joi, 29 august 2013

Istoria zâmbeşte

Istoria este haioasa
Pentru că este (la ora la care postez) aproape vineri, (aproape) început de weekend, haideţi să ne destindem niţel lecturând câteva anecdote.

  • Fabulistul rus I.A. Krîlov (1769-1844) suferea de o criză de gută. Aflând despre acest fapt, un negustor de vinuri i-a trimis o lădiţă cu câteva sticle de „vin special” menit să-i vindece boala. Gustând din vin, marele fabulist a returnat lădiţa, însoţită de un bilet cu notificarea: „Mulţumesc pentru atenţie. Am gustat vinul. Prefer guta”.
  • Compozitorul italian Gioachino Rossini (1792-1868) cântând la pian o bucată muzicală de Wagner, exclamă indignat: „Oribil! Ce sinistră cacofonie!” Un prieten, aflat în preajmă, îi atrase atenţia: „Maestre, partitura e aşezată pe dos!” „Ştiu – răspunse calm Rossini – am încercat şi pe cealaltă parte, dar a fost la fel de insuportabilă”.
  • Voltaire avea în serviciul său un băiat cam leneş, într-o zi acesta îi adusese cizmele necurăţate. „Ai uitat să-mi cureţi încălţările” – îl dojeni filozoful. Servitorul îi răspunse promt: „Nu, domnule, dar drumurile sunt pline de noroi şi în două ore cizmele dumneavoastră vor fi la fel de muradare ca în această clipă”. Voltaire surâse, se încălţă şi plecă fără să mai spună ceva. Băiatul alergă după el: „Domnule aţi uitat să-mi lăsaţi cheia”. „Ce cheie?”, întrebă Voltaire. „Cheia de la bufet, ca să-mi iau mâncare”. „Prietene, la ce bun să mănânci, – replică Voltaire – după două ceasuri vei fi tot aşa de flămând ca şi acum.
  • Un editor american i-a solicitat lui G.B. Shaw să scrie un roman pe care urma apoi să-l publice. Celebrul dramaturg s-a arătat prea puţin entuziasmat de această propunere. „Plătesc oricât veţi cere” – a insistat editorul. Shaw a replicat: „E prea puţin”.
  • Scriitorul englez John Galsworthy (1867-1933) avea o mare admiraţie pentru G.B Shaw, căruia i-a trimis cu dedicaţie primele sale două romane. După câtva timp, întâlnindu-se cu Shaw, romancierul i-a cerut părerea asupra lucrărilor sale. „Îmi plac din ce în ce mai mult” – răspunse Shaw. „Mă măguliţi, maestre...” – se entuziasmă Galsworthy. „De loc, - zâmbi Shaw – când citesc primul roman îmi place mai mult celălalt şi invers”.
  • I.L. Caragiale, după ce a ascultat mai multe anecdote narate de o doamnă care, vanitoasă, ţinuse să precizeze că ea este autoarea, spuse: „Daţi-mi voie să mă îndoiesc de... paternitatea lor”. „Dar nu e deloc politicos din partea dumitale maestre să nu mă crezi”. „Dimpotrivă, – ripostă Caragiale – dacă aş crede acest lucru ar fi cu mult mai nepoliticos, nu arătaţi deloc a avea vârsta anecdotelor dumneavoastră”.
  • Anatole France (1844-1924), împreună cu Jean Jaurès (1859-1914) se aflau la o întrunire publică într-un oraş din sudul Franţei. Organizatorul nu cunoştea însă pe niciunul dintre cei doi invitaţi, aşa încât se opri în faţa unuia dintre ei şi spusese: „Dacă nu greşeşc, dumneavoastră sunteţi domnul Jaurès”. „Vedeţi, gloria” – îi şopti France cunoscutului tribun socialist. În timpul întrunirii, majoritarea vorbitorilor aminteau mereu numele lui France. „Iată popularitatea” – observă Jaurès zâmbind.
  • Într-o zi Voltaire, oaspetele lui Frederic cel Mare, îşi exprimă nemulţumirea faţă de mâncarea servită la masă. „Pe câmpul de luptă, – îi spuse suveranul – de multe ori eram fericit să pot ronţăi o bucată de pâine uscată”. „Tot ce se poate, Maiestate, – replică Voltaire, dar nu eraţi oaspetele unui rege.
  • Anatole France primi într-o zi vizita unei tinere care îl întrebă dacă nu avea nevoie de ajutorul unei stenografe. „Pot să stenografiez peste 150 cuvinte pe minut” – se recomandă tânăra. „Bine, bine, dar de unde să iau eu atâtea cuvinte?” – se scuză celebrul romancier.
  • La o recepţie la Tuileires, Napoleon al III-lea, zărindu-l printre invitaţi pe sculptorul J.B. Carpeaux (1827-1875), pe care-l admira, s-a retras cu acesta într-un colţ al sălii, dicutând timp îndelungat, spre nemulţumirea celorlalţi participanţi. Când, în sfârşit regele s-a îndepărtat, un general s-a apropiat de Carpeaux şi l-a întrebat ironic, ce putea discuta regele cu un simplu artist. Uitându-se atent în jur, Carpeaux i-a şoptit: „E secret de stat. Nu ştiu dacă e cazul să-l divulg”. „Puteţi conta pe discreţia mea” – s-a avântat generalul curios. „Ei bine, mi-a cerut să-i împrumut câţiva franci”.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 5(98), 6(99), 8(101), mai, iunie, august 1975
Sursa foto

