miercuri, 11 septembrie 2013

Cinci motive să nu-ţi faci blog

Blogosfera
Am citit un articol, (în timp ce savuram un cappuccino virtual), în cuprinsul căruia Nice prezenta cinci motive pentru care merită să-ţi deschizi blog. Atât de frumos a reuşit să creioneze această activitate, folosind cele mai tentante culori şi cele mai meşteşugite vorbe, încât aproape m-a convins
să fac încă un blog. Totuşi, parcă este prea frumos ca să fie adevărat, mi-am zis, aşa să fie oare... După o scurtă dar adâncă meditaţie, menită să releve adevărul absolut, am constatat că există cel puţin tot cinci motive pentru care nu aş recomanda deschiderea unui blog.

1. Limba română. Odată ce ai hotărât să faci un blog, în mod evident va trebui să adaugi conţinut, adică să scrii ceva, de preferinţă în limba română, dată fiind locaţia. Aici însă, pot să apară deja problemele, deh limba noastră-i o comoară, dar gramatica-i al naibii de grea. Şi uite cum apare inconvenientul, mai trebuie să înveţi şi să scrii nu doar să vorbeşti (astă până se inventează blogul vorbit, dacă nu cumva există deja). Nu fiindcă că ar conta foarte mult, în definitiv, ce mare scofală, o cratimă lipsă sau alta complet aiurea-n tramvai... pe de-o parte ţine de respectul de sine, deseori ignorat. Totuşi, un novice în ceea ce se cheamă destul de pompos „blogosferă” ar trebui să fie pus în gardă asupra faptului că, prin mirifica blogosferă mai sunt unii care le vor vâna greşelile, desigur acelea strigătoare la cer, iar consecinţele nu sunt tocmai dătătoare de mândrie. Aşadar, mare grijă, voi aceia care vă gândiţi să deschideţi un blog, asta dacă nu vreţi să vă faceţi de miru’ lumii. Sigur, aş putea să vă povestesc şi despre „curentul”, care bântuie virtualul, numit „grammar nazi”, da’ n-aş vrea să vă descurajez definitiv. Totuşi, evitaţi, pe cât posibil, să scrieţi pe un blog, citiţi-le dar nu vă avântaţi pe câmpul de luptă, fără arme şi muniţii, recte limba română.

2. Stomac. Acum, presupunând că nu scrisul va fi o problemă, mai este ceva, „stomacul”, capacitatea de digestie, dacă vreţi. Să nu vă aşteptaţi ca toată lumea să vă placă, toţi aceia care vă descoperă mirobolantul blog, abia pătruns în spaţiul blogosferic, să vă laude. Desigur vor fi şi laude, dar uneori pot apărea comentarii mai mult sau mai puţin acide sau caustice, indiferent, tot arsuri la stomac dau. Vor fi unii, fie că-s „hateri” fie pamfletari mai sadici, care vă vor trece blogul prin furcile caudine ale unor recenzii deloc binevoitoare. Trebuie să rezistaţi, să aveţi stomac, cum se spune, doar n-o să vă luaţi atunci jucăriile plecând supăraţi precum văcarul pe sat. Aveţi dreptate dacă presupuneţi şi existenţa reversului. Exact, odată ce v-aţi deschis blog, evident veţi vizita blogurile colegilor de blogosferă. Eh, bine, iarăşi e nevoie de stomac, întrucât nu-i tocmai la îndemâna oricui să digere toate inepţiile, imaginabile, dar mai cu seamă inimaginabile, care trec prin minţile obosite ori prea odihnite (a se citi, nefolosite) ale unora. Aşadar, dacă sunteţi slabi de inimă sau cu stomac sensibil, evitaţi să vă deschideţi un blog, deoarece atacurile nu vor conteni, ori sunteţi atacaţi prin scrisul altora despre voi, ori de scriitura unora, adică de modul de-a dreptul mizerabil în care-şi aştern gândurile (cam improriu spus gânduri, mai corect fiind non-gânduri) pe o foaie vituală. Ah, încă ceva, pregătiţi-vă să vă faceţi duşmani, nu că n-aţi avea poate deja, dar întotdeauna este loc pentru, unul, doi sau o sută, în plus. Prin urmare, încă mai vreţi blog? Ok, citiţi şi următorul paragraf... Poate vă trece.

