joi, 31 octombrie 2013

Abwehrul îşi fixează ţinta: S.U.A.

Sistemul de ochire Norden
Sistemul de ochire Norden
Canaris spusese încă la finele anului 1935: „Statele Unite ale Americii trebuie privite drept un factor decisiv în orice război viitor. Capacitatea lor industrială este atât de mare, încât ele singure pot asigura victoria, nu numai pentru S.U.A. dar şi pentru orice alt stat aliat”. Istoria va confirma aceste cuvinte zece ani mai târziu, dar în detrimentul Germaniei şi a lui Canaris însuşi.

Principalul obiectiv era transferul de tehnologie militară americană, iar această misiune delicată decurgea cum nu se poate mai promiţător. Acest fapt se datora reuşitei Abwehrului de a dezvolta o reţea bine pusă la punct, funcţionând asemeni unui mecanism de ceas elveţian, tocmai pe teritoriul Statelor Unite. Cele mai prolifice reţete au fost acelea organizate de Lonkowski şi Gribl, înainte de izbucnirea războiului, ba chiar înaintea accederii lui Canaris în fruntea Abwehrului.

William Lonkowski, născut în 1893 la Wetzlav, ajuns la New York la 27 martie 1927 la bordul vasului de linie „Berlin”. Pe paşaportul său era trecut numele Wilhelm Schneider, profesia era acordor de piane, iar motivul emigrării era simplu: o viaţă mai bună în Lumea Nouă, Germania se confrunta atunci cu un somaj de proporţii uriaşe. Rând pe rând, el avea să devină Willie Meller, William Sexton, Bill Lonkins, numai câteva dintre nenumăratele identităţi false pe care le va folosi cu nonşalanţă în următorii opt ani. Pentru Abwehr şi colonelul Fritz Gempp, cel care îl selecţionase pentru această misiune, era agentul care se ocupa de „Operaţiunea Sex” – rebotezată la sfârşitul anului 1935, „Operaţiunea Ilberg”.

Celălalt agent de marcă ai filierei Abwehrului pe teritoriul Statelor Unite a fost Ignatz Theodore Gribl, născut la Würzburg, în Bavaria, în anul 1899. Fost ofiţer de artilerie în Primul Război Mondial, rănit pe frontul italian, Gribl o cunoscuse în spital pe Maria Ganz, soră de caritate în armata austriacă, viitoarea sa soţie. În 1925, Gribl debarcă în Statele Unite, graţie soţiei sale ca emigrase încă din anul 1922. În 1923, devenise deja un cunoscut medic chirurg specializat în operarea arterelor varicoase, în Yorkville, adică exact în inima coloniei germane din Manhattan. Căpătase între timp cetăţenia americană, ba chiar ajunsese ofiţer în rezervă al armatei S.U.A.

Filiera germană de spionaj, funcţiona perfect, Canaris şi dr. Pheiffer îşi frecau încântaţi mâinile ori de câte ori un vas de linie, precum „Europa” sau „Bremen” acostau în Bremenhaven. Curierii aduceau mereu inovaţii tehnice folositoare armatei germane, fie că era vorba despre un sistem de ochire automată pentru tunurile grele, fie de planul unui rezervor de apă proiectat de specialiştii de la Langley Field, Virginia. Uimitoare era viteza procurării unor asemenea „specialităţi”. Astfel, la 18 iulie 1935, Luftwaffe îi solicitase dr. Pheiffer toate datele tehnice de proiectare ale trenului de aterizare pentru un hidroavion experimental, proiectat la uzinele Sikorsky din Farmingdale, Long Island. Otto Voss, membru al reţelei lui Lonkowski, care lucra la aceste uzine, procură imediat datele cerute, astfel încât raportul complet ajungea la Berlin pe 8 august.

Între ianuarie 1935 şi sfârşitul lui iulie al aceluiaşi an, Lonkowski expediase la Berlin un impresionant volum de date precum: documentaţia fiecărui avion construit de uzinele Sikorsky, planurile avioanelor FLG-2 şi bombardierului SBU-1, concepute pentru forţele navale americane; planurile bombardierului Boeing şi al avionului Douglas; hărţi ale armatei americane aflate sub clasificare secretă; planuri ale distrugătoarelor DD-397, DD-398 şi DD-399; detalii asupra câtorva inovaţii pe care Lear Radio Corporation le concepuse anume pentru Departamentul apărării, în domeniul comunicaţiilor; informaţii privind experienţele chimice în vederea unui război de această natură; un raport asupra exerciţiilor aeriene efectuate la Mitchell Field, Long Island.

