duminică, 1 septembrie 2013

Despre iubire

Ea si El la cafea
Fără nici o introducere, să vorbim puţin despre iubire, sentiment dificil de definit, dar preaslăvit în multe dintre versurile poeţilor, cântat de mai toţi compozitorii clasici sau moderni. Plecând de la premisa existenţei aşa-zisei iubiri adevărate, deşi alăturarea cuvântului adevărat naşte (după mine) o frumuşeţe de pleonasm, cum altfel ar putea fi iubirea, falsă, păi atunci, nu-i. În fine, nedumerirea mea ar fi, când anume apare această aşa-zisă “true love”. Desigur, se poate discuta şi despre cine iubeşte mai mult, femeia sau bărbatul, fiindcă se poate presupune
existenţa unei deosebiri între cele două perspective, fie şi numai prin prisma faptului, evocat de unii, referitor la viziunile diferite asupra lumii, în general. Dar, să nu divagăm, aşadar, când putem vorbi cu “adevărat” despre iubire…

La adolescenţă, oare acea primă iubire este cea mai “adevărată” dintre toate cele care vor urma. E posibil ca sentimentele unei vârste fragede să adune suficientă tărie pentru a vorbi pe drept cuvânt despre iubire. La fel de posibil este ca tocmai puritatea cugetului, neîntinat încă de alte experienţe să ducă spre cel mai înălţător sentiment uman, cum numesc unii iubirea. Dar, oare este suficient, câte dintre numitele “prime iubiri” rezistă timpului. Cu siguranţă există destule astfel de cazuri, dar presupun, nu prea multe. Totuşi, să zicem că are atuul enunţat de La Bruyère, acela că: “Iubirea care se naşte dintr-o dată este cea mai greu de vindecat”; dar există şi reversul, să nu fie doar un foc de paie.

Atunci poate undeva pe la 25 de ani, către 30… Poate experienţa acumulată, ar favoriza apariţia, mai degrabă conştientizarea sentimentului în adevăratul său sens. Datele ar fi mult mai favorabile, dar oare în timpurile tot mai materialiste pe care le trăim, nu cumva mai există ceva în subsidiar, un ceva care strică puţin armonia. Mă refer la unele observaţii, nu numai personale, am citit la Pato un recent un articol pe această temă, unde se avansează ideea nunţilor făcute mai mult din atracţia “strigării darului”. Cade oare şi această ipoteză? Să fii ajuns să conteze mai mult materialul decât spiritul... În lumea în care trăim, nu m-ar mira, este de cele mai multe ori evident faptul că omul n-a reuşit să subjuge banul ca sclav al său, ci mai degrabă a devenit el sclavul banului.

Poate la deplina maturitate găsim răspunsul, aici lucrurile ar trebui să fie clare, omul se presupune că a atins deplinătatea valorii sale, la fel şi a sentimentelor, nu mai există ignoranţa, neştiinţa ori graba adolescentului, nici poate materialismul unora aflaţi la începutul vieţii de adult. “Apele” sunt mai liniştite, totul îşi are rostul şi nimic nu ar trebui să perturbe exprimarea plenară a sentimentelor, dar oare, mai există “scânteia”, flacăra aceea arzătoare din anii ce au trecut, “nebunia”, exuberanţa adolescentină în a-ţi exprima liber simţămintele. Poate că tocmai lunga aşteptare, plauzibilele experienţe nefaste au reprimat dorinţa aceea de maximizare, chiar de exacerbare a propriilor trăiri. Mai putem oare vorbi în situaţia dată de acest deziderat suprem, pentru unii, numit “true love”

Ne-au rămas anii senectuţii, oare doi oameni care au trăit ani şi ani alături, se iubesc la fel ca la început... E oare posibil? Cineva spunea că, “a iubi înseamnă a îmbătrâni lângă cineva”, aşadar s-ar desprinde ideea că abia târziu aflăm dacă a fost într-adevăr vorba despre iubire. Numai că şi în acest caz, poate să vină cineva care să spună asemeni lui La Bruyère, “timpul, care întăreşte prieteniile, slăbeşte iubirea”, prin urmare am putea presupune că iubirea, dacă a existat se va fi tranformat demult într-o trainică prietenie.

Această sumară analiză, nu m-am lămurit deloc. Poate am plecat de premisa greşită, poate sentimentul acesta atât de slăvit şi cântat în slove şi versuri, nu-i decât păcăleala NATURII, tertipul prin care aceasta “ajută” omul cu instinctul “amorţit” să-şi combine AND-ul, să perpetueze specia.


