joi, 28 noiembrie 2013

Bruges – melancolica „Veneţie a Nordului”

Canal din Bruges (Brugge)
În diadema de nestemate din blânda câmpie a Flandrei, o pafta de opal, cu scânteieri estompate, impune ritmul trepidant al celorlalte mari oraşe ale Belgiei replica melancolică a unui burg întors cu faţa spre trecut: Bruges, flamanzii îi spun Brugge. Cufundat parcă într-o eternă rugă mută, scăldat într-o lumină bizară, oraşul a inspirat poetului Georges Rodenbach lucrarea pe cât de celebră, pe atât de contestată de locutorii bătrânei aşezări: Bruges la Morte. În unele ghiduri i se spune
„Veneţia Nordului”, însă cei ce-l cunosc mai temeinic au protestat şi împotriva acestei apropieri. Căci dacă Bruges este străbătut de canale – nenumărate drumuri de apă limpezi ca oglinda şi rareori cutremurate de undele lăsate în urmă, ca un regret, de câte o bărcuţă lunecând fără un clipocit de vâsle sau de trecerea aproape ireală a vreunei lebede graţioase – prin liniştea ei, această Veneţie a Nordului se situează nu numai geografic, ci şi ca atmosferă, la polul opus al animatei şi fermecător gălăgioasei ei surate meridionale.

Bruges, oraşul a cărei istorie a cunoscut multe momente de glorie, are o personalitate puternică şi totodată discretă. Fostă capitală, de unde puterea s-a retras cu secole în urmă; port abandonat de căile maritime, care s-au depărtat cu zeci de kilometri; cămin al hărniciei tăcute, al unor oameni care trimit lumii întregi – sub forma vestitelor dantele – mesajul meşteşugului lor plin de migală şi de bun gust; muzeu în aer liber extrem de bogat în elemente arhitectonice – oraşul ocupând un loc istoric cu totul aparte.

La începutul anilor 1000, urbea era socotită o forţă maritimă şi politică. A luat parte la cruciade, remarcându-se mai ales în cea de-a doua – datorită armatei lui Thierry d’Alsace. În 1149, acesta a adus la Bruges un recipient conţinând, după spusele credincioşilor, câteva picături din sângele lui Crist, transformând astfel burgul într-un centru către care se îndreptau pelerinii medievali. În acea perioadă (secolele al XII-lea şi al XIII-lea), marea, izvor de putere şi de opulenţă, trimitea până la Bruges, prin largul estuar al Zwynului, corăbiile neguţătorilor încărcate cu mătăsuri de Levant, blănuri din nord, lânuri din Scoţia; vasele părăseau apoi cheiurile, ducând cu ele ţesături de Flandra.

Însemnat antrepozit al Ligii hanseatice, oraşul a agonisit din ce în ce mai multă bogăţie. Locuitorii săi s-au numărat printre cei dintâi oameni ai evului mediu care şi-au dobândit conştiinţa puterii şi în piepturile cărora s-a născut dorul de libertate. În cărţile de istorie cetăţenii săi sunt amintiţi ca printre primii burghezi care au obţinut victorii împotriva seniorilor medievali. Burgul înfloritor a atras cărturari şi meşteri cu faimă, care i-au sporit strălucirea. Au venit mai întâi fraţii Van Eyck – creatorii „Şcolii Bruges-ului” – apoi Hugo Van der Goes şi-a abandonat Gand-ul natal instalându-se şi el aici, urmat de Hans Memling din Maienţa, de Gérard David din Oudewater.

Mândri şi orgolioşi de prosperitatea oraşului lor, burghezii din Bruges au săvârşit memorabile fapte de arme, pentru a-şi apăra libertăţile cucerite. Încă din vremurile carolingiene aşezarea fusese înzestrată cu o cetate, având astfel posibilitatea să ţină piept vrăjmaşilor. Când, în 1300, Filip cel Frumos a intrat în Bruges ca un cuceritor, Ioana de Navarra, soţia sa, n-a putut să-şi înfrâneze trufia rănită văzând veşmintele şi podoabele cu care se gătiseră ostentativ femeile învinşilor. Se povesteşte că ar fi rostit cu un august venin: „Socoteam că numai eu sunt regină; dar azi văd în jurul meu numai regine”. Întâmplarea n-ar merita să fie istorisită dacă gestul femeilor din Bruges ar fi izvorât doar din dorinţa lor de a se păstra frumoase; ele însă ai voit să arate cuceritorilor că nu-şi vor putea impresiona uşor noii supuşi. De altfel, doi ani mai târziu, sub conducerea a doi meseriaşi – Jan Breydel şi Pieter de Coninck – a izbucnit o aprigă răscoală, iar cavaleria trimisă de Filip cel Frumos, pentru a-i pedepsi pe surtucarii neascultători, a învăţat pe câmpul de bătaie de la Courtrai, să aprecieze dârzenia unor ostaşi însufleţiţi de setea descătuşării.

