joi, 4 iulie 2013

Citadela se prăbuşeşte

Batalia de la Kursk 1943
Cea mai mare bătălie de blindate din istorie s-a desfăşurat în vara anului 1943, în zona Kursk, unde acum 70 de ani a răsunat cântecul de lebădă al Panzerelor germane. Desigur, acum când istoria celei de-a doua mari conflagraţii mondiale mai are destul de puţine enigme de elucidat (nu este însă cazul bătăliei de la Kursk), epilogul ni se pare cât se poate de firesc. Oricât de performante ar fi fost tancurile Tiger Pzkw-VI (mult prea lăudat, având destule deficienţe tehnice, iar în altă ordine de idei, numărul acestora era extrem de limitat, fiind produse în total
mai puţin de 1.500 între anii 1942-1944) precum şi Panther Pzkw-V (cu destule neajunsuri), grosul diviziilor blindate germane era compus de tancurile Pzkw-IV şi StuG-III. În faţa acestora avea să stea victoriosul T-34, celebru nu atât prin calitate şi performanţă, cât mai degrabă prin numărul imens pe care reuşise URSS să-l arunce în luptă (asta fiindcă timpul necesar producţiei acestora era mult inferior celui pentru tancurile germane). Dacă la început raportul de forţe blindate era de 1,3 în favoarea Armatei Roşii către finalul luptelor acesta avea să devină în mod curent 7/1, în unele zone chiar 10/1, condiţii cărora nici Tiger cu atât mai puţin Panther nu le puteau face faţă.

În zilele de 2-3 mai 1943, Hitler convoacă la München câţiva dintre cei mai competenţi comandanţi germani de pe frontul de răsărit. Alături de feldmaresalul Wilhelm Keitel, participau feldmareşalii von Kluge şi von Mainstein, comandantii Grupelor de Armate “Mitte” (Centru) si, respectiv, Süd, precum şi general-colonel Heinz Guderian, devenit inspector general al armatelor de blindate. Generalul Zeitzler, seful de stat major al fortelor terestre, a prezentat planul de ofensivă care purta numele de cod “Citadela”. Obiectivul operatiunii era intrândul sovietic de la vest de Kursk, care avea o formă aproximativ dreptunghiulară, cu latura lungă de cca. 200 km. Ideea era de a strangula această “hernie” atacând simultan din nord, Grupul de Armate a lui von Kluge şi din sud, Grupul de Armate comandat de von Manstein. Proiectul prevedea ca braţul Nordic al cleştelui să fie format de Armata a 9-a tancuri a generalului-colonel Model, iar braţul Sudic de Armata a 4-a tancuri a generalului-colonel Hoth. Dinspre sud atacul urma să înceapă cu 8 divizii iar din nord cu 5. După o serie de discuţii contradictorii referitoare la planul expus de Zeitzler, versiunea finală a operaţiunii “Citadela” prevedea ca Hoth să atace din S cu 10 divizii blindate Panther, 1 divizie Panzergrenadier şi 7 divizii de infanterie. Model avea să atace dinspre N cu 7 divizii Panzer, 2 Panzergrenadier si 9 divizii de infanterie. Termenul de începere a ofensivei a fost stabilit pentru prima săptămână a lunii iulie, urmând a străpunge sistemul defensiv sovietic care avea o adâncime de 150-175 km şi era dispus pe 8 linii, pentru crearea căruia s-au excavat 5.000 km de tranşee şi şanturi, au fost montate 400.000 mine, densitatea acestora fiind de 1.500 mine antitanc şi 1.700 mine antipersonal pe km de front (de 7 ori mai mult decât la Moscova şi de 4 ori mai mult decât la Stalingrad).

