Sudul Franţei şi Corsica (2)

"Celălalt" sud al Franţei, Languedoc-Roussillon este fără doar şi poate la fel de strălucitor precum Provence şi Côte d’Azur, doar că face mai puţină paradă de el însuşi. Aceste două provincii se întind de la Rhône la Pirinei şi de pe coastă până la ţinuturile de sus de la Cévennes, Corbières şi Minervois. Languedoc îşi datorează numele limbajului medieval al trubadurilor (la langue d’oc). În Roussillonul cel cu iz spaniol, mândru avanpost nordic al Cataloniei, devenit parte din Franţa
la sfârşitul secolului al XVII-lea, dialectul catalan se vorbeşte încă, iar în pieţele săteşti mai poţi vedea încă dansul naţional, sardaña. Nicio altă regiune din Franţa nu cuprinde o aşa varietate de peisaje. Satele viticole din câmpia de pe coastă, înconjurate de podgorii şi de garigue cu aromă de cimbru reprezintă Midi-ul cel ars de soare; mai jos de Pirineii cu creste înzăpezite, livezile de piersici şi pruni, migdali şi vişini înfloresc printre pajiştile pline de flori de câmp şi întretăiate de poteci. Cei cărora le plac drumeţiile vor gusta din plin dealurile singuratice din Corbières şi ţinutul Haut-Languedoc. Tot aici vei găsi o bogată moştenire arhitecturală romană şi romanică, de la monumentele romane de la Nîmes şi Pont du Gard până la abaţiile romanice cu influenţe Moorish din Roussillon.

Construit în secolul al X-lea, Montpellier este acum unul dintre cele mai animate oraşe din sudul Franţei, aflat în plină dezvoltare. Universitatea sa străveche atrage încă mii de studenţi. Viaţa în Montpellier se învârteşte în jurul Place de la Comédie, o piaţă plină de cafenele. La unul dintre capete se află opera din secolul al XIX-lea care dă numele locului şi o fântână având deasupra statuia lui Étienne d’Antoine, „Cele trei Graţii”. În partea de nord şi de vest se găsesc străzile medievale întortocheate (unde este interzis accesul cu maşina), mărginite de vile impunătoare din secolele XVII-XVIII. Pentru a savura aşezarea oraşului Montpellier între Cévennes şi mare, plimbă-te pe Promenade du Peyrou, admiră grădinile geometrice din secolul al XVIII-lea, dominate de un elegant castel de apă neoclasic (château d’eau), o fântână bine realizată şi apeductul care aducea cândva apa în oraş. La nord de promenadă este Jardin des Plantes, una dintre cele mai vechi grădini botanice din Europa.

Nîmes îmbină istoria antică şi viaţa modernă, ambele pline de farmec, mai ales în timpul Féria du Pentecôte, festivalul plin de pitoresc al luptelor de tauri şi al folclorului, desfăşurat anual în luna mai. Oraşul îşi datorează suprema glorie romanilor, care s-au aşezat în jurul izvorului Nemausus şi au construit o serie de fortificaţii şi clădiri publice. Împăratului Augustus i se datorează zidurile şi porţile oraşului, aşa cum stă scris pe inscripţia de pe Porte d’Auguste. Foarte impresionante sunt Les Arènes, o arenă ovală înaltă de două etaje, o dovadă a măiestriei inginereşti şi frumuseţii arhitecturale, datând din secolul I. Un alt semn al gloriei romane este templul vechi de 2000 de ani, cunoscut sub numele de Maison Carrée, acum loc de expoziţie pentru descoperirile arheologice recente. În partea opusă se află Carrée d’Art, o vastă galerie de artă şi bibliotecă, concepută de arhitectul englez Norman Foster. Oraşul vechi este un amestec încântător de străzi înguste, pieţe umbroase şi fântâni, iar multe dintre casele datând din secolele XVI-XVII sunt o moştenire a industriei textile, aici fiind locul unde s-a născocit ţesătura numită "de Nîmes" sau denim. Dacă vrei o oază de linişte mergi până la Jardin de la Fontaine, unde sunt izvoarele şi ruinele unui nymphaeum roman, cu ape limpezi şi terase din piatră răcoroasă. Tour Magne, parte a cetăţii lui Augustus, oferă o vedere bună asupra oraşului şi zonei limitrofe.

Zidurile duble, cu turnuri şi balcoane cu trapă ale citadelei Carcassonne, sunt cele care au cristalizat noţiunea de cetate medievală perfectă. Asedii cărora li s-a rezistat eroic, cavaleri în armură înfruntându-se în turniruri şi romanţele trubadurilor îţi răsar în minte vizitând această aşezare de vis. Cea mai mare şi mai impresionantă citadelă medievală din Europa, Carcassonne a fost construită de celţi şi fortificată de romani. Dominând ruta de comunicare şi comerţ dintre Toulouse şi Marea Mediterană, a fost râvnită de vizigoţi, sarazini şi de Carol cel Mare. Hoinăreşte printre cele două ansambluri de ziduri apoi treci printre cele două turnuri gemene ale porţii Narbonne, în interior este un nucleu de case medievale meticulos restaurate, pe lângă hoteluri, restaurante şi magazine de suvenire. În centrul oraşului este Château Comtal, datând din veacul al XII-lea şi catedrala în stil romanic şi gotic Cathédrale St.-Nazaire care se mândreşte cu vitralii superbe.