3. Nesiguranţa. Nu vă regăsiţi în paragrafele anterioare, încă mai credeţi că este o idee bună să vă faceţi blog? Poate, dacă vă spun că din momentul imediat următor deschiderii unui blog veţi trăi permanent într-o mare şi atotcuprinzătoare dilemă, vă răzgândiţi şi alegeţi ceva mai la îndemână, să zicem ceva mai puţin solicitant, precum o ieşire prin parc, o tablă, un pokeraş sau un barbut, iar dacă ţineţi neapărat să faceţi ceva pe calculator, solitaire-ul este o idee inspirată, dar mai sunt o droaie de jocuri online. Să dezvolt puţin, poate nu aţi priceput cum stă treaba. Cât se poate de simplu, de fiecare dată când veţi scrie un articol, vă veţi lovi de o groază de dileme: oare cum va fi primit de cititori, voi primi comentarii favorabile sau nenumărate critici, în fine, poate în primul rând, va citi cineva, dar oare câţi. Întrebări fără răspuns, în stare să vă zdruncine încrederea de sine, să vă facă nesiguri de ceea ce sunteţi capabili, vor curge neîncetat. Nu-i aşa că-i stresant? Cu certitudine nu vreţi să vă înhămaţi la aşa o activitate, în care nesiguranţa vă va fi un permanent tovarăş de drum, mă rog, poate dacă aveţi porniri masochiste. Da’ eu v-am avertizat.

4. Schimbarea. Motivul acesta chiar ar trebui să vă facă să renunţaţi definitiv la ghiduşa idee de a vă deschide un blog. În primul rând, pentru a înţelege despre ce vorbesc (de fapt, scriu), trebuie să vă aduc la cunoştinţă, asta dacă aţi fost ignoranţi şi încă nu aţi aflat, faptul că blogosfera e departe de ceea ce vă închipuiţi (scuzabilă eroarea de percepţie pricinuită de neştiinţă). Prin urmare, blogosfera este un tărâm vitual unde domnesc conceptele „flower power”, „make love, not war” şi „healty life”. Aici, toată lumea este prietenă, nu există conflicte, apostrofări, nici atmosfera unei pieţe plină de protestatari ori aceea întâlnită pe stadion, cu predilecţie în zona galeriilor. Tonul pacificator precum şi gândirea pozitivă domină acest spaţiu şi este indicat să stai deoparte dacă ai idei, concepte ori atitudine de nonconformist. Nu sunt agreaţi agitatorii, nici pesimiştii nici aceia care nu pun preţ pe ecologie, şi traiul sănătos (incluzînd aici sportul şi mâncarea). Desigur, dat fiind acest context, opiniile personale nu prea contează, există părerea unanimă, general valabilă, căreia este indicat, ba chiar obigatoriu să i te raliezi, asta dacă nu cumva îţi doreşti să devii un proscris, ostracizat pe drept din această societate elitistă a bloggerilor. Deci, eşti pregătit de marea schimbare? Ţine minte, aici nu mai contează ceea ce crezi tu, conteză ceea ce cred ceilalţi, iar ei nu se vor schimba pentru tine, tu va trebui însă să faci schimbări radicale, dacă vrei să fii admis printre cei „aleşi”.

5. Ideea. Din punct de vedere logic, acest aspect ar fi trebuit să fie primul menţionat. Da’ n-am vrut să descurajez pe nimeni, să-i iau mau’ încă de la început, n-aţi fi citit celelalte paragrafe, v-aţi fi lămurit rapid şi cum rămânea cu plăcerea mea de a scrie şi de a fi citit... Aşadar, aveţi idee cât de greu este uneori să încropeşti un articol din nimic, mă rog, aproape din nimic. Toată lumea are o idee, dar de obicei, nu-s altceva decât frânturi de gânduri. Un articol de blog nu este tocmai un twitt pe twitter sau un comentariu haios sau dorit doct pe FB sau G+ şi nici SMS nu e; iar ca să ajungi să scrii cu adevărat, ideea aia iniţială mai trebuie dezvoltată, cizelată, şlefuită şi oricât îţi dai silinţa tot nu iese aşa cum ai fi vrut, cum îţi imaginai că va arăta în final. Te mai întreb odată, chiar vrei să te înhami de bunăvoie la o aşa corvoadă. Dar, dacă insişti, n-ai decât, eu nu-mi asum responsabilitatea pentru dezamăgirile care vor veni odată cu destrămarea iluziei, cu dispariţia acestei „fata morgana”, a mirajului după care pare atât de facil şi la îndemâna oricui să scrie pe un blog.