Bătălia de la Kursk prezintă o particularitate mai puţin cunoscută: istoricii germani îi fixează debutul în ziua de 4 iulie, ora 15.00 (ca o exceptie de la regula generală a Wehrmachtului de a ataca în zorii zilei), în vreme ce istoriografia sovietică consideră debutul luptei propriu-zize la 5 iulie, ora 2.20 AM (considerând că incursiunile din ajun avuseseră rolul de sondare a rezistenţei opuse de Armata Roşie). Aşadar, înainte de revărsatul zorilor zilei de 5 iulie, trupele germane erau pregătite de asalt, când artileria sovietică a dezlănţuit un tir puternic. Apoi după 2 ore, ulterior unui scurt tir pregătitor de artilerie, Armata a 9-a a lui Model a atacat pe un front de 40 km, pe direcţia Orel-Kursk, poziţiile Armatelor a 13-a, a 48-a şi a 70-a sovietice. Participau la asalt 500 tancuri şi tunuri autotractate precum şi 300 de bombardiere, operând în grupuri de 50-100. Atât la sol cât şi în aer unde acţiona Armata a 16-a aeriană sovietică, luptele erau crâncene. Trupele germane reuşesc infiltrarea dincolo de linia principală de apărare a Armatei a 13-a, înaintând 10 km dar înregistrând în primele 48 de ore 25.000 morti şi răniti, precum şi pierderea a aproape 200 tancuri şi tunuri autotractate, peste 200 avioane şi o bună parte din artilerie. Nereuşind să ocupe localitatea Olhovatka (aşa cum prevedea planul), Comandamentul german a modificat întrucâtva direcţia atacului, luând ca obiectiv, la 7 iulie, nodul de cale ferată Ponîri, pe linia ferată Orel-Kursk. Sovieticii au respins însă cele 5 asalturi păstrându-şi poziţiile. La 8 iulie, 300 tancuri germane pornesc la atac însă un regiment din Brigada a 3-a de tunuri antitanc a Diviziei 307 infanterie sovietică respinge tentativa de pătrundere a forţelor germane. Până pe 10 iulie, Model nu a putut înainta nicăieri mai mult de 10 km. La sud, germanii au aruncat în luptă 5 divizii de infanterie, 8 divizii Panzer şi 1 divizie motorizată, având ca obiectiv localitatea Oboian. Armata a 4-a tancuri a generalului Hoth s-a izbit de rezistenţa Armatei a 6-a de gardă sovietică, iar Corpul 3 de tancuri al generalului Kempf, care executa un atac secundar spre Korocia, a întâmpinat rezistenţa Armatei a 7-a de gardă. În pofida celor peste 700 care blindate folosite în prima zi , germanii nu au reuşit să înainteze pe o distanţă apreciabilă. Datorită întăririlor furnizate de von Mainstein la 6 iulie, raportul de tancuri era de 3-4 la 1 în favoarea germanilor, ceea ce a permis trupelor germane să treacă de linia întâi de apărare a Armatei a 6-a. Ajunşi la linia a doua, blindatele au fost oprite de bariera de foc ridicată în cale de artileria sovietică. Deosebit de activă în această perioadă a fost aviaţia sovietică care a atacat puternic şi sistematic infanteria şi blindatele germane. La 11 iulie comandantii germani erau obligaţi să admită că operaţia “Citadela” a stârnit doar speranţe ce nu se puteau transpune în realitate. Cum Hitler cerea cu insistenţă succese, în disperare de cauză generalii germani au decis să schimbe din nou direcţia atacului, ocolind Kurskul pe la S-E, în direcţia