 |
| Harta Lumii - 1500 Juan de la Cosa |
La început harta planetei cărei îi spunem, Pământ sau Terra înfăţişa foarte puţine locaţii cunoscute. Secole la rând omul, expolator prin înşăşi curiozitatea care-l defineşte a completat spaţiile albe, reuşind în cele din urmă să elaboreze harta lumii, care astăzi nu mai este pentru noi acea „Terra Incognita” care înflăcăra imaginaţia primilor exploratori. În cele ce urmează vom trece în revistă punctele cheie în descoperirea Terrei.
În secolele XVI-XIV î.e.n. fenicienii, corăbieri vestiţi şi negustori pricepuţi, întreţineau strânse relaţii comerciale cu lumea cretano-miceniană. Ei explorează Mediterana, întemeind colonii în insulele Cipru, Rodos, Sicilia şi Sardinia, în sudul Franţei şi peninsula Iberică, precum şi pe ţărmul nordic al Africii, unde mai târziu (814) înfiinţează Cartagina.
În jurul anului 1500 î.e.n. o flotă egipteană pleacă în Ţara Tămâii – Punt – care trebuie identificată, probabil, cu Somalia de azi. Este prima călătorie în scop comercial şi de explorare despre care există mărturii scrise.
În jurul anului 450 î.e.n. în cele nouă cărţi ale sale, intitulate „Istorii”, Herodot din Halicarnas povesteşte călătoriile întreprinse de el în Asia Mică, Egipt, Libia, Sicilia, Italia şi pe ţărmurile Mării Negre. De pe aceste meleaguri el ne lasă primele mărturi despre „geţi, cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci”. Tot Herodot poveşteşte şi despre navigatorii fenicieni care au plecat din Marea Roşie şi după ce au călătorit timp de trei ani s-au prin „Coloanele lui Hercule” (strâmtoarea Gibraltar), ceea ce înseamnă că au ocolit Africa pe la Sud.
În jurul anului 400 î.e.n. Platon evocă Atlantida, continentul dispărut sub apă, pentru ca în secolul al III-lea î.e.n., în China să fie inventată busola.
În anii 334-332 î.e.n., pornit să cucerească lumea, Alexandru Macedon ajunge până la fluviul Ind. A fost însoţit de învăţaţi care au făcut însemnări asupra înfăţişării locurilor prin care treceau şi popoarelor pe care le întâlneau. Unul dintre conducătorii oştilor macedonene, Nearchos, călătoreşte de la gurile Indului până în Golful Persic.
În jurul anului 330 î.e.n. Pitheas din Massalia (Marsilia de azi), primul călător vestit spre regiunile nordice, ocoleşte peninsula Bretania şi debarcă pe o mare insulă căreia îi dă numele de Britania. Mai la nord el spune că a ajuns în Thule (insulele Feroe, Norvegia centrală sau poate Islanda), însemnările lui de călătorie fiind adunate în cartea „Despre ocean”.
În sec. I e.n., Strabon redactează „Geografia” în 17 cărţi, făcând o descriere amănunţită a locurilor pe care le-a cunoscut: Asia Mică, Siria, Italia, Egipt. În jurul anului 100, Hippalus – pilot de vas din Alexandria – foloseşte musonul de sud vest, pentru a străbate fără oprire Marea Arabiei de la Bab el Mandeb până în India. Mai târziu, în jurul anului 150, Ptolemeu sintetizează în „Geografia” sa cunoştinţele de atunci despre lume.
Între 553-555 apare opera prozatorului Procopius din Caesarea, „Despre edificii”, în care sunt menţionate locuri şi evenimente din Dobrogea secolului al VI-lea.
