sâmbătă, 6 iulie 2013

Sud-vestul Franţei

Franta regiunea de sud-vest
Sud-vestul Franţei combină atracţiile de vacanţă precum soarele, marea şi nisipul cu o bogată moştenire istorică şi culturală şi cu peisaje deosebit de pitoreşti. Regiunea este străbătută de râuri mari ca Garonne, Dordogne, Lot şi Tarn şi este plină de podgorii. Călătorind prin sud-vestul Franţei, vei străbate unele dintre cele mai
bogate terenuri agricole, înainte de a urca Munţii Pirinei. În centru se află Bazinul Aquitaine, săpat de marele râu Garonne de la Pirinei până la Atlantic, via Toulouse şi Bordeaux. În cursul său, Garonne primeşte apele Tarnului şi ale Lotului ce izvorăsc din Masivul Central. Râul Dordogne, care împarte la vărsare acelaşi estuar cu Garonne, Estuarul Gironde, izvorăşte de asemenea din Masivul Central. Timp de secole, aceste râuri au fost principalele rute de comerţ. Vin, lemn şi hârtie erau încărcate în aval, în portul Bordeaux, corăbiile întorcându-se cu sare, peşte, zahăr şi alte mărfuri de larg consum. Apariţia căilor ferate în secolul al XIX-lea a dat o lovitură de moarte transportului pe apă, în prezent aceste râuri având mai mult scop turistic decât comercial.

Zona Bordeaux se bucură de o reputaţie gastronomică de invidiat, cu mâncăruri sofisticate care vin în completarea vinurilor sale sublime. Alături de Burgundia, Bordeaux produce unele dintre cele mai rafinate vinuri din lume, vinurile locale conferind valoare marilor restaurante. În afară de vinul de Bordeaux, alte nume interesante sunt: Bergerac, Buzet, Cahors, Gaillac şi vinul basc Irouléguy; coniacurile supreme fiind Cognac şi Armagnac.

Poitiers este o cetate străveche, care îşi valorifică acum moştenirea, după ani întregi de declin. Dintre bogăţiile sale incontestabile face parte şi arhitectura romanică, puternic concetrată aici. Poziţionarea cetăţii pe un promontoriu stâncos, la un cot al râului Clain, poate fi admirată cel mai bine de pe malul opus, o privelişte din care nu lipseşte mănunchiul turlelor bisericeşti pentru care este renumit oraşul încă din Evul Mediu. Bătăliile din jurul acestei cetăţi strategice au schimbat cursul istoriei Franţei, cea mai notorie schimbare fiind cea din 732, când Carol Martel, fondatorul dinastiei carolingiene, a întors armele împotriva invaziei sarazinilor. În 1536, Prinţul Negru, prin victoria de aici, a câştigat Poitiers şi Aquitaine pentru Anglia. Ecouri ale istorie pot fi observate în moştenirea arhitecturală a oraşului. Astfel, Église de Notre-Dame-la-Grande, datând din veacul al XII-lea, este un exemplu de stil romanic poitevin. Palais de Justice, construit tot în secolul al XII-lea, păstrază extraordinarele vestigii ale palatului ducilor d’Aquitaine. Biserica St.-Hilaire-le-Grande din secolul al XI-lea, este unică în Europa cu cele şapte culoare ale sale, susţinute de o extraordinară pădure de coloane. Despre Baptistère St.-Jean se spune că ar fi cea mai veche construcţie creştină din Franţa.

Cu vechiul său port, turnurile splendide şi cu străduţele medievale doar pentru pietoni, La Rochelle este unul dintre cele mai frumoase şi mai bine păstrate oraşe-port de pe toată coasta atlantică a Franţei. În prezent este cel mai mare centru de iahting din vestul Franţei, un loc plin de viaţă şi foarte la modă pentru vacanţe, plin de restaurante şi cafenele. Cel mai mare festival de muzică pop din Franţa – Francofolies – are loc aici în luna iulie. Zidurile oraşului au fost dărâmate, dar intrarea în port continuă să fie "păzită" de două turnuri din veacul al XIV-lea, Tour de la Chaîne şi Tour St.-Nicolas. Un lanţ uriaş le unea pentru a proteja portul pe timp de noapte sau în vremuri de război. Tour de la Lanterne, situat la vest de Tour de la Chaîne, a fost iniţial un far, luminat de o lumânare de ceară uriaşă. Poţi urca până în vârful acestuia pentru a surprinde o frumoasă vedere a portului. Musée du Nouveau Monde, găzduit într-o vilă constriută în secolul al XVII-lea de către foarte bogaţii proprietari de corăbii, îşi concentrază expoziţiile pe legăturile dintre La Rochelle şi America, pe influenţa Franţei asupra Louisianei şi Canadei.