Aceste rânduri n-au fost scrise pentru a descuraja pe nimeni dintre cei care îşi doresc să deschidă un blog, dimpotrivă, se adresează cu predilecţie acelora care au atitudine de „Gică contra”, adică fac taman opusul a ceea ce li se recomandă. De fapt am jucat rolul „poliţistului rău” (din filmele americane de duzină), urmărind să vă fac să mărturisiţi adevărul, acela că vă doriţi să deschideţi un blog. Ce, nu-i aşa? Merită! Atunci, de ce mai staţi gânduri, daţi-i drumul, deschideţi-vă blogul şi apucaţi-vă de scris. Mult succes tuturor celor care începând de azi îşi fac blog, nesocotind toate cele cinci motive contra amintite de mine şi luând în considerare argumentele pro.


Sursa FOTO

30 de comentarii:

  1. EXCELENT! :) pentru o dimineata placuta (a mea) dupa 10 ore de holbat intr-o multime de monitoare :)) si nu am apucat sa fac rezumatul noptii care tocmai s-a scurs. Ma pun sa scriu si eu acum (in rusa), datoria de "eye in the sky" ma indruma intr-o cu totul alta directie decat cea a blogului personal. Dar, pentru a arunca un gand aici gasesc 1 minut liber, tinand cont ca articolul de mai sus inlocuieste mult mai bine o cafea sau un "buna dimineata".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi! Trebuie să-ţi spun că pentru mine cafeaua reprezintă un lichid vital, combustibil pt. funcţionare, aşa că iau analogia ta drept un compliment la superlativ...
      Rusă? păi, eu ce să fac acum? Să scriu eventual următorul post în rusă? Nu-i mai bine ca, înainte să te apuci de completat rapoarte, să bei 200 ml de vodkă, poate te inspiră... :P :D
      Sper că aceste rânduri să nu te facă să renunţi la blog, nu asta era idee, făceam doar pe "poliţistul rău" :))
      Zi faină şi serviciu uşor la noapte!

      Ștergere
    2. Departe de mine gandul de a renunta la blog :)
      Daca beau vodka dupa 12 ore de munca, probabil o sa ajung sa scriu in rusa doar pentru mine :))
      Din pacate (sau din fericire pentru altii) nu am indeajuns de mult timp liber la dispozitie pentru a-mi transpune gandurile in scris, de-asta de cele mai multe ori trec zile pana la scrierea unui nou articol pe blog.
      Cat despre urmatorul articol scris in rusa...nu e neaparat necesar, tinand cont ca, desi sunt plecat de mai multi ani din tara, reusesc totusi sa pastrez intacta limba romana (si intelesul ei).
      Multumesc de urare insa azi o sa dorm mult mai bine, sunt liber pana maine noapte. Am timp de blogging :)
      Seara buna!

      Ștergere
    3. Am văzut, tocmai am fost pe la tine, să las un comentariu extravagant, să nu-i zic epatant :)
      Bine, că nu tre' să mă chinui cu literele acelea imposibil de reţinut, darămite de scris, probabil pentru înţelegerea spiritului slav ar trebui să apelez la vodkă :D :P
      OK, dacă eşti liber, somn odihnitor :)

      Ștergere
  2. :)) Super, l-am citit dis-de-dimineata de pe mobil si m-am prapadit de ras. Cel mai mult m-a distrat la punctul 4, care este cu adevarat savuros.Si, din pacate, contine si o doza de adevar. Esti un bun pamfletar. :D Acum inteleg (si) mai bine de ce agreezi stilul lui Dragos.

    Vad ca articolul meu a avut ceva ecou in randurile bloggerilor, in sensul in care mai cunosc cel putin o persoana care s-a grabit sa persifleze ideea.