În secolele VIII-IX, pornind din peninsula Scandinavă şi Iutlanda, vikingii ajung pe ţărmurile Angliei şi ale Liberiei. În jurul anului 980, norvegianul Erik Raude, supranumit „cel Roşu”, descoperă Groenlanda. Fiul său, Leif este creditat ca fiind cel dintâi european care a debarcat pe coasta de răsărit a Americii (în jurul anului 1000), probabil lângă Bostonul de azi. Tot pe la acea vreme, Negustorul Suleiman, întors dintr-o călătorie prin Marea Chinei, descrie trombele marine, fluxul şi refluxul; iar în jurul anului 1070, acul magnetic este menţionat pentru prima oară într-o operă chineză.
La începutul secolului al XIII-lea, naturalistul englez Roger Bacon arată unui călător italian un ac magnetizat, care plutind pe suprafaţa apei dintr-un vas, indică nordul; fiind prima busolă cunoscută în Europa.
Între 1260-1279 veneţianul Marco Polo, împreună cu tatăl său Niccolo şi unchiul său, Maffeo întreprind o călătorie prin China şi Birmania, trecând prin Persia şi Pamir. Traseul de întoarcere trece prin Marea Chinei, India, Armenia şi Turcia. Urmare a acestei călătorii, Marco Polo aduce în Europa primele veşti despre Japonia.
În secolul al XIV-lea, Ibn Battuta (Abu Abdulah Mohamed), călător arab originar din Maroc, colindă neobosit continentul african, Orientul Apropiat şi Mijlociu, India şi China, timp de un sfert de secol, străbătând 120.000 km. Ulterior traversează Sahara până la Tombuctu. Însemnările lui cuprind vaste şi preţioase note geografice şi etnografice.
Între 1419-1444, Niccolo Conti devine primul european care ajunge în în interiorul Indiei; iar în 1444, portughezul Nuno Tristão descoperă gurile fluviului Senegal. În 1469-1461, explorând coasta vestică a Africii, câţiva navigatori portughezi descoperă Capul Verde.
Între 1487-1488, Bartolomeo Dias, devine primul navigator care înconjoară Africa, descoperind Capul Furtunilor, numit mai târziu „Capul Bunei Speranţe”, la extremitatea nordică a Africii.
Între anii 1492-1504, se desfăşoară cele patru călătorii ale lui Cristofor Columb spre coastele Americii Centrale şi de Nord, perioadă în care sunt descoperite majoritatea insulelor Americii Centrale (Antilele Mari şi Antilele Mici).
Între 1497-1498, Vasco da Gama ocoleşte Africa pe la Capul Bunei Speranţe devenind primul navigator european care ajunge astfel în India. Între 1499-1502, Amerigo Vespucci explorează coasta estică a Americii de Sud. În 1500, carograful şi navigatorul spaniol Juan de la Cosa desenează prima hartă a lumii bazată pe ideea că planeta noastră este rotundă. În 1513, Vasco Nuñez traversează istmul Panama descoperind Oceanul Pacific.
Între anii 1519-1522, Fernando Magellan efectuează prima expediţie navală în jurul lumii, pe parcursul căreia sunt descoperite ţărmurile Patagoniei, Ţara de Foc, Strâmtoarea Magellan, insulele Mariane şi Filipine. Are loc prima traversare a Oceanului Pacific, care durează trei luni, iar în urma acestei expediţii hărţile vor fi modificate, întrucât devnise evident că cea mai mare suprafaţă a globului este formată de apă şi nu de uscat.
În 1526, venind dinspre est, navigatorii portughezi descoperă Noua Guinee, iar în 1528, Pánfilio de Norvaez descoperă delta fluviului Mississippi. Puţin mai târziu, în 1542, primele corăbii portugheze acostează în Japonia.
În 1569, cartograful şi matematicianul flamand Gerardus Mecator, pe numele său real, Gerhard Kremer, realizează noi hărţi de navigaţie prin metoda proiecţiei cilindrului, metodă care-i poartă numele, iar în 1595, întocmeşte „Atlasul” care cuprinde o colecţie de hărţi ale ţărilor europene.