Unul dintre cele mai mari oraşe de secol XVIII, formal, solid şi sofisticat, Bordeaux se bucură de reputaţia ilustră de nucleu a celei mai mari regiuni viticole care produce unele dintre cele mai bune vinuri din lume. Comerţul cu vin a început încă din vremea romanilor, când Bordeaux încărca vinul adus din Midi; apoi, în secolul I au început să fie cultivate cu viţă-de-vie terenurile din jurul Bordeaux-ului. Mare parte din secolele XIII, XIV şi XV, oraşul a fost în mâinile englezilor, atât francezii, cât şi englezii pretinzând regiunea Aquitaine. Începe vizita pe malul apei; de pe Pont Pierre vei putea cuprinde cu privirea minunatele faţade clasice ce mărginesc pontoanele de vizavi de cartierul St.-Pierre. O plimbare pe cheiuri te poartă până la impunătorul Hôtel de la Bourse, fosta casă de schimb a portului, situată într-una dintre cele mai importante pieţe ale oraşului, datând din veacul al XVIII-lea. Aici se înalţă Monument aux Girondins, ridicat în memoria reprezentanţilor locali trimişi la ghilotină de către Robespierre. Place de Comédie este dominată de capodopera neoclasică Grand Théâtre, construit între anii 1773-1780, restaurat impecabil în extraordinara sa măreţie originală. La nord de Esplanade de Quinconces se găseşte vechiul cartier negustoresc, acum plin de magazine de antichtăţi. Tot aici, Musée d’Art Contemporain. Cele mai interesante muzee ale oraşului, Musée d’Aquitaine (care prezintă istoria locală) şi Musée des Beaux-Arts (care adăposteşte un număr important de tablouri renascentiste, plus două pânze celebre ale lui Eugène Delacroix, "Grecia pe ruinele de la Missologni" şi "Vânătoarea Leului", precum câteva lucrări impresioniste) sunt concentrate în jurul Cathédrale St.-André, o construcţie din veacul al XI-lea, cu adaosuri ulterioare. Basilique St.-Michel, în partea de sud a oraşului, are separat o clopotniţă gotică, considerată, cu cei 114 m ai săi, cel mai înalt turn din sud-vestul Franţei.

Cea mai mare şi mai mândră staţiune coarta franceză a Atlanticului, Biarritz se bucură de o climă blândă, înviorată de poziţionarea perfectă între Pirinei şi coasta colţuroasă. Cândva refugiul vedetelor americane de film, având reputaţia de Monte Carlo al coastei atlantice, datorată casinoului, acum restaurat în toată splendoarea stilului său art déco, Biarritz are numeroase obiective turistice. Grand Plage, Vieux Port, Plage de la Côte des Basques, Rocher de la Vierge (cu extraordinara vedere către coasta Spaniei), Musée de la Mer, Musée du Chocolat (oferind degustări) şi Les Thermes Marins.

În prezent capitala atractivă şi elegantă a ţinutului basc, Bayonne a fost de-a lungul secolelor aprig disputată de Franţa şi Spania pentru poziţionarea sa strategică la graniţă. Permanent asediat şi controlat de către englezi timp de aproape 300 de ani, Bayonne a prosperat din piraterie, construcţia de corăbii şi meşteşugul armelor (de aici provine numele baionetei). Chatédrale Ste.-Marie, începută în secolul al XIII-lea, este un monument ce ilustrează schimbarea vremurilor şi a meşterilor. Musée Bonnat deţine o excelentă colecţie de artă, cu lucrări semnate de: Rubens, Poussin şi Goya. Musée Basque pune la dispoziţia vizitatorului o selecţie comprehensivă a artefactelor başce.

Cahors a fost un oraş important în Evul Mediu, când a fost capitala ţinutului de Quercy, zona calcaroasă din jurul râului Lot. Prosper, bine apărat şi mândru de vechea sa universitate, oraşul medieval Cahors a fost un important centru comercial, bancar şi de studii. Dar în 1360, în timpul Războiului de 100 de ani, a fost cedat englezilor; populaţia fugit, iar oraşul aproape golit nu şi-a mai revenit niciodată complet. Supravieţuieşte încă o impresionantă rămăşită a măreţiei sale medievale: faimosul Pont Valentré, întinzându-şi peste râu cele şapte arcade gotice, vegheate de trei turnuri fortificate. Conform legendei locale, arhitectul podului ar fi făcut un pact cu diavolul pentru a putea termina podul, dar prin şiretenie a reuşit la final să-şi păstreze sufletul.

Metropolă cosmopolită, capitală regională şi înfloritor centru de cercetare tehnologică şi aeronautică, Toulouse păstrează în inima sa vechea şi frumoasa ville rose, adică străzile din cărămidă roz ce împodobesc centrul vechi. Vizitează zona veche pe jos, apoi, pentru o schimbare de ritm, fă o călătorie cu metroul; adevărată operă de artă, întrucât fiecare staţie a fost încredinţată unei alte echipe de arhitecţi şi artişti. Porneşte din Place du Capitole, marea piaţă centrală mărginită de cafenele şi dominată chiar de Capitoliu, un Hôtel de Ville din secolul al XVIII-lea. Nu rata biserica gotică Les Jacobins şi Musée des Augustins. De maxim interes este şi Cité d’Espace, un muzeu interactiv dedicat tehnologiei, situat în afara oraşului, unde printre altele vei putea admira racheta Ariane şi staţia spaţială Mir.

