Chambéry-Fontaine des Élephants |
reprezintă o atracţie irezistibilă pentru aceia care vor să facă drumeţii montane sau să schieze. Burgunzii şi lyonezii au pretenţia de a fi epicentrul bucătăriei franceze. Atitudinea lor faţă de mâncare este ilustrată de zicala: “Mai bine o masă bună decât o haină frumoasă”.
Confortabil şi burghez, Dijon a fost timp de aproape 2.000 de ani un oraş comercial. Comerţul medieval cu mirodenii orientale i-a adus ingredientele principale pentru două dintre cele mai importante specialităţi gastronomice ale sale: muştarul şi pain d’épices. Ceea ce face ca Dijon să fie atât de plăcut de vizitat este echilibrul dintre arhitectura splendidă şi atitudinea serioasă faţă de mâncare, există o mulţime de restaurante bune. În secolul al XVI-lea, Dijon a fost capitala marelui ducat de Burgundia, iar Palais des Ducs, este cel care domină şi acum oraşul. Plimbă-te în voie prin vechiul Dijon pentru a vedea clădiri însufleţite de statui şi sculpturi, principale atracţii fiind Hôtel de Chambellan (azi birou turistic), cu fermecătoarea sa curte gotică şi scara din piatră în formă de spirală, datând din secolul al XV-lea, Hôtel Aubriot (din veacul al XIII-lea), Hôtel de Vogüé, cu acoperişul său policrom şi curtea din marmură roz, Maison des Cariatides, cu ale sale cariatide din jurul ferestrelor. Tot aici se află superba biserică gotică, Église de Notre-Dame care are pe faţadă un ceas medieval Jacquemart.
Oraş mic, dar cu o mare reputaţie, Beaune este nucleul central al comerţului cu vinuri din Burgundia. Aşezat printre cele mai renumite podgorii din lume, este cel mai bun loc în care poţi să guşti dintr-o largă varietate de vinuri. De asemenea, este şi locul uneia dintre cele mai renumite clădiri ale Burgundiei, Hôtel-Dieu. De vizitat, Musée des Beaux-Arts, având tablouri olandeze şi flamande, dar şi o colecţie de lucrări semnate Félix Ziem, născut la Beaune în 1821, Église de Notre-Dame, modificată de-a lungul timpului, a fost construită în stil romanic, mai târziu adăugându-i-se decoraţiuni gotice şi renascentiste. Musée du Vin de Bourgogne, se află într-o splendidă clădire din piatră şi lemn, datînd din secolele XIV-XVI, cândva reşedinţa privată a ducilor de Burgundia.
Dacă ajungi în Burgundia venind dinspre nord, Sens este primul mare oraş în drumul tău. Dintotdeauna un nod comercial, perioada sa de maximă înflorire a fost în secolul al XII-lea, când s-a constituit într-o arhiepiscopie ce avea sub control mare parte din nordul Franţei, inclusiv Paris şi Chartres. Măreaţa Cathédrale St.-Étienne, a cărei construcţie a început în anul 1130, una dintre primele mari catedrale gotice ale Franţei, dovedeşte importanţa oraşului în Evul Mediu. Palatul arhiepiscopal a fost restaurat şi este acum Musée de Sens, găzduind unele dintre cele mai preţioase tezaure din Franţa: o colecţie impresionantă de artă religioasă, mătăsuri, giulgiuri, ţesături pentru altar, racle şi veşminte din Bizanţ. O altă expoziţie a muzeului spune povestea dezvoltării oraşului încă din timpuri preistorice.
Auxerre este un orăşel somnoros pe malul râului Yonne, un punct de plecare perfect pentru excursii pe canalele Burgundiei. Dincolo de râu poţi vedea acoperişurile ascuţite ale vechiului oraş şi bisericilor pentru care este renumit. Cathédrale St.-Étienne care domină oraşul a fost a fost reconstruită în stil gotic, din ordinul episcopului Guillaume de Seignelay, începând cu anul 1215 şi finisată abia în 1560. De admirat este Tour de l’Horologe, poarta oraşului, datând din veacul al XVII-lea, care are un disc al lunii şi unul al soarelui pe cadranul ceasului său din secolul al XV-lea.