În 1570, navigatorul rus P. Niset, descoperă arhipelagul Svalbard (Spitzbergen), iar între anii 1577-1580, corsarul englez Francis Drake, reuşeşte al doilea ocol al Pământului pe calea apelor, după Magellan.
După 1605 navigatorii olandezi explorează coasta vestică a Australiei, pe care o denumesc „Noua Olandă”. Între 1642-1643, căutând „continentul sudic”, Abel Janszoon Tasman descoperă Tasmania, Noua Zeelandă, Togo şi insulele Fiji.
Între 1675-1678 spătarul Nicolae Milescu călătoreşte spre Pekin, îndeplinind o misiune diplomatică în numele ţarului Rusiei, relatând impresiile acumulate în lucrările sale: „Itinerariul siberian”, „Descrierea Chinei” şi „Statenîi Spisok”.
În 1716, la cererea Academiei din Berlin, Dimitrie Cantemir redactează în limba latină prima monografie geografică românească – „Descriptio Moldaviae” – , pentru care alcătuieşte şi cea dintâi hartă a Moldovei. Înaintea sa, în jurul anului 1700, stolnicul Constantin Cantacuzino a întocmit prima hartă a Ţării Româneşti.
Între 1768-1779 exploratorul James Cook face mai multe călătorii în jurul lumii, în căutarea presupusului „continent sudic” ajungând până la 70º latitudine sudică.
Între 1831-1836 se desfăşoară călătoria lui Charles Darwin în jurul lumii, pe vasul „Beagle”, pe parcursul căreia omul de ştiinţă elaborează studii privind mişcarea seculară a scoarţei planetare, originea recifelor de corali şi a insulelor vulcanice, flora şi fauna din America de Sud şi arhipelagul Galapagos.
Între anii 1854-1856, David Livingstone traversează Africa de la vest la est; între anii 1860-1861, J. Speke şi A. Grant descoperă izvoarele Nilului.
Între 1878-1879 Adolf Erik Nordenskjöld, navigând cu vasul „Vega” reuşeşte să treacă din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific de-a lungul ţărmului nordic al Eurasiei
Între 1886-1893 are loc călătoria exploratorului român Iuliu Popper în America de Sud. Cercetările şi observaţiile sale sunt cuprinse în volomul „Ţara de Foc - viaţa în extremitatea australă a lumii locuite”.
În anul 1898, profesorul Emil Racoviţă este în grupul celor 11 specialişti participanţi la expediţia vasului „Belgica”, condus de Adrien de Guerlache, spre Antarctica.
În 1909, americanul Robert Peary atinge Polul Nord, iar în anul 1912, englezul R.S. Scott ajunge la Polul Sud în ianuarie, la patru săptămâni după Amundsen, din nefericire, la întoarcere, piere împreună cu întreaga expediţie.
În anul 1926, Amundsen, Ellsworth şi Nobile survolează Polul, îmbarcaţi pe dirijabilul „Norge”. În 1926, Richard E. Bird zboară cu avionul deasupra Polului Nord, iar în 1929 survolează Polul Sud.
Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 2 (35) februarie 1970
Sursa FOTO
În secolele XVI-XIV î.e.n. fenicienii, corăbieri vestiţi şi negustori pricepuţi, întreţineau strânse relaţii comerciale cu lumea cretano-miceniană. Ei explorează Mediterana, întemeind colonii în insulele Cipru, Rodos, Sicilia şi Sardinia, în sudul Franţei şi peninsula Iberică, precum şi pe ţărmul nordic al Africii, unde mai târziu (814) înfiinţează Cartagina.
În jurul anului 1500 î.e.n. o flotă egipteană pleacă în Ţara Tămâii – Punt – care trebuie identificată, probabil, cu Somalia de azi. Este prima călătorie în scop comercial şi de explorare despre care există mărturii scrise.
