Florenţa

Florenţa (Firenze) abundă în opere de artă şi capodopere arhitectonice, un adevărat oraş-altar al Renaşterii, ale cărui străzi şi galerii sunt pline cu picturi, fresce şi sculpturi datând din cea mai înfloritoare perioadă artistică a omenirii. Florenţa a fost fondată în anul 59 î.e.n., pe ruinele unei vechi aşezări etrusce (Fiesole de astăzi), pe dealurile ce înconjoară oraşul modern. Prosperitatea Florenţei a fost
asigurată râul Arno, navigabil până în acest punct şi de Via Cassia, unul dintre drumurile strategice ale Romei antice.

După vremurile întunecate ale Evului Mediu, oraşul şi-a păstrat independenţa şi a prosperat destul de repede datorită tranzacţiilor bancare şi industriei textile. În secolul al XIII-lea s-a bucurat de o formă sofisticată de guvernare republicană, dar în secolul al XIV-lea a intrat în stăpânirea puternicei şi bogatei familii Medici. Astăzi, oraşul este la fel de prosper ca altădată datorită turismului şi industriei textile, la fel de înfloritoare ca în trecut.

Piazza del Duomo este centrul religios al Florenţei. Aici se află catedrala şi impozantul său dom, unul dintre cele mai importante simboluri florentine, flancat de clopotniţa (Campanile) de sine stătătoare. În umbra catedralei se află Baptiseriul, cea mai veche clădire a Florenţei, un lăcaş de importanţă spirituală şi artistică pentru mai bine de o mie de ani. O parte din operele de artă realizate de-a lungul anilor pentru decorarea acestor edificii au fost mutate, pentru mai multă siguranţă, în cea de-a patra clădire importantă a pieţei, Museo dell’Opera del Duomo, un muzeu ascuns în spatele catedralei.

Porneşte spre sud din Piazza del Duomo, de-a lungul Via dei Calzaiuoli, principala stradă din Florenţa destinată exclusiv pietonilor, pentru a ajunge la Orsanmichele, cunoscută în special pentru grupul de statui ce-i decorează exteriorul destul de anost, de altfel. Biserica a fost denumită astfel după San Michele ad Hortum, denumirea oratoriului din secolul al VII-lea care a ocupat cândva hortum sau orto (grădina) mănăstirii benedictine ridicată în acest loc.

Dacă Piaţa Domului este considerată centrul religios al Florenţei, cea de-a doua piaţă importantă a oraşului, Piazza della Signoria, a fost dintotdeauna considerată centru civic. Aici se află Palazzo Vecchio, sediul administraţiei oraşului timp de şapte secole, o construcţie începută în anul 1299. Este, de asemenea, locul de întâlnire al turiştilor şi florentinilor deopotrivă; Rivoire, fiind una dintre cele mai cunoscute cafenele din oraş. În partea estică a pieţei se află Loggia della Signoria, cu ale sale trei arcade, a cărei construcţie a început în 1376, după un proiect a lui Orcagna. În imediata apropiere a pieţei se ridică cel mai apreciat muzeu al întregii Florenţe, Galeria Uffizi.

„Măreţ” este un adjectiv mult prea exploatat în Italia, unde mai toate monumentele şi operele de artă sunt preamărite fără încetare. În cazul Galleria degli Uffizi, acest adjectiv aproape că nu reuşeşte să redea pe deplin grandoarea fără seamăn a unei galerii care adăposteşte cele mai frumoase picturi ale Renaşterii. Toate marile nume ale artei italiene se află aici, nu numai marii maeştri ai Renaşterii, dar şi pictori din perioada medievală timpurie, perioada barocă şi perioada de glorie a manierismului. Tot aici sunt expuse şi lucrările unor artişti de peste hotare, în special din Olanda, Spania şi Germania. Cei care doresc să vadă toate piesele colecţiei ar trebui să facă două vizite. Mai întâi, să treacă în revistă primele 15 săli, care găzduiesc opere florentine din perioada Renaşterii, iar cu ocazia celei de-a doua vizite, vor putea admira pe îndelete capodoperele celorlalte şcoli italiene şi străine, expuse în restul de 30 de săli.

