miercuri, 2 octombrie 2013

Anecdote despre Churchill

Winston Churchill
Churchill făcând faimosul său
semn al victoriei
20 mai 1940
Sir Winston Leonard Spencer Churchill, o figură importantă în istoria Regatului Unit, deseori apreciat drept unul dintre cei mai mari lideri de război ai secolului trecut. Ofiţer în Armata Britanică, istoric, scriitor şi artist. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1953), declarat Cetăţean de Onoare al Statelor Unite ale Americii, Churchill a fost vreme de cincizeci de ani în prim planul politicii britanice, deţinând mai multe funcţii politice şi ministeriale. Tot el, în anii ’30, a fost cel care avertiza asupra pericolului reprezentat de Germania Nazistă, care începuse o campanie de reînarmare fără precedent, însă prea puţin luată în serios de către mai marii zilei. Firea sa, refuzul de a accepta înfrângerea
ori compromisul i-au adus porecla de Buldogul englez, cu trimitere la una dintre cele mai iubite rase de câini din Anglia, la spiritul de luptă, curajul, tenacitatea, vigilenţa şi inteligenţa acesteia. Inegalabilul său simţ oratoric se recunoaşte în magistralele discursuri și emisiuni radiofonice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi mai ales în faimosul său discurs din Camera Comunelor (13 mai 1940), la trei zile de la invadarea Franţei de către trupele celui de-al Treilea Reich, când Churchill spulbera orice idee a unei eventuale păci negociate cu Hitler: “Nu am altceva să vă ofer decât sânge, sudoare, chin şi lacrimi… Care sunt ţelurile noastre? Mă veţi întreba voi. Vă pot răspunde cu un singur cuvânt: victoria, victoria, cu orice preţ, victoria în ciuda oricărei terori, oricât de lungă şi de grea ar fi calea de urmat”.

Referitor la marele om de stat britanic au rămas în istorie o sumedenie de anecdote, unele mai savuroase, altele vădit exagerate, însă toate evidenţiind caracterul tipic britanic al celui poreclit, fără urmă de ironie, “Buldogului englez”.
Churchill a rostit 8.000 de discursuri, absolut toate pregătite de la primul până la ultimul cuvânt, unele învăţate pe dinafară, repetate în faţa oglinzii, cu studierea anumitor efecte de retorică şi o adevărată tehnică teatrală. Magnetofonul a fost pentru el, o născocire fără egal. Cu ajutorul acestuia îşi pregătea minuţios cele mai… "spontane" improvizaţii. Însă, oricât de pregătit ar fi fost, în momentul în care se urca la tribună sau se ridica să vorbească, Churchill era cuprins de o emoţie teribilă. În timp ce rostea în Camera Comunelor discursuri politice în care introducea peroraţii istorice despre episoadele glorioase din trecutul Angliei sau despre mari personalităţi din antichitate, Churchill nu-şi putea stăpâni plânsul. Spre uimirea asistenţei el se întrerupea, îşi stergea lacrimile, apoi, după un evident efort, relua firul discursului.
Prietenii lui Churchill comentau, în diferite feluri, gustul său accentual pentru lux şi pasiunea lui pentru frumuseţe. Pentru a concluziona, unul dintrea aceştia spunea: “– Winston se mulţumeşte, la nevoie, şi cu tot ce-i mai bun”.
Două trăsături psihologice paradoxale – sau poate compensatorii – ale lui Churchill: frica de moarte şi dorinţa fermă de a învinge această frică. Nu admitea să i se vorbească de moarte. Unor intimi le-a mărturisit, totuşi, că cea mai puternică dorinţă a lui ar fi să ştie când va muri. În 1919, pe când era ministrul aviaţiei, a luat câteva lecţii de pilotaj, sub pretextul că un bun şef al acestui departament trebuie să fie şi un bun pilot. La primul zbor pe care l-a făcut cu mâinile pe manşă, a capotat avionul la aterizare. A scăpat nevătămat, dar a rămas cu o teamă instinctivă de zbor. Totuşi, dorind să-şi domine cu orice preţ frica, spunea de obicei înaintea unei călătorii: “– Detest avionul! Bine, voi călători cu avionul.” Între 1935-1945, Churchill a parcurs, în zbor, peste jumătate de milion de kilometri, fără cea mai mică plăcere, însă dominându-şi teama.
Churchill suferea de o relativă slăbire a auzului, infirmitate de care făcea caz uneori excesiv. Nu auzea ce-i spunea un adversar politic sau o bătrână lady vorbăreaţă aşezată lângă el, dar dacă la capătul celălalt al mesei cineva aducea vorba despre o carte de-a lui, mai cu seamă în termeni elogioşi, Churchill auzea perfect şi începea, imediat, o conversaţie spirituală, la distanţă.