    Asa cum am sufliniat si in articol, el este inspirat din activitatea mea de pana acum. Si daca rasfoiesti arhiva, daca faci abstractie de prima pagina a blogului, vei constata ca acesta mi-a adus multe motive de satisfactie. Da, este adevarat ca in ultimul timp oamenii mai mult citesc si nu comenteaza, dar lucrurile nu au stat mereu asa. Poate a venit timpul asta, in care sa ma orientez spre solitaire. :))
    Tot ce am scris in articol este adevarat pentru mine. Au fost trei ani de vis, asa cum nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi avea. Trei ani in care am avut multi oameni draguti langa mine si in care am simtit caldura lor.
    Eu nu am vrut sa-mi dischid niciodata blog. Nu era asta in planurile mele. Am fost oarecum fortata, pentru ca imi doream nespus ca raman in blogosfera. Pana in 2010 am crezut ca nu as putea scrie in veci un articol.
    Eu nu sunt talentata, nu sunt scriitoare. Dar eu sunt cel mai bun exemplu ca poti face blog chiar daca nu esti inzestrat cu anumite calitati.

    Eu cred cu putere si sustin ideea ca oricine isi poate deschide blog. Nu trebuie sa scrii deosebit, ales, mestesugit, trebuie doar sa iubesti socializarea si sa iti doresti un jurnal mai mult sau mai putin personal in care sa asterni ganduri. Si care sa-ti ramana peste ani, care sa-ti aduca aminte de peripetiile tineretii. Sa stii exact si la 40 ce faceai, cum gandeai si cum simteai la 20. Dar inca o data subliniez, asta e viziunea mea.

    Si da, cam asta doream sa transmit, in loc de pokeras si barbut, in loc sa pierzi timpul cu hobby-uri marunte, mai bine te apuci de scris. Mesajul meu nu a fost prea bine receptat, din pacate, se pare ca oamenii in continuare nici nu vor sa auda de blog. :))

    Eu te felicit pentru articolul delicios, Centurion, si sper ca voi mai scrie si in viitor ceva care sa te inspire. Macar cu atat sa raman. :P

    O zi frumoasa. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. * m-a distrat punctul 4(fara la)
      *subliniat
      *deschid

      Ștergere
    2. Bună, Nice :)
      Mă bucur că ai început ziua cu zâmbetul pe buze, aşa începe o zi bună :)
      Normal, că m-a inspirat articolul tău. Am încercat să transmit acelaşi mesaj, blogul, are multe oferit, deci scrie. Numai că, pentru că sunt non-conformist am ales rolul "poliţistului rău" pentru a scoate adevărul la iveală, pentru a-i face pe cei care citesc să recunoscă că îşi doresc să scrie pe blog.

      Nu te subestima, Nice, cum adică:"Eu nu sunt talentata, nu sunt scriitoare", eu zic că scrisul tău articolele dovedesc taman contrariul... chiar ai talent în alegerea cuvintelor pentru a "împleti" fraze care la rândul lor încheagă un articol cu mesaj puternic şi pe care îl exprimi, de pildă, mult mai concis decât reuşesc eu, dar nu-i de mirare, ai ţinut blogul ani de zile, eu nu-s p-aici nici măcar de un an.

      Mersi, pentru apreciere, cu siguranţă vor exista articole care să mă inspire. Nu pot să scriu tot timpul rezumate istorice, în plus uneori nu mă pot reţine în a scrie şi altceva, de obicei, ceva care să contravină punctului 4, asta pentru că-mi place mie să fac partid separat :D Sper să nu te superi, vezi şi mai ziceai de talent.

      Ștergere
  3. Daca nu ai doi-trei hatteri nu poti sa te numesti blogger. Cred ca aia sunt principala arma :))=))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dintr-o anumită perspectivă, DA, ei îţi fac publicitate... Da' se aplică la bloguri mari, eu, de fapt nici nu stiu dacă mă pot numi blogger (n-am aflat încă definiţia sau mai degrabă am citit mai multe, unele diametral opuse). Uite o temă de articol... definiţia bloggerului :))