În jurul anului 450 î.e.n. în cele nouă cărţi ale sale, intitulate „Istorii”, Herodot din Halicarnas povesteşte călătoriile întreprinse de el în Asia Mică, Egipt, Libia, Sicilia, Italia şi pe ţărmurile Mării Negre. De pe aceste meleaguri el ne lasă primele mărturi despre „geţi, cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci”. Tot Herodot poveşteşte şi despre navigatorii fenicieni care au plecat din Marea Roşie şi după ce au călătorit timp de trei ani s-au prin „Coloanele lui Hercule” (strâmtoarea Gibraltar), ceea ce înseamnă că au ocolit Africa pe la Sud.
În jurul anului 400 î.e.n. Platon evocă Atlantida, continentul dispărut sub apă, pentru ca în secolul al III-lea î.e.n., în China să fie inventată busola.
În anii 334-332 î.e.n., pornit să cucerească lumea, Alexandru Macedon ajunge până la fluviul Ind. A fost însoţit de învăţaţi care au făcut însemnări asupra înfăţişării locurilor prin care treceau şi popoarelor pe care le întâlneau. Unul dintre conducătorii oştilor macedonene, Nearchos, călătoreşte de la gurile Indului până în Golful Persic.
În jurul anului 330 î.e.n. Pitheas din Massalia (Marsilia de azi), primul călător vestit spre regiunile nordice, ocoleşte peninsula Bretania şi debarcă pe o mare insulă căreia îi dă numele de Britania. Mai la nord el spune că a ajuns în Thule (insulele Feroe, Norvegia centrală sau poate Islanda), însemnările lui de călătorie fiind adunate în cartea „Despre ocean”.
În sec. I e.n., Strabon redactează „Geografia” în 17 cărţi, făcând o descriere amănunţită a locurilor pe care le-a cunoscut: Asia Mică, Siria, Italia, Egipt. În jurul anului 100, Hippalus – pilot de vas din Alexandria – foloseşte musonul de sud vest, pentru a străbate fără oprire Marea Arabiei de la Bab el Mandeb până în India. Mai târziu, în jurul anului 150, Ptolemeu sintetizează în „Geografia” sa cunoştinţele de atunci despre lume.
Între 553-555 apare opera prozatorului Procopius din Caesarea, „Despre edificii”, în care sunt menţionate locuri şi evenimente din Dobrogea secolului al VI-lea.
În secolele VIII-IX, pornind din peninsula Scandinavă şi Iutlanda, vikingii ajung pe ţărmurile Angliei şi ale Liberiei. În jurul anului 980, norvegianul Erik Raude, supranumit „cel Roşu”, descoperă Groenlanda. Fiul său, Leif este creditat ca fiind cel dintâi european care a debarcat pe coasta de răsărit a Americii (în jurul anului 1000), probabil lângă Bostonul de azi. Tot pe la acea vreme, Negustorul Suleiman, întors dintr-o călătorie prin Marea Chinei, descrie trombele marine, fluxul şi refluxul; iar în jurul anului 1070, acul magnetic este menţionat pentru prima oară într-o operă chineză.
La începutul secolului al XIII-lea, naturalistul englez Roger Bacon arată unui călător italian un ac magnetizat, care plutind pe suprafaţa apei dintr-un vas, indică nordul; fiind prima busolă cunoscută în Europa.
Între 1260-1279 veneţianul Marco Polo, împreună cu tatăl său Niccolo şi unchiul său, Maffeo întreprind o călătorie prin China şi Birmania, trecând prin Persia şi Pamir. Traseul de întoarcere trece prin Marea Chinei, India, Armenia şi Turcia. Urmare a acestei călătorii, Marco Polo aduce în Europa primele veşti despre Japonia.
În secolul al XIV-lea, Ibn Battuta (Abu Abdulah Mohamed), călător arab originar din Maroc, colindă neobosit continentul african, Orientul Apropiat şi Mijlociu, India şi China, timp de un sfert de secol, străbătând 120.000 km. Ulterior traversează Sahara până la Tombuctu. Însemnările lui cuprind vaste şi preţioase note geografice şi etnografice.
