Nord-vestul Italiei

Ne continuăm călătoria virtuală începută la Roma, încercând să trecem în revistă o altă zonă turistică a Italiei. Partea de nord-vest a Italiei se mândreşte cu două oraşe importante, Torino şi Genova, dar cele mai mari ispite sunt vinul şi mâncarea delicioasă, frumuseţea munţilor şi magnificele peisaje de coastă. Zona cuprinde trei regiuni: Piemont, Liguria şi Valle d’Aosta, dar şi trei tipuri de peisaje: munţi înalţi cu păduri şi văi tăiate abrupt în Alpi; terenurile plate şi meandrele râului Po, precum şi coasta stâncoasă mediteraneeană, cu golfuri şi plaje.


Torino este un oraş sever şi neitalian, cel puţin după reputaţie, centrul lui este o reţea de străzi, majoritatea din secolul al XIX-lea, iar periferia, o aglomerare de zone industriale. La o cercetare mai atentă, Torino apare ca un oraş elegant, plin de parcuri, palate, arcade, cafenele vechi şi o frumoasă arhitectură barocă. Este şi „căminul” mult disputatului şi controversatului „Giulgiu Sfânt” şi al giganticei corporaţii Fiat. Torino nu este locul unde te-ai aştepta să găseşti artefacte egiptene, totuşi doar Londra şi Cairo au colecţii comparabile cu cele ale Museo Egizio. Oraşul datorează acestă moştenire, familiei Savoya, care a adus aici, în 1824, artefactele adunate de Bernardo Drovetti, un francez de origine piemonteză, consul general în Egipt în timpul războaielor napoleoniene. Galleria Sabauda deţine picturi adunate de familia Savoya începând cu secolul al XV-lea, o colecţie donată statului în urma unificării din 1860. În apropiere se află Palazzo Carignano, construit între anii 1679-1684 pentru familia Carignano, o ramură a Casei de Savoya, care se distinge prin neobişnuitele cărămizi curbate de pe faţadă. Această operă a lui Guarini adăposteşte astăzi Museo Nazionale del Risorgimento. Catedrala din Torino, Duomo di San Giovanni, a fost începută de arhitecţii toscani în 1491, fiind singurul monument important în stil renascentist. Capella della Santa Sindone, construită între anii 1668-1694, adăposteşte una dintre cele mai importante relicve pentru lumea creştină, Giulgiul Sfânt, cunoscut şi sub numele de Giulgiul din Torino. Palazzo Reale situat lângă Dom, la est, a fost reşedinţa principală a Casei de Savoya din 1646 până în 1865.

Parco Nazionale de Gran Paraiso a luat fiinţă în 1856 ca o rezervaţie regală de vânătoare, întreţinută exclusiv pentru uzul regelui Victor Emanuel al II-lea de Savoya şi familia sa. În 1920, Victor Emanuel al III-lea a dăruit rezervaţia statului şi trei ani mai târziu zona a fost declarată parc naţional. Astăzi, se întinde pe 70.000 de hectare, în regiunea Piemont şi pe Valle d’Aosta, protejând sublimul peisaj montan care include masivul Gran Paraiso (4.061 m), singurul vârf de peste 4.000 de metri din Italia.