Marea Bazilică Ste.-Madeleine din Vézelay se înalţă pe o stâncă în faţa unei văi adânci. Cel mai bun mod de a ajunge să o vizitezi este să urci strada principală, pe urmele pelerinilor din Evul Mediu, care se înghesuiau aici pentru a venera (presupusele) moaşte ale Sfintei Maria Magdalena. Bazilica a fost fondată în anul 864, a fost înfloritoare până pe la 1280, când s-a descoperit că moştele care o făcuseră celebră sunt false. Practic abandonată, devastată de protestanţi în secolul al XVI-lea, neglijată în timpul revoluţiei, bazilica era o ruină când istoricul şi arhitectul Viollet-le-Duc a început să o restaureze în secolul al XIX-lea.
Începând cu anul 910, numele de Cluny a traversat neabătut secolele. Timp de sute de ani abaţia a fost cea mai influentă putere a creştinităţii, descrisă de Papa Urban al II-lea drept “lumina lumii”, însă construcţiile sale măreţe, apogeu al arhitecturii romanice, au fost dărâmate după Revoluţie, lăsând în urmă numai nişte ruine. Basilica Paray-le-Monial, din veacul al XI-lea, te ajută să-şi formezi o idee despre cum arăta Cluny, la o scară mai mică, căci îndrăzneşte să se înalţe doar 22 de metri.
Vechea fortăreaţă Besançon, aşezată la un cot al râului Doubs, în prezent specializată în fabricarea ceasurilor, se mândreşte cu ceasul astronomic din secolul al XIX-lea montat pe Catedrala gotică St.-Jean datând din veacul al XII-lea.
Nevers, renumit pentru fainţa sa provenită de la artiştii italieni din secolul al XVI-lea, se bucură de o frumoasă colecţie care este expusă la Musée Municipal. Reperele arhitecturale de la Nevers sunt meterezele bine păstrate din sec. al XII-lea, Palais Ducal din sec. al XV-lea, Église St.-Étienne, construită în stil romanic şi Cathédrale St.-Cyr.
Câteva zile în minunatul oraş Lyon sunt o binecuvântare, măcar pentru că are dreptul să se autointituleze capitala gastronomică a Franţei. Lyon este al doilea oraş din Franţa ca mărime, poziţionarea sa la confluenţa râurilor Ron şi Saône l-au făcut de-a lungul istoriei să fie un important punct de intersecţie a rutelor comerciale. Istoria Lyonului începe în anul 43 î.e.n. când a fost construit de romani sub numele de Lugdunum, iar impresionantul amfiteatru roman de pe dealul Fourvière este locul cel mai potrivit pentru a începe explorarea. Vechiul Lyon, la poalele dealului Fourvière, pe malul vestic al râului Saône, reprezintă unul dintre cele mai mari ansambluri de clădiri renascentiste din Europa, făcând acum parte din Patrimoniul UNESCO. Obiective interesante sunt: Musée Historique de Lyon şi Musée de la Marionnette, dedicat renumitelor păpuşi de Lyon. În inima oraşului vechi se află Cathédrale St.-Jean, o îmbinare perfectă de stil romanic şi gotic, construită între anii 1180 şi 1480. Deosebit de interesante sunt colecţiile de mătăsuri orientale sau occidentale expuse la Musée Historique des Tissus, precum şi mobilierul, tapiţeriile şi porţelanurile de la Musée des Arts Décoratifs. Viaţa artistică a oraşului se învârte în jurul Place des Terreaux unde se află Musée des Beaux-Arts şi unde pot fi admirate lucrări de: Veronese, Tintoretto, Rubens şi El Greco, dar şi opere ale unor artişti francezi moderni.