26 de comentarii:

  1. L-am admirat mereu pe Voltaire ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un tip spiritual...deşi poate nu te-ai aştepta la asta de la un filozof :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Păi, cine ştie ce licoare pe post de panaceu o fi fost "vinul" acela...

      Ștergere
  3. Cele mai bune replici le gasesti tot in viata...

    RăspundețiȘtergere
  4. Răspunsuri
    1. De unde deducem că leacurile minune, nu-s o invenţie a vremurilor noastre, diferenţa este că acum îşi fac reclamă pe internet :)
      Omu' se obişnuise deja cu durerea, probabil se gândea că-i este deja prea complicat să accepte şi gustul "vinului", două inconveniente fiind prea mult, a ales să "rămână" cu unul de care oricum nu putea scăpa :D

      Ștergere
  5. Foarte amuzante! Rossini despre Wagner preferata mea! Omul chiar a vrut să fie politicos!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu mă pronunţ aici, îmi place muzica amândurora... Ba chiar mai ascult în maşină "Olandezul Zburător" (Tannhäuser, cum mai este cunoscut), "Parcifal" şi "Inelul Nibelungilor" (din care un plus pentru Amurgul Zeilor şi Walkiria).

      Ștergere
    2. Rossini si Wagner erau scoli si curente diferite....e ca si cum ai incerca sa compari dulcele cu saratul....Rossini era expresia bucuriei de a trai,a veseliei...Wagner era exact opusul

      Ștergere
    3. Corect, presupun că tocmai de aceea, urechile lui Rossini nu erau gâdilate într-un mod plăcut de muzica lui Wagner. ;))
      Dar nouă, iubitorilor muzicii clasice ne este permis să-i apreciem în egală măsură pe amândoi, pentru că merită, chiar dacă "Bărbierul din Sevilla" nu se aseamănă câtuşi de puţin cu "Siegfied" sau "Tristan şi Isolda". Totuşi are şi Wagner ceva mai vesel "Maeștrii cântăreți din Nürnberg".

      Ștergere
  6. Tot pe când stătea la masă cu regele ameţit de la băutură, lui Voltaire i se cere să spună glume.
    Simțindu-se rău, Voltaire îi spune regelui: Azi sunt prea prost pt. Înălţimea Voastră.
    La care regele furios îi răspunde: Pe mine m-ai auzit vreodată să spun că azi sunt prea prost ca să domnesc?!
    -Din nefericire nu, Majestate, a răspuns senin Voltaire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Aşadar, în cele din urmă, Voltaire s-a lăsat înduplecat de insistenţa regelui şi a spus totuşi o glumă :))) Presupun că, Voltaire, cam slobod la gură (de felul său) era singurul care-şi permitea glume de acest gen, Frederic al II-lea fiindu-i prieten şi protector. Cu toate aceste, regele n-a ezitat să-l aresteze, ba chiar îi confiscă şi arde în piaţa publică exemplarele unei lucrări literare "inacceptabile" ;)

      Ștergere
  7. :)) Voltaire si Rossini sunt preferatii mei. Mi-a placut felul in care primul si-a pus la punct servitorul lenes. :P Iar Rossini a fost un dulce. :D
    Weekend vesel iti doresc si eu, Centurion. :) Mai ales ca temperaturile ne permit sa zambim si sa ne bucuram de viata! Dupa o lunga vara fierbinte. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să înţeleg din faptul că-l apreciezi pe Rossini, că eşti amatoare de muzică clasică (operă), încă un punct comun :))