      Seară faină, Robert

      Ștergere
  4. Grammar nazi???
    Orice, dar numai Antonela să nu se implice!
    Altminteri o să scriu pe blog din diferite beciuri. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ah, NU! Antonela încearcă doar să trezească în spiritul cititorului minima stimă de sine, tradusă prin faptul de a scrie corect în limba maternă. Am citit comentarii care nu se limitează doar în condamnarea unor greşeli de genul unei cratime lipsă sau aiurea, a lipsei diacriticelor, a cuvintelor scrise anapoda, merg mai departe, în analiza topicii, sintaxei, ba chiar a formei logice a unei fraye care poate da naştere confuziei... Ăştia sunt #grammar nazi, de fapt nici nu-s chiar de condamnat (au dreptate, dar prea sunt perfecţionişti). Oricum, n-ai vrea să intri în colimatorul lor :)))
      Seară plăcută, Radu.

      Ștergere
    2. Chiar greşesc atât de mult? Ăăă, ca să intru în colimatorul lor?

      Ștergere
    3. :))) Habar n-am... da' am văzut nişte commenturi atât de virulente şi evident total offtopic, (în ţinta lor fiind şi ceilalţi comentatori nu doar autorul), încât chiar mă bucuram că blogul meu se lăfăie în voie undeva pe la graniţa anonimatului şi tipii ăia, habar n-au de existenţa mea...

      Ștergere
    4. Centurion a interpretat foarte bine acţiunea mea în spaţiul ăsta. Există nişte norme ale bunului-simţ vizavi de exprimare peste care n-aş putea trece. În plus, sesizez când o greşeală e făcută din grabă sau neatenţie. Nu sunt Babaua blogosferei româneşti, articulez doar pe cei care măcelăresc limba în ultimul hal, dar, dacă stau să mă gândesc, nici pe ăia. Să n-ai frică ... :D:)

      Ștergere
    5. Multumesc de gratie, Antonela! :)

      Ștergere
  5. Inca un articol pe tema propusa de mine. Tocmai l-am citit, nu ironizeaza, ci este scris din inima. Pana la urma asta inseamna sa fii blogger, nu? Oamenii sa iti preia ideile, sa fii citat, sa fii o sursa de inspiratie pentru altii. Gandurile tale sa aiba ecou in sufletul lor. Si in textele lor.
    Stii, cand am vazut reactiile, mai bine zis lipsa lor pe blogul meu, m-am gandit ca am gresit cu acel subiect. Am inceput sa regret publicarea lui. Ceea ce nu se stie este ca acel articol al meu cuprindea inca un paragraf incendiar. Insa l-am scos pentru ca articolul era deja prea lung. Si, poate, cine stie, o sa il public ca articol de sine statator.
    Insa, vazand ecourile lui in blogosfera, m-am mai linistit. Pana la urma nu a fost in zadar, chiar daca oamenii s-au ferit sa-si spuna motivele personale, cu mici exceptii. Ei stiu mai bine de ce.
    Si eu nu vreau sa fiu rautacioasa, cu toate ca de multe ori sunt tentata sa fiu. :D :P
    Si cand asta se intampla, ma uit la propriul nick si-mi pastrez opiniile pentru mine. :) Nu vreau sa-mi dezamagesc "fanii".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pledez vinovat! Cum am spus, aproape imposibil să nu mă inspire ceea ce ai scris tu, aveam şi eu o părere în direcţia asta şi nicio reţinere în a o exprima, evident într-un fel mai aparte. Nu ştiu dacă asta înseamnă să fii blogger, nu mă consider (tocmai pentru că nu prea cunosc definiţia bloggerului), de altfel şi tu spuneai că nu te consideri.

      M-ai făcut curios :D Deşi am o vagă bănuială, desigur, din câte am reuşit să "citesc" omul Nice, nu mă miră faptul că te-ai autocenzurat, eşti o fire pacifistă şi în egală măsură un "războinic" suficient de înţelept încât să nu intre în conflicte mărunte. Totuşi, dacă cumva apare vreodată, să nu te superi dacă devine o altă ispiraţie pentru mine ;)

      Păi da, NICE sună paşnic, nickul meu mă predispune uneori la prezenţa pe câte un câmp de luptă :P :D

      Seară minunată, Nice :)

      P.S.: Încă o dată mulţumesc pentru inspiraţia insuflată de scrierile tale.

