La cumpăna verii anului 1943, Wermachtul suferă prima înfrângere catastrofală în anotimpul cald, la Kursk (detalii aici), iar în sudul continentului se retrăsese dincolo de strâmtoarea Siciliei. Cu febrilitate, conducerea nazistă iniţiase făurirea “Zidului de Răsărit” şi a “Zidului Atlanticului”, sisteme defensive cu scopul de a crea
“Fortăreaţa Europa” (Europa Festung), în intenţia de a o face inexpungabilă. Conform unor istorici, începutul sfârşitului Reichului autointitulat “milenar” este plasat la sfârsitul lui august 1944. Numai în august 1944, pierderile suferite de germani pe toate fronturile însumau 64.000 morti, 407.000 dispăruţi şi aproape 170.000 răniţi. Totalul pierderilor Wehrmachtului, trupelor Waffen SS şi SS, marinei (Kriegsmarine) şi aviaţiei (Luftwaffe), de la începutul războiului până la finele lui august 1944, se ridica la 1.510.000 morţi şi 1.319.000 dispăruţi. O asemenea pierdere era imposibil de înlocuit.
Odată cu ofensiva asupra Berlinului sfârşitul se apropia implacabil. Cucerirea Berlinului s-a încheiat prin nimicirea doar de către trupele sovietice a 93 divizii şi 11 brigăzi germane, care apărau capitala în primăvara anului 1945. Au fost luaţi circa 480.000 prizonieri şi capturată o importantă cantitate de tehnică militară. Deşi trupele germane rezistau cu stoicism ofensivei sovietice nu reuşeau decât să întârzie căderea Berlinului. Pentru exemplificare, de-a lungul întregului front de Est, germanii aveau mai puţin de 700 tancuri şi tunuri autopropulsate, cea mai puternică unitate, Divizia 25 Panzer rămăsese cu numai 79 blindate, iar cea mai slabă unitate mai avea în dotare doar 2 blindate. Germanii aveau în acest sector de front 744 tunuri de câmp si 600 tunuri antiaeriene, într-un evident contrast, cu trupele lui Jukov, care deţineau peste 20.000 piese de artilerie. Şi asta nu era tot, din partea opusă, apărătorii oraşului aveau de ţinut piept trupelor americane, în condiţii asemănătoare.
Din orice perspectivă am privi, în condiţiile date, finalul devenise doar o chestiune de timp. După sinuciderea "Führerului" (30 aprilie 1945), amiralul Karl Dönitz devenit șeful guvernului german l-a trimis pe generalul Alfred Jodl la Reims, în Franța, pentru a semna o capitulare necondiționată cu Aliații. Acesta a semnat capitularea necondiționată la 7 mai, iar prevederile sale au intrat în vigoare la 8 mai 1945. Sovieticii au avut însă pretenția ca actul de capitulare să fie semnat și la sediul statului major al forțelor sovietice, iar acest lucru s-a întâmplat la 8 mai, când mareşalul Wilhelm Keitel semna capitularea necondiţionată a Germaniei pe toate fronturile; încetarea focului intrând în vigoare pe frontul sovietic la 9 mai. Acesta este motivul pentru care aliații occidentali sărbătoresc Ziua victoriei în Europa pe 8 mai, iar Uniunea Sovietică are fixată drept Ziua Victoriei împotriva fascismului data de 9 mai.
Sursa: revista Magazin Istoric, mai 1988, mai 1990)
Sursa FOTO
Razboiul pe mai multe fronturi,insuficinte resurse pentru a sustine masina de razboi,dependenta de petrolul romanesc,aliati slabi,astea sunt ,zic eu,cauzele principale care au dus la infrangerile ce au ingenuncheat Germania nazista.Restul e istorie.
RăspundețiȘtergereCorect, nu te poţi bate cu toată lumea şi să ai pretenţia să învingi. Asta mai ales când dintre aliaţii tăi, doar Japonia conta d.p.d.v. militar, Italia şi restul fiind "cantităţi" neglijabile. Iar punctul cheie, după mine, a fost "inconştienţa" japonezilor de a ataca Pearl Harbour pe 7 dec. '41, fapt care a dus la renunţarea la tradiţionalul izolaţionism al SUA şi intrarea lor în "joc", iar din acel moment "zarurile" erau aruncate.
ȘtergereNu sunt un adept al războiului, şi cu atât mai puţin al germanilor nazişti.
RăspundețiȘtergerePolitica de alianţă cu Rusia Sovietică din anii '30 şi din perioada de început a războiului a fost unul din motivele dezastrului Germaniei, şi al capitulării ei necondiţionate. Tot ajutorul pe care l-au băgat în Rusia, tehnologie, fabrici, armament, în final s-a întors împotriva lor. Rusia era o ţară înapoiată, nu ar fi fost în stare să susţină o industrie de război fără ajutorul Germaniei. Din păcate dezastrul Germaniei a însemnat şi condamnarea estului la epoca glorioasă comunistă!
Exact, ruşii nu erau tocmai "gata" de război nici în vara lui '41, dar mobilizarea imenselor resurse umane şi materiale şi-a spus cuvântul. Apropo, de "resurse umane", lui Jukov nu prea îi păsa de pierderile umane cu atât mai puţin de cele materiale, avea de unde să aducă înlocuitori pentru soldaţii căzuţi (şi chiar au căzut cei mai mulţi comparativ cu celelalte armate implicate), iar T34 se se producea mult mai rapid decât Panzer III şi IV, ca să nu mai spunem de Tiger...
ȘtergereOricum o dăm, tot prost pică "zarul"; fie "glorioşii" ani sub tutelă sovietică, fie alţii cam tot la fel de întunecaţi, dacă presupunem că naţional-socialismul dar mai ales teoriile ariene ar fi avut câştig de cauză.
De fapt, totdeauna, războiul a produs "pagube" încă mult timp după finalizarea ostilităţilor armate, iar WW2 nu face excepţie de la regulă.
O seară plăcută, Adrian :)