miercuri, 31 iulie 2013

Capitulare

Gata... White flag! Mă predau! Renunţ! Renunţ în încercarea de a idealiza viitorul, refuz să-mi mai consum neuronii gândindu-mă la cum să fac să fie bine, pentru ca nimeni să nu-mi poată reproşa că n-am făcut totul, nici măcar eu însumi. Am obosit să lupt într-un război pe care nu-l pot câstiga, pe care poate că l-am pierdut deja, cu mult timp în urmă, dar din orgoliu ori prea multă vanitate, nu vreau să recunosc, nu vreau să accept nici măcar în interiorul meu că,
de fapt, sunt penultimul dintre rataţi, asta ca să nu descurajez pe nimeni. Poate că este cazul să procedez la fel ca în partidele de şah, când dacă observ că în trei sau cinci mutări urmează matul, cedez partida; până la urmă, e de bun simţ să-ţi recunoşti neputinţa, să predai armele atunci când nu mai ai muniţie.

Schimbare de strategie, de azi nu-mi mai pasă, n-are sens să mă gândesc la viitor, cu atât mai puţin să încerc a-l desluşi sau mai utopic, a-l controla. O să iau viaţa pas cu pas, zi după zi, azi, mâine, poimâine, răspoimâine şi aşa mai departe, fără să aştept nimic, fără să-mi fac iluzii. N-o să-mi mai fac griji din pricina viitorului, fiindcă, vorba unui împărat roman, îi voi înfrunta problemele cu aceeaşi raţiune cu care le înfrunt pe ale prezentului. N-am să-mi bat capul inutil, căutând soluţii atunci când poate nici nu există şi chiar de ar fi, se pare că mintea mea nu le percepe corect. N-am să persist în încăpâţânarea de a susţine că va fi bine, chiar şi atunci când în jur nu pot contempla decât ruinele propriilor idealuri. M-am plictisit să caut drumuri care să ducă undeva, când de fapt ştiu prea bine încă înainte de a apuca-o pe o cale că poteca se înfundă undeva. Mi se pare lipsit de sens să caut o ipotetică fisură în zidul care se ridică în faţa, prin care să-mi închipui că mă voi strecura cumva pentru a-mi continua drumul. Este absurd să te bazezi pe iluzii, mai devreme sau mai târziu, adevărul te va învinge. E bine să-ţi cunoşti şi recunoşti limitele, să accepţi că unele aspiraţii îţi vor rămâne intangibile, să nu te încăpăţânezi să lupţi când nici măcar tu nu mai crezi în victorie.

Cineva spunea că, „pregătindu-te pentru viitor, trebuie să mergi înapoi, cu gândul către trecut; dar numai atât cât face un om, care, pregătindu-se să sară un şanţ, se dă înapoi pentru a-şi lua elan”. Nu ştiu, de prea multe ori am încercat, şi m-am oprit la margine, considerând în ultima clipă că distanţa e prea mare. Acum, se pare că mă voi aşeza pe marginea „şanţului” şi voi aştepta, nu ştiu ce, poate să-mi vină curajul să mai încerc odată sau poate că am înţeles, într-un final, că nu mai are rost să tot încerc. Să te autoiluzionezi nu-i deloc o idee bună, în cele din urmă ajungi să crezi, chiar să te vezi acolo în viitorul preconizat, însă curând realitatea va da cu tine de pământ... şi cam doare (direct proporţional cu grandoarea visului).

Încet, încet, cu răbdare, probabil mă voi obişnui şi chiar voi accepta ideea, oarecum defetistă, după care înfrângerea, aidoma victoriei, este un final firesc al oricărei lupte. Atunci când nu vezi nicio ieşire, când le-ai încercat pe toate şi n-ai obţinut nimic, poate că e normal să renunţi să visezi la cai verzi pe pereţi şi să te împaci, făcând abstracţie de gustul amar, cu ideea că mai sunt şi eşecuri, că uneori indiferent ce ai face tot pierzi şi e inutil să te agăţi de un fir de pai... nu te va ţine la suprafaţă. Când te-ai obişnuit cu ideea, dispare probabil şi dorinţa şi treci mai uşor peste momente de genul acesta, însă până atunci... te consumi fără rost, fiindcă recunoşti ori nu, ai pierdut, eşti un învins, iar singura salvare a învinşilor este să nu mai spere nimic.

