marți, 9 iulie 2013

Escrocheria secolului

Therese Humbert escroaca secolului
Timp de 20 ani Thérèse Humbert a fost una dintre vedetele Parisului. În luxuoasa sa locuinţă de pe Avenue de la Grandée-Armée, în castelele sale de la Celeyran şi Vives-Eaux, a dus o viaţă "pe picior mare". Soţul ei, Frédéric, fusese deputat, iar socrul, Gustave Humbert, vice-preşedinte al Senatului
şi prim-preşedinte al Curţii de conturi.

Cu toată viaţa de huzur, Thérèse nu era lipsită de necazuri, dimpotrivă, avea destulă bătaie de cap. Nu pentru că i-ar fi lipsit banii, erau prea mulţi, chiar. În 1883 bogătaşul american Crawford îi lăsase moştenire toată averea, 100 de milioane de franci. Cu toate acestea, Thérèse nu se putea folosi de aceşti bani. Doi nepoţi ai bogătaşului, Henry şi Robert Crawford, domiciliaţi în S.U.A., o purtau într-un interminabil proces, utilizând toate subtilităţile procedurale. În faţa instanţei, nepoţii au prezentat un testament conform căruia bătrânul Crawford le-ar fi lăsat două treimi din avere lor, iar cealaltă treime surorii mai mici a Thérèsei. Henry era însă însărcinat să-i plătească Thérèsei o rentă viageră de 30.000 de franci. Justiţia însă nu acordă Thérèsei dreptul de a intra în posesia acestei sume.

Mai târziu, spre a evita un nou proces, fraţii Crawford semnează o convenţie prin care renunţă la toate drepturile lor în schimbul unei despăgubiri de şase milioane de franci. Până în acea clipă, Thérèse Humbert se aflase în situaţia paradoxală de a fi posesoarea unei averi imense pe care însă nu o putea folosi. În contul fabuloasei moşteniri făcuse împrumuturi considerabile. Acum, va putea, în fine, să-şi plătească datoriile.

Dar, fraţii Crawford, aflaţi în trecere prin Franţa, revin brusc asupra celor hotărâte anterior şi intentează o nouă acţiune care, pare-se trebuia să dureze mai mult decât cele precedente. Thérèse este însă norocoasă, de câte ori adversarii săi îi fac greutăţi, de atâtea ori magistraţii francezi dau verdicte în favoarea sa. Cu ajutorul proceselor câştigate, izbutise să împrumute până în primăvara anului 1902 un total de 50 de milioane de franci, jumătatea sumei bănuite a se afla în casa de bani pe care o moştenise. În fine, sosise momentul s-o deschidă...

Parcă pentru a-i zădărnicii planurile, fraţii Crawford intentează însă o nouă acţiune. De data aceasta, creditorii şi-au pierdut răbdarea, iar unul dintre acestia, Morel, cere şi obţine ca faimoasa casă de bani să fie deschisă. La 6 mai 1902, în faţa unei asistenţe emoţionate casa de bani este deschisă... Stupoare! Era goală. Pentru ca "tacâmul" să fie complet, s-a constatat că Thérèse şi Frédéric Humbert fugiseră în Spania cu o zi în urmă.

Abia atunci, stupefiaţi, cei implicaţi în această afacere şi-au pus fireasca întrebare: bogătaşul Crawford lăsase într-adevăr, toată averea sa Thérèsei Humbert? Răspunsul era unul singur: n-a putut face acest lucru din simplul motiv că Robert Crawford n-a existat decât în imaginaţia ingenioasei aventuriere. După cum nu existau de fapt nici nepoţii. Unul dintre ei era fratele Thérèsei, celălalt un simplu complice. Ambii şi-au jucat rolurile atribuite în această prelungită farsă. Timp de 20 de ani magistraţii au judecat nişte fantome.

Arestaţi la Madrid, soţii Humbert au fost aduşi în faţa instanţei la 22 august 1903. judecătorii, care se simţeau poate puţin ridicoli, nu i-au condamnat decât la 5 ani închisoare. Astfel se sfârşea una dintre cele mai mari şi de ce nu ingeniose escrocherii din istorie, denumită de Waldeck Rousseau (avocatul care a pledat cauza creditorilor păcăliţi), cea mai mare escrocherie a secolului.


Sursa: revista Magazin Istoric nr. 1(82), ianuarie 1974
Sursa FOTO


16 comentarii:

  1. Ingeniozitatea unora te lasa masca. Nu am auzit niciodata de aceasta intamplare, insa e remarcabil cum au reusit sa fenteze o intreaga justitie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi mie mi s-a părut o istorioară inedită, dar căutând pe google după o poză sugestivă (folosind cheia Therese Humbert) am văzut că nu-i chiar aşa... Wikipedia ştia despre...
      Din păcate doar variante în limba franceză şi engleză
      Păi da, escrocii or avea ei lacune etice şi morale, dar de ingeniozitate şi inteligenţă nu duc lipsă.

