marți, 1 octombrie 2013

Depresii autumnale, nemulţumiri şi antidoturi

Depresiv
Mohorâtă vreme. Parcă prea s-a grăbit toamna să dea buzna peste noi. Aşa brusc, fără niciun avertisment, fără să ne facă mai întâi semn, măcar aşa cu ochiul, stregăreşte. Să ne şoptească blând şi împăciuitor, gata distracţia, las’ că poate la iarnă vă mai jucaţi în zăpadă, că oricum până la vară
mai aveţi de aşteptat. Nu, nimic, ba prin unele părţi a mai şi nins, evident s-au închis şi vreo cinci drumuri, dacă am priceput eu bine ştirea. Era de aşteptat, iarna nu-i ca vara - celebra cugetare a unui clasic contemporan - şi ca dintotdeauna ne prinde nepregătiţi.

Stăteam eu, azi, la serviciu, privind năuc pe geam stropii de ploaie, acompaniaţi de răpăitul acelora nimeriţi pe pervazul metalic al ferestrei, iar gândul îmi zbura aiurea, fără a-l putea concentra pe ceva anume. Şi aveam atâtea de făcut... Las’ şi mâine este o zi, poate nici n-o să mai plouă, sau până atunci mă obişnuiesc cu noua, prea brusc apăruta, ambianţă. În fine, să lăsăm discuţiile sterile şi să vă împărtăşesc elucubrațiile unui creier obosit de inteminabilul fâşâit produs de roţile maşilor pe asfaltul ud. Prima constatare, omul este o făptură greu de mulţumit, aş spune mai mereu nemulţumită, purtând în sinea-i eterna mâhnire a dorinţelor neîmplinite.

Elevii se plâng de programa şcolară prea încărcată, 99% dintre materiile de studiu sunt absolut stupide şi fără rost, profesorii sunt prea exigenţi şi deloc înţelegători atunci când nu le ceri decât notă de trecere. Da’ de câte nu se vaită ei, părinţii i-au vitregit de ultimul răcnet de telefon, iar la şcoală trebuie să suporte privirile superioare ori vădit batjocoritoare ale colegilor atunci când mângâie touch-screenul vechiului smartphone, nou în primăvară (iar acum e toamnă) şi vacanţele sunt, desigur, mult prea scurte.

Adulţii, nici ei, nu fac excepţie de la regula generală. Se vaită întruna, de parcă au dat în mintea copiilor ăstora mai înainte apostrofaţi. Ba că e prea mult de muncă, iar salariul nu acoperă efortul fizic, intelectual sau combinat, ba că şefii sunt nişte nătărăi (ceea ce, de cele mai multe ori, este un adevăr incontestabil) ori că distanţa până la serviciu se măsoară în ani lumină, dar câte şi mai câte motive de nemulţumire le trec lor prin minte. Oricum sunt unii care mai au şi grija elevilor, anterior pomeniţi, alături de majorele lor probleme existenţiale, recte şcoala. Ah, da! Să nu uităm facturile, preţurile mai mereu crescătoare (care nu ţin seama de seceta verii, când, până şi apele Dunării scad).

Nici pensionarii nu-s scutiţi de nemulţumiri, la urma urmei de ce-ar fi… Cu ce sunt ei mai speciali, a da, unii au dat la propiu în “mintea copiilor”. Să nu deviem, aşadar, pensiile sunt mici (vai de steaua lor), iar poştaşul vine doar o singură dată pe lună. Păi, în atari condiţii, cum să nu fie nemulţumit, el pensionarul, care cândva a muncit gândindu-se că fiecare an care trecea îl apropie de mult râvnita perioadă de relaxare, în care asemeni neamţului ori americanului îşi va petrece zilele pe vasele de croazieră transatlantice sau barem pe acelea care străbat Mediterana. Eh, vise… niciodată împlinite, desigur. Nemulţumiri le provoacă şi nepoţii, care îi vizitează prea rar sau deloc, în plus noile generaţii sunt tot mai puţin educate.