Sursa FOTO

28 de comentarii:

  1. Eu am explicat recent intr-un articol ca de fiecare data cand ma indragostesc am impresia ca abia atunci am gasit marea dragoste, dragostea adevarata, cea corecta, cea mult visata. Ultimul meu iubit e si cel mai bun. Am sentimentul ca pe el il iubesc mai mult decat i-am iubit pe toti ceilalti la un loc.
    E doar o senzatie, insa.
    Este foarte greu sa vorbesti despre iubire cand iubesti si esti fericita alaturi de un barbat. Imi era foarte simplu sa-mi expun ideile pe tema asta cand sufeream, cand disperam si cand asteptam iubirea ca pe o minune salvatoare. In clipa cand am gasit-o am ramas fara cuvinte. Practic acum o traiesc, nu mai am nevoie s-o expun, sa discut despre ea. Nici macar pur teoretic.
    Ceea ce pot sa spun cu certitudine e ca pentru fiecare e diferit. Nu poti compara indragosteala de la 15 ani cu iubirea matura, totala, de la 30. In cazul meu.
    Din pacate, ca sa nu se creada ca sunt total ilogica si incoerenta in expunerea de mai sus, eu am iubit mai mult de un barbat in intervalul 25-35 de ani. Nu multi, dar mai mult de unu, asa cum mi-as fi dorit.

    Uh, ce greu e sa vorbesti de iubire. Mi-am pierdut indemanarea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, (noaptea) Nice :))
      Am citit articolul. Normal că ultimul/ultima iubit(ă) este perfeţiunea întruchipată, prin urmare am cam "dat de pământ" cu acea concepţie privitoare la eternitatea primei iubiri", se uită imediat ce apare "mai mult decât perfectul" :))
      Şi eu care speram să mă lămurească cineva în privinţa acestui pleonastic "true love". Păi, eu ce fac, aştept senectutea ca să aflu? :D :))) Da' dacă e vorba doar de-o trainică prietenie :)))
      Lăsând glumele, evident că pt. fiecare momentul acela sublim de indescriptibil, este diferit şi nu numai influenţat de vârsta la care se produce.
      Apropo, de "îndemânare", ţi-ai putea-o antrena vorbind despre, mă gândesc că ce am scris eu (habar n-am cum de mi-a venit tema asta în minte acum vreo câteva zile şi de atunci o tot "coc") nu tratează decât la modul superficial subiectul, i s-ar putea lesne aduce îmbunătăţiri, mai ales că problema s-ar pune din perspectiva celuilalt gen implicat. ;) Doar se spune că femeia şi bărbatul privesc puţin diferit anumite (sau mai toate) probleme.
      Săptămână minunată :)

      Ștergere
    2. Centurion, cred ca pentru fiecare dintre noi e diferit acest concept. Fiecare il vede altfel. Ceea ce pentru mine este "true love", pentru un altul e egoism pur. Nu am trecut de faza pasionala a relatiei inca, cu niciunul dintre parteneri. Adica, iubirea mea nu a ajuns sa fie doar prietenie trainica...conventie sociala. Deci nu sunt cea mai potrivita persoana pentru a da verdicte, pentru a explica aceste lucruri. Cred ca fiecare trebuie sa-si spuna punctul lui de vedere, pentru ca generalizarile, in cazul asta, nu sunt bune. Pentru ca fiecare simte diferit. Nu poate cineva sa-mi impuna mie sa simt intr-un anumit fel. Si nici sa procedez ca el. Nu poate nimeni sa ma judece ca vreau sa fiu iubita la randul meu, nu doar sa ofer...
      Imi pare sincer rau, dar nu am atata experienta si intelepciune sa dau definitia unui concept atat de complex si controversat. :D Poate peste 30 de ani? :))

      Multumesc mult, asemenea. :) A inceput cu o groaznica durere de cap, incerc sa o inving fara succes. :P

      Ștergere
    3. Uite cum se completează din comentarii un articol (cred că deja comentariile depăşesc numărul de cuvinte scrise de mine) MUlţumesc, Nice :)
      Glumeam, până la urmă, fiecare dintre noi îşi lămureşte sieşi ce înseamnă "true love", iar generalizările, aşa cum spuneai, nu pot să fie prea concludente.
      Poate peste 30 sau chiar mai repede peste vreo 25 am să pot da şi eu o "definiţie".