Capitală a vechii provincii Dauphiné, Grenoble, aşezat la confluenţa râurilor Isère şi Drac, este singurul mare oraş din Alpi. Cea mai bună cale de a vedea oraşul este să iei telecabina până sus la Fort de la Bastille. De la fort, plimbă-te prin Jardin des Dauphins până la Musée Dauphinois, un excelent muzeu regional, găzduit înntr-o mănăstire din sec. al XVII-lea. Nu rata centrul vechi, cu casele sale şi biserica din secolul al XIII-lea, Musée Stehdhal, Musée de Grenoble şi Maison de la Culture.
Capitala istorică a Savoiei, cândva aparţinând Italiei, Chambéry este un loc bun de plecare pentru a vizita Alpii. Centrul său vechi este plin de case în stil italian şi de pasarele acoperite. Extraordinara Fontaine des Élephants de pe Boulevard de la Colonne este un monument în cinstea contelui de Boigne, care în sec. al XVII-lea a făcut avere în India, avere pe care, în mare parte a lăsat-o moştenire municipalităţii. Între secolele XV-XVI, Chapelle des Ducs de Savoie a păstrat Giulgiul Sfânt, Chambéry devenind astfel un oraş de pelerinaj, asta până în 1578 când capitala Savoiei s-a mutat la Turin (Torino de azi). La sud-est de Chambéry se află Les Charmettes, locul de retragere al filosofului Jean-Jacques Rousseau, acum restaurat pentru a arăta aşa cum l-a descris acesta în ale sale „Confessions”.
Oraşul situat la cea mai mare altitudine din Europa (1.310 m), Briançon este aşezat strategic într-una dintre principale trecători spre Italia. Fortăreaţă importantă, a fost puternic întărită de către Vauban, arhitectul militar a lui Ludovic al XIV-lea. Tot el a conceput şi solida Église de Notre-Dame, aşezată la înălţime pe un deal de apărare.
Renumit pentru măslinele sale, Nyons este un oraş încântător care, datorită munţilor ce îi ţin adăpost, are o climă asemănătoare celei de pe Riviera. Musée de l’Olivier narează vizitatorului fascinanta poveste a cultivării măslinelor. Cea mai bună zi de vizită fiind joia (ziua de piaţă), când poţi cumpăra o mare varietate de măsline, precum şi produse pe bază de ulei de măsline, ca săpunul, dar şi delicatese culinare.
Vienne este unul dintre cele mai vechi oraşe din Franţa. Se mândreşte cu o moştenire arhitecturală impresionantă: Temple d’Auguste et Livie, construit în anul 25 î.e.n. în inima oraşului roman, cu o nobilă faţadă de coloane corintice; ruinele de la Théâtre de Cybèle şi Théâtre Antique, cândva unul dintre cele mai mari amfiteatre din Franţa. Musée des Beaux-Arts et d’Archéologie îţi oferă informaţii detaliate despre această fostă cetate romană. Chatédrale St.-Maurice este cea mai impunătoare dintre vechile biserici din Vienne.
Merită să vizitezi Thiers fie şi numai pentru priveliştile sale. De pe cornişa ravenei făcute de râul Dorelle poţi vedea vârfurile vulcanilor Mont Dôme şi Mont Dore. Apele râului au îmbogăţit acest oraş, făcând să se rotească roţile tocilăriilor meşteşugarilor de cuţite şi făcând din Thiers cel mai important centru de realizare de tacâmuri din Franţa. Fă o plimbare pe străzile vechi, străjuite de case cu faţade de lemn şi cornişe frumos sculptate, află istoria tacâmurilor vizitând Musée de la Coutellerie sau (de ce nu) cumpără drept suvenir un cuţit pe care-l poţi alege după preferinţe din marea varietate disponibilă.
Vichy a fost multă vreme un renumit centru termal, atingând apogeul în sec. al XIX-lea. Te poţi plimba prin Parc des Sources, poţi să bei ceva la Grand Café sau poţi vedea cazinoul în stil art nouveau. De asemenea poţi merge la Source des Célestins şi alte izvoare cu apă Vichy. Hotelurile luxoase, restaurantele rafinate şi magazinele încântătoare abundă, contribuind la farmecul seducător al acestui oraş. Între 1940 şi 1944, Vichy a devenit cunoscut drept cartierul general al guvernului francez colaboraţionist, fiind aproape de graniţa dintre partea ocupată şi cea liberă a Franţei. În 1963, soarta oraşului s-a schimbat din nou, când a fost construit barajul Allier River, care a dat naştere unui vast lac recreaţional.
