sâmbătă, 7 septembrie 2013

Hiroshima: tragica zi

WW2, Hiroshima, Little boy
6 august 1945, ora 8.15 minute şi 17 secunde: prima bombă atomică, lansată de superfortăreaţa zburătoare B-29 „Enola Gay”, ştergea Hiroshima de pe harta lumii. În numai câteva clipe un oraş înfloritor se transforma într-un morman de
ruine fumegânde. Noua armă, având uraniu drept încărcătură nucleară, a provocat un număr uriaş de victime, apreciat, de diverse surse, între 70.000 şi 360.000. Little Boy („Băieţelul”), cum a fost denumită bomba lansată asupra Hiroshimei, avea să fie urmată, la 9 august, ora 11:02 AM, de Fat Man („Grăsunul”), cea de-a doua bombă atomică, încărcată, de astă dată cu plutoniu, lansată asupra unui alt oraş nipon, Nagasaky. Urmarea celor două atacuri neconvenţionale a fost capitularea Japoniei, la 15 august 1945. Capitularea oficială a avut loc abia pe 2 septembrie, când reprezentanții Imperiului Japonez au semnat actele oficiale pe puntea cuirasatului USS Missouri ancorat în Golful Tokyo. Forțele japoneze din Asia de sud-est au capitulat oficial pe 12 septembrie 1945 în Singapore.

Nimeni nu dădea atenţie avionului american care zbura la înălţime foarte mare. La ora aceea nu putea fi decât un avion meteorologic. Era ora şapte şi nouă minute, ora Hiroshimei, iar avionul maiorului Eatherly, „Straight Flush” şi-a început raidul de recunoaştere deasupra oraşului, având misiunea de a transmite către „Enola Gay” ultimele informaţii meteorologice. Reperat imediat, a fost declanşată alarma. Sunetul sirenei, cu o durată de numai un minut anunţa o primejdie nu prea mare. Pentru cei însărcinaţi cu declanşarea alarmei, zborul nu constituia decât o chestiune de rutină, mai degrabă ar fi fost surprinşi dacă, în acea dimineaţă, avionul meteorologic n-ar fi survolat oraşul. Pe la ora opt, sirena sună din nou. De această dată se reperaseră două aparate zburând la mare altitudine. La scurt timp observatorul semnală prezenţa şi unui al treilea avion venind în urma celor două. Cum cele trei avioane nu erau urmate de o formaţie masivă de bombardiere, observatorul trase concluzia că e vorba tot de un zbor de recunoaştere. N-avea de unde să ştie că unul dintre cele trei avioane era „Enola Gay”.

La Hiroshima, persoanele care au auzit huruitul avioanelor au scrutat cerul. Nu bănuiau nimic despre bombă, dar erau intrigate de manevrele aparatelor. Unul dintre acestea viră brusc la dreapta, iar celălalt la stânga, apoi se deschiseseră trei paraşute – erau instrumentele de control lansate de „The Great Artist”, unul dintre avioanele ce însoţeau pe Enola Gay. Câţiva martori, crezând că unul dintre aparatele de zbor se află într-o situaţie dificilă, aplaudară.

Locuitorii Hiroshimei fură orbiţi de un fulger. Lumina n-a fost urmată de niciun tunet, la bordul avionului „EnolaGay” nimeni n-a auzit explozia, iar supravieţuitorii nu-şi amintesc de vreun zgomot. Totuşi, la o oarecare distantă, în Marea Japoniei, un pescar aflat la cel puţin 30 km de oraş a povestit că zgomotul produs a fost mai puternic decât cel auzit când aceleaşi „fortăreţe zburătoare” B-29 bombardau cu armamemt convenţional un oraş aflat la 10 km distanţă.

Lumina orbitoare care a apărut la peste 500 m deasupra oraşului, arăta clar că este vorba de cea mai fantastică degajare de căldură produsă vreodată de către om. Cine s-a aflat exact sub punctul „zero” a fost prefăcut instantaneu şi integral în scrum.

