luni, 9 septembrie 2013

Istorie, puţin altfel

Cum istoria nescrisă încă a prezentului – nicio grijă se va scrie ea cândva, noroc că nu voi fi nevoit să o mai şi citesc – nu-mi produce impulsul de a-i fi cronicar, mă rezum în a lectura nepreţuita-mi colecţie a revistei “Magazin istoric” şi de a spicui anecdote, fapte şi replici puse pe seama unor personalităţi istorice, artistice sau culturale, e drept mult peste ceea ce vor reprezenta actualii, atunci când cineva se va încumeta totuşi a scrie şi despre ei la timpul trecut. Şi nu-mi iese din cap viitoarea anecdotă – spumoasă, desigur, dar ducând în subsidiar degringolada prezentului – care cândva va fi scrisă cu referire la un lider politic
care se visează preşedinte şi care azi mai pe dimineaţă (pesemne că somnul nu i-a fost un sfetnic bun) s-a trezit a zice că n-are el treabă cu se se întâmplă, întrucât este în opoziţie; asta în timp ce partidul pe care-l conduce este încă parte au coaliţiei de guvernământ. Evident că şi despre coaliţia asta specială se vor scrie anecdote, nu de alta, dar este oarecum nostimă, fie şi numai alăturarea a două ideologii diametral opuse, liberală şi socială… Destul cu prezentul, desigur amuzant dintr-o anume perspectivă, aceea de-a râsu’-plânsu’. Să trecem dară la chestiuni serioase.

  • Scriitorul francez Bernard le Bovier de Fontenelle, care ajunsese la o vârstă foarte înaintată, a fost oprit odată în plină stradă de un prieten cam de aceeaşi vârstă, care, de departe, i-a strigat: “- Am impresia, că moartea ne-a uitat de tot, amice!” “- Şi vrei să-i atragi atenţia ţipând ca un bezmetic?! – răspunse supărat Fontenelle.

  • Farmacistul german Rudolf Virkow, creatorul patologiei celulare, pretindea studenţilor săi, ca la examene să denumească în mod cât mai exact culorile. De pildă: nu albastru, ci albastru marin, precum cerul senin, etc. Deoarece un student răspundea evaziv la întrebările sale referitoare la culorile obţinute în urma unor reacţii chimice, profesorul i se adresă nervos: “-Dar, mă rog, haina mea ştii ce culoare are?” Studentul privi haina cu atenţie, după care răspunse liniştit: “- Când a fost nouă, cred că era de un gri deschis.” Porofesorul râse şi-i dădu notă de trecere.

  • Voltaire pleca odată cu diligenţa, însoţit de câţiva admiratori, într-o călătorie de plăcere. “- Gata corabia lui Noe?” – întrebă un glumeţ înainte de a se urca în trăsură. “- Încă nu – a răspuns Voltaire – mai lipseşte un măgar”.

  • Simion Mangiuca, un avocat din Oraviţa, nu numai trecea, dar chiar el se considera un mare savant, lucru pe care nu scăpa să-l accentueze cu fiecare prilej. Se supărase chiar, atunci când s-a constituit Societatea Academică Română şi el nu fusese cooptat din partea Banatului. Odată un prieten glumeţ i se adresă: “- Adevărat, frate Simioane, că eşti mare învăţat şi le ştii pe toate?” “- Adevărat, le-am studiat pe toate şi ştiu totul.” – răspunse semeţ avocatul. “Apoi, spune-mi Simioane, pentru ce merge boul spre dreapta când îi zici CEA şi spre stânga când îi zice HĂIS?” După o pauză de adâncă cugetare Mangiuca îi răspunse resemnat: “- Asta, zău, nu mai ştiu.” “Vezi, Simioane – îi spuse prietenul – tu asta nu o ştii, dar boul o ştie.”

  • Beethoven se afla împreună cu Goethe la Karlsbad. Pe când se plimbau cu trăsura, mulţi trecători se opreau salutându-i respectuos pe cei doi remarcabili oameni de cultură. “- Foarte amuzant, – remarcă Goethe – nici nu bănuiam că sunt atât de cunoscut. Priviţi, câţi admiratori…” “- Nu le daţi importanţă, – replică Beethoven – probabil mă salută pe mine”.

  • Prin anul 1908, prezida şedinţele de procese penale, la judecătoria Ocolului IV Bucureşti, magistratul Codiţă Deleanu; un om blajin, care avea credinţa nestrămutată că o morală făcută unui inculpat, în cazurile de insultă şi lovire, preţuieşte mai mult decât o pedeapsă severă. Într-o zi, a avut de judecat cazul a doi precupeţi dintre care unul îi dăduse celuilalt două palme. Credincios obiceiului său, Deleanu, i-a făcut morală inculpatului, dojenindu-l pentru faptul că l-a lovit pe reclamant, iar apoi a pronunţat sentinţa care îl obliga la plata a 20 de lei amendă, adică câte 10 lei de fiecare palmă. Auzind sentinţa, reclamantul, foarte surprins şi mâhnit, l-a întrebat pe judecător: “- Numai atât?” “- Dar ce vrei, să-l bag la puşcărie pentru două palme? Ai văzut ce morală i-am făcut, altă dată nu area să mai facă.” – a spus convins magistratul. “- Nu face nimic, domnule judecător, eu am greşit că l-am dat în judecată”. Apoi, fără ca cineva să-i fi putut bănui intenţia sau să-l fi putut opri, a aplicat şase palme zdravene peste obrazul acuzatului, după care, deschizând o pungă de bani, a luat din ea trei bancnote de 20 de lei, pregătindu-se să i le dea inculpatului. “- Ce înseamnă asta? – a strigat furios magistratul – Aprod, cheamă sergentul!” “- Nu chemaţi sergentul, că-i plătesc imediat” – şi îndreptându-se spre pălmuit i-a îndesat în buzunar cele trei hârtii de câte 20 de lei. Apoi, a adăugat pe un ton foarte calm: “Mi-a fost greu să estimez tariful… Dar, dacă este doar atât, de azi înainte al meu e! I-aş fi dat şi câţiva pumni în cap, dar nu ştiu cât puneţi pumnii la socoteală”.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 1(94), 2(95), 3(96) ianuarie, februarie, martie 1975