Lourdes este cel mai popular sanctuar creştin din lume, dar şi poarta către văile râurilor Arrens, Cauterets, Ossau şi Gavernie. Cinci milioane de pelerini se strând anual la Lourdes, fapt pentru care oraşul are mai multe hoteluri decât oricare altul din Franţa, cu excepţia Parisului. Legenda locului a început în 1858, când o fetiţă de 14 ani pe nume Bernadette Soubrious a pretins că a avut viziunea Fecioarei Maria. „Îndrumări divine” au condus-o la izvorul din Grotte de Massabielle şi începând cu ultima sa viziune din 1862, pelerinii au tot venit la micuţa peşteră pentru a-şi umple sticlele cu apa miraculoasă, vindecătoare de boli. Deasupra grotei a fost construită în 1889, Basilique du Rosaire, precum şi o imensă biserică subterană Basilique St.-Pie X, la împlinirea a 100 de ani de la prima viziune, care are o capacitate de 30.000 de persoane.


Sursa FOTO

9 comentarii:

  1. 'Neaţa! Tu te-ai supărat pe noi? Vrei să ne faci sânge rău purtându-ne prin toată Franţa, demonstrându-ne că nu numai capitala e de văzut. Bineee! Dar să ne dai şi un concediu şi să ne spui şi cât ne costă un astfel de tur al tuturor celor ce merită văzute. Pe undeva trebuie să ne întâlnim şi cu les trois mousquetaires ai lui Dumas, prin oraşul-port La Rochelle?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahh, Parisul este doar o fiţă, acum nu zic că nu merită vizitat, dar sunt (cel puţin d.p.m.d.v.) multe alte locuri la fel de fermecătoare (unele chiar peste Paris).

      Păi, nu-i nevoie de concediu... Nici de cheltuieli exorbitante... Este suficientă o hartă şi puţină imaginaţie... De ce oare s-a inventat călătoria cu degetul pe hartă? Eu încerc să vă ajut dându-vă nişte repere, în rest ţine de voi... HAI, că nu-i greu, lăsaţi imaginaţia să zburde... ;) :))

      Desigur, este posibilă şi călătoria în timp, astfel rendez-vous-ul cu cei trei muşchetari nu pune nicio problemă, la fel dacă se doreşte o conversaţie particulară cu Richelieu... ;)

      Ștergere
  2. Hihi, cat am visat eu la perla coastei atlantice, Biarritz. Acum, in urma articolului tau, gandurile mele de calatorie se indreapta spre La Rochelle pentru ca ador ambarcatiunile, apa, cafenelele, dar mai ales turnurile si stradutele medievale. :D Si nici Toulouse nu suna rau. :) Un oras exact pe gustul meu.
    Imi place si sud-vestul Frantei, sunt sigura ca urmeaza cat de curand o prezentare exhaustiva a sud-estului tarii. :D
    Weekend minunat, Centurion. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt deloc surprins de alegerile tale, mi-ai mai demonstrat că ai gusturi alese în această privinţă (în mod special pentru castele şi oraşe care păstrează vestigiile timpurilor medievale).

      La Rochelle aş alege şi eu dintre cele prezentate, dar mai sunt nişte locaţii pe care le-am omis, prea se lungea textul. De exemplu, Pau, numai bun ca punct de plecare într-un tur al Pirineilor. Albi pe râul Tarn şi tot acolo Montauban (alt oraşel unde este prezentă cărămida roz, la fel ca Toulouse). Ar mai fi Rocamadour, o localitate de vreo 600 de locuitori. Acolo chiar m-aş muta de tot ;)

      Weekend plăcut, Nice :))

      Ștergere
    2. Dar si tu ai gusturi alese, Centurion. :D Rocamadour este un locsor fermecator din Franta de care nu stiam. :)
      Multumesc asemenea. :)

      Ștergere
    3. Merci! ;) Înseamnă că ai accesat linkul... Este şi râul Alzou, prin urmare, dimineaţa şi spre seară merg la pescuit, în restul zilei stau la umbră şi joc şah... ce altceva să-ţi mai doreşti de la viaţă.... :))))

      Ștergere
  3. Hei, am plecat in vacanta ca prea mi-ai facut capul mare cu tara asta :))
    ... aaaa ma uit la Turul Frantei :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite, vezi... Ai găsit soluţia perfectă! La ce-ţi mai trebuie concediu... Vezi imaginile le coroborezi cu ce am scris eu p-aici şi ai parte de vacanţa perfectă ; :)) Turul trece prin toate regiunile, inclusiv Valea Loarei, podgoriile Bordeaux-ului şi sudul Franţei (despre care urmează să scriu).

      Sper că mai ai chef de o vacantă, după Egipt şi Franţa, mă gândeam să vă trimit în Spania (sau Italia, dacă preferi). Avem timp de istoria şi altele din toamnă încolo... Pentru la iarnă caut ceva unde se poate schia :)))

      Weekend fain, Tina! :)

      Ștergere
    2. Stiu cum e cu Turul ca il urmaresc in fiecare an. Am vazut traseul de anul asta. dau imagini faine, plus povestile pe care le spun comentatorii... uite ce vacanta frumoasa. :))
      week-end fain si tie :)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.