14 comentarii:

  1. Asta e o schimbare de optica, de strategie? E din pura contemplare sau evenimentele te-au condus la aceasta idee a acceptarii infrangerii?
    Am citit odata o chestie inteleapta care mi-a placut mult: a sti sa te lasi gasit de fericire e mult mai intelept decat a o cauta! Poate asta trebuie sa faci si tu: sa lasi norocul sa te gaseasca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam aşa ceva, din observarea mediului înconjurător... până la urmă cum ziceam e la fel de normal să pierzi ori să câştigi, un final firesc în ambele cazuri.
      Mersi, pentru sfat! Merită încercat, oricum e singura variantă disponibilă ;) Ah, să nu uit, felicitări! Se pare că citeşti cărţi bune (mie mi-a scăpat respectiva lectură, se pare obligatorie).

      Ștergere
  2. Nu renunta. Lupta pana la final, pentru ca atunci chiar si daca vei fi infrant, vei obtine respectul tuturor, inclusiv al adversarilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Robert! Păi, poate că ar fi bine să aplic ceea ce-mi spui tu...oricum n-am nimic de pierdut, poate de câstigat :) Încă odată multumesc pentru încurajare :)

      Ștergere
  3. Nu e o solutie sa te asezi pe marginea santului si sa astepti. sa astepti ce? crezi ca va construi cineva vreun pod pentru tine? crezi ca va pica ceva din cer? nu va pica. nu exista miracole. vei sta acolo asteptand zi dupa zi pana ce iti vei pierdee si curajul, si vlaga, si increderea ca poti. iar ala e sfrsitul. daca ajungi acolo mai bine iti pui funia de gat si te scapi singur de mizerie. asa ca *ute-i mama lui de santz si sari pana nu te mai tin picioarele. macar nu iti pierzi antrenamentul. ziceai candva ca depinde foarte mult cum mori: in genunchi sau in picioare. cred ca nu mai trebuie sa iti spun care e echivalentul asezatului pe marginea santului.
    P.S. cu sincerritate, de la cineva care s-a asezat pe marginea santului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, nu... ştiu că nu va face nimeni nici măcar o punte darămite un pod... deşi n-ar fi rău :))) Tocmai, pentru că nu există miracole, uneori îţi mai vine să laşi totul baltă, aşa din spirit de frondă, mai scazi nivelul de frustrare.
      Hehehe :)) Da, aşa ziceam (încă mai spun) despre "final", da în loc de funie aş prefera KCN sau barem NaCN (ambele mult mai rapide decât cele aproximativ 2-3 minute din cazul frânghiei), dar vezi dacă nu prea m-a preocupat chimia, habar n-am cum se combină ingredientele (şi presupun că la supermarket n-au) ;) :D :)))
      Mulţumesc, Tina! Cum spuneam ieri, nu-mi imaginam să existe atâta empatie din partea voastră a celor care treceţi pe aici. Dar recunosc că ajută. Mersi. Totul e deja ok, nu te îngrijora. ;)

      Ștergere
    2. Nu te-a prea preocupat chimia? :)))) hai sa-ti spun ca pentru mine e chineza veche. habar n-am despre ce mama naibii scrii acolo, dar pricep ca e ceva rapid :).
      Ma bucur sa aud de bine :)

      Ștergere
    3. :))) Doar cât să ştiu că cianurile în combinaţie cu acidul din stomac formează acid cianhidric, care este eficient şi suficient rapid încât să nu te doară ;)) Am mai văzut şi multe filme de război şi spionaj... Mai este o metodă (ideală) preferată lu' alde Năstase, da' nu mai sunt militar... Glumesc, nu te speria, oricum, într-un asemenea moment intervine instinctul de conservare, cărui nu i te poţi opune (decât dacă eşti "dus" rău cu "pluta") ;)))
      E bine, vor veni şi alte ocazii, poate ceva mai favorabile.
      Weekend minunat, Tina! :)

