Bătălia Moscovei, nume de cod: “Taifun”

Contraofensiva sovietică
decembrie 1941

Ofensiva germană împotriva Moscovei – operaţie denumită codificat TAIFUN – revenea Grupului de Armate Mitte (Centru), pus sub comanda feldmareşalului Fedor von Bock, dispunând de 22 corpuri de armată, 46 divizii de infanterie, 1 divizie de cavalerie, 9 divizii motorizate, 15 divizii blindate, 6 divizii de poliţie, 1 brigadă de cavalerie SS, precum şi corpurile aeriene 7 şi 8, care alcătuiau Luftflotte 2, sub comanda
feldmareşalului Albert (Alfred) von Kesselring. Trupele germane totalizau 1.200.000 de oameni; de 10 ori mai multe efective decât avusese Napoleon pentru bătălia de la Borodino.

Grupul Mitte era subdivizat în 3 aripi, cuprinzând fiecare o armată şi un corp blindat. Pe aripa stângă, în nord, operau generalii Strauss şi Hoth, la mijloc, Kluge şi Hoeppner, pe aripa dreaptă, în sud, Weichs şi Guderian. Atunci când s-a declanşat prima fază a atacului german, la 2 octombrie 1941, apărarea Moscovei era asigurată de trei fronturi: de Apus, comandat de general-colonel I.S. Konev, de Rezervă, sub comanda maresalului S.M. Budionnîi şi al Briansk-ului, comandat de general-locotenent A.I. Eremenko. În total, la sfârşitul lunii septembrie 1941 aceste 3 fronturi dispuneau de 800.000 de ostaşi, 782 tancuri, 6.808 piese de artilerie şi aruncătoare de mine, 545 avioane; cea mai mare parte a forţelor fiind repartizate frontului de Apus. În comparaţie, Wehrmacht-ul dispune de 1,25 ori mai multi infanterişti, de 2,2 ori mai multe tancuri, de 2,1 ori mai multă artilerie şi de 1,7 ori mai multe avioane. Graţie acestei superiorităţi trupele germane au înregistrat o serie de succese, ocupând Viazma la 7 octombrie, Orel pe 8 octombrie şi încercuind la 9 octombrie câteva unităţi sovietice la sud şi la est de Briansk.

La 14 octombrie Grupul de Armate Mitte primeşte noi instrucţiuni: Moscova trebuia încercuită, scop pentru care urmau să fie ocupate oraşele Mojaisk şi Kaluga. Guderian, şi grupul său de tancuri rebotezat Armata a 2-a blindată, avea misiunea de a cuceri Tula şi Kolomna. Intrarea în Moscova fiind programată pentru, cel mai târziu, mijlocul lunii noiembrie. Divizia “Grossdeutschland”, din Armata a 2-a a lui Guderian (aureolată de facilele victorii repurtate în Franţa), a încercat să ocupe la 30 octombrie printr-o lovitură surpriză, orasul Tula. Tentativa eşuează, pierderile fiind imense pentru germani, peste 50% din efectivul de tancuri fiind scoase din luptă. Cu mari eforturi şi cu preţul multor sacrificii Wehrmacht-ul reuşeste ocuparea localităţilor Kaluga şi Borotk, aflate la numai 80 km de Moscova.

La 17 noiembrie a început “ofensiva de toamnă” (Herbstoffensive), planificată la 13 noiembrie de şefii de stat major ai grupurilor de armată, întruniţi la Orsa sub preşedenţia lui Hadler. Cu pierderi grele trupele germane reuşesc să atingă la nord canalul Moscova-Volga, apropiindu-se de Klin. La sud Guderian a ocupat câteva localităţi, printre care Iasnaia Poliana, însă Tula rămânea inexpungabilă şi stătea înfiptă ca un ghimpe în flancul drept al armatei germane.

La 23 noiembrie germanii cuceresc orasul Klin şi taie linia ferată Moscova-Leningrad, iar pe 26 noiembrie germanii traversează Donul, aproape de izvoare, lângă Tula, dar contraatacul Diviziei 239 sovietice va nimici aproape total Divizia 29 blindată a lui Guderian. O soartă asemănătoare a avut-o Divizia SS “Das Reich”, după ocuparea oraşului Dmitrov, la 32 km de Moscova.

