vineri, 8 noiembrie 2013

Cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz

Eroi legendari
Unicul! Titlul este inspirat dintr-o „odă patriotică”, foarte la modă cândva, pe vremea când pe aici se clădea societatea socialistă multilateral dezvoltată. Pentru aceia care nu-şi amintesc, din varii motive, inclusiv acela al inexistenţei lor fizice în respectiva perioadă, recomand o căutare pe atotştiutorul Google, folosind chiar titlul postării drept cheie de căutare. Da’ nu despre asta mi-am propus să scriu, nici despre personalităţile istorice la numele cărora au fost adăugate asemenea calificative.
De ceva vreme, un gând ori mai curând o observaţie nu-mi dă pace. Încerc să pricep de ce lumea se încăpăţânează în a crede că unele, de fapt majoritatea reuşitelor sunt sau vor fi ale unui singur individ, omul providenţial. De ce nu nouă înşine? De ce avem nevoie de cineva mai cu moţ ca să ne rezolve problemele sau de ce, până la urmă, considerăm că există cineva mai cu moţ...

Uite, microbiştii, spre exemplu: băi, dacă era în teren cutare sau cutare jucător, câstigam; ori, doar sub conducerea antrenorului X sau Y, echipa naţională ori Steaua sau Dinamo vor obţine succese de răsunet pe plan mondial. Despre Rapid nu zic, ăia trebuie mai înainte să promoveze şi după să spere... Da’ evident că şi rapidiştii au nevoie de un trimis al Providenţei (AIC, să nu te superi, aveam nevoie de acest pasaj pentru impresia literar-artistică, nici eu nu m-am supărat aflând că ai dat Steaua pe Rapid).

Să lăsăm chestiunile mărunte. Am auzit deseori, în diverse împrejurări, la emisiuni Tv sau doar prinzând din zbor discuţiile unor oameni din jur, despre omul providenţial care ţine de atâţia ani frâiele B.N.R. Concluzia aproape unanimă este că dacă nu ar fi exista el totul era praf. Aproape că m-aş lăsa lămurit dacă nu am fi noi aceia care umblă cu limba scoasă după euro, dolari, franci elveţieni şi ar alerga vesticii ăştia imperialişti după leul nostru autohton.

Mai urcăm o treaptă ierarhică şi ajungem în sfera politicii înalte. Ministrul ăsta sau celălalt, de fapt toţi sunt nişte dobitoci, ăla (s-ar cere folosite majuscule, da’ n-am chef să stau cu deştu’ pe shift sau să apăs pe caps) ar drege şi ar face... Ce? Rahatul praf... V-aduceţi aminte mitul „Stolojan”, mai recent era glorificat un primar (nu Vanghelie, cel care este, asta ar mai lipsi), edilul Sibiului. Ar fi nedrept şi total nevrednic din partea-mi să nu aduc în discuţie şi omul cu adevărat UNIC, de neînlocuit, PREŞEDINTELE, oricare ar fi acesta, din trecut, prezent, ba chiar viitor. Toţi au fost văzuţi la vremea când obţineau suprema funcţie în stat drept salvatorii naţiunii, trimişii divinităţii, singurii care pot şi fac şi... Balonul s-a spart relativ repede cu un mare fâs. Nu s-a petrecut nimic notabil, poate doar faptul că speranţele puse în supraomul (nici o legătură cu Übermensch-ul lui Nietzsche), care primea, prin anii '90 cam 80% din sufragiile alegătorilor, mai apoi ceva mai puţine, însă îşi păstra aura de trimis al Cerurilor, s-au năruit, rând pe rând, asemeni castelelor de nisip. Năzuinţele multora, bazate pe conceptul „cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz” se dovediseră a fi doar “castele în Spania”.

Greu de înţeles tendinţa aproape masochistă a omului de a-şi face idoli, de a crede şi a-şi pune speranţele într-un unic semen de-al lor, când este evident că nici măcar “supraomul” înainte pomenit, dacă ar exista, n-ar fi capabil de toate câte i se cer. Existăm însă noi, iar ceea ce mă miră este incapacitatea de percepţie a puterii din noi… Asta cu toate că am dovedit-o, de atâtea ori, însă se pare că n-am înţeles-o. Am continuat să-l căutăm pe unicul „cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz” şi în baza puterii noastre să-l alegem, să ne bazăm pe puterea lui. Dar, cu toate că de fiecare dată am fost dezamăgiţi, ne ambiţionăm întru perpetuarea acestui mit.