Prohorovka. Misiunea loviturii principale revenea Diviziilor Panzer SS, considerate unităţi de elită care dispuneau de peste 700 tancuri şi tunuri autotractate, precum şi Grupului operativ a lui Kempf, care avea 300 blindate. La primele ore ale dimineţii de 12 iulie, sectorul Prohorovka vuia de zgomotul motoarelor şi scrâsnetul şenilelor. Peste iarba pârjolită de arsiţa stepei, peste 1.500 de blindate se adunau pentru cea mai mare bătălie de tancuri din istorie. Initiaţiva a aparţinut Armatei a 5-a gardă sovietică. A urmat o încăierare sălbatică şi confuză care a durat ore în sir. Germanii înaintaserã 30-40 km, plătind succesul cu pierderea a peste 350 mijloace blindate şi mai bine de 10.000 de soldati. Bătălia de la Kursk a fost crucială pentru operaţiunea “Citadela”, căci în aceeaşi zi sovieticii au declanşat ofensiva în sectoarele aflate la nord de Kursk, denumite “Frontul Briansk” şi “Frontul de Apus”. În regiunea Orel, liniile germane făceau un intrând în cele sovietice, întrucâtva simetric cu intrândul sovietic în liniile germane de la Kursk. Wehrmachtul avea aici 27 divizii de infanterie, 8 divizii Panzer, 2 divizii motorizate, 6.000 tunuri şi mortiere, 1.000 tancuri şi tunuri autotractate şi peste 1.000 avioane, efectivele umane ridicându-se la aproximativ 600.000 ofiţeri şi soldaţi. Sectorul Orel era fortificat de forţele germane încă din 1942, iar relieful era favorabil defensivei. Pentru ofensivă sovieticii au recurs la folosirea unui contingent neobişnuit de mare de artilerie, realizând o densitate de 265 tunuri şi mortiere pe km de front. Tirul nimicitor al acestora a precedat atacul fortelor sovietice. În seara zile de 13 iulie, Armata a 11-a de gardă spărgea frontul german pe o întindere de 25 km în timp ce Armata a 61-a sovietică doar pe o distanţă de 8 km. Armatele a 3-a şi a 63-a sovietice înaintaseră şi ele câte 15 km. Pentru a face faţă primejdiei, Hitler a ordonat generalului Model să abandoneze “Citadela” şi să preia comanda Armatei a 2-a Panzer şi a Armatei a 9-a din sectorul Orel. Rezistenţa dictată de O.K.W. (Oberkommando der Wehrmacht) a fost zadarnică, căci la 19 iulie, Armata a 11-a de gardă a URSS spărsese frontul pe toată întinderea sectorului său, înaintând 72 km în directia Hotînet. Mai la sud Armata a 61-a rusă reuşea să producă până la 17 iulie, o breşă lată de 35 km şi adâncă de 25 km. Pentru a închide breşele germanii au retras forţe din sectorul Kursk, repartizându-le în sectorul Orel. Acest fapt a permis ostaşilor sovietici de pe “Frontul Central” să treacă la contraofensivă în ziua de 15 iulie. În zilele următoare, s-au declanşat succesiv controfensive pe “Frontul Voronej”, “Frontul de Sud-Vest” şi “Frontul Stepei”. La 23 iulie trupele germane se găseau în plină retragere, trecuseră dincolo de liniile ocupate pe 5 iulie. Acum era deja evident pentru oricine, “Citadela” se prăbuşea. La 26 iulie, germanii amenintaţi cu încercuirea părăsesc intrândul de la Orel. În zilele 4 si 5 august sovieticii eliberează oraşele Orel şi respectiv Belgorod, iar la 23 august oraşul Harkov este din nou eliberat.

