vineri, 6 septembrie 2013

Dezbateri cu pistolul pe masă

Dezbateri aprinse
Ceea ce se întâmplă de câteva zile încoace, poate nu ar trebui să mire pe nimeni. Mă refer la interminabilele discuţii, vorbite sau scrise pe tema a două subiecte care parcă au captat atenţia întregii naţii. Deh, nici c-ar fi altceva mai important decât “cazurile” Roşia Montană, şi câinii vagabonzi comunitari (ca să fim politically correct). Nu spun că sunt chestiuni de ignorat, dar parcă prea se bate monedă, prea se amplifică evidentele
controverse între susţinătorii soluţiilor, fiecare dorind neapărat evidenţierea corectituninii, valorii de adevăr absolut a propriei opinii şi anihilarea totală şi definitivă a celeilalte, evident contrare. Ieri am citit un articol unde, Nice observa şi ea, spiritele aprinse, polemicile, afirmaţiile categorice, de multe ori condimentate cu cele mai ingenioase invective care au invadat mediul virtual în ultimele zile.

Pe mine, totuşi mă miră, nu pricep de ce, într-o discuţie dintre două fiinţe umane, ce se presupun raţionale, nu poate exista minima răbdare de a asculta, de ce nu, a analiza şi argumentele celuilalt. De ce oare ne ambiţionăm a ne erija în deţinătorii adevărului absolut, ignorând tot ce nu corespunde şablonului gândirii personale. Iar dacă totul s-ar rezuma doar la nepăsare, încă ar fi bine. Dar, nu, omul trebuie neapărat să elimine orice opoziţie, orice idee contrară este din start nulă şi neavenită, iar de aici, doar o jumătate de pas ne desparte de injurii, apostrofări şi uneori, dacă prezenţa fizică permite, violenţă, la propriu, nu doar verbală. Am atins de câteva ori pe acest blog nişte subiecte, hai să le spunem, sensibile, unul dintre acestea foarte recent, (aici) care uşor pot crea tabere adversare, totuşi, nu s-a ajuns la discuţii păţimaş partizane. Sigur, se poate prezuma că acest fapt se datorează fie anonimităţii blogului, fie cititorilor/comentatorilor care înţeleg că două opinii, chiar diametral opuse, pot coexista, ba chiar se poate dialoga civilizat pe marginea acestora. În plus, o aşa-zisă “gimnastică a minţii” n-a omorât încă pe nimeni, ba chiar, zic eu, face bine omului (fiinţă socială, de altfel).

În acelaşi timp admid că fiinţa numită om are războiul în sânge, întrucât, fie că recunoaştem, fie că privim în altă parte, pe principiul struţului, "ceea ce nu văd nu există", omul este un animal, ba chiar unul de pradă, zice-se şi raţional, tocmai de aceea mai periculos. Însă, iar o părere (deloc incontestabilă), eu consider că raţiunea ar trebui să primeze. În definitiv, ce rezolvă aceia care se iau la harţă în online sau chiar offline. Cumva, dispar problemele care au generat, întreaga tevatură? Ah, poate există impresia că noi “civilii” chiar putem lua măsurile care se impun, indiferent care ar fi acestea… Mă cam îndoiesc, din moment ce indivizii îndrituiţi, chiar plătiţi să rezolve problemele, nu fac nimic altceva decât să urmeze exemplu maselor, lansându-se în discuţii sterile, fără nicio finalitate, parcă vrând să confirme populara zicere după care, “vorba multă sărăcia omului”. Între noi fie vorba, cam asta fac politicienii, administratorii locali, pompos numiţi primari, de vreo 23 de ani încoace şi nu văd ce i-ar putea determina să nu urmeze aceeaşi cale aducătoare de succese: bla-blaul, pălăvrăgeala electorală.