Şi dacă tot am adus în discuţie idoli şi mituri, se pare că există o ancestrală predispoziţie a omului în a-l căuta acel cineva “cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz”. Aşa au apărut şi zeii, reduşi mai apoi la unul singur, fiindcă era nevoie de UNICUL, căci doar unul poate să fie “cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz”.

În cele din urmă, să recunoaştem, e mult mai uşor aşa. Să dea ministrul salarii mai mari, acei unici pe care i-am ales (sau nu, dar tot unici rămân) să pună ţara la cale, să pocnească din degete cineva, “acolo sus” ca să vină ploaia, căci am avut noi grijă mai demult să folosim ţevile drept stâlpi de gard, iar restul, motoarele şi pompele sistemelor de irigaţii sunt de mult vândute la fier vechi. Este şi mult mai comod, de ce ne-am mai bate noi capul când mult mai simplu este să lăsăm totul în seama unora, desigur, “cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz”, fiecare pe domeniul lui.

Ştiu că am scris mult mai puţin decât mi-e obiceiul, totuşi închei. Mâine e sâmbătă, prin urmare azi îmi permit să joc puţin şah online până noaptea târziu. Acolo totul depinde numai de mine, într-un fel eu sunt: „cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz” şi e tare bine să te simţi UNIC. :D


Sursa FOTO

13 comentarii:

  1. Sa-ti protejezi cu mare grija regina :)
    Despre „cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz” nu stiu ce sa zic pentru ca eu nu ma simt unic poate eventual un ic )
    conf. dex. - IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuşi, icul este o unealtă folositoare, deloc neglijabil rolul său :))
      Referitor la UNIC, sunt două direcţii: dacă vorbim despre "unic" în sensul de neînlocuit, nici eu nu mă văd în postura asta; însă dacă vorbim de unicitatea specifică fiinţei, gândului, aspiraţiilor etc. atunci se schimbă situaţia... chiar mă strădui să rămân cât mai unic să nu cad pradă tentaţiei de a fi "în rând" cu lumea (a se citi majoritatea).

      Ștergere
  2. Neata, Centurion, atat timp cat vor exista lideri, atat timp cat noi ii vom alege vom continua sa ne punem sperantele in ei. Cand nu se ridica la asteptarile noastre, cand ne dezamagesc, atunci ii detronam, ii inlocuim.
    Dintotdeauna au existat lideri. Poate pentru ca oamenii au nevoie sa fie indrumati, organizati. Ce ar trebui sa faca masele? Deciziile nu se pot lua de catre toata lumea, ar iesi haos. Fiecare ar dori altceva.
    Mie nu imi plac liderii. Nu ii vreau in jurul meu. Dar nu pot sa nu observ ca sunt oameni si oameni. Pe de o parte oamenii de rand care nu sunt suficient de puternici, de independenti, de cultivati, de inteligenti. Pe de alta, exista oamenii cu carisma. Oamenii cu vocatie de lider. E suficient sa apara intr-o multime si toti se strang in jurului lor pentru a-i asculta. Sunt spumosi, sclipitori, amuzanti, frumosi. Sunt perfecti! Nu neaparat ajung ei lideri, dar sunt sunt iubiti, simpatizati, admirati, populari. Se diferentiaza net, prin comportament si imagine de ceilalti.
    Am la serviciu un astfel de coleg. L-am observat din prima clipa. Bine, nici nu se putea altfel. Este...irezistibil. Nimeni nu se poate compara cu el desi mai sunt si alte persoane interesante prin jur. Dar de talia lui, nu ai sa vezi. Si cum arata, si cum vorbeste si ce vorbeste. Si e de treaba, nu este nici tupeist, nici trufas, nici prepotent. E mereu in verva, sarea si piperul institutiei. O adevarata incantare sa-l vezi, sa-l asculti. Ceea ce nu pot spune despre ceilalti... Oare cum o fi tipul asta ca sef? :)) Oare ar lua in considerare un asemenea post?
    Scuze pentru lungimea comentariului, dar chiar vroiam sa-ti spun ca eu nu-i vad pe toti la fel de puternici si curajosi. Si nici la fel de educati. Pai daca nu prea stii cum s-o faci, nu o sa poti in veci s-o faci! Ai nevoie de cineva mai initiat decat tine
    care sa te indrume.

