sâmbătă, 20 iulie 2013

Istorioare amuzante

Ne întrerupem pentru o zi fascinanta călătorie de-a lungul Spaniei pentru o scurtă incursiune, la fel de arăgătoare (zic eu) în paginile istoriei, dar nu o istorie plictisitoare cu ani de domnie, descrierea cronologică a evenimentelor şi  fel de fel de astfel de detalii incomod de ţinut minte, care îi fac pe unii să urască istoria încă de pe băncile şcolii, iar mai apoi nemaifiindu-le de niciun folos să o ignore total, în semn de răzbunare. Vorbim despre un alt fel de istorie,
într-o notă detaşată, veselă şi inedită aşa cum am mai făcut-o de câteva ori aici pe blog.
  • Galenus, celebrul medic al antichităţii, considerat unul dintre fondatorii anatomiei şi farmacologiei, spunea: “Natura este cel mai bun medic pentru că vindecă trei sferturi din bolnavi şi nu-şi vorbeşte niciodată de rău confraţii”.
  • Se povesteşte că odată, cumpărând un butoi cu zece drahme, Diogene, (filozof grec aparţinând şcolii cinice) se învoi cu negustorul să-i plătescă cinci drahme pe loc, iar cinci drahme să-i rămână dator. După o vreme negustorul îi ceru şi restul de bani. Diogene ripostă răstindu-se la negustor: – Eşti în toate minţile? Învoiala noastră a fost să-ţi plătesc doar cinci drahme, iar cu celelalte cinci să-ţi rămân dator. Dacă ţi le-aş plăti acum, aş încălca înţelegerea, căci nu ţi-aş mai datora nimic.
  • Într-o seară, Johann Strauss tatăl se căznea să găsească trecerea între două teme ale unui vals la care lucra. Au trecut câteva ceasuri fără ca acesta să găsescă soluţia căutată, când în încăpere a intrat fiul său – viitorul rege al valsului – care, spre ruşinea familiei, nu prea strălucea la învăţătură. Băiatul s-a aşezat la pian şi a improvizat fără greutate trecerea căutată. Încântat Strauss senior a exclamat: – Cred că ar fi mai potrivit ca pe viitor, fiule, tu să-mi compui valsurile, iar eu să-ţi fac lecţiile.
  • În timpul războiului din 1866 dintre Austria şi Prusia, generalul austriac Benedek îl angajă pe pictorul Fritz Lallemand să picteze câteva scene de luptă. După bătălia de la Sadova (3 iulie 1866), în care austriecii fuseseră înfrânţi, Lallemand se prezentă generalului şi-i spuse că vrea să se întoarcă la Viena. – Bine, dar nu te-ai angajat pe tot timpul războiului? Se arătă nedumerit generalul; – Ba da, excelenţă, dar era vorba să pictez bătălii, nu alergări.
  • La împăratul Franz Josef s-a prezentat o doamnă spre a se plânge înpotirva soţului ei, ofiţer superior. – Mă înjură, maiestate. – Nu mă priveşte pe mine, doamnă. – Dar o înjură şi pe maiestatea voastră. – Asta nu vă priveşte pe dumneavoastră doamnă; a răspuns impasibil împăratul.
  • Poetul George Topârceanu a fost o vreme revizor şcolar la Vălenii de Munte. Se povesteşte că, schimbându-se guvernul, noul ministru l-a chemat pe Topârceanu la Bucureşti să-l apostrofeze pentru “inactivitate”. – Sunt foarte numulţumit de dumneata, ca atare va trebui să-ţi dai demisia. La care Topârceanu a ripostat: – În schimb eu sunt foarte mulţumit de dumneavoastră, iar dacă-i vorba despre demisie, să şi-o dea cel ce-i nemulţumit.
  • Un aristocrat londonez i-a trimis celebrului violonist spaniol Pablo de Sarasate o invitaţie concepută în termenii: Dragă prietene, ce mult mă bucur că te afli din nou în oraşul nostru! Poţi lua masa cu noi mâine seară? P.S. Nu uita, te rog, să aduci şi Stradivariusul. La care artistul a replicat: Mă bucur la gândul că ne vom revedea. Fireşte că accept invitaţia pentru mâine seară. Cu toată simpatia, Sarasate. P.S. Stradivariusul meu nu mănâncă nimic seara.
  • Pe când era copil, Alexandre Dumas-fiul l-a întrebat pe tatăl său cum pot oamenii să se menţină în poziţie verticală, din moment ce pământul este rotund şi se învârteşte? – Datorită legii gravitaţiei; i-a răspuns tatăl. Băiatul s-a gândit puţin şi apoi a continuat: – Bine dar cum era înainte de a se fi votat această lege?
  • Într-o zi, Rembrandt s-a dus la croitor să-şi comande un costum. Cum celebrul pictor se afla în acele momente într-o situaţie financiară nu prea strălucită, a propus următorul târg: – Ca să nu fie cu supărare, dumneata lucrează-mi costumul, iar eu am să-ţi fac portretul. După un moment de gândire, croitorul a răspuns: – Pentru lucru, mă învoiesc; rămâne doar să-mi plătiţi stofa, iar eu am să vă plătesc costul vopselelor.
  • Niciodată caricaturile care mi se fac nu seamănă cu mine, povestea G.B. Shaw. O singură dată s-a întâmplat contrariul. Eram la un prieten şi, la un moment dat, observ pe perete un desen semănându-mi leit. Ce-i drept, nu era prea frumos, unele trăsături erau mult îngroşate, dar, oricum, se vedea că desenatorul avea mult talent. Tocmai mă pregăteam să întreb cine făcuse desenul, dar nu ştiu cum, caricatura s-a mişcat şi am preferat să tac… Era o simplă oglindă.