Între 1419-1444, Niccolo Conti devine primul european care ajunge în în interiorul Indiei; iar în 1444, portughezul Nuno Tristão descoperă gurile fluviului Senegal. În 1469-1461, explorând coasta vestică a Africii, câţiva navigatori portughezi descoperă Capul Verde.
Între 1487-1488, Bartolomeo Dias, devine primul navigator care înconjoară Africa, descoperind Capul Furtunilor, numit mai târziu „Capul Bunei Speranţe”, la extremitatea nordică a Africii.
Între anii 1492-1504, se desfăşoară cele patru călătorii ale lui Cristofor Columb spre coastele Americii Centrale şi de Nord, perioadă în care sunt descoperite majoritatea insulelor Americii Centrale (Antilele Mari şi Antilele Mici).
Între 1497-1498, Vasco da Gama ocoleşte Africa pe la Capul Bunei Speranţe devenind primul navigator european care ajunge astfel în India. Între 1499-1502, Amerigo Vespucci explorează coasta estică a Americii de Sud. În 1500, carograful şi navigatorul spaniol Juan de la Cosa desenează prima hartă a lumii bazată pe ideea că planeta noastră este rotundă. În 1513, Vasco Nuñez traversează istmul Panama descoperind Oceanul Pacific.
Între anii 1519-1522, Fernando Magellan efectuează prima expediţie navală în jurul lumii, pe parcursul căreia sunt descoperite ţărmurile Patagoniei, Ţara de Foc, Strâmtoarea Magellan, insulele Mariane şi Filipine. Are loc prima traversare a Oceanului Pacific, care durează trei luni, iar în urma acestei expediţii hărţile vor fi modificate, întrucât devnise evident că cea mai mare suprafaţă a globului este formată de apă şi nu de uscat.
În 1526, venind dinspre est, navigatorii portughezi descoperă Noua Guinee, iar în 1528, Pánfilio de Norvaez descoperă delta fluviului Mississippi. Puţin mai târziu, în 1542, primele corăbii portugheze acostează în Japonia.
În 1569, cartograful şi matematicianul flamand Gerardus Mecator, pe numele său real, Gerhard Kremer, realizează noi hărţi de navigaţie prin metoda proiecţiei cilindrului, metodă care-i poartă numele, iar în 1595, întocmeşte „Atlasul” care cuprinde o colecţie de hărţi ale ţărilor europene.
În 1570, navigatorul rus P. Niset, descoperă arhipelagul Svalbard (Spitzbergen), iar între anii 1577-1580, corsarul englez Francis Drake, reuşeşte al doilea ocol al Pământului pe calea apelor, după Magellan.
După 1605 navigatorii olandezi explorează coasta vestică a Australiei, pe care o denumesc „Noua Olandă”. Între 1642-1643, căutând „continentul sudic”, Abel Janszoon Tasman descoperă Tasmania, Noua Zeelandă, Togo şi insulele Fiji.
Între 1675-1678 spătarul Nicolae Milescu călătoreşte spre Pekin, îndeplinind o misiune diplomatică în numele ţarului Rusiei, relatând impresiile acumulate în lucrările sale: „Itinerariul siberian”, „Descrierea Chinei” şi „Statenîi Spisok”.
În 1716, la cererea Academiei din Berlin, Dimitrie Cantemir redactează în limba latină prima monografie geografică românească – „Descriptio Moldaviae” – , pentru care alcătuieşte şi cea dintâi hartă a Moldovei. Înaintea sa, în jurul anului 1700, stolnicul Constantin Cantacuzino a întocmit prima hartă a Ţării Româneşti.
Între 1768-1779 exploratorul James Cook face mai multe călătorii în jurul lumii, în căutarea presupusului „continent sudic” ajungând până la 70º latitudine sudică.
