este regiunea pe care a condus-o Hugues Capet după ce a fost încoronat rege al Franţei, în anul 987. Deşi teoretic regatul său se întindea peste toată Galia de Sud şi de Nord, de fapt el controla o zonă de numai 100-200 km, în jurul capitalei. Foarte populară chiar din vremea romanilor, Île-de-France este o zonă bogată din punct de vedere al artei şi arhitecturii. St.-Denis este locul primei catedrale franceze şi primul loc de veci regal, Sèvres este renumit pentru fabrica sa de porţelanuri din veacul al XVIII-lea, iar la Meudon se află un muzeu dedicat operelor lui Rodin. Elegantul Meaux şi fermecătorul Provins medieval dovedesc bogăţia culturală a zonei. Regiunea Île-de-France este nucleul regalităţii franceze, plină de castele somptuoase, cel mai grandios dintre toate fiind Palatul Versailles (cu a sa celebră Sală a Oglinzilor), urmat îndeaproape de precursorul său, maiestuosul castel Vaux-le-Vicomte. Numeroasele castele mai mici stau mărturie pentru marea căutare a zonei ca loc de retragere. Intimul Malmaison a fost căminul împărătesei Josephine în ultimii ani ai vieţii sale, iar Champs-sur-Marne a aparţinut doamnei de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea. Pădurea şi Castelul Fontainebleau (martorul fatalei revocări a Edictului de la Nantes din 1685 – act care a relansat războiul religios dintre catolici şi protestanţi – precum al abdicării lui Napoleon, în 1814) au inspirat generaţii întregi de pictori.

Cam atât pentru azi, data viitoare ne "plimbăm" prin cele cinci regiuni din nordul Franţei: Nord-Pas-de-Calais, Picardie, Champagne-Ardenne, Alsace şi Lorraine. Odihniţi-vă, drumu-i lung...


Sursa foto