    O seara placuta iti doresc! In compania frumoasei tale pasiuni... :) :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice :)
      Tu vorbeşti tocmai despre acel tip de lider care corespunde definiţiei... aştia sunt tare rari... Pe ei chiar îi găsesc agreabili, însă tot nu consider că de unul singur poţi realiza prea multe. Ai nevoie, lider fiind, să aduni în jurul tău oamenii cei mai competenţi (de diverse specialităţi, multe probleme fiind prea complexe, imposibil de "acoperit" de către un singur om, fie el lider competent), astfel spus să "funcţionezi" precum un catalizator. Din păcate, de obicei, din pură "comoditate", pe principiul simplităţii ori cel al neimplicării ne place tare mult să lăsăm totul în seama acelui lider, văzându-l într-atât de capabil încât să le rezolve el pe toate... N-o să poată... iar mai apoi tot noi suntem dezamăgiţi, alegem altul, însă istoria se va repeta... E doar o părere, argumentată (cred) în destul de bună măsură de istoria ultimilor 24 de ani.
      Mie îmi plac comentariile lungi... majoritatea pe care le-am lăsat la tine pe blog sunt aşa :D :P :)))

      Seară faină, Nice! Şi o duminică relaxantă. :)

      Ștergere
  3. Ah, ceea ce doream sa subliniez era faptul ca exista oameni si exista oameni cu personalitate. Dintre cei din urma se selecteaza liderii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta este evident, parcă tratai pe blogul tău subiectul acesta. Unii sunt "născuţi" lideri, alţii se autoeducă şi devin lideri (desigur, existau oarece valenţe în stare latentă). Alţii, sunt executanţi excelenţi, singuri n-ar face cine ştie ce (asta nu înseamnă că n-ar avea valoare, dimpotrivă), iar un lider adevărat îi va pune întotdeauna în valoare. De fapt, nu cred că se poate fără existenţa ambelor categorii, pur şi simplu, reuşita presupune o simbioză a celor două tipologii umane.

      Ștergere
  4. "De ce avem nevoie de cineva mai cu moţ ca să ne rezolve problemele ..."

    Este foarte simplu. Pentru că nu toţi putem fi "cu moţ". Nu toţi avem îndrăzneală, pretenţii, ambiţii, bani.
    Dacă stau să mă gândesc şi ăla cu moţ - să-l numim preşedinte- are nevoie de-o armată de oameni ca să fie cel mai cel. Un director, la fel, câţi oameni are în subordine, ca să fie numit cel mai cel?
    De regulă, călcându-i pe alţii ajungi fruntea frunţilor. Şi-apoi te crezi superior celorlalţi. Acum e drept că şi Ghiţă ciobanul e mai cu moţ decât ceilalţi baci de pe păşuni ori prăjitura lu' bunica e mai cu moţ decât aia ce-o face tanti Aglaia. Problema moţului e că de cele mai multe ori e fals, stă să cadă dacă bate oleacă vântul.Căci nu competenţa, pregătirea, experienţa fac diferenţa dintre mine şi tine în zilele noastre şi în ţara asta. Ci moţul obţinut prin fraudă.
    O vorba spune că dacă ai visuri, să ai şi pe cineva să ţi le îndeplinească. :D Că eu vreau şi vreau să călătoresc în jurul lumii, dar n-am găsit pe unu cu moţ să mă ducă. ;) Iar io nu-s moţată, dom'ne!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai despre prezumtivul moţ spuneam... De ce neapărat avem tendinţă să considerăm că cineva posedă aşa ceva... La câţi "moţaţi" s-au perindat în ultimii ani (vreo 24 la număr) trebuia să depăsim de mult condiţia de "sat fără câini", asta să nu zic ţară de "trei la leu" (nah, că mi-a scăpat :D).
      Evident, chiar şi unui lider pursânge îi este indispensabilă "armata" de buni şi competenţi executanţi... Da' tocmai asta observ că nu prea se înţelege, ne îndărătnicim să glorificăm competenţele unuia sau altuia, tranformându-l într-un "salvator"... Inevitabil, va urma deziluzia şi tocmai atunci când s-ar presupune că ne-am învăţat lecţia, o luăm de la capăt, "încoronând" un alt "supraom", un alt "Mesia" salvator... Finalul, desigur, acelaşi...iar şi iar...

