luni, 29 iulie 2013

Fără titlu

N-am titlu sau am prea multe, mi-ar trebui un slider care să prezinte alternativ toate titlurile corespunzătoare dacă nu fiecărei fraze, cel puţin fiecărui paragraf. Dacă vreţi, ceva asemănător zilelor săptămânii, luni este altfel decât marţi, marţi, altfel de miercuri, şi tot aşa... Da’ ce ne facem, lunea asta nu-i la fel cu lunea viitoare, iarăşi un impas, cum să fac diferenţa, ce titlu să pun, mai bine fără. Ah, totuşi unele gânduri revin periodic, la fel precum zile săptămânii, urmează o oarecare ciclicitate; dar tot nu m-am lămurit ce titlu să pun,
să-i spun luni sau joi, poate sâmbătă, nu ştiu, gândurile sunt prea dezlânate, prea oscilează de la o stare la alta, imposibil să fie cuprinse într-un singur titlul sugestiv. Cum nu ştiu să pun un titlu care să se modifice după fiecare gând, va rămâne articolul fără titlu.

Mi-am aprins ţigara şi-i privesc fumul albăstrui urcând spre tavan şi desenând forme ciudate aflate într-o permanentă schimbare, străvezii, prin care parcă disting umbre ale trecutului. Vin de-a valma, amintiri frumoase, pe care aş vrea să le reţin, să nu le dau voie să dispară, să se risipească precum fumul ţigării. Zadarnică încercare, sunt alungate nemilos de alte aduceri aminte, mai puţin plăcute. Pe astea vreau să le alung, însă interesant, se încăpătânează sa-mi străruie în minte mai mult decât celelalte. Remarc valoarea de adevăr a cuvintelor lui Ibrăileanu: „Amintirile – o muzică ce ne vine de undeva de dincolo de orizont”. Adevărat, fiecare amintire aduce cu ea o melodie, de fiecare dată alta. De unele îmi aduc aminte, le pot lega de evenimente, fericite sau triste, însă „aud” şi acorduri necunoscute, fac eforturi să reuşesc să-mi amintesc ce este cu acea muzică... Nu am succes întotdeauna, în unele cazuri, asemeni unui film greşit developat, poza este voalată, astfel încât, mi-e imposibil să deşluşesc detaliile. Pesemne, timpul eternul inamic al amintirilor, şi-a spus cuvântul. Alteori, dimpotriva, „muzica” îmi sună cunoscut, aproape că aş putea să o fredonez, desigur dacă aş avea voce sau ureche muzicală, cum se mai zice.

Brusc mi-amintesc de ziua în care am cunoscut-o pe ea, parcă a fost ieri. Îmi sună în minte Chris DeBurgh  cu a lui „Lady in red”, însă parcă se amestecă cu „November rain”, poate fiindcă se întâmpla într-o zi de noiembrie, acum mulţi, foarte mulţi ani. Nu se sting bine acordurile melodiilor amintite şi „aud” altele, fiecare amintire având corespondentul muzical venit de undeva de dincolo de orizont. Cu ochii minţii văd, retrăiesc, momente pe care le credeam uitate: prima noapte de dragoste, ultima de război (asta ca să inversez ordinea stabilită de Camil Petrescu), prima ceartă, apoi împăcare, momente fericite, când ne bucuram împreună de concediu sau doar pentru că eram alături, clipele de deznădejde când din motive obiective, independente de voinţa noastră eram departe unul de celălalt, zile în care totul era de-a-ndoaselea sau dimpotrivă, viaţa semăna cu „La vie en rose”. Aş putea aminti şi evident crea legături între evenimente şi melodii precum „Green, green grass of home”, „Don’t cry”, „Blaze of glory”, „Joyride”, „Cât de departe”, „O fată ca ea” şi multe altele, da’ nu-i emisiune pentru dedicaţii muzicale. Vă las pe voi să deduceţi sau să ghiciţi analogiile, eu mă opresc aici, sper înainte să vă fac să credeţi că am luat-o razna pe arătură. Oricum, prezenta postare poate oricând candida cu succes (chiar dacă n-are titlu) pentru titlul de cel mai fără noimă articol scris vreodată de la înfiinţarea internetului încoace.

