duminică, 30 iunie 2013

Poveste cu vecini

Barfe
Suntem demult împreună, şi tot împreună plecam dimineaţa la serviciu, la întoarcere tot împreună. La ieşirea din blocul în care locuim este o bancă, nimic deosebit, mai toate blocurile din zona au aşa ceva. Iarăşi n-o să vă pară o raritate dacă vă spun că aceste bănci sunt mai mereu ocupate de vecinii din bloc. Bine, pentru mine este oarecum deosebit sau mai bine zis de nepriceput
cum pot sta aceşti oameni de dimineaţa şi până seara (desigur nişte pauze or mai fi făcând ei) pe o bancă, bârfind vorbind vrute şi nevrute, luând la puricat starea naţiunii ori mai degrabă ce face vecinul de deasupra sau de vizavi. Dar să nu divagăm, aşadar, în fiecare dimineaţă, eu şi ea trecem inevitabil prin dreptul băncii despre care vă vorbeam, la fel şi spre seară. Evident, din primăvară până în toamnă, atât timp cât permit condiţiile meteorologice, pe bancă sunt vecinele noastre de bloc şi uneori vreo 2-3 de la scările vecine (deh, schimb de informaţii).

De la o vreme situaţia a început să ni se pară hilară, atât de amuzantă încât ajunsesem ca în discuţiile noastre să ne referim la aceste vecine utilizând nume codificate, de genul "radio X" (x desemnând numele persoanei) sau "Tv Z" (unde z era ales conform uzanţei anterior menţionate). Niciodată nu am legat o conversaţie mai lungă decât convenţionalul salut de bună dimineaţa, ziua sau seara (funcţie de momentul zile), desigur ca băiat educat adăugam aproape întotdeauna şi respectuosul sărut mâna (chestie de blazon).

Anul trecut, cam pe vremea asta am ieşit din bloc neînsoţind-o pe ea. Am salutat politicos, ca de obicei şi mi-am văzut de drum. Mâine zi, la fel, banca fiind ocupată (cum de altfel era de aşteptat), de "ştiristele" blocului (aş folosi termenul cronicar, însă este mult prea pretenţios pentru a fi alăturat subiectelor dezbătute). A treia zi, tot aşa. În fine, într-a patra zi, "reportera radio bla-bla" mă interpelează intempestiv imediat după ce-mi răspunde la salut: "- Da’ ce s-a întâmplat cu doamna? Nu v-am văzut de trei zile împreună, nici la plecare nici la întoarcerea de la serviciu. E cumva bolnavă?" Mă aşteptasem încă din ziua precedentă la un interogatoriu ad-hoc, prin urmare aveam răspunsul deja pe vârful limbii: "- Ah, nu, nicio o grjiă, e bine, sănătoasă... doar că nu mai suntem împreună".

Am zâmbit (frumos), mulţumindu-i totodată pentru îngrijorarea arătată şi m-am grăbit să fac paşi pentru că bănuiam un adevărat tir de întrebări şi riscam să întârzii la serviciu. Am continuat să zâmbesc în sinea mea până am intrat în birou când mi-am dat seama, din reacţia colegilor, că nu reuşisem să maschez starea de euforie ce mă însoţise pe drum. Mă întrebau care-i motivul veseliei, gândindu-se probabil la o mărire de salariu despre care aflasem înaintea lor (nu era cazul, nici acum după un an n-a venit). Prins cu obişnuitele sarcini descrise în fişa postului am uitat de episodul veseliei matinale, cel puţin l-am trecut în plan secundar, nu de alta, dar îmi stricam imaginea dacă zâmbeam tâmp toată ziua.