Efectele exploziei atomice s-au desfăşurat în faze. Mai întâi „fulgerul”, provocat de apropierea celor două mici mase de uraniu 235, care atingând punctul critic, au eliberat într-o fracţiune de secundă, o uriaşă cantitate de căldură şi de radiaţii. Imediat, funcţie de depărtarea faţă de punctul de impact, a fost resimţită teribila undă de şoc, iar apoi au izbucnit incendiile şi s-a stârnit un vânt puternic care a dat naştere unui uragan de foc. Temperatura uriaşă a avut consecinţe uluitoare. Oameni şi lucruri s-au dezagregat, unele victime s-au descompus impregnându-se în piatră, ţiglele s-au topit pe o rază de 500 m de la punctul „zero”, acelaşi fenomen petrecându-se şi cu mica din granitul pietrelor funerare. Puţin mai departe, locuitorii care n-au avut cum să se apere de căldura iradiantă au murit calcinaţi. Cei aflaţi la mai puţin de 4 km s-au ales cu pielea arsă. Persoanele îmbrăcate în alb au scăpat de arsurile cele mai cumplite. Diferenţa de penetraţie sau de reflexie a căldurii funcţie de culoarea hainelor a influenţat gradul de imprimare a veşmintelor pe corpul victimelor. Astfel, trupul femeilor care purtau tradiţionalele chimonouri înflorate a fost „tatuat” sub acţiunea căldurii, desenele de pe haine imprimându-li-se pe piele.

Clădirile din apropierea centrului exploziei s-au prăbuşit devenind practic una cu pământul. Amploarea distrugerilor nu poate fi pusă pe seama unor deficienţe de construcţie. Legile referitoare la construcţiile civile fuseseră modificate după cutremurul din 1923, clădirile moderne trebuind să suporte o presiune de 320 kg/m²; cu titlu de referinţă, normele americane depăşesc rareori 180 kg/m², însă nimeni nu putea prevedea presiunea de 8 tone pe metru pătrat, precum aceea exercitată de explozia de la Hiroshima.

Evident, locuitorii nu bănuiau că fuseseră victimele unei bombe atomice, iar zvonurile se răspândeau cu rapiditate. După unii, oraşul fusese stropit cu benzină, care apoi a fost aprinsă de o bombă cu magneziu, alţii dădeau întâietate ipotezei folosirii unor gaze toxice, întrucât în aer plutea un miros deosebit, iar multe persoane mureau fără a avea răni aparente sau grave. Abia mai târziu s-a înţeles că „morţii intacţi” fuseseră victimele radiaţilor. Fisiunea micii cantităţi de uraniu conţinută de bombă, eliberase neutroni, particule beta şi raze gamma, care, „bombardând” în număr prea mare corpul omenesc, modificau structura celulelor şi funcţie de cantitatea absorbită, puteau ucide sau doar îmbolnăvi.

Radioactivitatea a fost, de altfel, raţiunea în baza căreia s-a stabilit ca bomba să explodeze la 600 metri deasupra obiectivului. Testul de la Alamogordo (16 iulie 1945) demonstrase că solul, precum şi tot ce se află la o anumită distantă de punctul de impact devenea radioactiv, rămânând astfel un anumit timp. Nedorindu-se să se facă uz de radiaţii, ci, mai degrabă de căldura şi suflul deflagraţiei, se hotărâse detonarea bombei la o altitudine considerată „sigură”. Cu toate acestea, realitatea n-a fost întocmai cu ceea ce se preconizase.

Primele statistici au stabilit numărul victimelor primei bombe atomice: 78.150 morţi, 13.938 dispăruţi şi 37.425 răniţi. Aceste cifre au fost oficial admise de guvernul Statelor Unite, însă odată cu scurgerea vremii, alte şi alte cadavre au fost descoperite, numărul morţilor, aproape toţi civili, fiind estimat la cel puţin 100.000; de-a lungul anilor şi această cifră a crescut mult, din cauza deceselor ulterioare provocate de radiaţii. Serviciile sănătăţii publice japoneze opinează că aproape 25% din totalul victimelor au murit în uma arsurilor, 20% din pricina radiaţiilor şi mai mult de 50% din cauza diverselor răni. Cum însă atât decesele cât şi rănile au fost efectul mai multor cauze, caracterul statisticilor rămâne unul relativ.

