Recomandări duminicale

A trecut ceva vreme de când nu mi-am mai făcut cunoscute preferinţele (evident, deloc imparţiale) în legătură cu blogurile pe care intru, de obicei din obişnuiţă, pentru că m-au atras din momentul în care le-am descoperit, alteori din întâmplare, momit de titlu ori de recomandările altora. Încerc să revin la vechiul obicei, ba mai mult, să iniţiez o rubrică săptămânală (să zicem în fiecare duminică), în care să menţionez acele articole care mi-au plăcut de-a lungul săptămânii.
Nu voi face un top „five” sau „ten”, nici măcar nu voi stabili un număr maxim sau minim de articole. Pur şi simplu voi prezenta succint câteva articole, numele autorului (dacă-l ştiu), altfel al blogului, un scurt comentariu şi un citat care mi se pare relevant din cuprinsul articolului, asta pentru a prinde esenţa. Astăzi sunt şapte, câte unul pentru fiecare zi a săptămânii tocmai încheiate, data viitoare, habar n-am, zece sau doar cinci, depinde în ce toane sunt şi cât de părtinitor vreau să fiu.

Adelina se întreabă, dar încearcă deopotrivă şi să răspundă la întrebarea: blog sau drog?

“Realizez de la o vreme ca blogul e ca rebusul, sahul, tutunul, cafeaua sau alcoolul. Adica da dependenta. De ce scriem pe bloguri cred ca stiu. Stiu in cazul meu nu si al altora , nu si al vostru. E greu de explicat dar e asa o nevoie de a ma aseza la calculator si a-i da drumul degetelului sa zburde pe taste carand dupa el niste ganduri aproape negandite, izvorate spontan de undeva, sigur nu din strafundurile materiei cenusii.”

Dragoş ne scrie despre un imaginar sau real (încă nu m-am prins), el spune că-i pamflet (unul savuros, zic eu) curs de dans.

“Poti gasi oferte pe zidurile sau stâlpii orasului, pe internet sau poti afla de la cunostinte despre o sala de dans care e, cu siguranta, cea mai buna si mai profesionista. Alegi una. Platesti abonamentul si intri. Ai ajuns insa prea devreme, in sala evolueaza ‘avansatii’. Nasul incepe sa-ti freamate. Cum, dintotdeauna, la cursurile de dans sunt cam de 3-4 ori mai multe fete ca baieti, ai parte de un spectacol neoficial, dar incântator: fete dansând cu fete.”

Adrian are o obsesie pentru versuri, iar din fotografia care le însoţeşte, bănui că şi pentru dans, poate chiar pentru pasionalul tango, dar n-am aflat dacă a frecventat cursul de dans invocat de Dragoş.

“Unde-aş putea să mă ascund,
Să scap de-a ta obsesie,
Căci lumea e atât de mică,
Poate în inima-ţi de gresie!”

Adela Anca descoperă nici mai mult nici mai puţin decât: cheia vieţii – prezentul, şi scrie un articol atât de bine ticluit încât pe mine m-a convins.

“Mi-am promis că nu voi mai trăi nici în trecut, nici în viitor, ci doar în prezent! Am învăţat că am nevoie de prezent şi că el are nevoie de mine. Am înţeles că, fără prezent, viaţa nu poate exista. Nu poate exista în trecut, pentru că deja s-a dus...este doar amintire; nu poate exista în viitor, pentru că nici măcar nu ştiu cum arată; este doar o plăsmuire a minţii mele! Viaţa poate exista doar aici şi acum, în prezent. Este singura certitudine pe care o am!”

Din Cronica Rezervistului, adică de la Zorin Diaconescu aka Bill Diaconescu, cum se prezintă în pagina about, am am aflat cine este micul conspirator din spatele frunților noastre… aproape că m-am şi lămurit.

“Și uite așa, zi de zi, încă de cînd suntem copii, prin “educație”, “tradiție” și alte metode, în spatele frunții noastre se naște și crește un personaj virtual care are tendința sa puna stăpînire pe noi, să ne conducă si să ne spuna mereu ce avem de făcut sau de ce nu e bine ceea ce facem. Acest maestru mic al conspirației vrea să ne determine să intrăm cu forța în niste tipare produse de societate și care poate se potrivesc unora, dar la fel de bine e posibil să nu se potriveasca de loc, la fel ca hainele de-a gata.”

Răzvan, în concediu fiind, (asta am aflat citind unul din răspunsurile lui la comentarii), are o revelaţie despre ce-ar fi dacă aș trăi 5000 de ani…

“Voi trăi de 70 de ori mai mult ca un om obișnuit. Ceea ce făceam până ieri într-o zi, voi face de astăzi în 70 de zile. În sfârșit simt cu adevărat că am timp să fac orice. În sfârșit sunt convins de faptul că nu voi mai face nimic în grabă. Am să fac totul natural. Sunt convins că fără povara timpului totul îmi va ieși perfect. Iar dacă nu se va întâmpla așa, am tot timpul din lume să mă perfecționez.”

Ionuţ scrie un articol referind o întâmplare reală, care demonstrează, cui încă n-a fost informat, că oamenii nu au fost, nu sunt şi nici n-au să fie vreodată egali (aşa cum idealiştii nu prididesc în a portretiza omul şi societatea).

“Dacă ar fi avut un minim de decență, Prostela și Parșivnel n-ar fi reacționat în halul ăsta. OK, ai tras niște sfori și ai primit un rinichi mai repede decât alții. Pentru că ești șmecher, ai banuțul și relații cât cuprinde. Și te doare la bască de cei din jurul tău. Da’ măcar să taci din gură după aia. Să pleci capul și, toată viața ta, să pupi fiecare palmă de pământ a țării ăsteia. Pentru că dacă nu era o țară de căcat, ca și tine, ai fi stat la coadă pentru organul ăla, dragul meu arlechin!”

Săptămână plăcută vă doresc, şi până data viitoare, lecturi plăcute.


Sursa FOTO