De-a lungul vremii Bruges-ul a înfruntat multe vicisitudini, dar nu s-a lăsat îngenuncheat. N-a ştiut însă să învingă natura, care i-a surpat puterea şi gloria. Estuarul Zwynului, plămânul prin care oraşul respira, dinspre mare ozonul bogăţiei, a început treptat să se umple cu nisip. Locuitorii au făcut eforturi supraomeneşti pentru a-şi salva burgul de asfixierea economică – inclusiv politică – de care era ameninţat. Lancelot Blondeel – sculptor, arhitect, inginer, inventator, un fel de Leonardo da Vinci al Flandrei – a conceput un plan, pe care şi astăzi inginerii îl consideră genial, a cărui aplicare ar fi putut împiedica procesul de înnămolire al estuarului. Din păcate, la vremea aceea n-a fost cu putinţă realizarea proiectului său.

Sub Carol Quintul, Bruges era deja un oraş condamnat, iar sub Filip al II-lea, rolul său maritim rămăsese o amintire. Cetăţenii săi vorbesc şi azi despre închiderea estuarului ca despre o tragedie întâmplată în propria lor familie, neuitând să remarce că Anversul n-ar fi devenit niciodată cel mai mare port al Belgiei, că nu i s-ar fi spus niciodată „antrepozitul universului” dacă la vărsarea lui în mare Zwynul nu s-ar fi transformat într-o tristă şi inertă matcă plină de nisip.

Oraşul actual priveşte spre trecut apărându-şi cu grijă, dar şi cu melancolie, vestigiile strălucirii de odinioară. Intrarea în oraş se face, ca şi acum câteva sute de ani, traversând, la una din cele patru porţi, un pod zvârlit peste vechiul şanţ de apă. Pretutindeni, călătorul descoperă construcţii impunătoare, tipice pentru goticul flamboaiant, cu interioarele decorate în stil baroc. La Béguinage, mănăstirea cu chiliile rămase aidoma ca în vremurile trecute, ostenesc, la mici războaie ancestrale, măicuţele care făuresc dantela cunoscută în lumea întreagă.

Fără ostentaţie, dar conştient de tezaurul istoriei lui, Bruges-ul invită călătorul să-i vadă bogăţiile din domeniul artelor plastice. Între altele, spitalul Saint-Jean – care şi astăzi funcţionează ca instituţie de sănătate – locul unde a fost internat Hans Memling, în urma unei răni primite pe câmpul de luptă. Drept recunoştinţă, pictorul a dăruit spitalului foarte multe dintre pânzele sale.

Adevărat dialog mut între arbori şi ape, sub privirea albastrului transparent al cerului, „Lacul dragostei” situat la marginea Bruges-ului adaugă un element esenţial la atmosfera oraşului tăcut, care îşi poartă cu demnitate tristeţea, cerându-şi parcă iertare că există în preajma unor metropole trepidante, moderne, trufaşe şi „tentaculare”, cum le numea Verhaeren.


Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 9 (42), septembrie 1970
Sursa FOTO

12 comentarii:

  1. Neata, Centurin, ce surpriza frumoasa mi-ai facut cu acest articol. Cred ca stii pasiunea mea arzatoare pentru batranul seducator Bruges, locul care m-a cucerit pentru totdeauna de indata ce i-am trecut pragul. Cred ca prima data am fost impresionata de spitalul Saint-Jean, ma intrebam ce poate adaposti acea cladire enorma. :))
    Bruges-ul este un oras magic, incantator tocmai prin aerul medieval pe care-l respiri la tot pasul. Si-a pastrat intact romantismul si farmecul de altadata. Eu sunt satula de modernism...poate de aceea l-am gasit atat de pe sufletul meu.
    Visez sa revin aici one day, cu aparatul foto si un obiectiv decent pentru ca prima data am avut la mine doar un telefon mobil cu camera de 1,3 MP. :)) Si am facut fix 3 poze. :))
    Zi excelenta iti doresc, ti-ar placea sa vizitezi oraselul belgian? :D :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti de invidiat, Nice! Cred că Centurion e de acord cu mine. De invidiat pentru că, deşi el scrie aşa frumos despre Bruges, nu putem (din varii motive) să ajungem acolo. Aş putea să-l încurajez spunându-i: o să ajungi tu să vezi şi locurile descrise cu ochii minţii?! Nu. Pentru că fiecare îşi gestionează timpul şi banii aşa cum poate, fiind subjugat unui sistem sclavagist. Întrebarea ta retorică: ti-ar plăcea să ... înfige cuţitul în rană. :D :P :)
      Dar să închei într-un mod optimist : Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea întâmpla. Doame dă!