      Ștergere
  6. M-ai speriat un pic, la început... Dacă aş fi citit acest articol prin luna martie, tare îmi e că nu făceam nimic, şi îmi rămâneau gândurile ascunse prin sertare! :)
    Mă duc mai târziu şi la Nice...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) Sper că nu mi-ai luat expozeul în serios. Cum ziceam joc rolul "poliţistului rău". Oricum mă bucur că nu am avut în martie de unde să mă inspir... Dar, poate că nu te-ar fi descurajat, poate urmai calea lui "gică contra", cine ştie... :)))

      Seară faină, Adrian

      Ștergere
  7. Bine te-am regasit, Centurion!
    M-a amuzat articolul tau si tot respectul pentru expunerea detaliata a eforturilor supraomenesti ale blogger-ilor... Ce sa zic..? Daca il citeam cu ceva timp inainte de a-mi veni ideea unui blog personal, cred ca il faceam doar din gustul de a verifica cele relatate :D.

    PS: de obicei citesc si comentariile cap-coada dar de data aceasta am renuntat - nu am mai intalnit nicaieri comentarii atat de lungi! Dar, stii tu vorba, niciodata nu-i tarziu :D. O seara placuta iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Rodica :)
      MUlţumesc, pentru apreciere. Încercam să mă alătur lui Nice în iniţiativa de a încuraja oamenii să-şi deschidă un blog, sigur eu au făcut puţină psihologie inversă, în ideea că aceia care citesc şi nu au încă blog, vor face exact opusul a ceea ce recomand :))
      Pentru comentarii eu le sunt recunoscător cititorilor fideli, puţini (e drept), dar care tocmai prin faptul că "rupt" din timpul lor îmi demonstrează că n-am greşit deschizând acest blog şi că merită să continui.

      O seară minunată, Rodica :)

      Ștergere
  8. O spun fără nicio undă de îndoială, Centurion, articolul tău este de-a dreptul provocator nicidecum descurajator. Eu, dacă nu aveam un blog creat şi citeam articolul tău cu siguranţă îmi cream unul, pentru a proba cele cinci motive enumerate de tine şi aş alege exact acelaşi format pe care-l am, aceeaşi temă, aceleaşi subiecte, nu aş schimba nimic, în fond fiecare blog are publicul său.
    Eu când mi l-am creat, habar nu am avut ce înseamnă lumea blogging-ului, nu m-am documentat deloc înainte. Mi l-am creat cu un scop precis ( e o poveste lungă, despre care am scris ceva mai târziu, însă foarte puţin şi destul de incoerent), o perioadă n-am postat nimic pe el şi nici n-avea vreo intenţie s-o fac, până la urmă viaţa mea a luat o întorsăturaăde 180 de grade, însă una pozitivă şi sunt recunoscătoare pentru asta în fiecare clipă şi aşa am decis să postez doar ceea ce-i face bine sufletului meu şi încet încet l-am personalizat. Prin intermediul lui, am cunoscut oameni extraordinari, oameni minunaţi şi sunt foarte bucuroasă că ei există şi sunt fericită că Dumnezeu a rânduit să-i întâlnesc în lumea asta virtuală şi chiar dacă nu i-am văzut niciodată, eu îi admir şi îi stimez foarte foarte mult pentru toată activitatea lor blogosferică.
    O seară minunată îţi doresc, Centurion! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Ştefania :)
      Vezi, exact pe ceea ce spui tu, îşi baza Nice pledoaria întru încurajarea celor care au ceva de spus, recomandându-le să-şi deschidă blog.
      Eu am făcut acelaşi lucru, desigur puţin invers, căutând contraargumente, însă cu acelaşi scop, de a atrage oamenii, de a-i încuraja să-şi facă un blog şi să scrie ce le trece prin minte.