La finele programului, în drum spre casă încercam să previzionez momentul trecerii pe lângă banca din faţa blocului, străjuită ca de obicei de "ştiristele" de ocazie. Aşa cum m-am aşteptat, imediat ce mi-au răspuns surâzând (fals desigur, căci deja mă compătimiseră încă de la orele dimineţii) la salutul politicos, poate ceva mai reverenţios decât în alte ocazii, a picat întrebarea: "- Da’ cum aşa? V-aţi înteles întotdeauna, păreaţi cuplul perfect..." Am profitat de pauza voit prelungită (desigur pentru amplificarea dramatismului) a "jurnalistei Ga-ga Tv", răspunzând pe un ton neutru: "- Eh, se mai întâmplă. Viaţa... oamenii se mai despart, nimic nu ţine o veşnicie". M-am grăbit apoi spre intrarea blocului abia stăpânindu-mi râsul, observându-le înclinarea capului într-o parte şi-n cealaltă în semn de compasiune. De ce-mi venea să râd? Cum de ce? Ah, uitasem să vă spun că, ea plecase doar pentru o lună şi asta în interes de serviciu, nu pentru că nu ne-am mai fi suportat unul pe altul (deşi uneori mă întreb cum a reuşit ea atâta timp să-mi înghită mofturile).

A trecut şi acea lună de singurătate, evident nu fără a mai fi interogat asupra stării interioare inerente tragicei situaţii. Totuşi, întrebările nu erau foarte insistente şi mi se acceptau fără proteste până şi răspunsuri monosilabice, semn că-mi respectau durerea ori poate considerau că e necesară trecerea unei perioade de aşa-zis doliu, înainte de a căuta să se informeze amănunţit.

Ea s-a întors şi de atunci tot împreună plecăm şi ne întoarcem de la serviciu sau cumpărături, evident trecând prin faţa băncii verzi sub de unde "mass-media" blocului ne priveşte întotdeauna lung, cu nemascată curiozitate. Noutatea ar fi că de atunci observ de fiecare dată o notă de reproş (chiar dacă mascat sub un surâs de complezenţă) în ochii vecinelor, cărora gluma mea nevinovată le-a ştirbit din credibilitate, fiindcă timp de o lună au împrăştiat în cele patru zări un zvon. Faptul că le-am subminat autoritatea de persoane bine şi corect informate mi s-a confirmat câteva săptămâni mai târziu, când o cunoştinţă care locuia la multe blocuri distantă, văzându-ne împreună nu şi-a putut reţine uimirea, exclamând: "- Cum? Voi sunteţi împreună, v-aţi împăcat?" Eh... ce ţi-e şi cu vecinii ăştia, dar mai ales cu ăia ca mine care mai fac uneori "glumiţe" (nevinovate).

Inspiraţia pentru acest articol se datorează articolului Roxanei (i-am recomandat blogul în articolul de ieri), intitulat "Bârfa" şi căreia îi mulţumesc pentru doza de inspiraţie livrată. Altfel, nu ştiu ce v-aş fi scris astăzi, afară de faptul că am jucat şah aproape toată noaptea pe sahonline şi doizece. Ştiu, curiozitatea-i mare... Ca să nu vă mai osteniţi punându-mi întrebarea în comentarii, vă spun că am înregistrat mai multe succese (succesuri după anumite surse, altele decât DEX) decât eşecuri (doar două la număr, dar am reţinut username-ul barbarilor, revanşa urmează cât de curând).


Sursa FOTO

16 comentarii:

  1. Ei da, asta detest eu cel mai mult, alaturi de nedreptate, in viata asta. Nu imi place barfa si nu-i suport pe barfitorii de serviciu. Bine ca nu am banca in fata blocului... De fapt mai nou a aparut una insa cu fata spre strada, nu spre intrarea blocului si imposibil de pandit vanzoleala zilnica.
    Problema e ca ei nu inteleg ca nu ma intereseaza aceste practici. Ca mai presus de orice sunt o persoana discreta. Si nici eu, la randul meu, nu vreau sa intru cu bocancii in viata nimanui, nu vreau sa aflu detalii, ma intereseaza strict ce fac eu si atat. Si toti cei care nu barfesc si nu intra in jocul asta de babe fara ocupatie sunt considerati ciudati.
    Ei nu inteleg ca eu imi apar cu dintii initimitatea si iubesc anonimatul. Si acum ma refer strict la cei din virtual(blogosfera+facebook). Desi am cedat la un moment dat si am divulgat o serie de lucruri. :P