Colecţia de sculpturi renascentiste şi gotice de la Museo Nazionale del Bargello este una dintre cele mai importante din Italia. Singura colecţie de sculpturi din Florenţa care se poate măsura cu cea de la Galeria Uffizi. Muzeul şi-a împrumutat numele de la clădirea care-l găzduieşte, Palatul Bargello (construit în 1255), care a fost cândva sediul magistraturii oraşului (Podestà). Mai târziu, acest palat a găzduit un tribunal, o închisoare, o cameră de tottură şi un loc de execuţii. Numele actual şi l-a luat în 1574, când familia Medici a desfiinţat funcţia de Podestà şi a transferat clădirea şefului poliţiei (bargello).

Santa Croce, cea mai fascinantă bazilică a Florenţei nu este numai un altar artistic – decorat cu fresce de Giotto – dar şi locul unde sunt mormintele a 270 dintre cei mai de seamă locuitori ai oraşului, printre care Galileo, Michelangelo şi Machiavelli. În imediata sa apropiere se află Capella dei Pazzi, fosta sală capitulară a bisericii, considerată de mulţi drept cea mai reuşită creaţie renascentistă timpurie. Întinsa Piazza Santa Croce se află în inima unuia dintre cele mai interesante cartiere vechi ale oraşului.

San Lorenzo este cea mai veche bazilică a Florenţei – fondată în 393, servind timp de mai mulţi ani drept catedrală a oraşului. De asemenea, a servit şi ca biserică parohială familiei Medici şi o serie de donaţii însemnate din partea familiei, oferite în veacul al XV-lea, au reuşit să transforme biserica romanică veche de 11 secole în lăcaşul impunător din zilele noastre, o capodoperă renascentistă sobră, proiectată de Filippo Brunelleschi. Piesa de rezistenţă a bazilicii este tabloul lui Rosso Fiorentino „Lo sposalizio della Vergine” (1523) din cea de-a doua capelă, din partea de sud.

Capelle Medicee (Capelele Medici), de la mausoleul Medici, sunt un complex arhitectural din trei corpuri anexat bazilicii San Lorenzo. În prima capelă sunt înmormântaţi membrii mai puţin importanţi ai familiei, în timp ce în cea de-a doua, pompoasa Capella dei Principi, îşi dorm somnul de veci şase mari duci de Medici. Cea de-a treia capelă, Sacrestia Nuova, este piesa de rezistenţă, pentru că găzduieşte trei sculpturi celebre ale lui Michelangelo; cavoul lui Lorenzo, arogantul nepot al lui Lorenzo Magnificul, prezentat ca un mare gânditor, flancat de Aurora şi Amurgul, cavoul lui Giuliano, fiul cel mic al lui Lorenzo Magnificul, prezentat aici drept un bărbat de acţiune, flancat de Zi şi de Noapte şi a treia sculptură, „Fecioara cu Pruncul”, neterminată, care trebuia să împodobească mormântul lui Giuliano, fratele lui Lorenzo Magnificul.

Palazzo Medici-Riccardi a fost construit pentru Cosimo de Medici între anii 1444 şi 1462, posibil după proiectul lui Brunelleschi. A rămas reşedinţa şi sediul de afaceri al familiei Medici până în 1540, când Cosimo I s-a mutat la Palazzo Vecchio. Deşi puţin apreciat, palatul şi exteriorul său rusticizat – blocuri uriaşe din piatră, tăiate în diamant – aveau să influenţeze alte palate florentine de-a lungul anilor. Vizitatorii vin aici în special pentru Capela Magilor, o construcţie de mici dimensiuni, decorată cu un ciclu de fresce sub formă de triptic (1460), unul dintre cele mai frumoase din Florenţa, realizate de Benozzo Gozzoli, elev al lui Fra Angelico.