Sursa: revista Magazin Istoric nr. 6(87), 7(88), 10(91), iunie, iulie, octombrie 1974

13 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Înţeleg că ţi-ai început ziua zâmbind ;) :))
      Weekend minunat şi vesel în continuare :)))

      Ștergere
  2. :))) haioase! Aia cu "P.S. Stradivariusul meu nu mănâncă nimic seara." e totala :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare un răspuns de nota 10, mai ales că ascunde o uşor acidă remarcă... Păi ce facem, mă inviţi la cină sau mă iei drept "lăutar" ;) :)))

      Ștergere
    2. :)) pai crezi ca in alte conditii l/ar fi invitat? ma indoiesc!

      Ștergere
    3. Desigur, de ce l-ar fi invitat... numai că Sarasate nu făcea parte din tagma maneliştilor ;))

      Ștergere
  3. Bun baiat Diogene :) si priceput la afaceri :) :) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O logică imbatabilă, doar se învoiseră să-i rămână dator... :)))

      Ștergere
  4. imi aduc aminte de Hugo....era foarte laconic si in viata reala si,mai ales,ura sa scrie scrisori lungi...la publicarea unui roman de al sau,vrand sa stie cum merge vanzarea,i-a trmis editorului o foaie de hartie pe care era doar atat:"?"...raspunsul a fost si mai bun:"!"....semn ca mersese bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohh, da, un om de spirit... evident un mare scriitor, un titan al literaturii franceze

      Am găsit şi eu în colecţia revistei "Magazin istoric" relatarea episodului despre care vorbeai, doar finalul diferă, cică ar fi primit o coală albă

      Ștergere
  5. eu asa am auzit-o,asa am relatat-o...cine stie,de-a lungul anilor s-a mai modificat

    RăspundețiȘtergere
  6. Excelente toate! Oglinda lui GB Shaw este nemaipomenita. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, Shaw, un spiritual prin definiţie. Am mai scris sub eticheta "aşa vă place istoria" despre câteva afirmaţii spirituale care i se atribuie.

      Ștergere