duminică, 22 septembrie 2013

Calendarul celui de-al Doilea Război Mondial (4)

Calendar WW2 #4
Trupele Wehrmahtului atacând
Stalingradul, septembrie 1942
Anul 1942

1 ianuarie – Declaraţia Naţiunilor Unite, semnată de 26 state, care se angajează să lupte până la înfângerea Germaniei naziste.

2 ianuarie – japonezii ocupă Manilla. Englezii ocupă fortăreaţa Bardia (Libia).


11 ianuarie – Rommel se retrage spre El-Angheila.

20 ianuarie – sovieticii eliberează Mojaiskul. Are loc o puternică ofensivă japoneză în Birmania.

21 ianuarie – Rommel trece la contraofensivă.

23 ianuarie – au loc debarcări japoneze în insulele Bataan, Noua Irlandă şi arhipelagul Solomon.

31 ianuarie – japonezii ocupă Malaezia, britanicii retrăgându-se în insula Singapore.

14 februarie – guvernul britanic decide să intensifice bombardarea oraşelor germane.

15 februarie – garnizoana britanică din Singapore capitulează, japonezii iau 73.000 prizonieri.

18 februarie – japonezii ocupă insula Bali, izolând astfel Java.

19 februarie – are loc un atac aerian japonez asupra portului Darwin din Australia.

23 februarie – submarine japoneze bombardează o rafinărie din California.

27 februarie – flota aliată este înfrântă de japonezi în Marea Javei.

28 februarie – are loc debarcarea japonezilor în Java.

7 martie – englezii evacuează Rangoon, capitala Birmaniei.

9 martie – forţele olandeze din Java capitulează.

27 martie – raid aerian britanic asupra portul francez St. Nazaire.

30 martie – 1.000 de avioane britanice bombardează oraşul german Köln.

9 aprilie – principalele forţe americano-filipineze capitulează pe insula Bataan; sunt luaţi prizonieri de către japonezi, 36.500 militari.

18 aprilie – raid aerian american asupra oraşelor japoneze, Tokio, Yokohama şi Nagoya.

29 aprilie – japonezii ocupă Laskio, extremitatea sudică a “drumului Birmaniei”, legătura dintre India şi China.

4 mai – avioane americane atacă navele japoneze în Marea Coralilor.

5 mai – englezii debarcă în Madagascar, care va fi complet cucerit la 5 noiembrie.

6 mai – ultimele forţe americane din Filipine capitulează.

7-8 mai – are loc o bătălie aeronavală în Marea Coralilor între americani şi japonezi; rezultatul indecis este un prilej pentru ambele părţi de a-şi clama victoria.

12 mai – ofensivă sovietică în sectorul Harkov.

20 mai – japonezii ocupă toată Birmania.

26 mai – tratat anglo-sovietic de colaborare şi asistentă mutuală pe o perioadă de 20 de ani.

27 mai – ora 10,30 o explozie a zguduit ferestrele caselor şi spitalului dintr-un liniştit cartier nordic al orasului Praga. Reinhard Heydrich, seful Reichssiherheitshauptamt (R.S.H.A.), Serviciul Central al Securităţii Reichului, Reichsprotektor in Böhmen und Mähren (protector al Reichului în Boemia si Moravia, Obergruppenführer SS şi general al poliţiei, este victima unui atentat cu grenadă. Se împlineau exact 8 luni de la 27 septembrie 1941 când Heydrich intra în Praga pentru a-l înlocui pe fostul Reichsprotektor, von Neurath, considerat “prea slab” şi incapabil să înăbuse mişcările de rezistenţă din Boemia şi Moravia. Pentru ferocitatea cu care ulterior s-a dedicat sarcinilor primite, Heydrich va fi cunoscut printre localnici şi nu numai, drept “Călăul din Praga”. Rommel reia ofensiva, izbindu-se de rezistenţa Forţelor Franceze Libere la Bir-Hakeim.

3-6 iunie – severă înfrângere a japonezilor în largul Insulei Midway, cunoscută în istorie ca “Bătălia de la Midway”; japonezii pierd 4 portavioane, în timp ce americacii doar unul singur.

6 iunie – S.U.A. declară război României şi Bulgariei.

10 iunie – drept represalii pentru moartea lui Heydrich, naziştii rad de pe faţa pământului satul ceh Lidice, exterminând locuitorii. Ofensivă germană în direcţia Volgăi.