      Seară plăcută, Ştefania! :-)

      Ștergere
  9. Uşurinţa cu care se deschid porţile facultăţilor româneşti, i-a determinat pe majoritatea elevilor să devină studenţi. Aşadar, şcolile produc în neştire fără să ţină cont de cerinţele de pe piaţa muncii. Nu dezvolt mai departe ideea pt. că nu face obiectul articolului tău, numai că vreau să fac o comparaţie, zic eu, deloc greoaie. Ce se întâmplă în acest spaţiu virtual numit blogosferă? Mii şi zeci de mii de bloguri mai mult sau mai puţin active, ca şi când ar conta, ca şi când n-ai exista dacă n-ai avea blog. E loc pentru toată lumea şi pentru toate subiectele posibile, aşa cum toată lumea are loc în facultate, numai să vrea, că de putut - aleluia! Dacă n-ai ce face, îţi deschizi blog, dacă te crezi scriitor, ai blog, dacă vrei prieteni virtuali care să-ţi citească jurnalul, îţi faci blog, dacă vrei să faci bani, ai blog şi pot continua, exemple ar fi destule. Nu vreau să fiu înţeleasă greşit, sunt persoane care scriu interesant, le citesc, mă relaxez comentând sau nu vizavi de subiectele prezentate, dar nu toată lumea poate face aşa ceva. Cum nu toată lumea poate face o facultate. Şi totuşi ... Blogul bate viaţa, după ce bate şi facultatea.:)
    Eu nu mi-aş fi deschis blog, nu mă interesează atât de mult să-mi pierd timpul şi aşa destul de scurt, mai ales că am un blog nişat, cu cititori puţini, dar ce pretenţie să am? Nu sunt promovată de fiul pe sticlă :D, nici nu-mi fac promovare agresivă, nici nu-l monetizez, nici subiecte lejere, de hăhăială nu am, deci ... poate mâine îi dau shut down. :)
    Sara bună, gazdă bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O comparaţie cât se poate de nimerită, sigur că există cel puţin o similitudine, anume că: doar cine nu vrea nu-şi deschide blog sau nu urmează cursurile unei facultăţi (evident în ambele cazuri, cu sau fără rezultate, iată a doua asemănare).
      Dar, mai există şi o diferenţă, majoră, zic eu. Ăia care-şi fac blog, sunt inofensivi (atentatele la logică, bun simţ şi lb. română, se exclud), însă aceia care termină o facultate (nu toţi, o parte), ajung să deţină câte o funcţie, economică, politică (nici nu contează), iar aici apare nenorocirea, întrucât: prostia este inofensivă, atât timp cât prostul nu are vreo iniţiativă; eh iar ăsţia aflaţi într-o oarecare funcţie de conducere sunt obligaţi de fişa postului la o anume iniţiativă... De aici, dezastrul care ne înconjoară.

      Cum să închizi "prăvălia"!? Se poate? Păi, eu (inspirat de Nice) încerc să conving lumea să-şi deschidă blog (nu contează pt. început valoarea, se vor cerne pe parcurs) şi sfârşesc prin a da gânduri "sinucigaşe" acelor care deja au blog... Nu se poate aşa ceva!

      Seară faină, de fapt bună dimineaţa (cam atunci vei citi aceste rânduri) :)

      Ștergere
    2. Antonela, bag de seamă că ai aură de zbir pe net :). Ți-ai luat bici și eu nu știu?
      Problema pe net e că trece ceva timp și e nevoie de ceva muncă până să îi găsești pe aceia care zburdă cam pe aceleași lunci ca tine. Odată găsiți câțiva, deja nu te mai interesează că mai apare câte un Gică Contra. Treaba lui!

      Ștergere
  10. Ai foarte mare dreptate.. Până la urmă oriunde există caracteristici bune şi caracteristici rele! Tu doar ai completat articolul lui Nice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună Ioana şi bine ai venit pe aici :)
      Da, am venit cu nişte completări, dar cu scopul declarat (e drept la final), de a încuraja pe aceia care consideră că au ceva de spus să-şi deschidă blog, de nu, este în definitiv o activitate reconfortantă :)

      Ștergere
  11. Buna seara!Am trecut să-ți mulțumesc pentru vizită. Am trecut, am citit, m-am amuzat,am comentat.Voi reveni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Maria :)
      Bine ai venit! Mă bucur să aflu că ţi-am oferit o lectură reconfortantă. Eşti oricând binevenită în "castrul" meu virtual :)
      O seară minunată :)

      Apropo, şi eu am fost plăcut impresionat de ceea ce am citit pe blogul tău. Cu siguranţă mai trec pe acolo. ;)

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.