Acum sincer vorbind, ce noutate ar putea aduce, de pildă, protestele stradale împotriva proiectului Roşia Montană. După mine, dacă mă întrebă cineva, absolut nimic, cu ceva timp în urmă fuseseră alţii (sau tot ăia) care strigau cu patos “ieşi afară, javră ordinară”... Care a fost finalitatea, nimic nu s-a schimbat. Da, ceea ce zic acum are o rezonanţă pronunţat defetistă, însă nu văd nimic care să-mi justifice o eventuală încredere în reuşita unor astfel de acţiuni. Desigur, nu trăiesc în zona cu pricina, deci în mare parte, “mi se rupe” de poluare şi-mi pasă şi mai puţin de presupusul dezastru ecologic de peste 100 de ani, când eu voi fi părăsit demult şi definitiv aceste mioritice plaiuri. Cam tot aşa, aş zice că, prea puţin îmi pasă de numărul de maidanezi pe cap de locuitor din capitala patriei, nu sunt bucureştean, deşi nu-mi sunt o necunoscută acestea haite de căţeluşi dintr-ăştia unul mai blând decât altul; nu-mi pasă, nu ne prea intersectăm traiectoriile şi de obicei merg cu maşina (şi n-am vreo problemă în a lua vreunul sau mai mulţi pe capotă).

Revenind, problemele există şi desigur se cer rezolvate. De către cine? Încă nu mi-am răspus la întrebare… Normal de cei în sarcina cărora pică orânduirea tuturor lucrurilor din ţara asta, numai că tocmai ăştia sunt lipsă la apel. Pe cine să ne bazăm sau în cine ne-am putea pune speranţele, în cui, poate. Politrucii nu vor face nimic, asta ţine deja de domeniul evidenţei, dacă aveau vreun interes, cât de mic, reuşeau în 23 de ani să facă ceva. Dar, cum ziceam pe la început, discuţiile polemice dintre “culorile” adverse (numai că nu-s alb şi negru ca la şah) şi-au arătat sterilitatea; nimic nou sub soare de atunci şi până azi. Poate duiumul de ONG-uri să fie soluţia… Un drac, ăstia n-au nici un interes, ceva cam în genul sindicatelor şi liderilor acestora, de ce ar pune umărul la remedierea problemelor, asta ar însemna dispariţia menirii lor, extincţia, iar eu nu-i privesc ca pe nişte onorabili sinucigaşi kamikaze. Clasa politică, de ce ar face-o, arătaţi-mi guvernul care (prin absurd) ar face ca în patru ani ţara să meargă ca pe roate… Păi, nu-s tâmpiţi, dacă ar face asta ce ar mai promite că fac şi dreg, în campania electorală pentru următorii patru ani. Să vină soluţiile salvatoare din partea societăţii civile, neînregimentată sub drapelele diverselor organizaţii civice, recte, noi civilii comuni... Cam greu, nu există pârghiile, de altfel, aceste atribuţii nu intră în dotarea civililor întrucât, periodic, o dată la patru ani aceştia îşi mandatează reprezentanţii, ştapilând (după ureche, lăutăreşte) nişte fiţuici zise şi buletine de vot. După, n-au decât să-i suporte, doar i-au ales în mod democratic... sau n-au decât să sune adunarea într-o piaţă şi să scandeze aiurea, oricum nu-i bagă nimeni în seamă, ori să purceadă la "ultima soluţie, încă o revoluţie", dar asta nu mai este chiar atât de democratic, după ce iniţial au dat girul celor pe care acum îi huiduie. Indicat ar fi ca data viitoare să caşte ochii mari atunci când uzează de un drept (niciodată o  obligaţie) cetăţenească.

Desigur, toate aceste rânduri reprezintă o opinie personală, nicidecum un îndemn la polemică. O părere pe care n-o consider deloc adevăr absolut, care deşi logică în accepţiune mea, poate să fie greşită. N-am stofă de militant, nici măcar spirit civic, deci nici n-am să fiu vreodată partizanul vreunei cauze, cu atât mai puţin a uneia care nu mă atinge direct. Prefer să observ, să-mi formez o părere (justă doar în ceea ce mă priveşte), şi uneori, de ce nu, să mă amuz (mai degrabă un fel de râsu’- plânsu’). Oricum finalitatea este aceeaşi, doar că urmând acest principiu, măcar nu-mi “toc” nervii de pomană şi mai am timp şi de altceva, de pildă să scriu pe acest blog.

