vineri, 21 iunie 2013

Destinaţii de vacanţă - Cairo

Cairo
Egiptul este, foarte probabil, una dintre cele mai vechi destinaţii turistice din lume. Într-una din primele sale scrieri  de călătorie Herodot spune: "Nicăieri nu sunt atât de multe lucruri minunate şi în lumea toată nu se mai găsesc aşa de multe lucruri de nespusă măreţie". Privit din satelit, Egiptul este o întindere imensă,
de culoare galbenă, străbătută de o singură venă albastră, care se ramifică într-un evantai înainte de a se întâlni cu marea. Dar, acum nu discutăm istorie sau geografie, fiindcă aşa cum am promis într-un articol anterior, am de gând să vă trimit în vacanţă. Aşadar, să vorbim despre ce oferă Egiptul turistului avid de cunoştere, evident, în afară de nisipul dunelor şi de soarele dogoritor al deşertului.

Cairo se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 450 kmp, adică jumătate din suprafaţa New Yorkului, dar având de două ori mai mulţi locuitori. Într-o călătorie de plăcere, nu rataţi:
Muzeul Egiptean – deşi multe muzee din Occident deţin colecţii impresionante de obiecte străvechi din anticul Egipt, nici unul nu poate rivaliza cu bogăţiile expuse la Muzeul Egiptean din Cairo. Dedicat moştenirii faraonilor, muzeul are peste 120.000 de exponate, de la podoabe măiastru meşteşugite la coloşi de granit, înfăţişând regi.

Khan al-Khalili – cel mai mare bazar din Orientul Mijlociu, aflat în în zona islamică a oraşului. Ca regulă generală, să nu fii niciodată de acord să plăteşti primul preţ pe care-l cere vânzătorul, poate fi de trei ori mai mare decât preţul pentru care vei bate palma în cele din urmă. În plus este oarecum nepoliticos să nu oferi şansa comerciantului de a-şi scoate în evidentă calităţile de negociator, iar ambii veţi fi câstigaţi.

Cafeneaua Fishawy – cea mai veche şi mai îndrăgită cafenea din Cairo. Deşi despre Cairo se spune că este oraşul celor o mie de minarete, există însă o "instituţie" mai bogat reprezentată decât moscheea, aceasta este ahwa sau cafeneaua. Cafenelele egiptene au mai multe funcţii, servind pe post de bar, club de socializare, sau colţ de stradă, fiind un loc unde oamenii stau de vorbă, află ultimele zvonuri, citesc ziare sau se uită la televizor. Sunt rezervate aproape exclusiv bărbaţilor, femeile au acces, dar s-ar putea să se simtă prea puţin, spre deloc, în centrul atenţiei, deoarece în Egipt, domeniul femeii este casa, tot restul fiind apanajul bărbatului. Femeile căsătorite se vizitează între ele, dar soţii lor se strâng la cafenea cu prietenii.

Moscheea Al-Azhar – întemeiată în anul 970 ca loc de rugăciune şi învăţătură, moscheea este chiar şi azi unul dintre principalele centre de teologie islamică. De asemenea, este un exemplu de arhitectură tipică, deoarece de-a lungul veacurilor, o serie de sultani şi emiri şi-au pus amprenta asupra arhitecturii sale.

Oraşul Morţilor – marea necropolă din Cairo s-a format în epoca mamelucilor, familiile bogate şi-au îngropat aici morţii veacuri întregi. Acum mormintele şi arhitectura lor uluitoare au devenit sălaş permanent nu numai pentru morţi, ci şi pentru vii, câteva sute de mii de săraci adăpostindu-se aici tot timpul.

Parcul Al-Azhar – timp de 500 de ani, locuitorii din Cairo şi-au aruncat gunoiul menajer peste zidurile oraşului şi astfel s-a format o grămadă gigantică care a umbrit fortificaţiile în degradare. Acum, această zonă s-a transformat într-un spaţiu de recreere, un adevărat „plămân verde” atât de necesar marii metropole, care s-a deschis în 2005. Parcul se întinde pe 30 de hectare de la Moscheea Al-Azhar în jos până la Citadelă, fortăreaţa a cărei construcţie a fost începută în 1176 de celebrul general musulman Saladin.

