File de istorie inedită

Pentru că este sâmbătă, mi se pare nimerit să revin asupra, hai să-i spunem, serialulul, "Aşa vă place istoria", o categorie deja obişnuită pe acest blog, iar ca să mă şi laud puţin, articolele scrise sub acest titlu generic, conduc ori sunt aproape de fruntea unui clasament al vizualizărilor. Faptul nu poate decât să mă bucure, fiind, aşa cum am mai spus-o, un pasionat
al istoriei. Să lăsăm însă lauda de sine, care după cum se ştie, nu miroase a bine şi să dăm startul unui alt grupaj inedit, extras din filele istoriei.

• Încă din antichitate, frizerii, sau cum s-or fi numind ei în acele vremuri, erau recunoscuţi ca fiind firi foarte vorbăreţe. Auzise despre asta chiar şi regele Archelaos al Macedoniei (413 – 399 î.e.n.), care într-o zi chemă un frizer pentru a se ocupa de regala sa podoabă capilară. "Cum doriţi să vă tund?"; întrebă politicos frizerul; "În tăcere, veni"; răsupunsul regelui.

• Generalul teban Epaminondas (418 - 362 î.e.n.), invitat fiind la un ospăţ de unul dintre bogaţii şi influienţii săi prieteni şi admiratori, ceru să i se aducă mâncăruri obişnuite. Stupefiat de o alegere atât de neobişnuită, gazda îl întrebă de ce procedează aşa. Învingătorul de la Mantinea a răspuns cu seninătate: "Ca să nu uit la tine cum trebuie să trăiesc la mine acasă."

• Un ambasador al împăratului Carol Quintul, intrând în audienţă la Soliman Magnificul, nu găsi în sală niciun scaun. Îşi scose liniştit mantaua, se aseză pe ea şi expuse motivul audienţei. La plecare, a lăsat mantaua jos, în faţa sultanului, care, crezând că ambasadorul o uitase, îi atrase atenţia. "Ambasadorii suveranului meu nu obişnuiesc să ia cu ei scaunele pe care au stat"; veni răspunsul oarecum zeflemitor al solului.

• Oliver Cromwell era renumit pentru sângele rece dovedit în împrejurări oricât de dramatice. Odată, înaintea unei lupte, inspecta înşoţit de câţiva ofiţeri şi soldaţi, terenul pe care urma să-şi desfăşoare trupele. De lângă un zid, s-a tras asupra lui şi a însoţitorilor săi, însă glonţul a trecut la câteva palme de el. În timp ce însoţitorii săi se împrăştiau speriaţi pentru a se pune la adăpost, Cromwell s-a întors în direcţia din care se trasese şi a strigat: "Neisprăvitule! Dacă unul din oamenii mei ar fi greşit în halul acesta, l-aş fi spânzurat pe loc!"

• Napoleon I avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul faţă de cineva: "E penultimul dintre oameni". Întrebat fiind de apropiaţi de ce tocmai penultimul şi nu ultimul, împăratul a răspuns: "Ca să nu descurajez pe nimeni."

• În anii războiului ruso-japonez (1904 - 1905), după înfrângerea de la Tuşima, înalţii demnitari ai ţarului au hotărât să ridice moralul armatei prin decorarea soldaţilor cu o medalie care urma să poarte inscripţia: "Să vă răsplătească Domnul". Proiectul a fost trimis ţarului Nicolae al II-lea pentru aprobare. Acesta nefiind de acord, a notat următoarele: "La timpul său". Demnitarii au interpretat însă diferit, rezoluţia scrisă la finele proiectului, motiv pentru care medalia a apărut purtând următorul text: "Să vă răsplătească Domnul, la timpul său."

• Isaac Newton, ales în Parlament, se mulţumea să asiste doar la şedinţe, fără a fi însă atent la dezbateri şi fără a lua cuvântul. Totuşi, odată, în toiul unor discuţii aprinse, celebrul fizician, spre surprinderea tuturor ceru cuvântul. Toţi cei de faţă aşteptau cu înfrigurare discursul, dar acesta se rezumă însă la o singură frază: "Am o propunere: să fie închisă fereastra, e curent..." A fost singura sa intervenţie în Parlamentul britanic.

• În primăvara anului 480 î.e.n., o imensă armată persană intra în Grecia. Armata grecilor era condusă de Leonidas, regele Spartei. Un cercetaş ia raportat că inamicii sunt atât de numeroşi încât soarele se va întuneca atuci când îşi vor lansa săgeţile. "Cu atât mai bine, vom lupta la umbră!"; răspunse netulburat Leonidas.

Sursa: Magazin istoric, nr. 8(65) şi 9(66) din august, septembrie 1972