Petrarca, poetul din secolul al XVI-lea, numea Genova „Amanta mării”, exprimând foarte concis bravura maritimă, trecută şi actuală, a oraşului a cărui faimă s-a clădit în jurul călătoriilor navigatorilor ei şi a potenţialului comercial al celui dintâi port al Italiei. La Superba (Mândra), aşa cum este supranumit oraşul, nu are foarte mulţi vizitatori; pe de-o parte din cauza numărului mic de atracţii, pe de alta, din cauza periferiilor neconvingătoare şi a mirosului caracteristic tuturor porturilor mari. Trecând dincolo de aparenţele, limitându-te la miezul istoric, călătorul va descoperi bogăţia eclectică de biserici, palate şi muzee a Genovei. Începe plimbarea din Piazza Matteotti, unul dintre cele mai mari scuaruri, dominat de imensul Palazzo Ducale, construit pe parcursul a câtorva secole ca reşedinţă a dogilor medievali care conduceau oraşul. La câţiva paşi se află Cattedrale di San Lorenzo, începută în secolul al IX-lea şi finalizată în 1118 a fost redecorată de nenumărate ori de-a lungul secolelor, de unde îmbinarea, armonioasă totuşi, de stiluri (romanesc, gotic francez târziu, baroc şi renascentist). La nord de catedrală este Piazza San Matteo, una dintre cele mai bizare pieţe, iar la sud, cea mai frumoasă dintre bisericile vechi ale Genovei, încântătoarea San Donato, având o clopotniţă octogonală. Pe Via Garibaldi, construită între 1551-1558, deseori numită cea mai frumoasă stradă din Italia, te întâmpină palat după palat. Plazzo Doria Tursi, acum primăria şi sediul unui muzeu municipal de artă, unde poţi vedea, între altele, trei scrisori ale lui Cristofor Columb şi o violină ce i-a aparţinut faimosului Nicolò Paganini, născut la Genova. Palazzo Bianco găzduieşte una dintre cele mai importante colecţii de artă ale oraşului, picturi de Caravaggio, Veronese şi Lippi. Pe partea opusă, Palazzo Rosso deţine o colecţie de picturi aparţinând lui Van Dyck, Dürer şi Veronese. Palazzo Spinola este situat la sud-vest de Palazzo Rosso, printre exponatele notabile numărându-se: „Adoraţia Magilor” a lui Joos van Cleve, „Ecce Homo”, tablou semnat de Antonello da Messina, portretul ecvestru al lui Gio Carlo Doria realizat de Rubens şi fermecătorul „Portret de doamnă şi copil” a lui Van Dyck.

Portofino este perla unui litoral deja deosebit de atrăgător. Frumos şi romantic, acest fost sat de pescari este acum una dintre cele mai exclusiviste şi scumpe staţiuni. Când te-ai plictisit de atâtea iahturi, magazine de firmă, aglomeraţia tipică sezonului estival, îmbulzeala de pe străzile pietruite, cafenelele şic şi restaurantele elegante, unde cinezi la lumina lumânărilor, poţi să hoinăreşti prin pădurile cu miros de pin sau să mergi pe una dintre potecile care împânzesc promontoriul de lângă sat. Vizitează biserica San Georgio, locul unde se spune că se găsesc moaştele sfântului Gheorghe, aduse din Ţara Sfântă în secolul al XII-lea de către cavalerii cruciaţi, apoi mergi mai departe spre vechiul castel şi urmează poteca spre far, într-o plimbare de doar patru kilometri. Mare parte a promontoriului din Portofino este protejat de Parco Naturale di Monte di Portofino, unde cresc peste 700 de specii de plante.

Cinque Terre, reprezintă un cvintet format din cinci de sate mici aşezate la mare, care până de curând erau neştiute de turişti şi inaccesibile, pentru că nu existau şosele. Acum este o alternativă accesibilă celor care nu-şi permit ori nu-şi doresc luxul epatant din Portofino. Atracţiile celor cinci sate sunt plajele intime, restaurantele romantice cu specialităţi din peşte şi căsuţele nostime în culori pastelate. Pentru mulţi satul favorit este Manarola, urmat îndeaproape de Vernazza. Cel mai mare, cel mai popular, dar probabil şi cel mai neatrăgător sat este Monterosso, însă compensează prin cea mai mare plajă şi cele mai bune condiţii de cazare. Corniglia, ridicat deasupra mării, este cel mai mic sat, mai degrabă o comunitate agrară, decât un sat de pescari, ascuns de o plajă lungă şi pietroasă. Neapărat să faci o plimbare pe Via del l’Amore, dintre Manarola şi Riomaggiore, un traseu de doar 1,6 km, foarte bine semnalizat şi deopotrivă cel mai faimos traseu al zonei.

Atât pentru azi, data viitoare vizităm Lombardia şi lacurile ei.

Sursa FOTO