Încă de la început, mă văd în situaţia de a vă reaminti maxima cu rol de subtitlu a acestui blog, de fapt doar ultima parte a acesteia. Drept urmare, nu vă pot promite că în rândurile care urmează voi fi imparţial, de fapt n-am nici măcar cea mai mică intenţie. Ca pasionat de fotografie, desigur, la nivel de amator, întotdeauna am apreciat la superlativ fotografia alb-negru. Nu fiindcă n-aş fi capabil să fac aşa ceva, mă rog, aş putea, dar rezultatul ar fi unul îngrozitor.
Acum nu trebuie să se înţeleagă faptul că fotografiile realizate de mine (color desigur, utilizând un aparat pentru amatori) în concediu sau pur şi simplu într-o scurtă ieşire duminicală undeva în natură, ar fi tocmai demne de vreun premiu de profil; totuşi sunt acceptabile din punct de vedere estetic, uneori mă uimeşte şi pe mine rezultatul, dar asta este oarecum firesc pentru un neprofesionist.
Acum să-mi şi justific preferinţa pentru fotografia alb-negru, evident vorbim de aceea realizată de adevăraţii profesionişti. Păi, în primul rând frumuseţea ei intrinsecă, datorată purităţii, de ce nu puterii celor două non-culori la care se adaugă infinitatea tonurilor de gri. Cu siguranţă, nu orice subiect se potriveşte unei asemenea tehnici deosebit de pretenţioase, accesibile, (din punct de vedere al valorii artistice), acum după apariţia fotografiei color, doar adevăraţilor profesionişti. Alegerea temei are o importanţă capitală, indiferent dacă este vorba despre fotografia color sau alb-negru, însă în acest ultim caz, există factori speciali care trebuie luaţi în considerare (asta pe lângă priceperea fotografului). În timp ce unele subiecte par şi chiar sunt interesante pentru a fi imortalizate în culori, acestea devin de-a dreptul banale şi plictisitoare atunci când fotografia este alb-negru. Pe de altă parte, o scenă simplă ori un portret au mari sanse să fie adevărate capodopere ale artei fotografice, tocmai datorită aerului romantic pe care-l emană şi de ce nu a atemporalului sugerat. Peisajele naturale sau urbane, natura moartă, cu flori, fructe, instrumente muzicale sau alte obiecte mai mult ori mai puţin comune, reprezintă de asemenea teme favorite pentru fotografii experimentaţi, care în lipsa culorii care să le însufleţească creaţia, se vor folosi de efectele formelor şi umbrelor. De fapt, fotografiile alb-negru se bazează pe lumini şi umbre, desigur folosite eficient, cu ştiinţă, nu lăutăreşte. Tot pentru că pozelor alb-negru le lipseste culoarea, acestea sunt într-o bună măsură tributare formelor, care trebuie să stârnească interesul, linii curbe sau înclinate, întretăiate sau chiar strâmbe, pot genera efecte artistice deosebite. Priviti aici. Perspectiva din care se fotografiază poate crea efecte deosebit de interesante, poate conferi mister şi profunzime unor obiecte altfel banale, făcăndu-le să-şi spună povestea, de cele mai multe ori de-a dreptul fascinantă. Culorile, chiar dacă se percep numai ca nuanţe de gri au o deosebită importanţă pentru întreaga compoziţie, de exemplu, roşul şi verdele, culori care alăturate devin izbitoare prin contrast, într-o fotografie color, sunt aproape imposibil de diferenţiat într-una alb-negru. O fotografie alb negru va fi cu atât mai interesantă, artistică, dacă vreţi, cu cât vor exista şi contrasta mai multe tonuri de gri. Un rol deloc neglijabil, întru realizarea unei fotografii alb-negru cu adevărat reuşite, îl joacă textura suportului de hârtie; cu siguranţă un zid va fi mai interesant dacă este pus pe o hârtie cu granulaţie mai mare, la fel o straduţă pavată, părcă pierde din realism pusă fiind pe hârtie netedă.
Vedeţi acum, de ce consider fotografia alb negru drept una cu adevărat artistică şi nu la îndemâna oricui, fie acesta oricât de pasionat. O fotografie color, reuşită se poate realiza aproape de oricine care are un minim de simţ estetic, puţină răbdare şi suficient exerciţiu, căci nu-i aşa, repetiţia naşte perfecţiunea. Însă pentru ca o fotografie alb negru să poată fi considerată într-adevăr o bucăţică de artă e nevoie de mult mai mult talent, fiindcă nu te ajută nici culoarea care "fură" ochiul privitorului şi prin urmare e nevoie să-i captezi atenţia şi mai ales admiraţia asupra compoziţiei prin procedee mult mai subtile...şi oare cum s-ar numi asta altfel decât artă.
Acum nu trebuie să se înţeleagă faptul că fotografiile realizate de mine (color desigur, utilizând un aparat pentru amatori) în concediu sau pur şi simplu într-o scurtă ieşire duminicală undeva în natură, ar fi tocmai demne de vreun premiu de profil; totuşi sunt acceptabile din punct de vedere estetic, uneori mă uimeşte şi pe mine rezultatul, dar asta este oarecum firesc pentru un neprofesionist.