Cifrele care stabilesc bilanţul pagubelor materiale sunt, în schimb, mult mai precise. Din cele 90.000 de construcţii, câte număra oraşul, 62.000 au fost complet distruse, alte 6.000 n-au mai putut fi reparate, iar în inima oraşului, numai cinci imobile moderne au mai putut fi folosite, fără a necesita reparaţii capitale.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 8(101) august 1975
Sursa FOTO

12 comentarii:

  1. Cumplită tragedia atât de la Hiroshima cât şi de la Nagasaky.
    De câte ori citesc despre ele şi citesc statisticile acestei crime împotriva umanităţii, mă cutremură şi mă trec fiori prin tot corpul şi mă gândesc că în orice moment şi noi putem sfârşi asemeni acelor oameni, din cauza orgoliilor şi înverşunărilor unora semeni ai noştrii care mai sunt şi plini de ură şi răzbunare.
    Sper să nu se mai întâmple aceste tragedii niciodată pe acest pământ, dar din câte se întâmplă în lumea asta, tare mi-e teamă de viitorul nostru.
    O duminică minunată îţi doresc, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai de asta mă gândesc uneori că istoria are (între altele) şi menirea de a reaminti oamenilor că ura înverşunată şi incapacitatea de a gestiona situaţiile critice nu vor aduce niciodată nimic bun... de obicei războaie, locale sau mondiale...

      O seară de duminică minunată, Ştefania :)

      Ștergere
  2. Da, din ororile razboiului... Am trait si noi, aici in Europa, un accident nuclear care aduce aminte de Hiroshima. Si ma refer la explozia de la Cernobil. Da, sunt multe lucruri care diferentiaza cele doua cazuri, dar gasim si cateva puncte comune(cum ar fi contaminarea radioactiva a zonei).
    Cat despre Hiroshima, ce m-a impresionat mai tarziu, cand am citit intr-un ghid(stii tu care), a fost faptul ca orasul distrus atunci a fost reconstruit extrem de rapid, doar in cativa ani revenindu-si din dezastru.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice :)
      Din păcate Cernobîlul a contaminat zona mult peste ceea ce s-a petrecut la Hiroshima, unde destul de rapid, spre surpinderea generală, radioactivitatea a scăzut până la valori aproape normale (detonarea producându-se la 600 metri altitudine şi nu la impactul cu solul).

      Cât despre, puterea de mobilizare a japonezilor, nu cred că trebuie să mire pe nimeni faptul că, trecând peste şocul unui atac nuclear, au reconstruit din temelie un oraş redus practic la o grămadă de moloz.
      :) Evidet că ştiu despre ce ghid turistic vorbeşti ;)

      Seară faină, iar de mâine o săptămână aşa cum îţi doreşti :)

      Ștergere
  3. Sper sa nu se mai întâmple aşa ceva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Presupun că totuşi omul îşi merită denumirea de fiinţă raţională... dacă tot am scăpat de "criza cubaneză" din '62 mă gândesc că foarte puţin probabil se trezească tocmai acum unu' care să apese vreun "bumb roşu"... sper...

      Seară plăcută, Radu :)

      Ștergere
    2. Se spune ca atunci americanii si-au luat cea mai grozava cacialma!
      Kennedy vs Hrusciov.

      Ștergere
    3. Păi, dacă stau să mă gândesc, cam tot "Războiul Rece" a fost un joc la cacealma. "Frecuşurile" de la graniţa RFG cu RDG erau la ordinea zilei...
      Până la urmă, cred că fiecare era conştient că într-un conflict nuclear nu există învingător. SPunea cineva despre faptul că nu ştie sigur ce arme vom folosi într-un posibil al III-lea Război Mondial, însă în cel de-al IV-lea, cu siguranţă, armele vor fi piatra şi bâta...

      Ștergere
  4. E groaznic ce s-a întâmplat la Hiroshima şi Nagasaki. Nimic nu poate justifica un astfel de gest.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, din păcate, justificarea este războiul. întotdeauna a fost responsabil de atrocităţi inimaginabile. Şi aici unii (cei responsabili de această grozăvie) au motivat, actul barbar, aducând în discuţie faptul că astfel s-a scurtat un război care şi aşa a avut un număr imens de victime, iar dacă ar fi continuat, numărul victimelor l-ar fi depăşit pe acela înregistrat în cele două oraşe nipone.
      Vezi tu, cineva spunea că unele fapte făcute pe timp de război te transformă în erou, pe când aceleaşi fapte făcute pe timp de pace fac din tine un criminal... Avea dreptate.

      Ștergere
  5. Mai cumplit decat multe alte lupte din istorie. Sincer, nu cred ca lumea era pregatita pentru asa ceva. Au schimbat cursul istoriei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DA, evident că nimeni nu era pregătit... Nici măcar americanii nu prea ştiau ce o să se întâmple, a fost pentru prima dată când omul experimenta "forţa atomului", evident ca de obicei e mai uşor să faci rău decât bine... Mă rog, exită scuza războiului, motivaţia în virtutea căreia à la guerre comme à la guerre

      Ștergere