Pe 30 noiembrie Armata a 4-a comandată de Kluge – care staţionase între râurile Oka şi Moscova pe un ger de -40ºC, fiindcă, conform planului, nu trebuia să se pună în mişcare decât după ce blindatele ar fi încercuit Moscova – trece râul Nara şi înaintează până la Krasnaia Poliana, aşezare industrială situată la 27 km de Moscova. În sectorul Istra, Divizia 35 a ocupat satele Alabusevo, Kajukovo şi Matuskino, ajungând la 22 km de capitală. Divizia 258 a atins capătul liniilor de tramvai ale Moscovei şi prin fumul exploziilor puteau distinge conturul turnurilor Kremlinului.

Pe 6 decembrie 1941, a 168-a zi de când cel de-al III-lea Reich trecuse graniţele URSS, punând în practică planul Barbarossa, începe contraofensiva apărătorilor Moscovei. 20 de divizii, majoritatea pregătite în Siberia, (prin urmare obişnuite cu gerul cumplit ce atinsese -50ºC) şi tinute până atunci în rezervă, izbesc flancul stâng al Grupului de Armate Mitte, iar după numai 24 de ore lovesc şi flancul drept al Grupului Mitte.

Vlăguiţi şi decimaţi, soldaţii Wehrmacht-ului se retrag dezordonat pe tot frontul. Între 6-12 decembrie sovieticii au capturat 386 tancuri, 305 camioane şi 704 tunuri autotractate. În zilele următoare, cele trei armate sovietice ale frontului de Apus, sub comanda lui Jukov atacau frontal Corpul 3 blindat al Wehrmacht-ului, în vreme ce armata generalului Leliusenko îi tăia retragerea traversând Marea Moscovei pe gheată şi ajungând la vest de Klin pe celebra soşea a Volokolamsk-ului. Cu toate contraatacurile armatei lui Hoeppner, aripa stângă a Grupului Mitte era nevoită să se retragă 100 km în numai 8 zile. Armata a 2-a a lui von Weichs şi blindate lui Guderian sunt nevoite să se retragă 150 km. Prin urmare, la mijlocul lunii decembrie, frontul Grupului Mitte, devenise o viziune de coşmar pentru trupele germane – pe o linie în zig-zag de 1.500 km, resturi ale armatei se retrăgeau în dezordine.

Von Bock dorea să organizeze o linie mai scurtă de apărare pe cursul râurilor Oka şi Ugra, dar Hitler îi respinge planurile, emiţând la 20 decembrie faimosul “Haltbefehl” (ordin de oprire), cunoscut mai apoi şi sub numele de “ordinul fundamental”, prin care se interzicea cu desăvârsire orice retragere, fie ea cât de necesară. “Trupa trebuie să fie obligată la o rezistenţă fanatică”, cerea Führerul, dându-şi în vileag teama care îl cuprinsese, el adăuga: “Spectrul unei retrageri napoleoniene trebuie alungat”.

La 31 decembrie Guderian este demis de la comanda Armatei a 2-a blindate, după ce în prealabil chiar von Bock fusese înlocuit de Kluge, iar apoi a urmat Hoeppner, acuzat de “nesupunere şi lasitate”, pe motivul că s-ar fi retras 1,7 km. Situaţia frontului era catastrofală pentru Wehrmacht, în vreme ce trei armate sovietice, a 10-a, a 49-a şi a 50-a, făceau o breşă între armatele a 4-a şi a 2-a blindate germane, alte trei armate sovietice, a 19-a, a 30-a şi a 39-a declanşau la 5 ianuarie 1942 atacul spre spatele frontului ţinut de Grupul Mitte.

Peste trei zile ofensiva se întindea şi mai spre nord, unde Armata 1 sovietică elibera oraşul Toropet şi încercuia o divizie germană la Belîi. Luptele au continuat toată iarna, trupele germane retrăgându-se în medie cu 150-300 km. La 31 martie 1942, Wehrmacht-ul recunoştea pierderea a 1.074.067 militari, adică 35% din efectivele angajate în 22 iunie 1941, numărul ofiţerilor căzuţi fiind de 33.223. Referitor la tehnica militară distrusă sau capturată, au fost pierdute 1.300 tancuri, 2.500 piese de artilerie şi peste 15.000 vehicule. Numai în perioada 12-30 octombrie 1941, germanii au înregistrat pierderi de 20.000 morţi, 50.000 rănişi, 289 tancuri, 198 avioane, 142 tunuri.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 1(34) ianuarie 1970

Sursa FOTO