Sursa FOTO

22 de comentarii:

  1. Să iți spun sincer, mai aflu și eu știrile de pe la tine. De două zile joc Civilisation în draci. Nu fac altceva. Nu ascult știri, nu citesc știri, nu fac nimic altceva.
    Eu ii detest sincer pe cei care au impresia ca ce spun ei e capăt de țară și adevăr universal. În momentul în care nu poți accepta că e normal ca alții să gândească diferit ... nici nu merită să stam la discuții. Mai am eu prin neam specimene din astea care se cred stăpânii adevărului absolut și nu știu cum să fug de ei.
    Cât despre circul de la Tv, ei prind câte un os de ros, așa cum sunt cele două subiecte expuse de tine, și îl rod până la refuz, după care trec mai departe, descoperă alt os. Asta nu înseamnă, însă că au rezolvat problema. Nu, rosul osului, doar ține de foame, nu rezolvă probleme.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, fain joc, genul pe care îl poti juca săptămâni la rand, încercând diversele variante de dezvoltare.
      Daca ar fi numai le TV, încă ar fi rezonabil. Câmpul de lupta s-a extins şi in spaţiul virtual, mai cu seama pe saiturile de socializare, dar şi pe bloguri.
      Normal că nimic în afara faptelor concrete nu rezolvă vreo problema... dar, in definitiv de ce să-mi bat io capu' cu chestii care nu mă privesc si nici nu mă afecteaza, mă multumesc să constat gogomania unora... şi uneori e chiar amuzant :))

      Ștergere
  2. Oare n-ar fi o rezolvare sa-i ducem pe maidanezi la Rosia Montana sa-i muste pe canadienii care ravnesc la aurul nostru pe mai nimic? Cainii ne-ar scapa de canadieni, cianurile ne-ar scapa de caini si noi am ramane cu aurul...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, o solutie plina de bun simt! :)

      Ștergere
    2. Evident, o soluţie! Chiar am văzut (nu reţin exact, pe G+ sau FB) o caricatură prezentând "soluţia finală", dar lipseau politicienii. Propunerea Adelinei vine cu o completare necesară, zic eu.
      Dacă tot am adus vorba de politruci, ore de ce ce draq plătim noi impozite, doar pt. salariile lor... De fapt soluţiile de la ei se presupune că ar trebui să vină... şi uite că tot "civilii" le dau pe cele mai ingenioase.

      Seară faină, Adelina :)
      La fel şi ţie, Radu :)

      Ștergere
  3. uite ce am gasit...asta pe vremea cand onoarea era ceva mai mult decat un cuvant luat in derizoriu

    http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/1916-un-soldat-britanic-s-intors-bunavoie-intr-un-lagar-german

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Silviule, era în 1916, ofiţerul era britanic... şi evident cum zici tu, vremuri în care onoarea încă mai conta, iar oamenii, poate nu neapărat ofiţeri britanici, încercau să ia aminte la cuvintele lui P. Syrus: "Cine pierde onoarea, nu mai are ce să piardă".
      La noi, precum se ştie, a fost unu' care spunea ceva despre o demisie în cinci minute, dacă nuş' ce... iar mai apoi altu' tot aşa cu referire de astă dată la rezulatul unui referendum. Nenorocirea este că taman genul ăsta de oameni a ajuns prin nu ştiu ce glumă a hazardului să conducă o naţie, care da, are păcatele ei, dar parcă nu merită o aşa pedeapsă...

