Destinaţii de vacanţă - Luxor

În zilele sale de glorie, Teba avea o populaţie de aproape un milion de locuitori. Tebanii au ridicat numeroase şi elaborate lăcaşe de cult dedicate zeului Amun (zeul local) pe care l-au unit cu Ra (zeul Soare) şi astfel au început să se închine la Amun-Ra. Teba a fost o forţă vreme de cinci secole,
până la sfârşitul Regatului Nou şi a lui Ramses (1069 î.e.n.), după care puterea s-a întors la Menphis, în nord. Oraşul a rezistat în epoca greco-romană, dar câţnd arabii au cucerit Egiptul, în veacul al VI-lea, intrase deja în uitare. Abia în secolul al XVIII-lea, odată cu expediţia lui Napoleon în Egipt, templele au fost redescoperite, iar antica cetate a Tebei, cunoscută din consemnările clasice, a fost identificată. Ţăranii arabi care locuiau printre ruinele îngropate în nisip, numeau locul Al-Uqsor (Palatele), nume pe care europenii l-au înţeles greşit, astfel că a devenit Luxor.

Când se potoleşte canicula, Promenada, bulevard paralel cu Nilul, este locul ideal pentru o plimbare de seară. Trăsurile trase de cai trec pe o parte, ambarcaţiunile străbat fluviul, trecând pe malul vestic, iar în copaci încep să strălucească luminiţe atunci când soarele apune spectaculos în spatele dealurilor din Teba. Atmosfera se umple de aerul epocii victoriene atunci când paşii te poartă pe lângă Winter Palace Hotel, ridicat în 1880, fiind destinat aristocraţiilor care fugeau de iernile reci din nordul Europei pentru a se adăposti pe tărâmurile calde din sudul Egiptului.

Mergând mai departe dai peste Templul Luxor. Aşezat lângă Nil este astăzi înconjurat de oraşul modern, dar în vremurile faraonilor se afla în inima capitalei Teba. Clădit în vremea lui Amenhotep al III-lea (1390-1352 î.e.n.), "regele soare" din Dinastia a XVIII, când puterea şi prestigiul Egiptului atinseseră apogeul. Pentru a surprinde o atmosferă unică, vizitează-l după apusul soarelui când lumini teatrale inundă şi însufleţesc spaţiul. În incinta templului şerpuieşte strada Al-Karnak, principala arteră comercială din oraş. Puţin mai departe, spre nord, se află o moschee, lângă un parc triunghiular, de unde poţi vedea direct Aleea Sfincşilor, până la pilonul principal al Templului din Luxor. Imediat la vest este o stradă lăturalnică, îngustă, cu un umbrar, sub care se adăpostesc de soare caii trăsurilor pentru turişti. În punctul în care strada se întâlneşte cu Promenada, este situat Muzeul mumificării. Continuând plimbarea spre nord ajungi la Muzeul Luxor, despre care se poate afirma că este cel mai bun muzeu din Egipt. Urmează apoi Casa Chicago, sediul din Egipt al foarte apreciatului Institut de Orientalistică al Universităţii din Chicago, care explorează siturile legate de epoca faraonilor, din 1924. La cel mult cinci minute de Casa Chicago, mergând spre nord pe Promenadă, ajungi la intrarea în vastul complex al Templului din Karnak, situat la 2,4 km sud de centrul modern din Luxor, întinzându-se pe o suprafaţă de 100 de hectare.

Pe celălalt mal al Nilului, vizavi de oraşul Luxor, se află templele şi mormintele de pe Malul Vestic. Lângă şoseaua care duce la monumentele pe pe Malul Vestic se află două statui, tot ce a rămas din unul dintre cele mai importante temple din Egipt – Coloşii lui Memnon, fiecare cioplit într-un singul bloc de piatră şi având o înălţime de 18 metri. În antichitate aceste statui erau celebre pentru că cea aşezată mai spre nord scotea un sunet ca de clopot la răsăritul soarelui. Sunetul enigmatic i-a făcut pe greci să creadă că statuile îl reprezintă pe nemuritorul Memnon, care îşi salută mama, adică pe Eos, zeiţa dimineţii. Arheologii cred că este posibil ca enigmaticul zgomot să fie rezultatul aerului care trecea prin porii pietrei, condus de primele raze ale soarelui. Zgomotul misterios a încetat după ce împăratul roman Septimius Severus a reparat statuia în anul 170. Malul vestic al Nilului din vecinătatea Luxorului, până la dealurile Tebei este împânzit de monumentele faraonilor. Medinat Habu, nu se cunoaşte sigur originea numelui (Oraşul lui Habu), cunoscându-se doar că în vremea lui Ramses al III-lea ultimul mare faraon, era o cetate, cu temple, capele şi locuinţe pentru preoţi şi oficiali; un centru administrativ al regiunii, între ale cărui ziduri fortificate se refugiau locuitorii din zonă când dădeau de necaz. Deir al-Medina este o excepţie fascinantă de la toate templele şi mormintele de pe Malul de Vest, dacă celelalte monumente au fost construite pentru preamărirea gloriei regilor şi nobililor, aici este locul unde erau îngropaţi constructorii acestor monumente. Valea Reginelor, aflată în extremitatea sudică a necropolei tebane, este spaţiul în care îşi dorm somnul de veci mirese, prinţi, prinţese şi membri ai curţii regale. Au fost descoperite 75 de morminte, dar numai câteva sunt deschise permanent vizitatorilor. Uneori se poate vizita Mormântul lui Nefertari, "bijuteria" Malului de Vest, de departe cel mai spectaculos mormânt din Egipt. O altă atracţie a Malului Vestic o reprezintă Templul lui Hatshepsut. Aura mistică ce învăluie templul datorându-se în mare parte chiar personalităţii lui Hatshepsut, singura femeie faraon din Egiptul antic. Valea Regilor, această vale aridă dintre dealuri stâncoase este unul dintre cele mai bogate situri arheologice din lume. În timpul celei mai înfloritoare epoci din istoria Egiptului antic, toţi faraonii erau îngropaţi aici, în morminte adânci, de o extraordinară frumuseţe, ornamentate cu imagini magnifice închipuid Viaţa de Apoi. Toate aceste încăperi adăposteau comori neasemuite, însă aproape toate au fost jefuite încă din antichitate. Până în prezent, în această regiune s-au descoperit 63 de morminte, nu toate de faraoni. Dintre acestea, merită remarcate mormintele lui Ramses al III, IV şi IX-lea, Tuthmosis al III şi IV-lea, Seti I, Amenhotep al II-lea, Meremptah, Ameemesses, Horemheb, Tutankhamon şi „Mormântul pierdut”. Despre acesta din urmă se credea că este unul lipsit de importanţă, la fiind, aparent, de mici dimensiuni. Apoi s-a descoperit că este locul în care odihnesc câţiva dintre fiii lui Ramses al II-lea (cel Mare), devenind ulterior cea mai importantă descoperire după mormântul lui Tutankhamon, nu pentru că ar adăposti cine ştie ce comoară (jefuitorii de morminte avuseseră grijă de asta), ci pentru că numărul total al încăperilor complexului funerar este de 110, fiind astfel cel mai mare mormânt descoperit în Egipt.

Sursa FOTO