Revelaţiile unei stări febrile

Nu sunt prea sigur că interesează pe cineva, cel puţin nu în mod deosebit, faptul că sunt răcit. Iar când spun răcit, atunci să se înţeleagă că-s răcit cobză. Adică, eu nu-s omul care să se joace cu jumătăţi de măsură... ori, ori. Perfecţionist s-ar zice. Acum, mă gândesc că un mic interes totuşi ar putea să vă trezească amintita stare. Zic asta în urma propriilor observaţii de vineri când colegii parcă se ţineau la distanţa evitării oricărui pericol,
(exact cum recomandă şi codul rutier; apropo de asta, niciodată n-am înţeles care ar fi această distanţă, cam câţi metri să las pe drum uscat şi câţi pe şosea umedă sau cu polei ori zăpadă, dar dacă zăpada e afânată sau bătătorită) în fine, un interes era. Numai jumătatea angelică nu părea afectată, deşi primele simptome au apărut joi spre seară, n-a plecat la mama, ba chiar, vineri dimineaţă nu s-a ferit nici sfiit să mă sărute. De fapt, de ce s-ar fi temut, ea era imună, întrucât cu o săptămână în urmă luptase cu virusul şi-l pusese pe fugă, acesta refugiindu-se desigur la cealaltă jumătate, aceea demonică, adică eu.

Iar dacă cele răceala mea cruntă însoţită de stare febrilă nu vă stârneşte curiozitatea, poate vă interesează ce poate să debiteze un procesor (a se citi creier) overheated la 38,1 ºC. Atât indica termometrul pe care l-am ţinut cuminte la subraţ vreme de vreo 10 minute, da’ eu aproximez undeva către 58 ºC; şi asta în emisfera aflată în umbră, am uitat să vă spun că mi se-nvârte capul, de fapt, si camera, ba parcă nici tastatura nu stă locului, pentru că observ că trebuie să mă concentrez ca să nimeresc literele dorite.

Aşadar, să trecem la punctul culminant, dar mai întâi să-mi deschid alt pacheţel de batiste... Gata! Buuun... Ce informaţie credeţi că procesau acum câteva ore cele două emisfere cerebrale, alternativ desigur, fiindcă pe rând se ocupau şi de menţinerea diverselor funcţii vitale, printre care suflatul nasului, tuşitul şi strănutatul, îngurgitarea pastielor şi a ceaiului etc. Bine, nu mai prelungesc suspansul, mă gândeam la cuvântul prost, substantiv şi adjectiv, uneori folosit adverbial.

V-aţi gândit vreodată la variantele care derivă din prost, aşa-i că nu. Exemplificare: prostănac, prostan, prostovan, prostolan, prostălău şi desigur, diminutivele drăgăstoase, de alint, precum, prostuţ, prostuleţ prosticel prostănel. Multe, aşa-i? Apoi, inevitabil te gândeşti că pentru a exprima opusul său, antonimul cum ar veni, limba română prevede doar termenul de deştept. Dar, şi aici depinde mult de intonaţia folosită pentru a rosti cuvântul, un abia perceptibil semn de exclamare ori pur şi simplu mimica feţei, transformă într-o clipă deşteptul într-un prost sadea. Acum, stau şi mă întreb, de unde necesitatea lexicului de a defini atât de complex prostia, în timp ce opusului îi este alocată o singură variantă. Presupun că există două explicaţii pentru acest fenomen şi care nu se exclud una pe cealaltă. Prima ar fi, vorba unui personaj istoric şi literar deopotrivă, că numărul proştilor este infinit mai mare decât numărul deştepţilor. Iscoditor din fire fiind, nu mă mulţumesc doar cu o explicaţie, iar cea de-a doua îmi vine aproape instantaneu în minte. Omul în sine este rău, uitaţi-vă numai la predilecţia lui de huidui pe stadione sau la diverse mitinguri politice sau de altă factură, la plăcerea cu care aruncă diverse şi colorate invective la adresa adversarilor. Prin urmare, al doilea motiv ar fi pasiunea omului pentru denigrare şi mult mai puţin pentru a adresa cuvinte cu sens laudativ.

 Şi dacă tot vorbim despre exprimări denigratoare, îmi vin în minte o grămadă de cuvinte, altfel normale dar care rostite într-o anume formă capătă un pronunţat caracter peiorativ. Majoritatea acestora se referă la lumea animală. Desigur vă amintiţi (normal să vă amintiţi, din moment ce pot eu, deşi funcţionez la 10, maxim 15% din parametrii normali) de celebra zicere: „măi animalule”. Asta este doar o referire generică, dar numărul invectivelor de acest gen este numeros: bou/vacă, dobitoc, gaiţă, gloabă, guşter, javră, jigodie, lipitoare, măgar, mistreţ (îl ţineţi minte pe Caragiale, parcă, nu), porc (desigur, „bărbaţii, toti, e porci”), potaie,  şarpe, viperă. Sigur mai sunt, dar acum nu-mi trec prin minte... eh nah, uite încă unu’: virus, chestiile alea mici de tot care fac praf ditamai omu’.

Acum, dacă mă gândesc bine, (mă rog atât cât sunt capabil în condiţiile în care sunt cotropit de hoardele viruşilor), termeni peiorativi au fost împrumutaţi şi din lumea vegetală. De pildă, varză, mai exact a fi varză. Ete, ce spune DEX: a ajunge varză expr. 1. a se degrada, a se zdrențui 2. (tox.) a ajunge dependent de droguri 3. (tox.) a avea o stare euforică provocată de consumul de droguri; sau spală-varză m. fam. palavragiu. Iar ca să continuăm cu vegetalele, acelaşi DEX ne mai învăţă un termen peiorativ, spanac I. s. n. pl. spanacuri lucru de calitate inferioară (referitor, mai ales, la producții de factură artistică sau intelectuală). II interj. ei aș!

Găsim cuvinte cu semnificaţie peiorativă chiar şi în rândul corpurilor neînsufleţite, de pildă, poţi spune cuiva „băi bolovanule”. Şi fiindcă tot veni vorba, îmi simt capul asemeni unui bolovan, iar mintea mi se cam împiedică în propriile-i gânduri. Ca atare, e cazul să închei, fără a avea certitudinea că aţi priceput ceva din toată încâlceala ideilor, în general haotice, doar pe alocuri coerente, a gândurilor aflate într-o mişcare browniană (numită şi agitaţie termică). Totuşi, postarea aceasta se poate dovedi utilă psihologilor sau celor interesaţi de revelaţiile elucubrațiile minţii umane atunci când în ecuaţie intervine şi factorul viral.

Partea bună este că, sâmbătă fiind, am scăpat de programul administrativ (săptămânal), cunoscătorii ştiu prea bine la ce mă refer. Pentru restul fericiţilor (încă solitari pe ale vieţii valuri) vă luminez imediat: dat cu aspiratorul, şters praful prin locurile inaccesibile persoanelor de 1,60 (şi puţin) metri, aşa ca un bun gospodar ce sunt... eu? pfff, e clar, febra îşi face mendrele, între scurtele momente de luciditate... oricum, gospodar sună bine, dovedeşte chiar porniri protectoare faţă de jumătatea angelică, care uite, îi aduce jumătăţii demonice a nu’ş câta cană cu ceai fierbinte... ahhh, şi pastilele.


Sursa FOTO