18 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Acum, dacă respectivul a ţinut neapărat să fie spiritual... şi-a găsit #naşu' :)))

      Ștergere
  2. aia cu Beethoven e magistrala...i-a taita macaroana lui Goethe scurt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îşi permiteau glume nevinovate...se admirau reciproc, deşi nu se prea puteau înţelege. Compozitorul il gasea pe Goethe prea servil, in timp ce acesta il considera pe Beethoven un "salbatic". Cu toate acestea, micile "împunsături" dintre cei doi nu au afectat relatia profesionala, Beethoven folosind numeroase poeme ale lui Goethe ca temă pentru compozitiile sale.

      Ștergere
  3. Goethe si Beethoven, cea mai tare. Parca ii si vad cum se cearta pe tema admiratorilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se mai "certau" ei şi pe diverse alte subiecte, dar asta nu a reprezentat un obstacol în a-şi recunoaşte reciproc valoarea, chiar geniul.

      Ștergere
  4. Neata. :D :)) Delicioase replicile lui Voltaire. Nu au cum sa nu te amuze si sa nu te faca sa-l iubesti pe francez. Dar mi-a placut si "supararea" lui Bernard le Bovier de Fontenelle.
    Faci tu ce faci, si tot la istorie tragi. :P Zi buna, Centurion. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice! :)
      Voltaire, întotdeauna şi la orice avea o replică bine "ţintită". Fontenelle avea dreptate, dorea să mai rămână puţin în anonimat pentru "entitatea" invocată de amicul său, fericit se pare de longevitate, dar puţin cam inconştient s-o strige în gura mare.
      Pledez vinovat... ;) Dar ce să fac, când dau peste asemenea glume, parcă îmi pare rău să le ţin doar pentru mine :)) Da' stai că până la ora 17, când se termină programul, am timp să concep 5 motive pentru care să nu-ţi deschizi blog... Evident, asta pentru acei "Gică contra" care nu vor anclanşa celor 5 motive de a-şi face blog, scrise de tine... ;)) Ori poate, ai prefera sfaturi pt. un trai sănătos, eco, bio sau cum naiba le-o mai spune tuturor acestor "găselniţe" moderne. :)))
      O după-amiază şi o seară faină, Nice!

      Ștergere
  5. Pe de-o parte, te invidiez pentru colecţia ta la care ai acces nelimitat, plină de informaţii serioase ori amuzante, bine scrise, bine documentate, căci ... pe vremea aia se respectau cititorii, pe de altă parte, sunt oamă de omenie şi nu te pizmuiesc pentru această fericire :D :), mai ales că ne şi împărtăşeşti chestiuni interesante.
    Voltaire avea ce avea cu măgarii. Când au fost îndepărtați, din raţiuni economice, jumătate din caii grajdurilor regale, a spus că mai bine ar fi fost îndepărtaţi jumătate din măgarii de la curtea regală. Iar eu, în asentimentul lui, spun că ar trebui îndepărtaţi toţi magarii din Parlament.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi, şi eu sunt un om de omenie, aş zice chiar, bun "creştin" :)) împart din preaplinul meu :D ;) Aşa cum îi spuneam lui Nice, ar fi păcat să le ţin doar pentru mine, să nu împart cu cititorii mei fideli (nu doar "cât de cât frumuşei" precum a lui Ionuţ, ci de-a dreptul frumuşei) :D

      Referitor la "măgarii" din Parlament, subscriu! Da', tare mă tem că rămânem fără parlamentari...

      Ștergere
    2. Antonela, de ce jigniti magarii?

      Ștergere
    3. Nenea Voltaire a început... eu preţuiesc animalele (mai puţin politrucii şi maidanezii)

      Ștergere
  6. Un zâmbet pentru fiecare chestiune serioasă, si un zâmbet pentru Antonela! :) Nu trebuie să îi uită pe ăştia din guvern. De Fontenelle şi Voltaire sunt irezistibili!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect, să nu discriminăm pe nimeni, aşadar adaug şi băgătorii de seamă din primării şi consiliile locale :)
      Se pare că francezii au un umor înnăscut.

      Ștergere
  7. Răspunsuri
    1. Aşa-i că omul ăsta a fost genial în multe privinţe :))

      Ștergere
  8. Mi-au plăcut mult anecdotele înaintaşilor noştrii. Se pare că personalităţile din alte vremuri, erau mai glumeţe decât sunt cele din zile noastre care aruncă numai cu vorbe şi acuzaţii. Îţi mulţumesc mult pentru lectură, Centurion.
    O seară minunată îţi doresc, Centurion!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alte vremuri, se pare ceva mai prielnice, mai ales d.p.d.v. al culturii.
      Mă bucur că am reuşit să-ţi ofer o lectură reconfortantă. :)

      Seară faină şi ţie, Ştefania :)

      Ștergere