      Durerea de cap, trece cu siguranţă până dimineată, probabil emoţiile, consumul psihic din prima zi la noul serviciu.
      O zi minunată mâine (de fapt azi, e aproape 1 AM) :)

      Ștergere
  2. Adevarata dragoste/iubire ... cred ca iti dai seama, esti constient de ea atunci cand esti bucuros, chiar fericit ca poti oferi ceva cuiva neconditionat.
    Adolescenta are farmecul ei personal - inocenta, entuziasm - dar si hormoni necontrolati care te confunda; deseori o dorinta sau explorarea necunoscutului este usor confundata cu dragoste/iubire.
    Tineretea pare cea mai potrivita varsta pentru a percepe si gasi dragostea adevarata. E o perceptie un pic tehnica, deoarece asta cred ca intervine prima data; este perioada 'reproducerii', trebuie sa ne asiguram perpetuarea speciei (chiar daca in ziua de azi nu mai ascultam sau temem instinctele primare). Totusi, instinctul ne indeamna sa alegem cel mai sanatos, puternic individ (vezi filmul 'Species'). Dupa aceea este posibil sa ne dam seama ca avem sentimentul acela de bucurie de care vorbeam la inceput si creste in fiecare zi, te indragostesti si incepi sa iubesti. Ca o paranteza, eu nu cred in 'dragoste la prima vedere'; dragoste inseamna mult mai mult decat o 'amusinare', un 'scan', 'schimb de fluide' si 'plantarea semintei'.
    Batranetea - ehhhee - se presupune ca poti fi mai obiectiv (daca se poate folosi acest termen in iubire/dragoste), deja instinctele primare, hormonii nu-ti mai joaca feste; poti percepe, intelege si valora mult mai bine alte sentimente care in celelalte etape iti 'scapa' - respect, incredere, intelegere. Si, mai presus de toate, ca devii tu constient ca posezi si 'intelegi' aceste calitati si le faci 'cadou', fara sa astepti nimic in schimb. Asta este umila mea parere, sper ca n-am acaparat tot spatiul comentariilor. Am incercat doar sa arunc o altfel de 'lumina' pe articolul tau, pentru care 'by the way' (ce ne mai place sa ne americanizam :))SINCERE FELICITARI! N-am vrut sa pierd ideile, de aia nu m-am prezentat cum se cuvine ;) Carina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOPA! Finalmente apare p-aici cineva cunoscut din offline :)))
      Păi, mie ce-mi mai rămâne de spus, comentariul tău, plus cel anterior au completat cele spuse de mine... Da' tot nelămurit am rămas :))
      Apropo, vezi că am ceva scriituri despre Spania, poate ai completări sau mai degrabă critici :P

      BTW (dacă tot ne americanizăm), hai să ne şi germanizăm... Vielen Dank, meine liebe Cousine, für deinen vollständig und lobenden Kommentar. Înainte să-mi critici germana, aminteşte-ţi că n-am fost coleg cu Goethe la Universitatea din Leipzig. :))

      PS: Data viitoare lasă comment-ul din profil G+ să pot să dau de tine mai uşor, fără să "bat" tot netul după tine.

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Aşa-i!? ;)) Mai complicat cu înţelesul :)))

      Ștergere
  4. E greu să vorbeşti despre iubire, să o defineşti etc.
    Sunt de acord cu Nice, trebuie să ai o anumită stare.

    Nu pot decât să mă gândesc la versurile lui Eminescu:
    "Reia-mi al nemuririi nimb
    Şi focul din privire,
    Şi pentru toate dă-mi în schimb
    O oră de iubire..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, mă aşteptam din partea ta, dacă îmi laşi un comentariu, acesta să includă şi nişte versuri. ;) NU spun că nu-mi place Eminescu, dar parcă m-am învăţat cu versurile citite la tine pe blog :) Mult talent şi inspiraţie, felicitări :)
      Mă văd obligat să repet ceea ce-i spuneam lui Nice, (despre comentarii care vin în completarea unei postări), versurile citate de tine se potrivesc de minune aici. Merci, Adrian :)

      Ștergere
    2. Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase.

      Ai gândit, ai primit: :)
      "Iubirea mea e valul ce tresare sub lina apăsare a furtunii,
      E steaua căzătoare ce se sacrifică eternităţii lunii,
      E galaxia ce apare din explozia privirii tale,
      Şi-ncet, încet, ea se întinde fără putinţă de scăpare."