      Ștergere
  2. Incredibila imaginatia unora pusa in slujba raului. Ca si apetitul lor pentru inselaciuni. Cred ca pur si simplu se plictisesc de prea mult bine si simt o uriasa necesitate sa evadeze din monotonul cotidian. Sau/si sa se imbogateasca pe orice cale. :D

    Interesanta poveste, nici eu nu auzisem de ea. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, oare nu se spune că răul ne este nouă oamenilor mult mai accesibil decât binele... Nu ştiu dacă din pură plictiseală, probabil dorinţa de îmbogăţire fără prea mult efort a primat în situaţia dată. Dar nu-i ceva ieşit din comun, escrocherii se petrec periodic, uneori agasant de des..., bine probabil nu la fel de măiastru puse în scenă, acum metodele sunt mai expeditive, şi cred că mai profitabile, oricum mult mai lipsite de risc... în unele cazuri (mai ales autohtone) ;)

      Ștergere
  3. A luat credite de la camatari si de la banci ? fara acoperire doar pe baza unei posibile mosteniri ... cred ca trebuia premiata nu condamnata :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totuşi, era 1800 toamna, nu se făceau verificări prea minuţioase, uneori un nume mai de "vază" reprezenta în sine o garanţie. Iar numele Humbert al soţului, fost deputat, dar şi al socrului (nici el un "coate goale, maţe fripte) erau suficient pentru a dovedi buna credinţă...

      Ștergere
  4. ...pe urma au aparut regii asfaltului, milionarii de carton si marile afaceri imobiliare.Iar justitia o cauta pe matusa Tamara si pe Mama FNI.Secolul asta e mult mai bogat in escroci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Normal, progresul, păi ce, ne lăsăm mai prejos de ăia de pe la 1880?!?
      Metode evoluate, iarăşi normal, că am avut vreme să repetăm 100 şi ceva de ani, iar după cum bine se ştie: "repeţiţia este mama perfecţiunii" :)))

      Ștergere
  5. :))) ce le mai fata unora mintea... nu stiam povestea.
    dar le merge pentru ca sunt destui naivi care "pun botul", cum se zice, dand vrabia din mana pe aia de pe gard. unii chiar isi merita soarta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deh...meteahna deja arhicunoscută a omului, la rele se pricepe cel mai bine :))
      Naivi, dar au o scuză, anume că numele Humbert reprezenta el însuşi o garanţie. Păi cu soţul fost deputat, Therese beneficia de ceva "trecere". Dar parcă prezentul este peste secolul XIX la acest capitol, al matrapazlâcurilor.

      Ștergere
  6. Nu ştiu dacă ei au fost cei mai mari escroci ai secolului, cert este că au fost în topul impostorilor, jefuitorilor escrocilor acelor timpuri. Uite, şi în perioada marii crize din SUA, periada de glorie a bandiţilor, a celor ce jefuiau băncile, John Dillinger (al meu) era considerat unul dintre cei mai celebri infractori. Şi pentru că tot ne-ai purtat atâta prin Franţa, mie, cel care a vândut Turnul Eiffel ( de două ori!!),Victor Lusting, îmi pare unul dintre cei mai talentaţi escroci ai vremurilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh, dar Dillinger n-a prea apucat să se bucure de o viaţă de huzur, iar viaţa în sine i-a fost cam scurtă...(un fleac l-au ciuruit) ;) :)))
      Victor Lustig, până şi numele, (care dacă mai şţiu eu bine germană, înseamnă "vesel, voios, amuzant"), parcă îi era predestinat unor astfel de "glume" precum vânzarea Turnului Eiffel, dar n-a fost singura lui "găselniţă" în scopul de se căpătui, n-a prea reuşit (spre deosebire de Therese Humbert)
      E drept că ambii s-au bazat numai pe "ingeniozitate", Therese a beneficiat pe lângă aceasta şi de atuul numelui, deci era oarecum favorizată ;)

      Ștergere
  7. Genial, extraordinar! E absolut indispensabil un talent pe masura pentru a duce la bun sfarsit o asa " afacere" :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare că omului îi este mult mai uşor să "inventeze" modalităţi dintr-acestea mai puţin nobile de a câştiga, decât să facă ceva cu adevărat util ajutat de talent şi inteligenţă, iar doamna şi complicii ei nu duceau, evident, lipsă nici de talent şi mai cu seamă nici de IQ ridicat :)

      Ștergere
  8. Răspunsuri
    1. Ingeniozitatea va fi întotdeauna nelimitată, cu precizarea că este mai lesne de "avut" idei "malefice". :)

      Bun venit pe blogul sau castrul meu (dacă vrei să cadreze cu pseudonimul sub care semnez), "Colecţionarule de suflete" ;)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.