      Ștergere
  4. De 23 de ani ni se distrage atenţia de la problemele grave cu care ne confruntăm, mass-media manipulându-ne cu subiecte de genul celor amintite de tine, ştiri "bombă", iar problemele care ne ustură pe toţi sunt doar "amintite" şi astfel trec neobservate. Asistăm la o teribilă vânzoleală legată de fel de fel de subiecte, cineva crede că suntem nişte vite pe care le poţi mâna cum vrei. Sau cine ştie, poate chiar suntem?
    E trist, chiar oribil ce s-a întâmplat cu acel copil. Oare problema este de actualitate? Acest fenomen nu cumva există de foarte multă vreme? Ce fac ONG-urile? Aaaa, ştim cu toţii. Se lăfăie.
    Cât despre Roşia Montană, la fel, îi pasă cuiva de voinţa poporului? Era o chestiune de timp ca proiectul să fie aprobat. Că acest lucru o să ne afecteze pe toţi, cui îi pasă? Şi nu numai aurul este vânat acolo, sunt şi alte metale (uraniu, wolfram) pt. care s-au dus "lupte".
    Dar, cum ai spus şi tu, vorba multă, sărăcia omului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, destul de recent citeam despre "miza" superioară aurului de la Roşia Montană, metale rare, mult peste valoarea aurului. Evident pe lângă poluare, mai sunt şi deficienţele contractuale (6% redevenţele revenite statului, cam puţin). Poate că dacă d.p.d.v. economic se justifică exploatarea, implicit poluarea zonei (să fim serioşi acu' s-au trezit ecologiştii, zona aia a fost pustie dintotdeauna, nici vorbă de turism la o scară considerabilă, iar cu sau fără minerit, tot nu va fi o zonă turistică importantă, dată fiind locaţia mai greu accesibilă), dar măcar să profite România de bogăţia aceea...
      DEspre ONG, numai "de bine"... cum spuneam ce interes ar avea să rezolve problema, ar dispărea obiectul de activitate, prin urmare şi rostul existenţei lor...
      Până la urmă cade în sarcina politrucilor să vină cu soluţii, din păcate de 23 de ani doar vorbe, nici măcar nu era nevoie de un plan extraordinar, era acceptabil chiar unul întocmit pompieristic, numai să fie şi să se aplice, să se faca ceva, orice, dar să se facă... nu pică nimic din cer... ici-colo câte-o "stea căzătoare" :))
      Weekend fain, Antonela :)

      Ștergere
  5. "Schimbarea regilor bucuria nebunilor"... Şi totuşi, ne trebuie cineva care să scoata ţara din mizeria în care zace. Şi nu vine nimeni... Oamenii nu au avut cu adevărat, niciodată în aceşti 23 de ani, parteneri de dialog în clasa politică romănească. Sunt 23 de ani de minciuni.
    Eu, personal, "nu-i mai suport!". Ghilimele sunt pentru căutare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, de ce ne-am ales reprezentanţii, o facem liber şi democratic de vreo 20 de ani... Care-i rostul lor, oare nu tocmai să "pună ţara la cale". Sau poate, n-avem noi "mână bună" la "cărţile" cu care jucăm... Si pe mine m-apucă uneori dracii gândindu-mă că s-au irosit 20 de ani... şi nu doar entităţii numită ţară, ci şi mie, celor apropiaţi mie, iar asta mă afectează în cel mai direct mod...
      Cum îi spuneam Antonelei, măcar să se fi pus în practică fie si un plan de avarie, "făcut pe genunchi", tot ar fi fost ceva...
      Asta e... nu cred că noi civilii avem vreo putere, eu nici n-am stofă de militant şi oricum date fiind deziluziile ultimilor 20 de ani mi-e mai comod (ba chiar mi se pare logic) să stau pe margine şi să observ, desigur fără să mai sper, doar, uneori să mă amuz...

      Ștergere
  6. Neata, Centurion, ma bucur tare mult ca articolul meu te-a inspirat in scrierea acestui text, extrem de interesant, adevarat si pe alocuri amuzant. :) O lectura relaxanta si absolut necesara pentru un inceput perfect de weekend. :)

    Eu sunt sigura ca se va actiona de data asta. Macar in privinta maidanezilor din Bucuresti. E obligatoriu si nu cred ca televiziunile bat moneda pe acest subiect fara rezultat. Pentru ca asa s-a intamplat si acum cateva saptamani cu celebrul (de pe acum) tortionar Visinescu si, desi nimeni nu se astepta la una ca asta, uite ca l-au pus sub urmarire penala. Deci, discutiile nu sunt in van, cel putin cele desfasurate la televiziunile de stiri.
    Bun, nu s-a facut nimic pana acum, insa exista un inceput in toate! Sper ca e timpul sa avem o tara mai sigura, o capitala mai sigura, o capitala europeana pana la urma. Deja e prea mult, s-a ajuns prea departe.

