Emilia-Romagna şi Marche

Emilia-Romagna se numără printre principalele centre gastronomice ale Italiei, locul de baştină al şuncii de Parma şi parmezanului. Marche este mai puţin cunoscută, o regiune înfrumuseţată de minunate peisaje rurale şi de oraşul Urbino. Printre italieni, regiunea Marche este cunoscută în primul rând pentru
lungul şir de staţiuni: Pesaro, Fani, San Benedetto del Torro şi multe altele. Emilia-Romagna nu are privelişti atât de spectaculoase, aici distracţiile sunt urbane, istoricele oraşe Ferrara şi Ravenna, Bologna şi Parma, celebre atât pentru gastronomia lor, cât şi pentru artă şi arhitectură.

Mâncarea din Bologna are reputaţia de a fi cea mai bună din Italia, de unde şi porecla La Grassa (Grăsana), iar universitatea de aici, una dintre cele mai vechi din Europa, şi-a câştigat numele de La Dotta (Erudita). Centrul oraşului este un „ghiveci” de arcade de cărămidă, turnuri, palate şi muzee fascinante. Este un oraş cu o mare energie culturală, animat de festivaluri, teatru, muzică şi evenimente estivale. Poziţia centrală a Bolognei a constituit din cele mai vechi timpuri puterea sa. Între 1300 şi 1500 a prosperat ca oraş independent, istoricii situând-o între prime zece oraşe din Europa. Pentru un oraş atât de mare, centrul medieval al Bolognei este surprinzător de mic, astfel că poţi vedea obiectivele importante într-o singură zi. Majoritatea punctelor de interes, inclusiv magazine şi cafenele, se alinează în Piazza Maggiore şi Piazza Nettuno. Mândria celei de-a doua este Fontana del Nettuno (Fântâna lui Neptun), o lucrare din bronz pe care localnicii o numesc Il Gigante (Gigantul). Merită să arunci o privire şi la Palazzo Comunale, o construcţie uriaşă din diferite perioade, al cărei modest muzeu, Colezzioni Comunali d’Arte, conţine picturi de artişti bolognezi ce acoperă o perioadă de câteva secole. Cele mai frumoase clădiri sunt în Piazza Maggiore, Palazzo del Podestà, din secolul al XIII-lea, fostul palat al guvernatorului şi magnifica biserică San Petronio. Această biserică, cea mai mare din Bologna, este închinată Sfântului Petronio, un episcop din veacul al V-lea şi patronul oraşului. Fondată în 1390, biserica s-a vrut să fie de două ori mai mare decât este acum (ceea ce ar fi făcut-o mai mare decât Sf. Petru din Vatican), dar a dus întodeauna lipsă de fonduri în cei peste 300 de ani cât a durat construcţia ei. Din această cauză, faţada din cărămidă nu este placată cu marmură, aşa cum fusese plănuit. Museo Civico Medievale, situat în Piazza Nettuno, găzduieşte o colecţie de prim rang de artă medievală şi de lucrări renascentiste, picturi, sculpturi şi artă aplicată. Palazzo dell’Archiginnasio, construit (începând cu anul 1562) de nunţiul papal pe locul în care ar fi trebuit să fie transeptul nordic al bisericii San Petronio. Timp de secole, palatul a făcut parte din prestigioasa universitate a Bolognei, iar astăzi merită să vizitezi frumosul Teatro Anatomico (1637), vechea sală de disecţii a facultăţii, decorată cu superbe lambriuri. Cele mai frumoase panorame asupra oraşului le poţi vedea dintr-unul dintre torri pendenti (turnuri înclinate), amplasate în partea estică a Piazza Nettuno. Cândva, peste 180 de asemenea turnuri se iţeau pe cerul Bolognei, astăzi doar câteva au mai rămas în picioare; printre acestea, Torre Grisenda şi Torre degli Asinelli. Înainte de a părăsi zona din jurul turnurilor, aruncă o privire la Palazzo della Mercanzia, din Piazza Mercanzia, situată în apropiere, pe vremuri un loc de întâlnire a breslelor şi comercianţilor, numărându-se printre cele mai frumoase construcţii gotice. De asemenea, asigură-te că nu vei rata Strada Maggiore, din vecinătate, cea mai fermecătoare stradă veche din Bologna.