S-aveţi o săptămână faină.

10 comentarii:

  1. Nu e cel mai fără noimă articol (de la înfiinţarea internetului, ce "pretenţii" ai!), dar e un articol în ceaţă, precum fumul albăstrui al ţigării, care urcă spre tavan în forme ciudate. Singurul lucru neîncețoșat - o parte din preferinţele tale muzicale printre care zboară amintiri plăcute sau neplăcute. Te încearcă un disconfort creat de lipsa a cuiva drag, mă chinui să descifrez printre rândurile-gândurile tale. Sau poate e vorba doar de dorul de-a mai fi ce a fost odată...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ar fi preferabil să fie ce zici tu, însă toate se mişcă cam prea repede pentru mine. Da, mă încearcă disconfortul necunoscutului, despre care vă povesteam mai demult. Luni, adică ieri am aflat că joi ar trebui să plec, asta dacă vreau să dau piept cu fascinaţia necunoscutului şi să dau cu tifla fricii de acelaşi necunoscut... Azi e marţi, şi încă nu am luat decizia definitivă, probabil mai spre seară.

      Ștergere
    2. Pleci?!! Şi cui laşi blogul? :D :) Şi pe noi cui ne laşi? Nu ţi-e ţie un pic aşa... Păi ne-ai luat cu "Lady in red" şi "November rain", alea, alea, eu n-am o minte organizată în ecuaţii şi integrale, n-am calcule în cap, ce sa fac! Nu le pot avea pe toate! :P Altfel făceam legătura cu marile dileme existenţiale din articolele precedente. Stai! Jur că voiam să-ţi dau titlu articolului :"Dilema de azi e dilema de ieri".
      Domnul meu, pune rucsacul în spinare şi fugi către necunoscut. Nici nu bănuiești ce frumuseţi se ascund în spatele lui. Lasă lamentările, pardon, gândurile negre, tu eşti un Centurion, te rog, fă-ne cinste! :) Deci, joi ne luăm la revedere. Dar ne mai scrii?

      Ștergere
    3. Gata! S-a rezolvat... Nu plec! Cum ziceam, particip doar la bătălii în care înving, altfel zic "pas". ;)

      Da, v-aş fi scris câte ceva, lăsasem vreo 10 articole şi evident indicaţii de folosire, ajungeau pentru o lună, după care reveneam eu "senzaţional în direct".

      Mersi pentru cuvintele de încurajare, nu-mi închipuiam că nişte vorbe pe care le-am "scăpat" în comentariu ar putea trezi atâta empatie. Mulţumesc, Antonela :)

      Ștergere
  2. Ce face canicula din om, uite cum il predispune la melancolie!:) Uneori ma mai intorc si eu in trecut sa ma hranesc cu amintiri frumoase sau sa-mi fac curaj ca am trecut si prin clipe mai urate.Numai ca la mine totul se deruleza in tacere, n-am nici o tam=ngenta cu muzica. Ba, sa fiu sincera, o singura muzica ma face sami dea lacrimile:Joe Dassin...
    Vad ca ai de luat decizii importante.un singur sfat, daca mi-e permis:gandeste-te ce vei regreta mai mult si , mai ales, consulta-te cu partenera de viata, probabil alegerea ta o va influienta si pe ea. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi, şi la mine e în silenzio doar în mintea mea afectată de multele grade de afară se formează fel de fel de asocieri între melodii auzite odată şi evenimente petrecute cam tot pe atunci... muzica gândului ;) :D