    Iar noi, cu discutiile astea aprinse pe facebook si bloguri nu cred ca facem altceva decat ne luam revansa celor 40 de ani de comunism. Daca atunci nu aveam voie nici macar sa gandim, daramite sa vorbim, acum abuzam mai ales mai ales de libertatea de opinie(gresit inteleasa de multi).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Seara, Nice ;)
      Normal că am fost inspirat de articolul tău, de modul în care ai exprimat lucruri care se regăseau în gândurile mele. La fel comentariile (da, am obiceiul să le citesc).
      Sigur, lăudabil ceea ce s-a petrecut (sub presiunea presei) în cazul Vişinescu, dar cârcotaş cum sunt uneori, nu-mi pot reprima întrebarea: nu-i cam târziu, ce au păzit cei îndrituiţi toţia acesti ani, vreo 20 la număr. Vezi, tocmai de asta sunt cât se poate de pesimist, şi uneori, parafrazând un titlu celebru, "privesc înainte (înapoi, n-are sens) cu mânie". Sincer, nu prea îi văd pe cei responsabili în a elabora planuri, a lua măsuri, să o şi facă... prea multă vreme s-au tot bătut cu cărămida în piept (care mai de care) că vom face şi vom drege... În ochii mei au devenit precum ciobănaşul acela care tot alerta sătenii cu: "lupu', lupu', vine lupul" pt. ca apoi să le râdă în nas... urmarea a fost că sătenii, de la o vreme, nu l-au mai băgat în seamă (chiar dacă lupul a venit în cele din urmă).
      Da, acum se abuzează de o libertate prost înţeleasă, dar şi asta poate fi considerată o tară derivată din cei 45 de ani...

      O seară faină şi weekend minunat, Nice :)

      Ștergere
  7. Si totusi, daca ramanem absolut nepasatori, astia vor ajunge sa ne vanda ca sclavi cui ofera mai mult. Ce naiba, sunt oameni care gandesc sau suntem mameluci?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect era suntem oameni care gandesc, dar graba strica treaba... :)

      Ștergere
    2. Nepăsători este evident că nu putem rămâne, la toate câte se întâmplă în jurul nostru (cam nimic bun), însă am convingrea, desigur poate greşită, pe care nu încerc s-o impun nimănui, doar mi-o exprim, că noi civilii nu avem cum schimba lucrurile, o dată la patru ani dăm girul, inclusiv puterea, unora care se presupune ar trebui să facă lucruri concrete... până acum eu, am auzit doar vorbe, fapte n-am prea văzut. De asta ziceam că nu prea văd sensul implicării mele, simplu cetăţean... evident n-a stofă de activist militant pentri o cauză sau alta, iar ceea ce nu mă atinge direct, prefer să ignor... e singurul lux (din spirit de frondă) pe care încă mi-l pot permite.

      Weekend plăcut, Vienela :)

      Ștergere
  8. Eu zic că mișcările astea stradale sunt în primul rând un semn că încă mai avem o conștiință și-o voință comună. A nu se confunda cu mentalitatea de turmă. Nu, eu zic că e vorba de o grijă, exprimată mai mult sau mai puțin civilizat, cu privire la ce se întâmplă în jurul nostru. Chiar dacă numărul celor ce se manifestă e infim, comparativ cu restul populației.

    Grijă care, cum ai spus și tu, e destul de dificil, aproape spre imposibil s-o mai exprimi în mod verbal, stând pur și simplu la o discuție bazată pe argumente. Când te doare și nu te ascultă nimeni, instinctiv simți nevoia să țipi.