    Oare de ce nu putem accepta alegerile celorlalti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neaţa, Nice! (pfuai ce fain sună la şase jumate PM :D)
      Lipsa băncii de la ieşirea din bloc te transformă (cel puţin în ochii mei) într-o favorizată a sorţii. Bine, acum mai sunt şi mici dezavantaje: nu afli ultimele "ştiri" din cartier sau măcar de pe o rază de 2-3 străduţe, nici nu poţi face anumite diversiuni cu scop de dezinformare, şi multe altele... nu-ţi închipui câte pierzi :P

      Revenind, la fel ca tine, nu pricep şi pace, de unde vine interesul unora pentru tot ce mişcă, de ce unii sunt mai preocupaţi de soarta unor terţe persoane decât de a lor proprie. Dar, vorba ta, noi care nu înţelegem... suntem ciudaţi...oricum e preferabil aşa decât invers.

      Înţeleg chestia cu intimitatea în online dar la fel şi în off. În general sunt destul de discret... De altfel, în virtual (G+ şi blog) nu prea am zis multe, afară de numele real, asta pentru ca cei care cunosc numele (nu este unul foarte comun) să ştie că despre mine este vorba, celorlalţi oricum nu le spune mai nimic, asadar tot ilustru anonim rămân.

      La întrebarea ta (oarecum retorică) se poate răspunde in extenso (vreo 10 articole de blog) sau în varianta "short": pentru că nouă oamenilor ne place să credem despre noi înşine că suntem deţinătorii adevărului absolut şi nu admitem alt comportament decât acela pe care noi înşine îl afişăm, din convingere personală sau doar de a fi în "rând cu lumea" pentru a evita să fim consideraţi ciudaţi ... uite tocmai ce am spu că nu-i înţeleg p-ăştia de au mania bârfei..., se aplică ce am zis mai înainte, până şi eu cad în "păcatul" deţinerii adevărului absolut... nostim aşa-i?

      Ștergere
  2. Ca norocul, aici unde stam noi nu exista decat o singura scara. Iar in lipsa bancilor, vecinii nu au motiv si ocazie de barfa :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti un norocos... totuşi, nici nu ştii ce pierzi... Uite eu am aflat că se poate scrie un articol pe tema asta... :))

      Ștergere
  3. Pentru felul in care ai dezinformat "pastratoarele adevarurilor absolute despre relatiile din bloc" meriti sa fi rastignit si ars pe rug :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da... Ştiu! Mereu o să mă mustre conştiinţa pentru acea faptă "barbară" deloc îngăduitoare şi simţitoare la nevoia omului de informare şi cunoaştere... Mă bate gândul să-mi mai spăl din păcate spunându-le ocupantelor băncii că le-am scos din anonimat (parţial) :))))) Îţi dai seama că vor umple tot cartierul cu veste că au ajuns vedete, dacă nu chiar TV, măcar pe blog... şi ce blog...de Reşita. Eh! Ce zici?

      Ștergere
  4. Ce m-ai distrat! Se poartă o astfel de activitate pretutindeni, cu precădere în spaţiul rural, unde la fiecare porţită există şi o băncuţă. Formula e simplă: se iau de la două babe (fie ele mai tinerele, fie mai gârbove de bătrâneţe, vorba lui Creangă, se aşează pe o bancă, se dă ca subiect de conversaţie orice fiinţă bipedă trecătoare sau nu prin faţa câmpului lor vizual, et voila, bârfa e gata în câteva secunde, fără să folosim cuptiorul!) Ştii ce mă intriga cel mai mult? Că nici nu apucai să faci doi paşi şi le auzeai boscorodind, şuşotind sau le vedeai cum îşi dau coate şi dau din cap în direcţia ta. Pe la ţară ele erau (sau mai sunt) numite "Radio Şanţ".
    Uite, domnul meu, că poţi să ne dai spre amuzament sau relaxare "de vară" şi subiecte dintr-astea de haha.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce să zic, activitete "intelectuală intensă" au unii... da' ce ştiu eu, o avea şi chestia asta farmecul ei aparte ori pus de(o)parte (cel puţin pentru mine şi alţi cititori şi scriitori frumuşei). Fiecare cu damblaua lui, unii cu informarea, alţii cu dezinformarea... şi câta satisfacţie am simţit atunci...da, ştiu... am fost răutăcios, dar micile răutăţi dau savoare vieţii (merită chiar să sfârşeşti pe rug, vorba lui Petre).