Muzeul Gayer-Anderson – numele vine de la un fost ofiţer britanic pasionat colecţionar de antichităţi, căruia în jurul anului 1930 i s-a îngăduit să locuiască în acele clădiri, cu condiţia de a le întreţine şi restaura. În cei mai bine de zece ani cât a locuit acolo, a reparat şi reconstruit, adăugând o gamă variată de picturi, antichităţi modeste de pe vremea faraonilor şi artefacte pentru a umple labirintul de încăperi. Când s-a întors în Anglia, şi-a donat colecţiile guvernului egiptean. Una dintre legendele locului spune că fântâna din curte este un pasaj care duce la sultanul Watawit, "Stăpânul Liliecilor".

Străvechiul Nilometru – încă din epoca faraonilor şi până în zorii secolului XX, ritmul vieţii egiptenilor a fost marcat de inundarea periodică a solului de apele revărsate ale Nilului. De acest fenomen depindea prosperitatea, dar inundarea solului nu trebuia să ia proporţii catastrofale. Din moment ce trebuia să ştii să descifrezi fluxul ca să ştii la ce să te aştepţi, pe Valea Nilului s-au construit câteva nilometre, cel mai elaborat fiind situat pe insula Roda din Cairo. Insula a fost locuită încă din vremea piramidelor, a fost port şi şantier naval, iar romanii au construit aici o fortăreaţă, pereche a celei din Babilon.

Piramidele de la Gizeh şi Sfinxul – despre Piramida lui Khufu (pe numele grecesc, Keops) am scris recent într-un articol dedicat celor şapte minuni ale lumii antice. Celebrul Sfinx se pare că a fost sculptat dintr-o singură bucată de piatră de var (de aici deteriorarea pronunţată din zilele noastre, cu toate eforturile depuse de-a lungul timpului pentru conservarea sa), fiind cel mai vechi monument de sculptură al Egiptului antic.


Sursa foto

13 comentarii:

  1. Intr-o zi ma voi duce si eu acolo..

    RăspundețiȘtergere
  2. Egiptul, cu al ei faraoni, piramide, Nil. Este cu siguranta una dintre cele mai cautate destinatii. Sincer, nu m-ar deranja sa fac o calatorie pana acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io's foarte convins că nu te-ar deranja... crezi că ar fi mulţi care să refuze o astfel de vacanţă? Mai ales că mi-ai spus că te-ar interesa ţările arabe cu ieşire la Mediterana. Egiptul, e perfect, istorie cât cuprinde şi evident peisaje mirifice. Ce poţi cere mai mult pentru a considera o vacanţă ca fiind perfectă... :)
      Weekend minunat, ţie şi familiei :)

      Ștergere
  3. Un pic cam nesigura tara asta (Egipt) pentru gustul meu, dar mi-ar placea sa fac o croaziera pe Nil cu felucca. Mi se pare o calatorie extrem de romantica... E un vis mai vechi de-al meu. Sunt multe de vazut in Cairo si multe de fotografiat. :D Din obiectivele prezentate de tine ma tenteaza Parcul si Moscheea Al-Azahar. :)
    Dupa-amiza placuta si cat mai racoroasa iti doresc, Centurion. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cam aşa se zice, referitor la siguranţă...
      Fiindcă ai adus vorba despre croaziere pe Nil, o călătorie cu felucca începe de regulă din Aswan spre nord, la Kom Ombo (excursie de o zi), Edfu (necesită două nopţi) sau Esna (trei nopţi). În afară de vapoare de croazieră nu prea o să vezi altceva care să-ţi amintească de lumea modernă. Vorbind despre excursii mai scurte 3-4 ore, de pildă, insula Sehel (dus-întors). desigur se poate opta pentru vasele de croazieră mari însă felucca reprezintă un mijloc de transport autentic. Există aşa-numitele dahabiyya, ambarcaţiuni noi, dar care copiază modelele originalelor corăbii cu catarg cu care navigau turiştii bogaţi în sec. al XIX-lea. Cabine şi apartamente de lux, pe puntea superioară afându-se divane cu perne şi hamacuri.
      Mersi pentru urare, doar că nici acum seara n-am parte de răcoare, de zi ce să mai spun... da' e vară, n-are sens să fiu nemulţumit... probabil dacă aş naviga într-o fenuccă pe Nil aş fi chiar extrem de bucuros (chiar dacă vremea ar fi toridă) :) Weekend minunat!