    Nu spun că sunt cele mai eficiente metode, nicidecum. Dar acele metode recomandate au nevoie de un anumit context în care pot funcționa. Ceea ce, la noi, nu există. Așa că suntem din ce în ce mai des nevoiți să recurgem la urlete. Ceea ce e trist, dar destul de necesar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DA, evident! Imi plac oamenii care susţin, militează ba uneori ies în stradă pentru o cauză, indiferent care ar fi aceasta, demonstrază că sunt vii, nu legume. Am rezerve asupra finalităţii unor acţiuni de genul acesta, cum ziceam n-am stofă de militant, în plus anumită permisivitate în a-mi alege eventualele cauze la care să anclanşez (partizan înfocat probabil nu voi fi niciodată), iar pentru a "percuta" ar trebui să fie ceva care mă afecteză personal, altfel privesc de pe margine... e mai sănătos pentru psihicul şi aşa zdruncinat de efectele politrucilor untimilor 20 de ani. Cum ziceai, când te doare ceva şi vezi că nimeni nu dă doi bani, îşi vine să ţipi, numai că iar istoria recentă nu-mi dă argumente pro. Au urlat unii, la o "javră", s-a rezolvat ceva, alţii şi-au strigat necazul în alte probleme, s-au oprit disponibilizările, s-a reuşit ceva la Oltchim sau în ale "n" cazuri diferite... Uite noi, discută pe câte un blog sau altul, dar în afară de a ne striga năduful, de a ne uşura cumva interiorul mai mult sau mai puţin zdrenţuit de grijile cotidiene, nu pre reuşim.

      Ștergere
  9. Acum sa fim seriosi, Rosia Montana nu e singura problema de acest gen. E curios ca nimeni nu a zis nimic despre perimetrul exploatabil din Marea Neagra (gaze naturale)concesionat pe aiurea, dar de cumparat tot noi o vom face.
    Sau despre gazele de sist.
    Sau despre nava din portul Constanta plina de deseuri periculoase care sta de ceva timp in port in Constanta pentru ca nimeni altcieva nu a vrut sa o primeasca (parca Flaminia ii spune)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal că nu-i singura, dar mă întreb dacă toată gălăgia rezolvă. Personal am o părere bine bătută în ciue, ba chiar nituită şi sudată, referitoare la "organizaţiile" de orice timp, inclusiv alea civice, nici pe departe una care să-i onoreze.
      Tocmai de asta ziceam că nu înţeleg "războiul" între taberele civililor (ăstora încă neînregimentaţi), ce rezolvă... Acţiuni şi evident rezultate aştept (degeaba de vreo 20) de la aceia care chiar ar putea face ceva concret. Dar se pare că n-au de gând, probabil le este teamă că rezolvând lucrurile ar dispărea rostul lor. Habar n-am, dar dacă atâta vreme nu au mişcat măcat un deget, slabe speranţe că o vor face în viitorul apropiat.

      Ștergere
  10. Educatia, gradul de civilizatie al unor indivizi, cultura etc. sunt expuse in aceste zile in toata splendoarea lor la TV. Problema e ca mergem inapoi ca natie din 1990 incoace si e greu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, mai pe scurt #democraţie prost înţeleasă, deşi, după mine "democraţia" însăşi se bazează pe unele concepte, ele însele, discutabile (dacă nu chiar eronate). De prin '90 încoace a devenit tot mai evidentă disoluţia valorilor, dispreţul pt. lege şi pentru opinia celuilalt, fiecare face ce-l taie capul... Ah, da... mai sunt unii îndrituiţi de naţie, care uită ceea ce ar trebui, ceea ce sau angajat să facă, (mă refer pa politicieni) ori poate nu ştiu sau nu-s capabili... şi atunci mă întreb ce caută acolo în Parlament, la primării, în guvern... şi tot eu îmi dau răspunsul, pentru că oricum altceva nu-s capabili, iar ei au avut "inspiraţia" să aleagă "meseria" care de altfel nu cere vreo calificare anume, cel mult eterna "vorbă multă", continuarea... o ştii şi tu.
      Seară faină, Cristi :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.