      Bine, bine mediul rural, dar de la un mujnicipiu (reşedinţă de judeţ) aveam pretenţii, că d-aia le-am şi botezat după melodia celebră "Radio Ga-Ga" iar "Z" vine de la ZZ Top, alţi clasici din vremurile tinereţii mele... long long time ago :))

      Sigur că pot să vă servesc cu subiecte precum salatele de crudităţi (uşoare si de vară), mai ales atunci când sunt angajat în "campanii militare" pe siteuri cu profil de şah.

      O seară faină! :))

      Ștergere
  5. :))) eu as propune sa strangem semnaturi si sa inaintam primariilor cerere sa desfiinteze dracului bancile alea de la scara blocurilor. banci sa fie in parcuri, frate. e doar o sursa infernala de galagie si barfe.
    Eu am avut norocul sa nu am ferestrele pe partea cu banca, dar de fiecare data cand imi vizitez o prietena, nu ma pot intelege cu ea in casa din cauza tzatzelor de pe banca din fatza blocului. ea sta la etajul 1. ...iti faci idee ce balamuc de la 8 dimineata la miezul noptii.
    stiu pe unii care au platit niste ... descurcareti si intr-o noapte au disparut bancile :))). imi venea sa-i pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce? Uneori este atât de distractiv... Desigur trebuie să conştientizezi faptul că după o astfel de sfidare nu te poţi aştepta decât la priviri tăioase şi la dat dezaprobator din cap... Da' asta e... merită sacrificiul.
      Şi mai fain este că nu se-nvaţă minte... Cu toate că sunt o "sursă" prea puţin credibilă, încă îmi mai dau prilej de mici şi nevinovate dezinformări... şi mă achit bucuros de sarcini... Pfuai da' ce rău şi neşimţitor pot să fiu... da' îmi place teribil ;)

      Ștergere
    2. :)) raule! te distrezi pe seama tzaatzelor nevinovate. eu detest bancile alea.

      Ștergere
    3. :)) Ce să fac... nu-mi pot refuza micile bucurii ale vieţii ;) Da' nu-s numai ţaţe, am şi 2 ("două") de genul masculin, iar unul nici nu-i aşa de bătrân încât să-l bănui că a "dat în mintea copiilor.

      Ștergere
  6. Felicitări! Blogul tău a fost nominalizat pentru ”A Bouquet Of Three Awards”, premiu simbolic pentru activitatea în blogosferă. Pentru detalii intră aici: http://viatainliniisimple.blogspot.ro/2013/07/viata-in-linii-simple-si-de-la-90-la-60.html
    Cu drag, Roxana.

    PS: Foarte fain articolul ăsta. Îmi amintește despre pățania mea cu un vecin curios pe care l-am lăsat să creadă că mi-am cumpărat un nou autoturism :))) Asta era acum 2 ani. Nu a mai vorbit cu mine de atunci :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşadar, nu sunt singurul "glumeţ răutăciaos" care şi-a dezinformat vecinii. Mă mir că nu mai vorbeşte cu tine... de obicei curiozitatea depăşeşte graniţa animozităţii după un astfel de episod... cel puţin în cazul vecinilor mei, deh poate le place să fie păcăliţi cu zâmbetul pe buze... :))

      Mulţumesc pentru nominalizarea A Bouquet Of Three Awards este o plăcută surpriză pentru mine, şi totodată o probă că ceea ce scriu este apreciat, iar d.p.m.d.v. numai această apreciere face cât orice alt premiu. Încă odată, mulţumesc, însă îmi pare rău dacă te dezamăgesc prin neparticiparea mea la această initiaţivă blogosferică, nu din rea voinţă, pur şi simplu nu înţeleg conceptul care stă la baza proiectelor de acest gen (mai sunt câteva mai mult sau mai puţin similare). E drept, sunt eu puţin cam "asocial", am avut ceva probleme chiar şi la prima şi unica "Leapşă" la care am participat. Sper să nu te superi... pur şi simplu nu sunt genul potrivit pentru asta...