Pont du Diable, podul dintr-un singur corp peste râul Tech, duce către străzile întortocheate şi pieţele umbroase ale oraşului Céret, construit în stil spaniol. Farmecul oraşului a atras cândva o muşţime de artişti avangardişti, printre care Picasso şi Braque. Aici, au pictat „Peisaj la Céret” (Picasso, 1911) şi „Acoperişuri, Céret” (Braque, 1911). Oraşul are un excelent muzeu de arte moderne care adăposteşte lucrări ale artiştilor catalani Capdeville şi Tapiès, precum şi pânze de Dufy şi Chagall, o serie de vase de ceramică de Picasso, aduse de la Vallauris, donate de către artist şi care descriu luptele cu tauri, dar şi o lucrare timpurie a lui Picasso, „Portretul Corinei Père Romeu”.

De vizitat ar mai fi abaţiile romanice din Languedoc-Roussillon: St.-Guilhem-le-Désert, St.-Michel-de-Cuxa, Serrabone şi St.-Martin-de-Canigou.

Corsica

Aşezată în Marea Mediterană, la 87 de km de Nisa şi la numai 56 km de Italia,Corsica aparţine acum Franţei, după ce vreme de secole a fost a Italiei, ba chiar independentă, pentru scurt timp. Turismul restrâns îi aduce prosperitate fără a-i afecta frumuseţea naturală.

Probabil cel mai bun mod de a absorbi atmosfera corsicană este să savurezi pe înserat un aperitiv pe terasa unei cafenele contemplând passagiata, pe măsură ce localnicii îşi fac plimbarea de seară, salutându-şi vecinii. Asemenea dialectului corsican, acest obicei este mai degrabă italian decât francez, dar Corsica este mult prea independentă pentru a fi descrisă în vreunul dintre aceşti doi termeni. Insula a devenit provincie franceză din 1769, după câteva secole în care s-a aflat când sub controlul Genovei, când al Pisei. În secolul al XVIII-lea s-a bucurat chiar de o scurtă (nostalgic evocată) perioadă de autonomie, sub conducerea eroului naţional Pasquale Paoli. Luptele separatiste violente şi dispreţul faţă de intervenţia străină (inclusiv franceză) au făcut ca această zonă să se dezvolte abia de curând ca destinaţie turistică.

Cea de-a treia insulă mediteraneeană ca mărime, Corsica este un loc sălbatic şi frumos, corect descris ca un munte în mare. Porturi costiere precum Ajaccio, Bastia şi Bonifacio sunt la fel de pline de viaţă şi de culoare ca oriunde în altă parte a Mediteranei. Adevărata Corsica trăieşte în spatele faţadei costiere, unde în fiecare an ciobanii continuă să-şi mute turmele de la câmpoie spre păşunile înalte, iar festivalurile religioase sunt sărbătorite cu pasiune medievală şi cu cântece străvechi. Cea mai bună modalitate de a ajunge în Corsica este cu feribotul, fie în nord, la Bastia, fie în sud la Bonifacio sau Ajaccio. Îndată ce acostezi, vei fi împresurat de parfumul ierburilor aromate de maquis pentru care insula este renumită.

Bastia este dominată de o citadelă genoveză din secolul al XVI-lea, aşezată deasupra vechiului port. Animaţia oraşului se concetrează în jurul Place St.-Nicolas, care este o espalanadă umbroasă şi o aglomerare de străzi italieneşti în partea veche a oraşului. Portul este şi el plin de viaţă, cu multe cafenele şi restaurante înşirate de-o parte şi de alta a bisericii Église de St.-Jean Baptiste, datând din veacul al XVII-lea.

Ajaccio situat în partea de sud, înconjurat de munţi este un oraş plin de freamăt care se desfată în cea mai blândă climă a insulei. Se distinge o mică influenţă arabă în casele de stuc alb, în fântâni şi palmieri. Napoleon Bonaparte s-a născut aici, iar acest lucru este evidenţiat peste tot. Maison Bona-parte, casa unde acesta a crescut este plină de portrete şi alte amintiri. Palais Fesch, construit de unchiul lui Napoleon, adăposteşte o impresionantă colecţie de artă italiană. Chapelle Impériale a fost construită de Napoleon al III-lea, ca mausoleu al familiei Bonaparte.

În partea ce mai sudică a insulei este portul Bonifacio, având partea de sus a oraşului, fortificată, aşezată pe stâncile abrupte de calcar, în care marea a săpat peşteri care au un ecou impresionant. De aici, într-o zi senină priveliştea se întinde până în Sardinia. Cetatea din secolul al XII-lea a fost cândva cartierul general al Legiunii Străine Franceze.

Sartène, oraş montan din interiorul insulei, cuziduri de granit şi alei pavate, situat deasupra Văii Rizzanese să la umbra platanilor şi palmierilor săi. Vechiul palat genovez este acum centru de vinuri, oferind degustări de vinuri locale. Ca obiective turistice Église de Ste.-Marie şi Musée de la Préhistoire Corse, situat în fosta închisoare, adăpostind acum descoperirile arheologice de pe tot cuprinsul insulei, în special de la Filitosa.

Corte, situat în centrul insulei, este principalul oraş universitar. Între 1755 şi 1769 a fost capitala Corsicăi independente. Străzile abrupte ale oraşului vechi şi cetatea dominată de clopotniţa sa sunt situate pe un promontoriu stâncos. Musée de la Corse este locul cel mai potrivit pentru a afla detalii despre viaţa şi antropologia corsicană. Una dintre modalităţile prin care se poate ajunge la Corte este calea ferată cu ecartament îngust ce leagă Bastia de Ajaccio.

Sursa FOTO1 FOTO2