Acum, hai să vedem nemulţumirile categoriilor speciale. Politicienii sunt nemulţumiţi de incultura civililor de rând, care nu înţeleg şi pace, că ei doresc doar binele naţiei şi toate acţiunile lor (inclusiv matrapazlâcurile mai elaborate sau simplele găinării) înspre împlinirea acestui deziderat sunt îndreptate. La rândul lor, civilii înjură politrucii, uitând însă (deliberat probabil, asta pentru a nu lăsa loc proceselor de conştiinţă) că tot ei i-au aşezat acolo, prin vot liber. Au rămas blogării, cu ale lor nemulţumiri. Ăştia, ori se plâng de traficul prea mic, ori de faptul că n-au inspiraţie, uneori de cititorii insuficient de inteligenţi pentru a le lăsa comentarii docte, ba chiar de hateri şi vânători de greşeli gramaticale. Desigur, mai au multe alte neîmpliniri, printre care lipsa monetizăzii, page rankul, suma like-urilor, tweet-urilor şi share-urilor etc. Ar fi încă multe alte nemulţumiri de numit, nu insist fiindcă vreau las loc pentru cea de-a doua revelaţie datorată unei zile ploioase de toamnă.

Aşadar, a doua constatare. Azi am realizat că, noi oamenii, obişnuim a ne pierde în tot felul de nemulţumiri, de obicei insignifiante, cărora însă ne încăpăţânăm a le da o importanţă capitală, mult peste, hai să spunem, răul pe care-l reprezintă. De pildă, ce s-ar întâmpla dacă elevii n-ar mai face un capăt de ţară din propriile nemulţumiri (le înţeleg, cândva, demult, am fost elev) şi s-ar concentra mai mult pe micile bucurii, pe care încă şi le pot permite. Vii acasă, aloci ceva timp obligaţiilor specifice, eventual temelor, dacă s-o fi perpetuat obiceiul trecutelor vremuri, apoi ieşi la un suc (sau ce-o fi acum la modă) cu gaşca. Trebuie să fii fraier rău să nu profiţi de anii ăştia care nu se vor întoarce, aşijderea libertăţile (damblalele ori mendrele) care acum îţi sunt permise. Cu nemulţumirile adulţilor este ceva mai complicat, dar nu imposibil de rezolvat. În definitiv, eşti plecat de-acasă vreo 10 ore, poate chiar mai mult, dar odată întors, care ar fi motivul pentru care ai vrea să rămâi blocat în nemulţumirile de peste zi. Eşti încă singur, eşti norocos, îţi poţi face de cap în voie, n-are cine să semnalizeze poziţiile de ofsaid, nici să-ţi numere berile consumate împreună cu gaşca de burlaci. Sigur, vorbesc din perspectiva bărbatului, din celălalt unghi mi-e oarecum mai dificil. Totuşi, refuz să cred că nu există activităţi plăcute şi pentru partea feminină (uite cazul Bianca, fostă “burlăciţă”, actuală stăpână de s(c)lav). Acum, să nu credeţi că pentru aceia care au întâlnit deja sufletul pereche, totul s-a terminat. Nicidecum, doar nu-i aşa dificilă organizarea unei cine romantice, de pildă. Aşa greu să fie oare să-ţi scoţi aleasa la un local (cât de cât select, nu în vreo bodegă pentru beţivani), măcar pentru o cafea, un ceai sau o prăjitură. Cum? E demodat? Nu este, vă spun eu. În cazul doamnelor, n-am multe soluţii, poate doar să le daţi însoţitorilor să citească aceste rânduri (da’ aşa, delicat… lăsaţi laptopul deschis şi făceţi-vă ceva de lucru, imposibil să nu tragă cu ochiul la ceea ce citeaţi mai devreme, mai ales dacă aţi lăsat să vă scape un oftat plin de subînţeles). Acum, pentru toate astea de mai sus, să nu care cumva să-mi băgaţi motivul financiar, care vezi doamne v-ar împiedica să vă bucuraţi măcar un pic şi să uitaţi, măcar să ignoraţi cât mai multe dintre nemulţumirile cotidiene. Hai, că berea e ieftină (asta pentru burlaci) şi chair dacă sunteţi penultimii dintre rataţi (asta ca să nu descurajăm pe nimeni, zicându-vă rataţi 100%) luaţi un PET, două şi o beţi acasă în pahare (cu responsabilitate, nu până vă prelingeţi sub masă); iar o ieşire la un local sau cafenea nu costă chiar o avere (doar nu v-am trimis la teatru sau la operă).

Recunosc, pentru politicieni n-am sfaturi, nu mă pot transpune în pielea lor, nu sunt şi nici nu voi face parte vreodată din tagma lor. Aşijderea pentru civilii utilizatori ciclici de ştampile, de prin anii '90 am renunţat la a face parte din electorat. Vedeţi şi voi ce puteţi lua (adapta propriului trist destin) de pe la alte categorii pentru a vă înfrumuseţa oarecum existenţa (nu-i necesar să vă bagaţi unghia-n gât doar pentru atâta lucru, ştiu uneori viaţa e nedreaptă, iar cu voi desigur a fost aproape sadică). Pentru blogări, ce să zic, poate, să fie mai puţin blogeri şi să nu "presteze" această activitate ca pe un al doilea job, să scrie de plăcere nu din obligaţie, considerând această îndeletnicire pentru ocuparea timpului liber drept o metodă de relaxare, nicidecum una generatoare de stres suplimentar.