      Oricum, dacă cineva dintre cei care intră pe aici este interesat de participare, CLICK pe adresa: http://viatainliniisimple.blogspot.ro/2013/07/viata-in-linii-simple-si-de-la-90-la-60.html

      Ștergere
  7. Comentariu tardiv...din pacate timpul este mult mai dusmanos cu mine decat cu tine...sper, intr-un viitor sa apuc sa fiu stapana timpului meu...speranta moasre ultima...asa...acum sa-ti spun ce cred eu si ca nu am fost iertata de vecini tari in comunicare...acest obicei a migrat de la sate spre orase, la la policioare si santuri la banci (doar suntem in UE)...asa cum si oamenii migreaza hai-hui...eu am marele "noroc"...vorba vine...de a supravietui intr-un bloc cu patru scari..o scara cu 15 apartamente...dar scara mea parca are "super glue"...adica banca...probabil ca "stiristii" de la scara mea au urmat cursurile de comunicare de la Harvard...deh!... s-au emancipat "lelitele"...cand e vara, uita sa mai plece la culcare ...cu mic, cu mare, stau la taifas (pe cele daoua banci...norocul meu ca scara detine doua, nu una)...aborfand diverse teme: politica, administrativa, de familie, etc...nici eu nu am scapat: vai ce ati slabit: vai ce caine superb...dar cum il cheama; vai dar nu v-am mai vazut de mult...mai lucrati?; ce face Cosmin? (baiatul meu)...a dat Bacu?; ati auzit de vecina de la trei...?...de parca ma interesa de ea cand eu ma doream in casa sub dus topita fiind de o canicula insuportabila...etc....un flagel ce il gasesc ca a luat forma unei caracatite care isi intinde fara jena ale sale tentacule peste cartiere si chiar orase...drept sa-ti spun, eu i-as pune sa sape in gradina, sa mai dea cu matura prin fata blocului, sa planteze un pom, o floare, sa stea in casa lor, sa nu-l mai vad ca nici loc nu am sa intru-n scara dar sa mai ies cu cainele afara...norocul meu ca am scapat de ei o perioada si nu-i mai vad cum toaca cu gurita pe toti...unul nu scapa...pana si ce-ai mancat ei stiu, dupa miros...imi aduc aminte de un cantec...vecina, vecina...nu mai continui, ca este urat...asta-i lumea in care traim...drumul spre culmile comunicarii...in rest totul merge super-mega in capitala cat si in orasele RO...dar, postarea ta este super cool...felicitari!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i deloc târziu... din contră, chiar mă bucur să văd că-mi sunt citite postările mai vechi, înseamnă (poate) că materialul scris prezintă oarece interes...

      Ohhh... dar nu pot să fiu atât de rău să-i trimit la săpat sau plantat de pomi fructiferi ori barem flori... Vecinii mei habar n-au ce-i aia agricultură/pomicultură/horticultură (nu că eu aş fi expert, dar aşa prin adolescenţă am dat şi eu cu coasa pe la bunici, ştiu că se lasă cu dureri de spate, da' de fapt, ce nu te doare), muncă grea (chiar dacă este eliberatoare), dar le-aş recomanda măcar o carte, sau cel puţin cuvinte încrucişate, dacă tot n-au altceva de făcut şi se plictisesc...avantajul e că nu doare şi se mai dezmorţeste intelectul :))

      Mulţumesc pentru apreciere. O zi minunată, ţie şi familiei. Ah, era să uit, mult succes lui Cosmin (dacă este în febra examenelor).

      Ștergere