Partea de nord a Italiei are multe oraşe bogate, dar poate niciunul atât de prosper sau de fidel celor mai bune lucruri din viaţă aşa cum este Parma. Un sinonim pentru mâncarea bună – şunca de Parma şi parmezanul vin de aici – Parma este un oraş rafinat şi gentil, plin de cafenele elegante, restaurante superbe şi magazine tentante. Centrul istoric este mai mic decât al altor oraşe din Italia, dar ce se pierde prin dimensiune se câştigă la aspect. Mândria locului sunt clădirile din jurul Piazza del Duomo, un ansamblu dominat de Domul din veacul al XI-lea şi graţiosul campanile (turn) (1284-1294). O capodoperă în stil romanesc,catedrala este renumită pentru frescele „Adormirii Maicii Domnului” (1522-1530) din cupola principală, lucrare aparţinând lui Correggio. Nu poate fi ignorat Palazzo della Pilotta, un edificiu colosal, din cărămidă, construit pentru Farnese, o puternică familie romano-catolică. Astăzi este împărţit în trei obiective distincte: Museo Archeologico Nazionale, Teatro Farnese şi Pinacoteca Nazionale. Nu rata o plimbare prin Parco Ducale (1560) şi nici Casa Toscanini, locul de naştere a dirijorului Arturo Toscanini (1867-1957), unde acum este un mic muzeu.

Ferrara este un oraş medieval adormit, eşuat pe câmpiile emiliane, la mare distanţă de celebrele destinaţii ale Italiei. Moştenirea lui istorică se datorează eforturilor unei singure familii, d’Este, a cărei stăpânire deseori despotică nu a temperat dezvoltarea unei Curţi civilizate pe parcursul unei perioade îndelungate – din 1208 până în 1598 – în care această familie a controlat oraşul. Palate, castele şi un şir magnific de ziduri, sun moştenirea lăsată Ferrarei de familia d’Este. Mergi întâi în Piazza della Republica, scuarul din centrul oraşului şi decorul pentru Castello Estense (început în 1385), o fortăreaţă grandioasă, completată cu turnuri, şanţ, poduri cu lanţuri şi metereze care se avântă spre cer. În apropierea castelului este catedrala, decorată cu o superbă faţadă. Din păcate, în interior, efectul este mai puţin spectaculos, fiind rezultatul unor restaurări neglijente din secolul al XVIII-lea. Cele mai frumoase lucrări de artă care au rezistat timpului se găsesc în excelentul Museo della Cattedrale. Dincolo de Castello Estense, marginile nordice ale Ferrarei sunt diferite de restul oraşului, mai largi pentru că sunt parte a aşa-numitului Addzione Erculea (Adăugirea Herculeană), un program de dezvoltare urbană comandat de ducele Ercole I d’Este în 1492. Obiectivul său – atins în întregime – a fost să transforme zona într-un model de cartier renascentist. Cartierul este dispus în jurul Corso Ercole I d’Este, strada principală, în vreme ce punctul de atracţie principal este Palazzo Diamanti (început în 1942). O altă clădire care merită a fi văzută este Palazzo Schifanoia (numele înseamnă fără griji), situat în partea de sud-vest a oraşului, construit începând cu anul 1385 pentru a fi reşedinţa de vară a familiei d’Este. Puţin mai la sud este Palazzo Ludovico il Moro, un palat remarcabil, chiar dacă este neterminat din secolul al XV-lea, folosit acum pentru a găzdui Museo Archeologico Nazionale di Spina, un fost port greco-etrusc din delta râului Po.