      Cu siguranţă vremea ne permite să zâmbim, la fel cum grupa CL, norocoasă, zic eu, ne face să ne gândim la "primăvara europeană" ;)
      Seară plăcută şi weekend minunat, Nice :)

      Ștergere
    2. :)) Nu stiu ce sa zic, am anumite opere preferate, asta da, cu certitudine. Candva, demult, cand eu eram mai tinerica, mai naiva si mai incepatoare in ale blogosferei am scris un articol. Se numeste Meloterapie.
      Ce frumos era totul atunci... Cu siguranta era frumos pentru ca eu eram atat de naiva si credeam ca toti sunt buni si tot ce zboara se mananca. Mi-au trebuit vreo 3 ani ca sa inteleg ca lucrurile stau putin diferit. La blogosfera ma refer. :P

      Daca vei citi comentariile de la articol vei intelege. Eram foarte fericita cu blogul. Invatam multe lucruri noi. Si am fost mult timp foarte fericita cu el. Si sunt foarte nostalgica dupa acele vremuri.

      Multumesc asemenea, Centurion. :)

      Ștergere
    3. Tocmai am citit articolul, de fapt toate cele trei care aveau sufixul "terapie": Meloterapia, Cromoterapie şi Blogoterapie. Legat de primul, nu cred că e vorba nici de înaintarea în vârstă, nici de maturizare... pur şi simplu e o muzică care gâdilă plăcut urechile... ;) Nici măcar nu trebuie să te strădui prea tare să găseşti un mesaj, vine de la sine, posibil ca pentru fiecare să fie puţin diferit, dar tot percepi, măcar în linii mari de gândea, ce dorea să exteriorizeze compozitorul folosind limbajul uneori criptic al sunetelor.

      Ștergere
    4. Stiu, stiu, doar ca pe atunci eram nefiresc de naiva. Evident ca nu are legatura cu inaintarea in varsta, dar ce pretentii sa ai de la o fetita speriata?
      Desigur, imi plac unele fragmente, le-as asculta ore in sir, dar nu pot pretinde ca sunt o cunoascatoare. Nu am o asemenea cultura muzicala. Cam asta era, apropos de posibilitatea identificarii unui nou punct comun. :P

      Cromoterapie era un articol tare nice, dar am sters eu toate pozele (superbe) din el pentru ca la un moment dat se incarca nepermis de greu blogul.

      Inceput fericit de toamna, Centurion. :)

      Ștergere
    5. Mie mi-au plăcut toate trei. Nici eu nu sunt vreun cunoscător într-ale muzicii clasice, sunt chiar unele fragmente sau lucrări întregi pe care nu sunt capabil să le "diger", dar totuşi fac diferenţa între Verdi şi Puccini sau Wagner, între Strauss şi Ravel ori Vivaldi... ;)
      Mersi, la fel şi ţie. Duminică plăcută, Nice :)

      Ștergere
  8. Ca de obicei mi-a descretit fruntea,cea cu Voltaire si cizmele mi-a placut cel mai mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. EH... Voltaire, un tip plin de surprize. Weekend fain, Colecţionarule :)

      Ștergere
  9. Sunt nemaipomenit aceste anecdote şi foarte bine venite pentru un început de zi, început de lună, început de anotimp. Tare năstruşnic mai era, Voltaire, îmi pot imagina ce impact au avut replicile sale la vremea respectivă, iar efectul lor amuzant, încă se păstrează nealterat şi astăzi. Toate îmi plac. Toate mi-au stârnit zâmbete şi îţi mulţumesc mult pentru asta.
    O duminică minunată îţi doresc, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că anecdotele acestea au avut darul să te binedispună. Voltaire, un om plin de spirit, îşi permitea să facă glume până şi cu regele Prusiei, desigur acesta fiindu-i prieten şi protector... totuşi până la un punct, când se pare Voltaire a reuşit să-l facă să-şi piardă "răbdarea" :)
      Duminică plăcută şi o săptămână aşa cum îţi doreşti :)

      Ștergere
  10. Mulțumesc pentru zâmbetele provocate, azi, în prima zi de septembrie și de toamnă. Multe dintre anecdote nu le știam, ceea ce nu e puțin lucru pentru mine. Să ai o duminică binecuvântată, Centurion!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Petru. Eu îţi mulţumesc pentru vizită.
      Mă bucur că lectura te-a înveselit, am mai "cules" de-a lungul timpului câteva anecdote de acest gen, dacă doreşti caută eticheta "Aşa vă place istoria".
      O duminică plăcută, Petru :)

      Ștergere