Un bilanţ sumar al bătăliei de la Kursk, arată că, numai în acest sector germanii au pierdut 30 divizii, din care 7 divizii blindate, precum şi 500.000 ofiţeri şi soldaţi (morţi, răniţi sau dispăruţi), 1.500 tancuri, peste 3.700 avioane, 300 piese de artilerie. Bătălia de la Kursk a cuprins, pentru sovietice, operaţiile de apărare (5-23 iulie 1943) şi apoi ofensiva (12 iulie-23 august), desfăsurată pe durata a 50 de zile. În ajunul ofensivei, efectivul sovietic din zonă număra 1.336.000 militari, peste 19.000 piese de artilerie, 3.444 tancuri şi tunuri autopropulsate, 2.172 avioane. Gruparea de trupe germane, formatã din Grupul de Armate Centru (Mitte) sub comanda lui von Kluge si Grupul de Armate Sud (Süd) comandat de von Mainstein dispunea de peste 900.000 militari, cca. 10.000 piese de artilerie, 2.700 tancuri şi autotunuri şi 2.050 avioane, cuprinzând 70% din numărul diviziilor blindate şi peste 65% din cel al avioanelor ce acţionau pe întregul front sovietic.


Sursa: revista Magazin  Istoric nr.4 (37) aprilie 1970
Sursa FOTO

15 comentarii:

  1. Bunicu Adolf a gresit ne ascultand generalii sai. Asta asigurand victoria Aliatilor si sovieticilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din punct de vedere strategic deschiderea celui de-al treilea front în est a fost o prostie. Acu' să nu se înţeleagă că regret deznodământul, zic doar că ţinând seama de resurse şi de neimplicarea Statelor Unite până după episodul Pearl Harbour, dacă OKW acţioana conform unei tactici realiste, după "canoanele" militare tradiţionale şi nu după fanteziile unui "caporal", foarte posibil Anglia ar fi căzut... de aici debarcarea din Normandia n-ar fi existat, nu s-ar fi pierdut frontul african... etc.etc. Ştiindu-te pasionat de istorie îţi las ţie "plăcerea" de a dezvolta scenarii diverse pe această temă :)))

      Ștergere
    2. Am avut un dirig, prof de istorie, care inainte de olimpiade (da, participam si la asa cv), imi spunea ca istoria e asa cum au trait-o cei de atunci, noi doar o interpretam in felul nostru.

      Ștergere
    3. Just... Tocmai d'aia este atât de pasionantă (pt. unii) îţi lasă libertatea de a interpreta, filosofa, închipui cum ar fi fost dacă... lucru pe care matematica, spre exemplu nu-l permite (bine, asta nu m-a împiedicat să particip la olimpiadele de mate ;), pasiunea pentru istorie avenit ceva mai târziu) :)

      Ștergere
  2. Eu cred ca mi-am mai spus parererea referitor la infrangerea lui Hitler. Poate daca nu lupta pe atatea fronturi, ar fi castigat. Bine ca a facut-o si a fost coplesit. sa speram ca nu se mai ajunge la inca un razboi, desi avem si acum un razboi, dar de alta natura, fara tancuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, şi ăsta de acum (chiar fără tancuri) mi se pare mai chinuitor, ciar a întindere în timp l-a depăşit pe cel "clasic"... şi nu-i nici pe departe încheiat, de fapt, nici nu prea se întrezăreşete finalul.
      Presupun că-l pierdea oricum, nu poţi lupta chiar împotriva tuturor... au mai încercat şi alţii, ceva mai breji, Napoleon şi-a "frânt şi el gâtul" şi tot în Rusia...

      Ștergere
  3. E pe History un documentar grozav referitor la razboiul dus in Rusia. Parerea mea este ca daca nu era "mobilizarea" facuta de Stalin, rusii o puneau de mamaliga cu sau fara celebra lor iarna. Nu tin cu comunistii dar asta cred.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, aveau de unde să mobilizeze... ditamai teritoriul. Tocmai pentru imensul spaţiu, văzut ca "lebensraum" (spaţiu vital) ţinea Germania morţiş să cucerească URSS. De fapt prin '41 forţele combatante erau echilibrate, cu un uşor avantaj pentru germani (zic unii istorici), datorat tehnicii de război superioare. Pe urmă raportul s-a schimbat dramatic, se ajunsese ca in unele sectoare de front (inclusiv Kursk), un tanc german să înfrunte 3-7 sau chiar 10 tancuri sovietice. Nu mai vorbim de resursele umane, un general german (îmi scapă acum numele) scria în memoriile sale, citez din memorie: "ştiam că avem în faţă 12 divizii, dar pe măsură ce ni se părea că am distrus cel puţin una apăreau altele, aşa am ajuns să luptăm contra a cel puţin 36 de divizii "proaspete", pe când noi dispuneam de la început de 20, acum decimate şi cu moralul la pământ..."

      Ștergere
  4. Stiu si eu ce sa zic ? Parca am citit undeva ca la Kursk germanii si-au bombardat propriile tancuri dintr-o imensa greseala !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot ce se poate, eu n-am descoperit prin sursele mele vreo referire de acest fel, însă n-ar fi de mirare şi nici ceva unicat, au fost destule cazuri în WW2 (aliaţii erau campioni, mai ales americanii). Mai recent tot americanii, în primul război din Irak au reuşit performanţa de a deschide focul împotriva unei formaţii blindate canadiene, iar eroarea s-a repetat (parcă) celebrele Apache AH 64 au deschis foc împotriva propriilor trupe... De fapt e un caz deloc neobişnuit în haosul infernal din orice conflict armat, de obicei se întâmplă ca artileria grea să nimerească pe cine nu trebuie...