Acum să-mi şi justific preferinţa pentru fotografia alb-negru, evident vorbim de aceea realizată de adevăraţii profesionişti. Păi, în primul rând frumuseţea ei intrinsecă, datorată purităţii, de ce nu puterii celor două non-culori la care se adaugă infinitatea tonurilor de gri. Cu siguranţă, nu orice subiect se potriveşte unei asemenea tehnici deosebit de pretenţioase, accesibile, (din punct de vedere al valorii artistice), acum după apariţia fotografiei color, doar adevăraţilor profesionişti. Alegerea temei are o importanţă capitală, indiferent dacă este vorba despre fotografia color sau alb-negru, însă în acest ultim caz, există factori speciali care trebuie luaţi în considerare (asta pe lângă priceperea fotografului). În timp ce unele subiecte par şi chiar sunt interesante pentru a fi imortalizate în culori, acestea devin de-a dreptul banale şi plictisitoare atunci când fotografia este alb-negru. Pe de altă parte, o scenă simplă ori un portret au mari sanse să fie adevărate capodopere ale artei fotografice, tocmai datorită aerului romantic pe care-l emană şi de ce nu a atemporalului sugerat. Peisajele naturale sau urbane, natura moartă, cu flori, fructe, instrumente muzicale sau alte obiecte mai mult ori mai puţin comune, reprezintă de asemenea teme favorite pentru fotografii experimentaţi, care în lipsa culorii care să le însufleţească creaţia, se vor folosi de efectele formelor şi umbrelor. De fapt, fotografiile alb-negru se bazează pe lumini şi umbre, desigur folosite eficient, cu ştiinţă, nu lăutăreşte. Tot pentru că pozelor alb-negru le lipseste culoarea, acestea sunt într-o bună măsură tributare formelor, care trebuie să stârnească interesul, linii curbe sau înclinate, întretăiate sau chiar strâmbe, pot genera efecte artistice deosebite. Priviti aici. Perspectiva din care se fotografiază poate crea efecte deosebit de interesante, poate conferi mister şi profunzime unor obiecte altfel banale, făcăndu-le să-şi spună povestea, de cele mai multe ori de-a dreptul fascinantă. Culorile, chiar dacă se percep numai ca nuanţe de gri au o deosebită importanţă pentru întreaga compoziţie, de exemplu, roşul şi verdele, culori care alăturate devin izbitoare prin contrast, într-o fotografie color, sunt aproape imposibil de diferenţiat într-una alb-negru. O fotografie alb negru va fi cu atât mai interesantă, artistică, dacă vreţi, cu cât vor exista şi contrasta mai multe tonuri de gri. Un rol deloc neglijabil, întru realizarea unei fotografii alb-negru cu adevărat reuşite, îl joacă textura suportului de hârtie; cu siguranţă un zid va fi mai interesant dacă este pus pe o hârtie cu granulaţie mai mare, la fel o straduţă pavată, părcă pierde din realism pusă fiind pe hârtie netedă.
Vedeţi acum, de ce consider fotografia alb negru drept una cu adevărat artistică şi nu la îndemâna oricui, fie acesta oricât de pasionat. O fotografie color, reuşită se poate realiza aproape de oricine care are un minim de simţ estetic, puţină răbdare şi suficient exerciţiu, căci nu-i aşa, repetiţia naşte perfecţiunea. Însă pentru ca o fotografie alb negru să poată fi considerată într-adevăr o bucăţică de artă e nevoie de mult mai mult talent, fiindcă nu te ajută nici culoarea care "fură" ochiul privitorului şi prin urmare e nevoie să-i captezi atenţia şi mai ales admiraţia asupra compoziţiei prin procedee mult mai subtile...şi oare cum s-ar numi asta altfel decât artă.
Atunci cand in aparat aveai un film alb/negru (de 36 sau 24 de pozitii)trebuia sa gandesti inainte de a apasa pe declansator ... acum foarte multi "fotografi" trag cadre in rafala ca poate, poate o fi si vreun cadru reusit printre ele ... si daca se mai pricep putintel si la photoshop atunci se declara mari ARTISTI.
RăspundețiȘtergereMi-aduc aminte de acele vremuri, eram copil, mergeam cu parintii in concedii prin diverse locuri... si cum spuneai tata alegea atent momentele care urmau a fi imortalizate. Avea un Smena cu film 36 pozitii.
ȘtergerePe mine ma fascineaza fotografiile vechi si usor ingalbenite, cele sepia, usor ruginii.Daca surprinzi o imagine frumoasa esti fotograf, daca surprinzi o umbra frumoasa esti artist.
RăspundețiȘtergereDA, fotografiile sepia sunt fascinante. La cate lucruri frumoase poti gasi in jur, ai spune ca mai toata lumea poate sa fie fotograf, dar ca sa faci o umbra, vorba ta, sa spuna o poveste, e ceva mai greu, si nu chiar la indemana oricui... da' daca reusesti, este artist ;)
ȘtergerePot să îţi sugerez astea?
RăspundețiȘtergerehttps://plus.google.com/u/0/photos/104403527375259452858/albums/5867136543625202913?authkey=CJatgfbxt5zTNA
Excepţionale fotografii! Mulţumesc :)
ȘtergereVezi cum ne descoperim noi? Şi tu şi cititorii tăi? Prin articole. Am strâns colecţia aceea de fotografii de mult, doar-doar aş fi învâţat şi eu ceva ... tehnică. Am scos-o de la naftalină datorită articolului tău, care mi-a re(trezit) vechea pasiune.
ȘtergereNu pot decât să fiu bucuros că prin acest articol ţi-am redeşteptat o veche şi minunată pasiune, iar de la pasiune la artă nu e decât un pas... ;)
Ștergere