      Ștergere
  4. Hai să te înveselesc. " Poate că este cazul să procedez la fel ca în partidele de şah, când dacă observ că în trei sau cinci mutări urmează matul, cedez partida;". Nu e ok. Dacă jocul e live, în situația asta te faci că îți scapă mâna peste tabla de joc și, total involuntar, dărâmi toate piesele. Dacă ai impresia că poți să dovedești adversarul, îl inviți la o partidă nouă. Dacă nu, spune-i că ai o treabă urgentă și că îl cauți tu altădată. Niciodată.
    Nu-ți dau sfaturi și nici nu-mi dau cu părerea. Tu știi mai bine ce ai de făcut. Noroace și decizii înțelepte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi, Ionuţ! :)))
      Ai reuşit (cu brio) ceea ce ţi-ai propus, chiar m-ai înveselit. Totuşi, n-aş risca (vezi cât de chiţibuşar pot să fiu) să aplic live chestia cu dărâmatul, dacă tabla e de fapt cutie de lemn, dacă-i din aia de carton, e de luat în seamă strategia ;)
      Am rezolvat-o! Deja e în regulă; iar la asta şi datorită vouă, comentatorilor.
      Hai să-ţi urez şi "io" ceva: Inspiraţie pentru articole viitoare (într-atât de multă încât să baţi recordul de 89 de commenturi, parcă atâtea s-au strâns)
      Seară faină! :)

      Ștergere
  5. Si eu am incetat de ceva vreme de acum sa visez la cai verzi pe pereti. Viitorul, cel intr-o tara precum Romania, poate da frisoane unui cetatean de rand. Ce rost are sa te consumi, decizia ta de a lua viata pas cu pas si de a vedea ce iti ofera si ce poti face, mi se pare cea mai inteleapta in situatia data.

    Oricum linistea si fericirea o poti obtine doar traind si bucurandu-te deplin de prezent, fara interferenta trectului sau a viitorului.

    O seara frumoasa, Centurion. :) Imi face o mare placere sa-ti citesc gandurile, chiar daca astea de acum par triste. Insa iti face bine sa vorbesti despre probleme. Te elibereaza de ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Nice!
      Mulţumesc pentru cuvintele frumoase, de îmbărbătare. Mi-a trecut acum, primele momente sunt mai greu digerabile, atunci când nu mai vezi nicio cale sau acelea pe care le vezi, duc spre o fundătură. Aproape că îmi pare rău că am scris despre nişte probleme personale. Nu trebuia să vă încarc pe voi, cu tot felul de probleme, şi-aşa aveţi şi voi destule pe cap. Pe viitor probabil mă voi abţine cât voi putea de "eliberarea" despre care vorbeşti, o fi bine, dar parcă nu-i cinstit faţă de tine şi de ceilalţi care intraţi pe acest blog. Mai bine vă duc în excursii imaginare sau vă plimb prin istorie şi uneori mai pun şi câte ceva tehnic (precum exemplificare de acum câteva zile referitoare la modalitatea de a ne face banner). Am mai spus-o şi o repet, nu-mi imaginam să existe o asemenea empatie după aceste două postări. Mersi încă odată :)

      O seară faină, iar mâine o zi minunată. ;) Cine ştie, poate "prinzi" asfinţitul (despre care spunei la tine pe blog că ţi-ai dori să-l fotografiezi), într-una din zile următoare şi ne bucuri şi pe noi cu nişte poze superbe. :)

      Ștergere
    2. Neata, cum sa gandesti astfel, ca ne incarci cu problemele tale? Nici pe departe, si eu tot astfel de teme abordez pe blog si niciodata nu am pus astfel problema. Eu cred ca tocmai asta e rolului blogului si te incurajez sa mergi pe linia asta. :)
      Prefer astfel de articole. :)

      Ștergere
    3. :)) Neaţa! (la noi o fi 6 PM dar undeva sigur e încă dimineaţă)
      O să ţin seama de sfatul tău, la experienţa ta în online nici n-aş putea altfel. :) Mersi. Sper să fie aşa cu zici, adică să nu fi exagerat cu chestiunile personale, încărcându-vă pe voi cu prostiile mele...
      Sigur, dacă tu spui, ba chiar mă încurajezi, o să mai scriu posturi din categoria personal... poate ceva mai vesele. Pe de-o parte, chiar mi-e mai simplu, aproape că se scriu singure.
      Weekend minunat, vreme favorabilă şi mai ales dispoziţie pentru a face ce-ţi place ţie (bineînţeles, la fotografii mă refer) :)

      Ștergere