      Ștergere
    3. Mersi :)
      Am găsit şi originalul semnat Adiman, 25 août 2006. Încă odată felicitări. Chiar nu ştiam că "bântui" siteuri literare, deşi (mea culpa) ar fi trebuit să-mi "fugă mintea" şi să fac un "research" ceva mai aprofundat imediat după ce ţi-am descoperit blogul :)
      I-am spus deja Ştefaniei, repet, pot să şterg tot textul meu lăsând doar titlul şi comentariile voastre, se va înţelege mult mai bine totul.
      Seară faină, Adrian :)

      Ștergere
    4. :) Centurion, mă bucură şi mă măgulesc cuvintele tale frumoase. Cu atât mai mult cu cât rimele mele au găsit ecou în tine. Textul tău este foarte bine scris şi condimentat cu citate frumoase. Noi nu am făcut decât să picurăm un strop de ceva...

      Ștergere
    5. Cuvintele mele sunt sincere, n-am de ce să te perii, ai toată admiraţia mea. E chiar firesc să admirăm ceea ce băgăm de seamă că (deşi ne-am dori) nu suntem capabili, de pildă n-aş reuşi să scriu versuri... :)
      Voi aţi "picurat" mai mulţi stropi...

      Ștergere
  5. Iubirea, oh, foarte frumos subiect ai atins Centurion, cu cel mai sublim sentiment, dar totuşi atât de greu de explicat. Poate, iubirea, nici n-ar trebui explicată, doar consumată cu nesaţ, exact din momentul în care se înfiripă, nelăsând niciun factor extern să intervină şi s-o altereze. Cred că depinde de fiecare persoană în parte şi de aşteptările lor. Eu am această convingere că, iubirea adevărată este doar atunci când îl accepţi pe partenerul de viaţă aşa cum este el, cu calităţi şi defecte, fără a încerca să-l schimbi ( asta în cazul în care n-o i-a pe cărări greşite, mai neortodoxe ), când există o comunicare încredibilă între parteneri chiar dacă nu sunt rostite cuvinte, când ambii parteneri au aceeaşi perspectivă, când există, încredere, sustinere, sprijin, ajutor moral şi fizic, răbdare, respect şi toate reciproc, altfel nu se poate.
    Noi tindem să credem că iubirea adevărată este doar atunci când ea se înfiripă, pentru că atunci sentimentul este mai puternic şi te marchează şi rămâne impregnat în suflet poate tot restul vieţii asemeni unui tatuaj, însă poate fi un sentiment înşelător care cu timpul să se diminueze şi chiar să dispară, născând regrete şi dezamăgiri şi cred că fiecare dintre noi a experimentat cel puţin o dată în viaţă o iubire falsă.

    Se spune că, iubirea se oferă, fără a aştepta nimic în schimb. Nu pot fi de acord cu aceasta, într-o relaţie femeie-bărbat. E ca şi cum, tu femeia sau tu bărbatul, ai iubi o piesă de mobilier din casă, rece şi fără suflet.
    O seară minunată îţi doresc, Centurion! Să fii iubit! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum spuneam, voi cititori şi comentatori deopotrivă reuşiţi să mă completaţi perfect, recitind toate comentariile, cred că aş putea şterge liniştit articolul şi să las doar titlul şi comentariile voastre, oricum spun şi transmit mult mai mult decât am reuşit eu să o fac. Mulţumesc, Ştefania :)

      Ai dreptate, iubirea nu doar se oferă fără a aştepta nimic... Dante scria în "Divina Comedie" că: "Iubirea nu admite niciunui iubit să nu răspundă cu iubire", iar Stendhal, în "Despre iubire": Iubirea este singura pasiune care se plăteşte cu o monedă fabricată de ea însăşi. Si tot despre acest înălţător sentiment ne spune La Bruyère: Începutul şi sfârşitul iubirii se fac simţite în stânjenirea încercată când rămâi singur cu fiinţa iubită.

      O zi minunată, Stefania :)

      Ștergere
  6. Cred ca iubirea depinde de educatia protagonistilor, civilizatia din care fac parte, etnie, caracter, inteligenta etc. Este ceva pamantean, nicidecum cosmic. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pământean, cu certitudine, aş zice tipic uman cum ,de altfel, sunt şi celelalte sentimente. Tocmai pe acest principiu, mă gândeam că ar putea fi vorba mai degrabă de ceva raţional, deloc venit din neant, ori poate chiar de modul în care natura ne păcăleşte în scopul perpetuării speciei (asta pentru că uneori poate nu am fi tentaţi, din varii motive, în a urma instinctele primare).

