Cine era Canaris?

Cadetul
Wilhelm Fraz Canaris
1905

Omul care a ştiut să se înconjoare de un mister desăvârşit până la moarte, iar după aceea a alimentat postum un volum imens de literatură de senzaţie, căruia i s-au atribuit cele mai fantasmagorice planuri şi idei, s-a născut chiar în ziua de Anul Nou, în 1887, în familia unui inginer specialist în oţeluri din Aplerbeck, lângă Dortmund, în inima Ruhrului, având o copilărie cât se poate de obişnuită. În casă i se spunea Willy, dar prietenii de joacă îl porecliseră “Kieker”, fiindcă îi plăcea să-şi nasul în toate şi să iscodească în permanenţă.

Intrase la Academia navală imperială din Kiel, în 1905, iar la prima sa misiune, în 1914,
pe crucişătorul Dresden, a primit botezul focului într-o luptă desfăşurată în apropierea insulelor Falkland împotriva flotei britanice. Crucişătorul Dresden a fost scufundat de englezi, iar tânărul Canaris a fost luat prizonier şi încarcerat pe insula Quiriquina. A reuşit să evadeze, apoi luând identitatea şi paşaportul unui chilian pe nume Reed Rosas a ajuns la Buenos Aires, unde s-a îmbarcat clandestin pe vasul olandez Fridia, reuşind să treacă de controalele britanice şi să ajungă cu bine în Olanda, ţară neutră la vremea respectivă.

Întors la Hamburg, Canaris a fost trimis în prima sa misiune specială la Madrid, folosind tot numele de Reed Rosas şi paşaportul chilian care, după cum se vede, îi purtase noroc până atunci. În 1916, Canaris este arestat de italieni, în timp ce se întorcea în Germania, unde urma să preia comanda unui submarin de tip U. Este întemniţat la Genova dar în scurt timp Canaris reuşeşte să evadeze din nou şi se întoarce la Madrid, apoi în Germania, unde îşi preia în sfârşit submarinul la bordul căruia a desfăşurat numeroase acţiuni încununate de succes, până la terminarea războiului.

În 1917 Canaris o cunoaşte pe Erika Waag, sora unui ofiţer de marină, iar în 1919, imediat după terminarea războiului, cei doi se căsătoresc. Erika a fost de altfel singura figură romantică din viaţa lui Canaris. În anii ’20, Canaris îşi pune serviciile, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, Republicii de la Weimar, ajungând chiar aghiotantul liderului socialist Gustav Noske. Foarte curând, el se integrează definitiv grupurilor de ofiţeri cu vedere de extremă dreaptă, reuşind între altele să-l facă scăpat peste graniţă pe Vogel, unul dintre asasinii Rosei de Luxemburg, el procurându-i lui Vogel bani şi un paşaport fals. Tot în 1920, îl regăsim pe Canaris ca ofiţer pe crucişătorul Berlin, staţionat la Kiel, dar în acelaşi timp, fiind alăturat grupului ofiţerilor care încercau restaurarea monarhiei, Canaris aproviziona rebelii cu bani şi arme din fondurile secrete ale marinei.

În 1922 îl vom reîntâlni pe acelaşi Canaris, în postură de conspirator, lucrând în secret la planurile de reînarmare ale marinei germane. Canaris a fost acela care a contribuit la organizarea în mai multe ţări a unor fabrici, având în aparenţă un caracter industrial civil, în realitate cu profil militar clandestin, care furnizau în secret arme Germaniei. În aceeaşi perioadă, Canaris îşi asumă frecvent misiuni secrete dintre cele mai dificile, reuşind de fiecare dată să le ducă la bun sfârşit. Era permanent pe drumuri, schimbând la nesfârşit identităţile şi deghizările, toate în sprijinul programului secret de reînarmare a Germaniei.

Puterea şi influenţa sa creşteau astfel necontenit. La suprafaţă un ofiţer conştiincios, Canaris era un conspirator neobosit şi experimentat, unul dintre oamenii cei mai de încredere ai cercurilor militare superioare, cu vederi conservatoare. Aproape în mod firesc aşadar, în 1933, Canaris se va alătura lui Hitler.