      Ștergere
  4. De ce, ma, ma amarasti tu pe mine? De ce? ca parca ti-am spus ca eu nu pot sa mor pana nu ma duc in Egipt si nu mangai o piramida!Si acu vii cu chestii de-astea de inima albastra...Nu puteai sa zici de Venetia si gondole? ca alea ma lasau mai indiferenta...
    Si oricum ai uita ceva important:piata Tahir, cea cu samanta de revolutii!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Las' că te împac cu altă ocazie... acu' l-am "preafericit" pe Robert, el a cerut o ţară arabă cu ieşire la Mediterana... i-am dat Egiptul, cu Nilul şi piramidele drept bonus. :))) ;) Ajung vara asta şi în Italia, Franţa, Spania şi poate Grecia... sigur nu mai scriu de piramide, poate de vin şi artă culinară... nimic despre bere cu lâmâie, n-am curaj de când cu articolul tău nici să încerc... ;) :))
      Păi, eu vă trimit în concediu nu la război... da' dacă tot vrei revoluţii uite aici mai aproape pe la turci, piaţa Taksim ori la bulgari (şi mai aproape), ştiu că ar fi convenabil la Bucureşti dar probabil va fi linişte... ;) :))
      Weekend plăcut ţie şi familiei

      Ștergere
  5. Egiptul, alături de India şi Japonia, este una dintre destinaţiile mele favorite, unde nu voi ajunge, probabil, decât virtual. În cazul în care Adelina câştigă lozul cel mare, ne-jucând la loto, poate mai am vreo şansă. Deocamdată, trebuie să mă mulţumesc cu articolul tău. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asia este mai puţin în visele mele, Japonia este altceva... Prefer Europa, ba am unele locaţii favorite chiar la noi (oricât de bizar ar părea unora). Evident, ador să mă plimb cu degetul pe hartă. :)))
      Păi, articole o să mai fie berechet... doar am promis că-mi plimb cititorii prin lumea largă :) Doar pe 4 sau 5 iulie intercalez ceva istoric referitor la cea mai mare bătălie de tancuri din istorie, Kursk, iulie 4(istorigrafia germană) 5(după istoricii sovietici) 1943. :))
      Weekend fain!

      Ștergere
    2. Mă încântă tot ce este diferit de cultura noastră, tot ce nu pot să înţeleg la unele civilizaţii şi aş vrea, tot ce e la polul opus de noi, ca să zic aşa. Poţi să ne plimbi pe unde vrei, geografic sau istoric, noi vom fi aici, cel puţin eu. :D
      Weekend fain şi ţie!

      Ștergere
  6. La mine nu e No.1 pe lista cu "de vazut", dar mi-ar placea sa vad piramidele, clar. Deocamdata raman la virtual ca Antonela :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Observ că "plimbatul cu degetul pe hartă" devine o ocupaţie tot mai la modă :)) Egiptul are într-adevăr un farmec aparte, dar aş fi mulţumit să văd Europa sau măcar nişte locuri de pe la noi... Oricum, e încă bine că visăm la ceva, rău va fi atunci când nu mai dorim nimic...
      Un weekend plăcut şi reconfortant (mai ales d.p.d.v. termic, la mine a fost azi o caniculă cumplită, presupun că nici tu n-ai fost scutită)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.