      Ștergere
  7. Mai dar ce dureri de cap imi provoci cu subiectul asta :)) si m-am trezit si cu fatza la cearceaf azi, ca parca sunt cu ceatza in creier :))
    Eu zic doar atat: Nu conteaza cat de adevarata sau mai putin adevarta e, dar sa fie impartasita, ca, daca nu e, ... e degeaba, mai bine nu ar fi. Aiureli din alea ca trebuie sa te bucuri sa oferi... bla, bla, bla, sunt apa de ploaie. Daca iubirea nu e reciproca, atunci e mai rau ca daca n-ai iubi. macar nu suferi ca prostul. ...parerea mea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Şi pe mine m-a durut capul după ce l-am scris, de fapt încă de când "rumegam subiectul, care oricum mi se părea prea interesant ca să-l ţin doar pentru mine :))

      Ai dreptate, până la urmă în sau pentru "iubire" e nevoie de doi oameni, deci recoprocitatea e vitală.

      Seară faină, Tina :) (în primul rând fără dureri de cap :D)

      Ștergere
  8. Aaaa, inca ceva. Cred ca varsta nu conteaza, cand e vorba de iubit. Iubesti si la 50 cu fortza de la 20, poate esti chiar mai constient de ceea ce se intampla si senzatiile sunt mai intense. La 20 de ani, nu prea stii pe ce lume traiesti :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi cu asta sunt de acord, nu contează vârsta, ba chiar nişte ani în plus, aş zice că pot adăuga "valoare" sentimentului, mai multă profunzime...

      Ștergere
  9. Nu am știut niciodată să-mi descriu iubirile, pentru că nu existau cuvinte în nici o limbă din lume și de dincolo de ea să exprime inexprimabilul dintre noi. Nu am reușit să le descriu nici după ce nu au mai fost, pentru că nu mai vedeam rostul. Dacă am reușit să descriu vreo iubire, a fost doar cea visată,cea dorită, cea dintre iubirea trecută și iubirea viitoare. Să fiți iubiți, fără cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că nici nu stă în puterea noastră să descriem unul dintre cele mai (nu zic "cel mai") înălţătoare sentimente de care suntem noi oamenii capabili. Şi da, poate este mai lesne să ne imaginăm ce este iubirea şi cum ne-o dorim, cum spunea odată Voltaire, "Iubirea este o stofă a naturii brodată de imaginaţie" Şi poate că aşa e mai bine, în asta constă tot farmecul...
      Weekend minunat, Maria :)

      Ștergere
  10. Eu sunt de părere că fiecare iubește în felul său și are propriile simțiri, care nu întotdeauna pot fi exprimate în cuvinte. Așadar, iubirea adevărată este o multitudine de stări și sentimente întreținute și împărtășite de amândoi protagoniști.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt mai mult decât tentat să-ţi dau dreptate. Într-adevăr, "limbajul" sau "codul" iubirii este propriu fiecărui cuplu. Şi, de la sine înţeles că, tot ceea ce exprimă pentru unul sau altul, verbul a iubi, trebuie neapărat să fie pe aceeaşi lungime de undă cu a "perechii" sale.
      Bun venit pe blog, Dani :)

      Ștergere
  11. La Bruyère: “Iubirea care se naşte dintr-o dată este cea mai greu de vindecat" doar 2 cuvinte: Suflete pereche!!
    Iubirea este de multe feluri, este un sentiment minunat, pur, si poate aparea in roluri dintre cele mai neobisnuite. E posibil sa iubim nebuneste pe cineva si sa nu fie sufletul pereche, e cel mai complex sentiment. Prea putini au norocul sa traiasca asta si pentru cei care au simtit asta au sa inteleaga ce aberez eu aici. Nu e nevoie de prea multe cuvinte, sentimentele sunt suficiente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bun venit pe blog, Timeea :)
      Ahhh... Suflete pereche, nu-i doar exprimarea plastică a chemării instinctului atunci când, prin nu ştiu ce însuşiri naturale, omul descoperă pe cineva compatibil (biologic), văzusem mai demult un documentar pe Discovery...
      Lăsând ştiinţa, înţeleg (cred) la ce te referi. La doi oameni, două jumătăţi care care întâlnindu-se au şansa (rară cum bine ai remarcat) să se simtă întregiţi, să fie un întreg... Nu-i nevoie de multe cuvinte, de fapt, nici n-au fost încă inventate, poate că nici n-ai cum descrie, întrucât doar se simte (asta dacă e vorba de suflete pereche, de cele două jumătăţi care se caută neobosit, dar nu totdeauna cu succes).

      Ștergere