      Ștergere
    2. E simpatica Antonela. :) :D

      Ștergere
    3. @ Neaţa, Nice (evident mai spre seară aşa cum cred că te-ai obişnuit). Deşi nu am făcut-o în mod special, mă gândeam că nu-ţi vor scăpa nişte rânduri referitoare la Belgia, Bruges, în particular. Am citit pe blogul tău şi mi-amintesc şi comentariile tale vară la articolele de vacanţă :) Oricum, mă bucur că ţi-am trezit amintirile despre minunatul burg medieval. Ohhh, ce întrebare... Evident că mi-ar plăcea; şi nu doar Bruges, îmi vine dorul de ducă, de fiecare dată când citesc sau scriu despre câte o posibilă destinaţie de vacanţă :))
      Antonela, ca întodeauna, spirituală :))

      @ Antonela; normal, Nice este o favorizată a "zeilor", cel puţin dacă ne referim la Bruges (dar şi la locaţiile vizitate în Croaţia, cred că ai citit pe blogul ei).
      Nu, nu am simţit nicio "răsucire a cuţitului", ca un "optimist" incurabil ce mă aflu, mă mulţumesc chiar şi micile drumeţii virtuale, ochii minţii se bucură, la fel şi spiritul... Ce mi-ar mai trebui? :))) Dar, de fapt, pe cine încerc eu să păcălesc... Vreau o vacanţă! Lungă! Foarte lungă :D

      O seară faină şi un sfârşit de săptămână minunat amândurora :)

      Ștergere
    4. Neata, amandurora! :) Eu am intrebat in ideea ca nu toata lumea agreaza arhitectura flamanda, medievala. Am intalnit atatea persoane care mi-au declarat ca nu au niciun chef sa paraseasca Romania, ca aceasta este cea mai frumoasa tara din lume si le ofera tot ce au ei nevoie. Apoi, asta vara a aparut Cotos pe aici si a marturisit ca nu se simte deloc atras de orasele medievale italiene. Deci, nu toata lumea are chef de duca, de plimbari, excursii. Sau daca au, oamenii sunt pretentiosi, nu ar calatori chiar oriunde. De exemplu daca m-ai trimite pe mine intr-o tara asiatica, probabil ca as refuza. Si nici in tarile subsahariene nu-mi spun mare lucru. Brazilia este iarasi o tara in care nu m-as duce din cauza pericolelor la care se expun turistii.
      Am vrut sa ma explic inca de ieri, dar pe seara nu am mai intrat deloc pe net. Uneori nu am chef deloc de el. :)

      Weekend super fain va doresc! :)

      Ștergere
    5. După cum bine se spune, gusturile nu se discută... totuşi, Belgia este o destinaţie, cred, pe gustul tuturor; să zicem că nu eşti pasionat de arhitectura veche, dar sigur se găseşte ceva care să te atragă. Asta e valabil mai peste tot. Asemeni ţie, Asia, Brazilia sau statele Africii subsahariene nu prea îmi "spun" mare lucru.
      Duminică faină, Nice (scuze, n-am apucat să-ţi răspund încă de ieri)

      Ștergere
  2. Chiar dacă îl vom vedea, chiar dacă nu îl vom vedea, cu Centurion visăm cu ochii deschişi prin frumoasele oraşe ale bătrânei Europe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine spus, Adrian! Aşadar, să visăm la cele mai atrăgătoare sau chiar exotice locaţii de pe mapamond, nu doar din Europa (ce spui de insulele din Pacificul de sud, câtă pace...ori poate preferi Antilele... Mergem?) :))) În definitiv, pe vise nu s-au pus încă taxe, iar biletul de călătorie este gratis (cum altfel?) :D

      Ștergere
    2. Mergem! Hai în Pacificul de sud! Dacă s-ar pune taxe pe vise cred că a doua zi aş pleca în munţi!

      Ștergere
    3. Pffff, ce bine dispus, chiar glumeţ eşti azi :))) Da' de ce nu... Când plecăm?

      Ștergere
  3. Mi-a plăcut foarte mult articolul, Centurion. La cum ni l-ai descris, tu, mi-ai stârnit dorinţa de-al vizita. Cred că locuitori Bruges-ului sunt conservatori dacă încă mai păstrează pentru decorarea interioarelor, stilul baroc. Tare mult mi-ar plăcea să vizitez o astfel de locuinţă, nu doar muzee.
    O seară minunată îţi doresc, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot decât să fiu bucuros dacă, aşa cum spui, aceste rânduri ţi-au deschis pofta de a vizita vechiul burg. Cine ştie, poate ai noroc la vară, sincer, mi-ar plăcea să citesc la tine pe blog nişte note personale de călătorie, de ce nu chiar despre Bruges. :)
      Duminică plăcută, Ştefania

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.