      Ștergere
  5. cea mai mare greseala a lui Hitler a fost totusi Dunkerque si "drole de guerre" care a urmat...le-a dat timp,oameni si materiale britanicilor...apoi angajarea in Africa si nesustinerea pe urma a AfrikaKorps...si cate si mai cate nu a facut caporalul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Dunkerque, a lăsat să scape 300.000 de militari anglo-canadieni doar pentru a-i lăsa lui Goering cu a lui Luftwaffe onoarea de a cuceri oraşul, asta în timp ce diviziile blindate staţionau când aveau victoria în buzunar...
      Greseli cu duiumul, până şi Stalingradul era o ţintă alesă cam aiurea, mai bine se concentrau pe câmpurile petroliere din Caucaz, da' nah, era oraşul lui Stalin...apoi mai şi bombardezi oraşul până faci mormane de moloz si trimiţi tancuri pe străzi. Este evident că o poziţie defensivă se menţine mai uşor printre ruine, iar tancurile sunt făcute pt câmp deschis nu pentru străzile oraşului şi alea pline de moloz...da' cere unui caporal viziune tactică... Rommel a făcut minuni în Africa chiar şi fără ultima tehnică de luptă, ce poţi să-i ceri mai mult... Despre greşelile WW2 s-au scris tomuri şi se vor mai scrie, chiar şi Aliaţii au dat cu oiştea-n gard, nu doar germanii.
      Mersi de comentariu, intotdeauna mă bucur să stau de vorbă cu cineva pasionat de istorie şi strategie militară.
      Duminică faină îţi doresc :)

      Ștergere
    2. multumesc de urari...la fel iti doresc si tie!

      Ștergere
    3. 2 mari gresefi facute de Adolf in afara de Kursk si Dunkerque,eu ii zic Dolfy:
      -in '41 cand panzerele germane inaintau spre Moscova si Stalin era cu morcovu' in fund nestiind ce sa faca,a dat mai multe ordine contradictorii,initial a ordonat cucerirea Moscovei,apoi a transferat o parte din trupele Grupil de Armate Centru catre celelalte doua Nord si Sud,apoi anunland ordinul,astfel efective importante ale armatei germane nu al luptat vreme de 2-3 saptamani fiind pe drumuri aiurea.Exact cat ii mai trebuia ca sa cucereasca Moscova,in decembrie '41 nemtii bateau la portile Moscovei mai ceva ca Mos Gerila,iar unchiul Stalin avea cele mai bune trupe in Est ca ii era frica sa nu il atace japonezii.Ca sa nu mai vorbim ca 70% din industria sovietelor era in zona Moscovei (trasferata ulterior de tatuca Stalin peste Urali cu niste eforturi si pierderi de vieti omenesti enorme,cea mai mare migratie controlata din istorie),un oridin idiot care a schimbat soarta unui razboi.
      - a doua greseala a reprezentat-o Stalingrad,omu avea o treaba in zona si anume petrolul,ce ii trebuia lui orasu' ala nu stiu,da grandomania e mare,si uite asa grandomania lui s-a lovit cu cea a lu' Iosif,si au urmat pierderi de 500 000-600 0000 de oameni de partea germana(incluzandu-i aici pe servitori si grajdari aidca unguri,romani,italieni)si numai 2 milioane de rusanci (un fleac i-au ciuruit).Si uite asa a pierdut nu doar petrolu' sa si frontu' de sud-est ajungand dependent de petrolu' romanesc,proasta afacere pentru ca romanii sunt duplicitari si asta a fost razboiu'.

      Ștergere
    4. Evident că prioritatea o constituiau câmpurile petroliere din Caucaz, da' nah, ambiţiile "caporalului" ;)
      La Stalingrad a mai fost o eroare tactică: NU te pui să bombardezi un oraş pentru ca apoi să te chinui să-l cucereşti printre ruine, ştiut fiind faptul că tocmai mormanele de moloz sunt un avantaj pentru cel aflat în defensivă; asta ca să nu mai spunem că nu prea se intră cu tancul pe străzile pline de mormane de moloz, de fapt nu se prea intră deloc, tancul nu este o armă de oraş.
      De acord, "aliaţii" n-au fost capabili să "ţină" flancu sudic, dar nu miră...
      Oricum prostia cea mai mare (strategic vorbind) a fost deschiderea frontului estic, înainte de a "termina" în vest (prin cucerirea Angliei, SUA, încă nu intrase în joc) şi consolidarea controlului în Africa de Nord.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.