Sursa: revista Magazin Istoric nr. 7-8(28-29) iulie-august 1969
Sursa FOTO

14 comentarii:

  1. Cateva cu Sir Winston Churchill:

    Cand Churchill a candidat prima data, in 1900, a facut demersuri, din usa in usa si lucrurile mergeau destul de bine. Asta isi zicea el, pana a ajuns la casa unui individ cu mutra ursuza. Dupa ce Churchill s-a prezentat, omul a zis: - Sa te votez? Pai mai degraba l-as vota pe dracu'! - Prea bine, a raspuns Churchill. Dar in cazul in care prietenul de care ziceti nu candideaza, pot conta pe sprijinul dumneavoastra?

    sau poate cea mai cunoscuta,apruta pe seama apetitului sau pt alcool:

    Winston Churchill, la o receptie, depasise masura la bautura. Se leaga de o femeie: - Lady Hamilton, aratati groaznic ! In viata mea n-am vazut femeie mai urata ca dumneata ! - Sir Churchill, esti dezgustator! In viata mea n-am mai vazut un lord atat de beat ca d-ta ! - Se poate... Numai ca mie pana maine imi trece...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Excelente anecdote!!! Merci beaucoup! Eşti teribil!
      Da' de ce ai şters tocmai commentul care dădea şi linkul către nişte bancuri faine:
      www.FunkyDonkey.ro
      www.Facebook.com/Bancuri

      Seară faină, Colecţionarule :)

      Ștergere
  2. Omul asta a trait atatia ani fumand trabuc si gustand whiskey. Asta da viata :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi, Robert... iafr acum se tipăreşte pe pachetul de ţigări, "fumatul ucide" şi alte asemenea :)))

      Ștergere
  3. Dincolo de personaj, e incredibil numărul de discursuri din toată cariera lui. Oare cine o fi fost nebunul care le-a contabilizat???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi ţine cont că sunt socotite doar cele din Camera Comunelor şi a Lorzilor, nu au fost incluse discursurile radiofonice ori acelea semi-oficiale şi nici cele de la Conferinţe internaţionale.
      A de numărat, avea cine, doar şi prin Parlamentul lor erau nişte angajaţi care aveau în fişa postului acest atribut :))

      Ștergere
  4. Interesant si amuzant persoanajul, cred ca am descoperit ca avem si ceva in comun:frica de moarte. Nici mie nu-mi place sa vorbesc pe aceasta tema, daramite sa aflu cand si cum se va intampla. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ohh, da, tipic britanic, acest spiritual "buldog englez". Totuşi, ţinea neapărat să-şi ţină în frâu temerile şi cu toate că detesta zborul cu avionul nu s-a ferit să facă o sumedenie de călătorii cu acest mijloc de transport.
      Da, presupun că nimănui nu-i face plăcere să abordeze "moartea" drept temă de discuţie. Pe de altă parte, e ceva natural... da' poate n-ar fi tocmai rău să ştiu când... aş putea să las totul în ordine. :)

      Ștergere
    2. Si mie imi este frica de zborul cu avionul. Calatoresc intr-o atmosfera tensionata, panica ma rapune de cele mai multe ori. Arareori respir si ma rog tot drumul sa ajung cu bine la destinatie. Cand m-am intors din Bruxelles am nimerit langa o tipa care mi-a povestit non stop despre copiii ei. Daca poti sa-ti imaginezi, nu am auzit nimic, nu am inteles nimic...

      Ștergere
    3. Eu n-am nicio reţinere în a zbura cu avionul... De fapt, statistic vorbind, ar trebui să fiu mai precaut la drumurile lungi cu maşina, degeaba sunt eu atent şi conduc corect, şoselele sunt pline de demenţi.
      Aşadar, pentru tine, bucuria unei vacanţe, să zicem în Caraibe, ar fi puţin umbrită de stresul călătoriei până acolo :))

      Ștergere
  5. Hai să-ţi îmbogăţesc articolul cu o anecdotă care-l are ca protagonist pe Churchill. Cică, la un moment dat, îşi lăsase mustaţă. Invitat la un dineu, o doamnă care nu-l prea agrea pe politician îi spune: "Domnule, te anunţ că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de politică sau de mustaţa dumitale." La care Churchill îi răspunde: "Fiţi fără griji, doamnă, nu veţi ajunge în contact vreodată nici cu una, nici cu cealaltă".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru completare. O anecdotă savuroasă... şi se mai spune că englezii n-au umor (ori că este cel puţin dubios), uite, că Winston a ţinut neapărat să contrazică aceste păreri preconcepute :))

      Ștergere
  6. Cate lucruri interesante am aflat din cest articol! Iti multumesc din sufllet si o seara placuta iti doresc, C.I.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi nu doar din articol... Atât Antonela, cât şi Colecţionarul au adus prin comentariile lor un plus de informaţie referitoare la acest autentic "buldog englez".
      Merci! O seară minunată :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.