Între 1831-1836 se desfăşoară călătoria lui Charles Darwin în jurul lumii, pe vasul „Beagle”, pe parcursul căreia omul de ştiinţă elaborează studii privind mişcarea seculară a scoarţei planetare, originea recifelor de corali şi a insulelor vulcanice, flora şi fauna din America de Sud şi arhipelagul Galapagos.
Între anii 1854-1856, David Livingstone traversează Africa de la vest la est; între anii 1860-1861, J. Speke şi A. Grant descoperă izvoarele Nilului.
Între 1878-1879 Adolf Erik Nordenskjöld, navigând cu vasul „Vega” reuşeşte să treacă din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific de-a lungul ţărmului nordic al Eurasiei
Între 1886-1893 are loc călătoria exploratorului român Iuliu Popper în America de Sud. Cercetările şi observaţiile sale sunt cuprinse în volomul „Ţara de Foc - viaţa în extremitatea australă a lumii locuite”.
În anul 1898, profesorul Emil Racoviţă este în grupul celor 11 specialişti participanţi la expediţia vasului „Belgica”, condus de Adrien de Guerlache, spre Antarctica.
În 1909, americanul Robert Peary atinge Polul Nord, iar în anul 1912, englezul R.S. Scott ajunge la Polul Sud în ianuarie, la patru săptămâni după Amundsen, din nefericire, la întoarcere, piere împreună cu întreaga expediţie.
În anul 1926, Amundsen, Ellsworth şi Nobile survolează Polul, îmbarcaţi pe dirijabilul „Norge”. În 1926, Richard E. Bird zboară cu avionul deasupra Polului Nord, iar în 1929 survolează Polul Sud.
Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 2 (35) februarie 1970
Sursa FOTO
Despre hartile lui Piri Reis ce spui?
RăspundețiȘtergereAsta n-a fost nominalizată în articolul citat :)))
ȘtergereDar tot cam pe la vremea lui de la Cosa a fost elaborată, puţin după 1500, pe piele de gazelă ;)
Cum ar fi fost lumea fără aceşti visători?
RăspundețiȘtergereCu siguranţă un pic mai săracă ;) Nu zic că aş fi vreun mare explorator, dar tot simt o oarecare părere de rău că în prezent nu prea mai ai unde explora tărâmuri nemarcate pe hartă :)
ȘtergereCe chestie si cu oamenii astia, cat de diferiti pot fi. Sunt unii atat de dornici de cunoastere, de explorare, de aventura, atat de curajosi, dedicati si inimosi, incat ajung pana la capatul lumii, uneori jertfindu-si viata pentru o cauza nobila, iar altii nu si-ar parasi nici macar tara natala. Nu-i roade curiozitatea, nu-i atrage necunoscutul, o bere in curtea casei parintesti de la tara e tot ce au nevoie, tot ce viseaza in viata. :P :D
RăspundețiȘtergereDeh, frustrari personale. :)) :D
Noapte frumoasa, Centurion. :)
De unde frustări?! :D Tu ai avut un weekend la munte... EU NU :)
ȘtergereÎn ziua de azi nu prea mai ai ce să explorezi, planeta a fost deja descoperită, desigur, la nivel personal ar fi o sumedenie de locaţii care merită văzute, explorate, însă nu poţi avea pretenţia că tu ai pus primul piciorul pe acolo, aşa cum se întâmpla pe vremea lui Marco Polo, Columb şi ceilalalţi :))
Seară plăcută, Nice :))
Inca mai sunt locuri unde mana omului (modern) n-a pus niciodata piciorul :).
RăspundețiȘtergereDesigur că sunt, în jungla amazoniană şi nu numai. Singura explicaţie care-mi vine în minte este că respectivele locaţii nu prezintă interes economic, asta pt. că "omul modern" nu mai acţionează de multă vreme doar "de dragul artei", de fapt, niciodată n-a făcut-o (poate f.f.f. puţini, da' am nişte îndoieli chiar şi în această privinţă)
Ștergere