Numai Galeria Uffizi este mai vizitată decât Galleria dell’Accademia, unde curioşii sunt atraşi de cea mai fermecătoare operă renascentistă, „David”, lucrarea lui Michelangelo. Galeria unde se află expusă statuia a fost creată de Marele Duce Pietro Leopoldo I în 1748 pentru a găzdui o colecţie de picturi şi sculpturi florentine, având scopul de a servi drept material de studiu pentru studenţii de la Academia de Arte a oraşului. Statuia lui David i-a fost comandată lui Michelangelo în 1501 de către Opera del Duomo, instituţia responsabilă cu întreţinerea catedralei. Tema sa, David ucigându-l pe Goliat, a fost aleasă pentru asemănarea cu istoria recentă a Florenţei, sugerând eliberarea tardivă a oraşului de sub dominaţia familiei Medici şi puterea sa de a rezista duşmanilor. Pe lângă statuia lui David, mai sunt expuse o serie de picturi şi alte sculpturi ale lui Michelangelo, printre care „Sfântul Matei” (1504-1508) şi patru „Scalvi” (sau prizonieri). Toate aceste sculpturi (neterminate) au fost iniţial create pentru cavoul Papei Iulius al II-lea.

Museo di San Marco a fost cândva parte integrantă a mănăstirii dominicane San Marco, un lăcaş aflat sub patronajul direct al lui Cosimo de Medici, care a sprijinit şi construirea unei maiestuoase biblioteci în interiorul său şi a plătit pentru extinderea mănăstirii între anii 1437 şi 1452. Astăzi, clădirea a fost transformată în muzeu şi adăposteşte operele lui Fra Angelico, fost călugăr şi stareţ al mănăstirii, dar pe care lumea şi-l aminteşte ca pe unul dintre pictorii magistrali ai Renaşterii.

Santa Maria Novella se înalţă în spatele bazilicii Santa Croce, fiind una dintre cele mai importante bazilici ale Florenţei. Biserica-mamă a călugărilor dominicani, construcţia ei a fost începută în 1246, pe ruinele unei biserici datând din veacul al XI-lea. Atât faţada, cât şi interiorul sunt absolut impresionante, mai ales că interiorul găzduieşte trei cicluri de fresce captivante şi una dintre picturile renascentiste timpurii care au exercitat o puternică influenţă. Interiorul bisericii a fost terminat în 1360, însă faţada sa romanescă a rămas nefinalizată până în anul 1456.

Ponte vecchio, cu noianul său de magazine şi clădiri, este unul dintre cele mai speciale locuri din Florenţa. De-a lungul secolelor, a supravieţuit mai multor inudaţii şi distrugerii provocate de războaie şi conflicte sociale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se spune că numai intervenţia personală a lui Hitler l-a salvat de la pieire – mareşalul Kesselring primind ordin să salveze podul de la distrugere în timpul retragerii trupelor germane din oraş. Este posibil ca încă din vremea etruscilor să fi existat un pod în acest loc, cel mai strâmt de pe cursul râului Arno. În timpul romanilor făcea legătura cu Via Cassia, un drum de importanţă vitală care lega Roma de principale oraşe din nord. Podul de azi a fost construit în 1345, când şi-a primit şi numele actual, Ponte Vecchio (Podul Vechi), nume dat de florentini pentru a-l deosebi de Ponte alla Carraia (1218), cunoscut pe atunci drept Ponte Nuovo (Podul Nou). Magazinele au apărut încă din timpul primului pod, în secolul al XIII-lea, majoritatea aparţinând negustorilor de peşte şi măcelarilor atraşi de faptul că putea deversa gunoaiele în râu, mai apoi s-au instalt tăbăcarii, care spălau pieile în apele râului înainte de a le tăbăcii. În 1593, marele duce Ferdinand I a interzis ceea ce el numea „obiceiurile mârşave ale comercianţilor”, instalând în locul lor atelierele a 50 de bijutieri şi aurari, ai căror urmaşi conduc şi astăzi afacerile de familie din buticurile lor de lemn.