      Ștergere
  5. Hai să fim serioşi! Puterea corupe, indiscutabil! Poate nu chiar pe Maica Tereza deşi nici în acest caz n-aş băga măna-n foc!
    Cumva, în loc să ne dăm cu stăngu-n dreptu' ar trebui să ne amintim că există hoţi mai mari ca noi!
    Cine a provocat criza din 2008, de altfel anunţată cu cel puţin 10 ani înainte ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iartă-mă, de fapt doream să răspund cu Enrico Morricone, dar m-a luat valul!

      Ștergere
    2. Corupe, însă selectiv, nu degeaba se spune: "dă unui om puterea şi-i vezi caracterul". Totuşi, nu înţeleg de ce, noi ăştia mai fără "putere" insistăm să atribuim unuia sau altuia "calităţi" de trimis providenţial, făr' de care nu se poate...
      Habar n-am, nu-s economist, n-am idee despre mecanismele care generează crizele economice/financiare. Presupun doar că sunt efectul orânduirii sociale/economice/politice. O modalitate de reîmprospătare, ceva după principiul de a dărâma o construcţie veche pentru a ridica o alta mai modernă...
      M-ai băgat în ceaţă cu Morricone, eu îl ştiam drept compozitor de muzică de film, între care şi coloana sonoră a westernurilor spaghetti (Cel bun, cel rău, cel urât... despre asta să fie vorba?) :D

      Ștergere
  6. Lantul slabiciunilor pleaca de la lipsa simtului raspunderii. Masele nu si-ar asuma nici in ruptul capului puterea de decizie, indiferent daca ar iesi haos. Si bag mana-n foc pentru asta. Si-atunci il cauta pe cel "nalt la stat, mare la sfat", neezintand sa-l puna la pamant de indata ce lucurile iau o alta cale, de cele mai multe ori proasta. Stii ce mi se pare fabulos? Faptul ca cei desemnati ar trebui sa aiba putere de decizie si, cel mai important, sa-si asume raspunderea pentru deciziile luate. Tin minte cum, cu ceva ani in urma, Basescu incerca sa ne explice despre fanta de lumina, in conditiile in care el avusese grija sa aplice o palma cu reverul unui copil de 9 ani. Sau era treaba cu pixelii, nu mai tin minte...oricum, rusine Dinu Patriciu! :)
    Unii vor sa fie condusi, altii au spirit de lideri. Trebuie sa existe si un pic de noroc in povestea asta, adica ala ales sa nu fure atat de mult, sa nu incerce sa acopere mizeriile celorlalti, sa-si vada lungul nasului raportat la relatiile interne si internationale.
    Cat despre Rapid...a fost alegerea mea, imi asum raspunderea :)) desi mi-am pierdut speranta :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta am presupus şi eu, "masele" nu-şi asumă nimic. Ştii de ce? Tocmai pentru că liberatea în sine sperie, e mult mai comod să te laşi în grija altuia... Numai că, atunci, nu-i oare firesc să mă întreb care-i diferenţa între omul de acest tip şi vita din grajdul ţăranului. Şi aia merge la câmp, trage la jug, dar când ajunge înapoi în grajd va primi braţul de fân şi găleata de apă, asta întrucât ţăranul, stăpânul vitei, îi va purta întoteauna de grijă, căci vita/sclavul îi este folositoare/folositor.
      Şi ajung la vorba ta, dar spusă cu alte cuvinte: unii oameni se nasc stăpâni, alţii sclavi... Problema este că "stăpânii" ăştia sunt cam denaturaţi, cum ziceai, de cele mai multe ori nu arată că ar deţine puterea de decizie şi cu atât mai puţin îşi vor asuma răspunderea pt. o decizie sau alta (valabil nu numai la noi, ci şi prin alte părţi, dar la noi parcă mai abitir).
      Ahh... Rapiduleţu'... Cum ţi-am spus, aveam nevoie de nevinovata aluzie pentru efect artistic :)) Da' vă ţin pumnii! Solidaritate venită din partea unuia a cărui echipă de suflet (locală) e în "C" sau "D", dracu' ştie... ce fotbal să ceri într-un oraş (municipiu şi reşedinţă de judeţ) "varză" d.p.d.v. economic.
      Seară faină, Adrian :)

      P.S.: Imaginea de profil este cumva de la meciul cu bricheta? :))))) Sau de la meciul în care s-a "luat" curentul? :D

      Ștergere