Ravenna a dobândit cele mai frumoase mozaicuri bizantine şi creştine timpurii din vestul Europei aproape din întâmplare. În anul 401, cum puterea Romei era în declin, oraşul a fost făcut capitala Imperiului Roman, portul său reprezentând o poartă către restul lumii, iar împrejurimile mlăştinoase, un zid împotriva armatelor barbare invadatoare. După prăbuşirea imperiului, oraşul a continuat să prospere. Regele ostrogot Theodoric a condus multă vreme Italia din acest oraş după anul 493, aşa cum a făcut-o şi împăratul bizantin Justinian după anul 540, ambii înfrumuseţând bisericile oraşului şi alte monumente religioase. Punctul de atracţie al oraşului este Basilica di San Vitale, începută de Theodoric în anul 521 şi terminată de Justinian în anul 547. Ea singură, vastă construcţie octogonală, ar putea fi considerată o capodoperă de arhitectură, dar numărul şi calitatea mozaicurilor din secolul al VI-lea, o fac şi mai fascinantă. Pe peluza bazilicii se află un alt monument, ridicat în veacul al V-lea, Mausoleo di Galla Placidia (mormântul lui Gala Placidia, sora împăratului Honorius I, cel care a declarat oraşul Ravenna capitală a imperiului în anul 401). Ravenna în sine este un oraş surprinzător de plăcut şi prosper. Cartierul său medieval este centrat în Piazza del Popolo, un scuar mărginit de clădiri frumoase şi o mulţime de cafenele atrăgătoare. Battistero Neoniano, transformată dintr-o baie romană în biserică de episcopul Neon în secolul al V-lea, are pereţii acoperiţi aproape în întregime de mozaicuri, stucaturi şi alte decoraţiuni. Museo Arcivescovile adăposteşte patru exponate deosebite: tronul din fildeş al lui Maximilian, o lucrare din secolul al VI-lea, sculptată cu scene biblice, Crucea Sf. Agnellus şi două capele decorate cu mozaicuri din secolele al V-lea şi al VI-lea.

Urbino a fost pe vremuri una dintre marile curţi renascentiste europene. Viaţa sa artistică şi culturală a fost promovată de ducii Montefeltro, care conduceau oraşul, atingând apogeul în timpul domniei lui Frederico da Montefeltro, între anii 1444 şi 1482. Palazzo Ducale domină dealul pe care este aşezat oraşul cu turnurile şi bastionul din piatră de culoarea mierii. Arhitectul principal al palatului a fost Luciano Laurana, de origine dalmată, care a realizat un palat renascentist aproape perfect, cu o curte interioară liniştită (bazată pe modelul florentin), un efect combinat armonios de piatră şi cărămidă şi o puritate fără cusur a liniilor şi ornamentelor. Mic şi închis între zidurile sale, Urbino este, asemenea palatului, o surpriză plăcută, un loc pe care merită să-l explorezi. Primul loc în care ar trebui să te opreşti este unul de pelerinaj artistic, Casa Natale di Raffaello, unde s-a născut Rafael (1483-1520), care a locuit aici până la 14 ani, când s-a mutat la Roma. Pe Via Barocci opreşte-te să vezi două paraclise mici, Oratorio di San Giuseppe, cunoscut pentru stucatura din veacul al XVI-lea, presepio (ieslea de Crăciun) şi Oratorio di San Giovanni Battista, având interiorul decorat cu fresce din secolul al XIV-lea înfăţişând „Crucificarea” şi „Viaţa Sfântului Ioan Botezătorul”. Poţi petrece puţin timp la Duomo, urâţit de elemente neoclasice, dar gazda unei picturi celebre din secolul al XVI-lea, aparţinând lui Federico Barocci, o reprezentare a „cinei de taină”.

Puţine pieţe sunt la fel de încântătoare precum Piazza del Popoli din Ascoli Piceno, piesa de bază a celui mai frumos oraş din Marche, după Urbino. Cuibărit în decorurile pastorale ale Văii Tronto, oraşul este departe de viciile comerciale ale staţiunilor de pe coastă, iar zidurile lui vechi încă se întind de-a lungul vechii colonii romane Asculum Picenum. Construcţiile de un renascentism reţinut din Piazza del Popoli stau alături de impunătoarele palate gotice. Printre ele este Palazzo dei Capitani del Popolo, a cărui faţadă este împodobită de un portal în stil renascentist şi o statuie (din 1549) a Papei Paul al III-lea, operă a artistului local Cola dell’Amatrice. La fel de impresionantă este şi biserica San Francesco, începută în 1262, aspectul ei auster fiind îndulcit de construcţia de alături, Loggia dei Mercanti, un edificiu cu influenţe toscane datând din 1513. Fă o oprire în Piazza Arringo, la est de Piazza del Popolo. Domul şi baptisteriul sunt aici alături de Palazzo Comunale, în trecut primăria oraşului, iar acum sediul muzeului Pinacoteca Civica. Hoinăreşte apoi pe Corso Mazzini pentru a ajunge la biserica Sant’Agostino, remarcabilă pentru fresca lui Cola dell’Amatrice, „Hristos ducându-ţi crucea”; apoi ia-o spre nord, pe Via Torri, ca să vizitezi bisericile din secolul al XIII-lea, San Pietro Martire şi Santi Vicenzo e Anastasia.

Sursa FOTO