    Mamă.... Da' cititoare sensibile am... Mersi, Adelina :) N-aş prea avea ce să regret, salariul de Reşiţa... niciodată. Pe ea posibil să o afecteze mai mult situaţia prezentă decât aceea potenţial viitoare. Problema sunt eu, nu-mi pot forma o ideea clară despre necunoscutul pe care ar trebui să-l înfrunt (dacă accept), să zicem că 50% merg la "ghici", şi având o minte prea matematică toate "legile" şi "teoremele" interne îmi interzic să fac o acţiune dacă procentul nu este apropiat de 99%. Ceva de genul "nu intru decât în războaiele pe care ştiu că le câştig" (nu-mi place să pierd :D, da' oare cui îi place)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru o minte matematica, ascunzi destula poezie :)
    Nu poti fi niciodata sigur 100% de ceva. asta e clar. Nici nu poti sa iti faci o idee exacta despre ce te asteapta acolo. Poti sa intuiesti unele lucruri. Daca sti ca esti o fire ... adaptabila in aproape orice conditii ... risca. oricum te plangi de situatia actuala.
    Ok. si acum realist:
    Daca pleci, ai doua sanse: sa regreti, ori sa nu regreti.
    Daca ramai, singurul lucru pe care o sa il faci e sa regreti, pentru ca mereu te vei intreba cum ar fi fost daca ...
    Poate te-ai si decis pana la ora asta. Nu vreau sa te influentez. Nimeni nu cunoaste situatia mai bine decat tine. Nici tu nu o cunosti in totalitate, dar oricum stii mai multe decat noi.
    In concluzie, sfatul meu:
    Asculta-i pe toti, dar fa cum crezi tu ca e mai bine. in fond e pielea ta in joc si e viata ta. Tu trebuie sa decizi.
    Mult noroc! Indiferent care e decizia ta, crede-ma ca stiu cat de grea poate sa fie.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi,Tina :) Cum ziceam, nu credeam că un simplu comentariu, în care am scăpat câte ceva din neliniştea ultimelor zile, o să vă facă pe voi cititorii să vă transpuneţi în situaţia mea şi chiar să-mi fiţi alături.
      S-a rezolvat, deocamdată. Evident că nu mă aşteptam să prevăd punct cu punct ce se va întâmpla, am vrut doar să fiu convins că sunt capabil să duc la bun sfârşit acele sarcini pe care le ştiam. Neprevăzutul nu-l poţi controla, dar măcar ceea ce ştiam trebuia să nu-mi ridice semne de întrebare, pot ori nu pot să fac asta... o întrebare la care de astă dată răspunsul a fost NU.
      Poate data viitoare datele cunoscute vor fi de natură să mă convingă să risc (controlat, desigur), să accept o provocare care are evident doza inerentă de neprevăzut. Poate... dacă nu, asta e...

      Ștergere
  5. Pai eu nu mai inteleg nimic, cum e posibil, eu vin si tu pleci? Eu revin mai bine zis si tu vrei sa pleci. Dar unde, cam asta am vrea sa stim? :D Banuiesc ca merge si ea cu tine. Atunci de ce eziti? Sau nu merge? Nu mai inteleg nimic, eu chiar sunt in ceata. Si nu, nu e noiembrie...
    Chiar am revazut de curand videoclipul piesei November Rain...cu alti ochi, acum. Nu stiu daca ti-am spus ca prin tinerete eram cu rockul. :P
    Astept niste lamuriri. :D Sau sa te decizi tu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era o soluţie de avarie, m-am plictisit să îmi bat capul, să-mi asum responsabilităţi pentru ca la final de lună, când trag linie şi fac puţină aritmetică să constat (cu oarece frustrare) că mă cam trezesc dimineaţa şi respect programul de muncă pe degeaba. NU din reaua voinţă a angajatorului, ci pentru că atât se poate, deocamdată şi tare mă tem că nu se va putea vreodată mai mult, ba dimpotrivă.
      Aş fi mers singur, o lună acolo, alta aici. Habar n-aveam că există aşa ceva, un fost coleg (care a renuţat la idealismul de a realiza ceva prin meseria pentru care eşti pregătit) mi-a băgat ideea asta în cap. Partea mai proastă este că mi-am înfipt eu prea adânc idea asta în cap, considerând-o singura soluţie... şi e cam greu atunci când îmi dau seama (judecând la rece, fără a implica emoţii ori dorinţe) că nu sunt capabil să satisfac anumite condiţii.

      :))) He he he :)) "Prin tinereţe eram..." Spui asta de parcă ai fi la vârsta senectuţii :))) Eu încă mai sunt...

      Stai liniştită, s-a rezolvat... ;)

      Ștergere