Sursa FOTO
Este zona in care mi-as dori cel mai mult sa ajung. Datorita St.Etienne, locul unde joaca echipa mea preferata :D Inca nu am ajuns, dar niciodata nu e tarziu.
RăspundețiȘtergereEu aş opta pentru Lyon, că tot e de pe vremea centurionuilor :))), în plus se laudă cu mâncarea bună ;)
ȘtergereVăd că Saint-Étienne a terminat pe 5 cu 63 de puncte... Lyonul e pe 3! :)))
Am citit cu atenție, mi-am lăsat imaginația să zburde în voie și m-am trezit purtat în locurile pe care le-ai descris cu măiestrie. Apoi, s-a auzit un bubuit de afară. Am ieșit pe balcon. Erau trei minoritari, care încărcau într-un papuc o cantitate considerabilă de fier vechi. Am zâmbit și am aruncat o privire în zare. Și eu trăiesc într-un oraș încântător, cu priveliști minunate.
RăspundețiȘtergereŞi cum nu duci deloc lipsă de imaginaţie, nici nu-mi pot închipui 100% pe unde ţi-a zburdat mintea.... :P
ȘtergereĂia trei de care zici, n-or mai fi prin bilete de avion pentru Paris... sau acum adună banii de bilet :D
Eh, da... aici suntem favorizaţi... amândoi trăim şi zburdam la propriu sau doar în gând în două dintre cele mai fascinante oraşe ale tării... De fapt întrega Românie este "eternă şi fascinantă" ca să citez un titlu celebru...
Practic, fiecare orasel francez se constituie intr-un important obiectiv turistic. Nu e de mirare ca Franta este principala destinatie turistica a lumii. Trebuie sa recunoastem ca si cadrul natural generos o ajuta in acest sens. In acest moment visez la Vichy. Mi se par fascinante statiunile cu apa termala. Poate pentru ca nu am ajuns niciodata sa vizitez una?
RăspundețiȘtergereDar ce mi-a atras atentia in mod deosebit este zicala asta:“Mai bine o masă bună decât o haină frumoasă”. Se poate broda o poveste cat un articol pe marginea ei. Esti de acord cu burgunzii?
Da, îi ajută cadrul natural (nici noi nu stăm tocmai rău la acest capitol) chiar mult de tot, însă îi ajută cred şi mai tare istoria... uită-te câte vestigii încă de pe timpul colonizării romane (noi n-am fost colonizaţi), apoi toate acele minunăţii din Evul Mediu şi secolele care i-au urmat... deh, avantajul de a fi fost cândva un imperiu (care nu s-a mulţumit în a-şi apăra doar nevoile şi neamul), pentru că în acele timpuri încă era etic să-ţi croieşti o altă soartă cu ascuţişul sabiei, dacă altfel nu era posibil... Dar să nu te plictisecs cu istoria...
ȘtergereVichy este într-adevăr fascinant sau cel puţin aşa îmi pare din ce am citit, deocamdată la fel ca tine pot doar să sper să-l vizitez... Da' nici Nyons nu-i de lepădat, mai ales că deşi undeva prin Alpi are o climă asemănătoare "rivierei franceze...
Din punctul de vederea al gurmandului (nu al mâncăciosului, ci aceluia care apreciază calitativ, nu cantitativ, inclusiv aranjarea în farfurie) aş spune că da, sunt în asentimentul burgunzilor, presupun şi al centurionilor de demult. :))) Niciodată nu m-am împăcat cu ideea de a mânca pentru a aduna caloriile necesare, mai trebuie să existe şi savoare. Poate de asta am cam "făcut foamea" prin armată şi până să-mi fac "pile" la popotă, preferam să mănânc compot de piersici cu napolitane sau biscuiţi "Mirela". Cât despre haine frumoase, port doar ţinute sport/casual, deci nu e cazul să-mi fac griji ;) :)))