Însă cariera lui Wilhelm Franz Canaris în fruntea serviciului militar de informaţii, Abwehr, i se datorează în bună măsură amiralului Bastian, mai precis raportului acestuia, întocmit la 24 septembrie 1934. Amiralul Bastian îl cunoştea foarte bine pe Canaris, drept pentru care completă fără dificultate diversele rubrici ale raportului cerut de Berlin. Exagerase puţin la capitolul limbi străine, enumerând engleza, franceza, spaniola, italiana, portugheza şi rusa; ofiţerul Canaris vorbea curent doar spaniola şi corect engleza, având cunoştinţe modeste la celelalte limbi. La rubrica “opinie generală”, consemnă pe larg şi nu fără satisfacţie că ofiţerul său era un om de o admirabilă hotărâre şi avea cunoştinţe aprofundate de marină, că menţinea o disciplină strictă printre marinari şi că desfăşura o activitate neobosită pentru instruirea lor în arta marinăriei şi în dezvoltarea fizică, prin practicarea sporturilor.

Ultima rubrică a raportului apărea sub forma unei întrebări: “Pentru care posturi speciale îl consideraţi apt pe ofiţer?” Amiralul Bastian se gândi puţin apoi notă un şir de funcţii, printre care: ataşat naval, comandant al districtului naval Hamburg, inspector general al marinei etc. Printre ultimele funcţii notate era menţionată şi: şeful departamentului Abwehr din Ministerul Apărării (Reichswehr). Fără să bănuiască, amiralul Bastian devenea astfel, “naşul” şefului unuia dintre cele mai puternice servicii de spionaj din istorie. Amiralul Raeder, comandantul marinei de război germane, inspirat de ideea lui Bastian, îl va numi curând pe acest ofiţer ca succesor al căpitanului Konrad Patzig, aşadar şef al Abwehrului.

Numirea venise pentru căpitanul Canaris ca un fel de cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi a zilei sale de naştere, întrucât el urma să-şi ia în primire postul chiar pe data de 1 ianuarie 1935. Cu punctualitatea care-l caracteriza, Canaris s-a prezentat la sediul Abwehrului din Berlin chiar la 1 ianuarie, ora 8 dimineaţa. Nimeni nu se aştepta desigur ca el să ia ordinul atât de în serios şi să apară la sediul Abwehrului chiar în dimineaţa de după revelion, când toată lumea dormea dusă, după o noapte albă. Dar lui Canaris nu-i ardea de glumă.

– Sunt căpitanul Canaris,se prezentă el ofiţerului de serviciu. Te rog, telefonează căpitanului Patzig şi anunţă-l că sunt în sediu. Aş dori să stăm puţin de vorbă.

Patzig îşi făcu apariţia mirat şi somnoros, puţin după ora 10, şi dădu peste Canaris care îl aştepta în anticameră, calm şi deferent, aşa cum ar aştepta un petiţionar deschiderea ghişeului. Spirit prietenos, Patzig îl luă de braţ pe Canaris şi îl conduse în biroul său, spunând în glumă:

– Sincer să fiu, nu vă aşteptam chiar în dimineaţa aceasta, dar sunt bucuros că aţi venit.

Cei doi s-au aşezat apoi comod în fotolii iar Patzig a început să-i vorbească pe larg lui Canaris despre frecuşurile lui şi ale Abwehrului cu Himmler şi organizaţia acestuia de securitate internă a partidului, omnipotenta RSHA, ca şi despre rivalitatea dintre Himmler şi tânărul Reinhard Heydrich, şeful spionajului politic.

– Îmi pare rău pentru dumneata, căpitane, a spus Patzig, dar nu-ţi imaginezi în ce porcărie ai intrat venind aici.

La aceste cuvinte, Canaris s-a mulţumit să zâmbească uşor şi a răspuns prompt

– Nu vă facţi griji în privinţa mea, căpitane Patzig. Sunt un incurabil optimist. Iar în ce-i priveşte pe aceşti camarazi de arme, ştiu foarte bine mijloacele ca să supravieţuiesc printre ei.

Patzig l-a privit tăcut câteva momente, apoi a spus încet:

– Dacă asta e convingerea dumitale, căpitane Canaris, îmi pare nespus de rău dar trebuie să te avertizez că ziua de astăzi este probabil şi începutul sfârşitului dumitale.

Era 1 ianuarie 1935, aburii nopţii de revelion nu se risipiseră încă, iar străzile Berlinului erau pustii şi friguroase, formând un decor trist pentru un început de carieră dramatică, aşa cum va fi existenţa lui Canaris în următorii zece ani.

Sursa: “Abwehr contra FBI” – Vladimir Alexe 1992
Sursa FOTO