11 iunie – acord de asistenţă mutuală sovieto-american.

28 iunie – ofensivă germană în directia Voronej.

30 iunie – englezii, presaţi de trupele lui Rommel, se retrag din nou până la El-Alemein (Egipt)

1-5 iulie – trupele Axei încearcă zadarnic să forţeze poziţiile britanice de la El-Alemein.

6 iulie – trupele germane ocupă Voronejul.

23 iulie – Rostovul este reocupat de Wehrmacht.

25 iulie – Lupte grele în nordul Caucazului.

7 august – americanii debarcă în insula Guadalcanal din arhipelagul Solomon.

19 august – eşec al unui raid anglo-canadian împotriva portului francez Dieppe; operaţiunea “JUBILEE”.

23 august – germanii bombardează masiv Stalingradul.

4 septembrie – trupele Wehrmacht-ului ocupă Kotelnikovo, începe bătălia Stalingradului.

8-9 septembrie – japonezii provoacă pierderi serioase flotei aliate în largul insulei Savo.

9 septembrie – unicul bombardament asupra teritoriului continental al SUA efectuat de un avion japonez lansat de pe un submarin, care provoacă un incendiu de pădure.

14 septembrie – germanii pătrund în suburbiile Stalingradului. În Caucaz, înaintarea Wehrmachtul este stopată în faţa oraşelor Groznîi şi Ordjonikidze.

octombrie – lupte de stradă în Stalingrad. Germanii ocupă orasul Nalcik din Caucaz.

23 octombrie – englezii lansează o ofensivă la El-Alemein, sub comanda generalului Montgomery.

23-26 octombrie – japonezii atacă fără succes în Guadalcanal şi suferă o înfrângere în bătălia navală de la Santa Cruz.

1 noiembrie – ofensivă americană în Guadalcanal.

5 noiembrie – sub presiunea englezilor, forţele Axei se retrag de la El-Alemein.

8 noiembrie – sub comanda generalului Eisenhower, trupele anglo-americane debarcă în Algeria şi Maroc.

9 noiembrie – germanii încep ocuparea Tunisiei.

10 noiembrie – Armata Roşie eliberează oraşul Nalcik din Caucaz, care fusese ocupat de germani în octombrie.

11 noiembrie – Trupele Axei invadează zona neocupată a Franţei. Englezii pătrund din nou în Libia.

12 noiembrie – ofensivă germană asupra Stalingradului, unde luptele se dau acum din casă în casă, din etaj în etaj. În bătălia navală de lângă Guadalcanal, japonezii pierd 17 vase, americanii 10.

19 noiembrie – ofensivă sovietică în regiunea Stalingrad, care duce, după 4 zile la încercuirea a 22 divizii germane, cuprinzând 330.000 soldaţi.

20 noiembrie – Rommel părăseşte oraşul Benghazi.

22 noiembrie – Armata Roşie atacă concentric trupele germane de la Stalingrad.

27 noiembrie – la Toulon, flota franceză se sabordează pentru a nu cădea în mâinile trupelor germane.

decembrie – succese sovietice pe Frontul Central şi de Nord. Tentativele germane de a elibera trupele încercuite la Stalingrad eşuează. Pe mare aliaţii pierd 1.664 vase comerciale (7.790.697 tone), în timp ce germanii înregistrează pierderea a 237 submarine.



Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 5(38) mai 1970
Sursa FOTO

4 comentarii:

  1. Pare că este apogeul ofensivei germane şi al Japoniei în Asia!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se poate spune, evident în est au înaintat cel mai mult, doar că s-au poticnit la Stalingrad, care fie vorba între noi, reprezenta un obiectiv de mâna a II-a, cred eu (şi mai zic unii istoricii) că erau mai importante câmpurile petrolifere din Caucaz, da', mă rog, dacă unuia i s-a năzărit să ocupe oraşul natal a lui Stalin...
      Apropo, bombardarea frenetică a oraşului şi apoi ofensiva cu blindate pe străzi pline de dărâmături este o eroare strategică de neiertat.

      Ștergere
    2. Or fi considerat că îngenuncherea Stalingradului va avea efecte psihologice enorme, şi că vor termina cu ei!

      Ștergere
    3. Este destul de evident că au marşat pe "cartea" psihologică... totuşi, dacă dovedeau puţin realism, n-ar fi pus în flancul sudic armatele cele mai prost echipate,(bulgară şi română) şi armata cea mai non-combativă (italiană)...

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.