Gata, acum la final, să vă fac totuşi o mărturisire. Nu sunt deloc mulţumit de cele scrise, dar ignor, tocmai am decis să experimentez pe propria piele modalităţile antidepresive descrise. Mi se pare normal să fiu primul care testează antidotul. Poate vă şi povestesc odată…


Sursa FOTO

19 comentarii:

  1. La paragraful cu Adulti ai uitat sa spui ceva si de depresiile sefilor! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se aplică regula pentru politruci şi civilii electori :)) Cum n-am fost şi nici n-o să fiu şef, nu mă pot transpune în pielea lor ;) Oricum, ăştia prin definiţie sunt nişte persoane deprimate şi mai cu seamă deprimante :D

      Ștergere
  2. Neata! :D Ce articol reusit, nu-ti inteleg nemultumirea! :)) :P Vad ca toata lumea e in dispozitie melancolica, nostalgica, romantica sau depresiva. La mine a iesit soarele. :D Cam timid, dar a iesit, inseamna ca suntem pe drumul bun.
    Mi-au placut mult sfaturile date bloggerilor si elevilor.Insa toamna este anotimpul propice bloggingului si sunt sigura ca nu mai are nimeni nemultumiri. Traficul a explodat, ofertele de advertoriale s-au inmultit. Monetizarea se desfasoara cu succes. :P

    Eu sunt extrem de nemultumita, recunosc. Rezultatul de aseara m-a intristat peste masura. Chiar nu ma asteptam la un asemenea scor. Sunt deprimata. :P

    Zi excelenta, fara suparari, ploaie si nemultumiri, Centurion. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice :) Un compliment de la tine valorează mult, doar eşti o "veterană" în online, mulţumesc mult. Dar tot puţin nemulţumit sunt, parcă nu am reuşit să mă exprim aşa cum aveam în gând... lasă, data viitoare reuşesc. ;)
      Recunosc, i-am luat puţin peste picior, da' am făcut-o cu drag... părinteşte :D
      Iar îmi aduci aminte de seara (neagră) de ieri... Uite, aşa o să încep eu să fiu suporterul echipelor locale, chiar dacă sunt în C şi D, măcar nu vin cu pretenţii de CL :)

      Seară minunată şi ţie, Nice :)

      PS: Supărat nu sunt, dar plouă...

      Ștergere
  3. De depresie sufăr tot timpul, singura problemă e că toamna sunt trist mai mult decât de obicei din cauză că nu mai iese odată tulburelul. :s

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, DA... tulburelul este un motiv depresiv... mai ales lipsa lui :D

      Ștergere
  4. Ce depresie ? Nici o depresie ba din contra ... mare noroc cu zilele astea ploioase ... ca uite asa mai avem cate o revelatie :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, aşa este, tocmai am avut o revelaţie (după meciul de ieri), încep să susţin echipele locale şi nu mai îmi trebuie CL :))

      Ștergere
  5. Eu ce mă fac? Trebuie să combin mai multe categorii. Sunt adult, dar şi copil, am şi copil elev, sunt şi blogger, pe deasupra şi stelist, veşnic nemulţumit, născut toamna şi... câte or mai fi???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, nu eşti singurul care "combină" depresii ;) Ohhh, nu... şi tu stelist, deja suntem trei pe aici... da, înseamnă că după seara de ieri eşti teribil de deprimat.
      Ah, pentru mine toamna are o semnificaţie aparte... mai ales zile de 19 octombrie şi 6 noiembrie (îi povestem lui Nice la ea pe blog) :D

