Speranţa moare ultima

Imaginea aceasta a fost postată de pe profilul Google Din Caras-Severin, pe comunitatea România la rubrica Discuţii pe data de 27 aprilie 2013, fiind însoţită de textul:

Stimati politicieni,

Va rugam sa va implicati
in salvarea orasului nostru, in salvarea Resitei de la deces.
Daca nu puteti sa o faceti – va rugam sa ne comunicati acest fapt;
Exemplu:
Eu, politicianul “X” NU sunt in stare sa contribui la salvarea orasului Resita!

In cazul in care aveti INITIATIVE reale pentru salvarea orasului nostru – va rugam sa ni le aduceti la cunostinta printr-o scurta descriere;
Exemplu:
Eu, politicianul “Y” am convins compania “Z” sa-si deschida o fabrica in Resita!

Nu ezitati sa contribuiti la crearea de noi locuri de munca in orasul nostru!
Aveti sansa sa va priviti in oglinda si sa spuneti: “Am facut si eu ceva pentru comunitatea mea!”

                                      Multumim pentru interes!

Reşiţean fiind, am citit cu atenţie mesajul postării, iar la final am rămas minute bune căzut pe gânduri. Îmi aminteam de Reşiţa, nu foarte înapoi în timp, când (ca să dau un exemplu, din domeniul tehnic de care sunt legat prin profesie) referitor la locul de muncă, aveai de unde alege, fie unul dintre cei doi, hai să le spunem "giganţi" ai industriei locale, Uzina Constructoare de Maşini, fie Combinatul siderurgic, la care se mai adăugau alte două uzine de mai mică anvergură, Intreprinderea Mecanică şi Fabrica de Reductoare (Renk). Aşadar 4 angajatori din care 2 mari şi laţi, fapt care te făcea să spui că numai cine nu vrea nu are un loc de muncă în Reşiţa. Da, mai erau încă vremurile când forţa de muncă a Reşiţei nu era suficientă, necesarul fiind asigurat de navetiştii localităţilor limitrofe.

Acum, de la o vreme, totul pare deja aşezat pe un curs descendent, încet-încet, cu fiecare an care trece, speranţele reşiţenilor se năruie. După fiecare schimbare a "puterii", primită iniţial cu frenezia gândului că în sfârşit va fi din nou bine, urmează decepţia cruntă a realităţii. Uneori, privind retrospectiv, mă întreb cine şi ce-o fi avut cu oraşul ăsta cândva înfloritor, pentru că mi-e tot mai clar în minte că degradarea aceasta nu vine de la sine ci a fost impusă zonei din cine ştie ce considerente obscure, de undeva de "sus" (şi nu mă refer la biblica împărăţie).

În fiecare zi, văd oameni tot mai apăsaţi de grija zilei de mâine, de faptul că deja cu toate eforturile depuse abia reuşesc să se menţină undeva pe la graniţa unui trai decent, fiind la doar o jumate de pas de ceea ce ar însemna începutul dezumanizării. Aud despre tot mai mulţi reşiţeni care pornesc în lumea largă, unde văd cu ochii, doar-doar le-o fi mai bine, pentru că aici nu mai au nimic în ce să aibă încredere, pentru că practic viitorul este inexistent, pentru că totul se duce de râpă într-un ritm accelerat ori cel puţin constant dar sigur. Mi-aş dori tare mult ca această campanie să-şi găsească ecoul, să sensibilizeze pe cine trebuie, dar tare mă tem că voi auzi numai răspunsul politicianului X (acela care recunoaşte că nu are soluţii); nu mă aştept să aud de compania Z adusă de politicianul Y, asta chiar dacă cumva se va auzi glasul lui Y perorând pe această temă.

Scuze pentru aceste rânduri pesimiste, însă sta este realitatea pe care o percep...şi m-am cam săturat... Aş fi vrut să vă întreb ce faceţi şi cum vă distraţi de 1 Mai, apoi de Paşte, dar nu prea îmi vine. Nu o fac şi dintr-un fel de respect pentru reşiţenii mei care au prea puţine, spre deloc motive de bucurie, iar cei care vor căuta sărbătoarea din aceste zile ce vin, o face doar pentru a se îmbăta cu iluzia speranţei (care zice-se moare ultima) că odată va fi din nou bine. Pe aici, speranţa a murit demult, în ce să mai spere omul, în politicianul X sau Y, este un gest mult prea pueril, nimeni nu mai crede în basme, căci prea am văzut cum de la an la an, oraşul ăsta (ţara asta) merge din rău înspre mai rău. Da' poate sunt eu un pesimist, poate totuşi se mai poate salva ceva, bine ar fi...