Într-un oraş ce abundă în picturi care de care mai fermecătoare, puţine atrag atenţia aşa cum o fac frescele din Cappella Brancacci. Capodoperele semnate Masaccio, Masolino da Panicale şi Filippino Lippi, sunt considerate a fi unele dintre picturile cele mai frumoase ale artei occidentale, fiind realizate în perioada de glorie a Renaşterii, într-o manieră a cărei inovaţie şi inventivitate aveau să influenţeze din plin generaţiile viitoare. Printre cele mai valoroase lucrări se numără frescele reprezentând „Izgonirea lui Adam şi Evei din Rai”, altă frescă „Adam şi Eva”, „Plata tributului”, „Sfântul Petru vindecând bolnavii” şi „Ridicarea fiului lui Theophil” combinată cu „Înscăunarea Sfântului Petru”.

Puţine palate au o structură atât de impozantă precum Palazzo Pitti, a cărui construcţie a fost începută de familia Pitti, o dinastie de bancheri, în 1460. Proiectul a fost însă atât de costisitor încât familia a fost nevoită să-l vândă în 1549, când palatul a fost cumpărat şi apoi extins de către Cosimo I. Astăzi găzduieşte mai multe muzee, dintre care cel mai important este Galleria Palatina, unde se află expusă mare parte din colecţia de artă a familiei Medici. În galerie sunt expuse nu mai puţin de 11 picturi de Rafael, cele mai renumite fiind: „Madonna della Seggiola” (1515) şi „Donna Velata” (1516). De asemenea sunt expuse 14 lucrări semnate Tizian, cel mai renumit tablou fiind „Tânărul englez”. Printre ceilalţi pictori ale căror lucrări sunt expuse aici se numără Caravaggio, Filippo Lippi, Andrea del Sarto, Rubens şi Tintoretto.

San Miniato al Monte este una dintre cela mai frumoase biserici din Florenţa, probabil chiar şi din Toscana, a cărei faţadă superb colorată este vizibilă din celălalt capăt al oraşului. Începută în 1013, biserica a fost ridicată pe ruinele unei capele Sf. Miniato, care a fost martirizat şi înmormântat aici în anul 250 î.e.n.

Orăşelul Fiesole este preferatul celor care doresc să facă doar o mică excursie în Florenţa. Ascuns printre colinele împodobite cu chiparoşi, originile sale se pierd în vremea etruscilor (în jurul anului 600 î.e.n.), fiind astfel mai vechi decât Florenţa cu câteva secole. A ajuns să fie inclus între hotarele vecinului său mult mai cunoscut în 1125, de atunci devenind locul preferat al florentinilor şi turiştilor deopotrivă. Domul din Fiesole a fost fondat în 1208, iar faţada anostă din secolul al XIX este doar un paravan pentru magnifica piesă de artă (1450) realizată de Bicci di Lorenzo. O străduţă îngustă, Via San Francesco, duce până la bisericile Sant’Alessandro şi San Francesco, ambele meritând a fi vizitate, fie şi numai pentru a admira panorama Florenţei. De văzut situl arheologic, unde se află ruinele unui teatru roman, ale unor băi romane şi ziduri din perioada etruscilor. Totodată, vizitează Muzeul Bandini, destinat special obiectelor de fildeş, ceramică şi picturilor florentine, Villa Medici, construită de Cosimo de Medici şi biserica şi mănăstirea San Domenico, (vezi interior) cândva reşedinţa pictorului şi călugărului Fra Angelico, unde este expusă lucrarea sa „Fecioara şi pruncul cu sfinţi şi îngeri”.

Sursa FOTO