      Ștergere
  6. Aşa-i firea omului: să fie nemulţumit tot timpul. Dacă-i soare, vrea ploaie, dacă-i ploaie, vrea soare. Dacă şade el frumuşel, musai se plictiseşte şi vrea să-i clocotească sângele, dacă e antrenat la maximum, se plânge că-i mai bine să şadă el cum şedea frumuşel. Spune şi tu! Treabă-i asta? Anul trecut ţipam cu toţii după stropii de ploaie, c-au ars toate, că-i pârjol mare, anul ista avem stropi din belşug. Ca vine şi depresia odată cu toamna rece, mohorâtă, apăsătoare, au nu se ştie? La pachet: trei + unu: toamnă, ploaie, depresie + beţie. Ce melancolie!
    Cât despre mine, eu m-am născut nemulţumită. Toamna doar amplifică starea de nemulţumire, dezolare, dezechilibru, monotonie, apăsare, plictis. Ca (aproape) la toţi, de altfel. :D ;)
    E vremea poeziei, îi spuneam şi lui Nice, la ea am încheiat într-un fel, la tine aşa, ştiu sigur că ştii cine-a zis: "E sânge, plumb şi toamnă.Cu negru braţ de pace. O cracă tot mă-ndeamnă, Lugubră şi tenace. E sânge, plumb şi toamnă."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vremea poeziei, ai dreptate, iar versurile lui Bacovia, desigur, cele mai potrivite...
      Totuşi, pentru mine toamna are şi unele aspecte plăcute, de fapt, amintiri ale unor evenimente "memorabile", dacă tot ai adus vorba de Nice... înseamnă că ai văzut şi ce am comentat eu acolo ;)

      Seară faină, Antonela :)

      Ștergere
    2. Am văzut ce ai comentat la Nice pe blog. ;) Obişnuiesc - oriunde - să citesc articolul şi toate comentariile.

      Ștergere
    3. Sara bună! :)

      Ștergere
    4. Şi eu le citesc... Asta ca să nu repet, precum papagalul, lucruri deja spuse şi evident pentru a afla părerile altora.

      Fiind deja ora 11 PM, noate bună şi vise plăcute :)

      Ștergere
  7. Eu cred că-s atipică.Sunt adultă, uneori dau în mintea copiilor, cel mai des ..scriu pe blog.Tocmai ce am terminat de făcut Dulceață de soare. M-am gândit eu c-o avea lumea nevoie.Apoi am făcut o sezătoare, așa să uite lumea de toamnă, să zâmbeasca ca să fie cald și bine.Ia să treci pe la mine să-ți dau o linguriță de dulceață, sau câteva borcane pentru cei din jurul tau! Seară frumoasa, Centurion!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu, şi eu! :D Dar am o scuză, din ce se spune cică bărbaţii "copilăresc" o vreme mai îndelungată ;) uite,şi Adrian recunoaşte copilul din el, eu de ce n-aş face-o...
      Am citit ultimult tău articol, l-am şi distribuit pe G+ (reţeaua mea preferată), însă din păcate n-am reuşit să înţeleg cum trebuie procedat pe MWB pentru ca să te votez (aş fi fraudat, votând multiplu).
      O seară plăcută, Maria :)

      Ștergere
  8. Bine mai spui, Centurion, aşa suntem noi unii oameni nişte ciudaţi şi mereu nemulţumiţi şi nerecunoscători şi n-ar trebui să fim aşa. Mai degrabă vedem şi ne plafonăm în cele o mie de motive care ne supără şi nu vedem sau chiar ignorăm cele un milion de motive care ne fac viaţa frumoasă.

    Poate o să ţi se pară ciudat ceea ce-ţi spun acum, însă este foarte adevărat. Viaţa nu a fost foarte generoasă cu mine de când mă ştiu, m-a purtat printr-o mulţime de încercări pe care le-am biruit şi sunt mândră de asta. Toate încercările vieţii au fost cărămizi pentru mine, m-au format ca om şi pot spune că sunt o persoană mulţumită de tot ceea ce am primit în viaţă şi de ceea ce am realizat până acum. N-am fost supărată niciodată pe ce mi-a dat viaţa şi cum bine mă cunosc nici nu voi fi. Nu-mi doresc decât mâine să nu fie mai rău decât astăzi şi să primesc de la viaţă, doar atât cât pot îndura şi crede-mă n-o spun din ipocrizie. Primesc totul cu recunoştinţă. Restul sunt detalii care pot fi depăşite cu uşurinţă.
    Ai o seară minunată, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Ştefania, avem 1000 de nemulţumiri şi nu vedem sau nu găsim (ori poate nici nu vrem) măcar un singur motiv (nu neapărat cele un milion la care te referi) care ne-ar înfrumuseţa viaţa.

      NU mi se pare deloc ciudat, de altfel, se spune că ceea ce nu te doboară, te întăreşte, iar tu, din ce spui, tocmai ai dovedit acest lucru. Ai devenit mai puternică, depăşind toate acele vicisitudini care te-au pus la încercare.

      O seară plăcută şi liniştită, Ştefania :)

      Ștergere