Dar Lonkowski şi Gribl nu se limitau doar la Statele Unite. De la un canadian care lucra pentru marina americană, cei doi au pus mâna pe planurile tunului AA, cu acţionare electro-magnatică, sistem care mărea considerabil cadenţa de tragere. Mai mult, fotocopia planului acestui tip de tun a ajuns pe biroul lui Pheiffer, din Bremen, înainte de a ajunge în posesia forţelor navale americane. Marea lovitură a lui Lonkowski abia urma. Omul său de încredere, „proaspătul american” Gudenberg – infiltrat la uzinele Curtiss Aircraft din Buffalo, i-a expediat planurile unui bombardier uşor, ultrasecret, botezat SB-2.

O singură piesă mai lipsea din „colecţia americană” a Abwehrului. Sistemul de ochire pentru bombardiere, pus la punct de Carl Fr. Norden, în colaborare cu Theodore H. Barth şi, independent de aceştia, de Elmer Sperry. Sistemul Norden asigura o excelentă eficacitate, sporind considerabil precizia bombardamentelor, dar secretul său era păzit cu străşnicie, ziarele americane vorbind despre acesta ca fiind cel mai important secret militar al S.U.A. Era atât de apărat, încât englezii l-au primit abia în 1940, atunci când aliatul natural al Statelor Unite trăia cele mai dramatice momente din istoria sa, confruntându-se cu pericolul unei invazii germane. Totuşi, germanii puseseră mâna pe el încă din 1937, iar microfilmele Abwehrului confirmă şi chiar prezintă procedura folosită.

După o întreagă odisee planurile sistemului de ochire Norden ajung în Germania, graţie contribuţiei lui Nikolaus Ritter, care fusese o vreme producător de textile în New York, apoi intrase în solda Abwehrului şi Hermann Lang, un muncitor german, naturalizat american, care lucra chiar la uzinele Norden. Totuşi, prototipul german, construit conform documentaţiei, refuza să funcţioneze. Specialiştii germani care cercetaseră schiţele erau sceptici. Situaţia avea să fie salvată de doi profesori: profesorul Eisenlohr din Frankfurt şi profesorul Fuchs din Göttingen. Astfel s-a materializat sistemul Adler-Gerset, versiunea îmbunătăţită a modelului american.

Episodul început în anul 1927 în Statele Unite, avea să se sfârşească în 1945, într-un anost oraş din Austria, unde Armata a 3-a americană, sub comanda generalului Patton, avea să descopere fabrica în care germanii produceau sistemul de ochire pentru bombardiere. S-a crezut atunci că este vorba despre cine ştie ce invenţie secretă. Nu era însă vorba decât de invenţia lui Norden, procurată de Lang şi Ritter şi oferită apoi „pe tavă de argint” aviaţiei militare germane. Americanii se extaziaseră astfel în faţa propriei lor invenţii, subtilizate cu abilitate de agenţii Abwehrului.


Sursa: „Abwehr contra FBI” – Vladimir Alexe 1992
Sursa FOTO

2 comentarii:

  1. Foarte interesant articolul, Centurion. Din nou am aflat lucruri despre care habar nu am avut. E uimitor cum părerea lui, Canaris, despre S.U.A. este valabilă şi astăzi.

    Eu tot nu pot să înţeleg un lucru, Centurion, oricât încerc. Peste tot se vorbeşte atât de mult de, Pace pe Pământ, dar se continuă cu fabricarea armelor, chiar şi nucleare. E cumplit!
    Eu nu pot să înţeleg, nu am această putere de-a înţelege, ura imensă din sufletele unor oameni, acreala din vorbele lor. Vorbele tăioase, aroganţa şi sarcasmul, mă îngrozesc! Nimeni nu trăieşte veşnic. De ce scurta viaţă pe care o ai s-o trăieşti în ură faţă de semenii tăi?
    Nu ştiu, suntem binecuvântaţi să trăim pe o planetă aşa frumoasă, dar noi oamenii o distrugem. De ce? Nu avem niciun drept să facem asta. Noi suntem doar nişte simpli rezidenţi. Nimic nu ne apartine, doar administrăm unele bunuri, pe care le lăsăm în paragină la un moment dat.

    O zi minunată îţi doresc, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, pt. mine nu-i deloc un mister acest comportament, asta e firea omului, "Ecce homo", dacă îţi mai aminteşti postarea de acum vreo săptămână... Omul e "rău" prin definiţie, "animal de pradă", e rău singur, devine mai rău în grup, şi atinge apogeul ca naţiune... că nu poţi face bombe nucleare de unul singur şi nici nu poţi duce războaie de cucerire. Şi pt. că veni vorba, cineva zicea că războiul este calea spre pace, iar un alt gânditor, destul de controversat, conchidea că un război la scară mare este un rău necesar, care ar trebui să se petreacă periodic. Nu extind aici toată teoria, se bazează pe anumite concepte care ţin de controlul numeric al populaţiei şi tendinţa de a evolua d.p.d.v tehnologic atunci când o situaţie de acest gen o cere. Cum ziceam o teorie cam bizară... da' făcută de om, deci, ăstă e omul...
      Seară faină, Stefania :)

      Ștergere