August 1942, micul port francez Dieppe, calmă staţiune de vilegiatură pe timp de pace, a fost ales de britanici ca obiectiv al unei operaţii combinate la scară mare, având scopul de a pune la încercare rezistenţa inamicului într-unul dintre
cele mai bine apărate sectoarele de coastă şi de a stabili rezistenţa la care se puteau astepta în eventuala tentativă de cucerire a unui port ocupat de germani. Portul este situat la capătul unui estuar de 1.600 metri lărgime şi aproape 3 km lungime, în dreptul unei fâşii de coastă de 16 km, flancată de două promontorii, la est Berneval, iar la vest Quiberville, care domină căile de acces dinspre mare. Apărarea portului îngloba zona defensivă Dieppe, de-a lungul plajelor, mărginită promontoriile cuprindeau dispozitivele de apărare germane, promontoriul estic botezet cu numele de cod "Bismarck", era străbătut de tunele si cazemate adăpostind tunuri. Promontoriul vestic, denumit "Hindenburg", era mai puţin impresionant, dar neutralizarea celor două forturi prin atac aerian sau bombardament naval (cu tunurile uşoare ale distrugătoarelor disponibile), era problematică.
Operaţiunea denumită codat "Jubilee" (Jubileu), a debutat în noaptea de 18 spre 19 august. La ora 3 AM flota britanică ajunge la 8 mile de Dieppe fără să fie reperată. La 3:30, 5.000 de militari britanici erau la bordul şalupelor de debarcare, pregătiţi pentru primul val al ofensivei. Înainte de debarcarea principală comandourile marinei regale trebuiau să anihileze cele două promontorii, Bismark şi Hindenburg. Dacă manevra eşua, debarcarea contingentelor pe plajele principale era serios compromisă de tirul acestor bastioane. Potrivit planului, anihilarea promontoriului Bismark trebuia efectuată dinspre plaja vecină. Commandoul 3 şi un contingent canadian porniră la 3:35 spre Bismark pentru a-i reduce tunurile la tăcere. Intrând sub tirul bateriei Goebbles, devenise foarte improbabilă îndeplinirea misiunii, militarii fiind practic imobilizaţi pe plajă având drept sprijin armele individuale şi o mortieră de 50 mm. Mult prea puţin. În acest timp, commandoul 4 debarcat în zona Hindenburg distrugea bateria Hess, întorcându-se la 7:30 cu misiunea îndeplinită. Va rămâne singura realizare notabilă de pe parcursul operaţiunii Jubileu.
Eşecul anihilării tunurilor lui Bismark, a avut repercursiuni negative pentru restul ofensivei, la orizontul căreia se profila tot mai clar spectrul înfrângerii. Debarcările de pe plajele principale erau compromise din start, şalupele purtătoare de tancuri fiind lovite la 200 m de ţărm, imediat ce ieşeau din perdeau de fum de camuflaj care le protejase până atunci. Primul val reuşi debarcarea a numai 17 blindate, ulterior mai reuşiră debarcarea alte 28 de blindate, însă tirul german le nimici până la ultimul. Pe plajă regimentul canadian debarcat sub lumina reflectoarelor germane este practic nimicit, din cei 27 ofiţeri si 516 soldaţi, au scăpat teferi doar 60, restul fiind ucişi sau luaţi prinzonieri. La ora 8 AM, generalul Roberts, neavând nicio cunoştinţă despre situaţia reală (perdeaua strategică de fum împiedicând vizualizarea plajelor, iar comunicaţiile erau întrerupte), hotărăşte trimiterea de întăriri. Astfel, la 8:30 puşcaşii marini porniră prin perdeaua de fum spre una dintre cele mai ucigătoare concentrări de foc din acea dimineată de prost augur. Imediat după ieşirea din ceaşa artificială, locotenent-colonelul J.P. Philips, comandantul unităţii de sprijin înţelese pe deplin tragedia de pe ţărm. Fără să ezite, îşi puse mănuşile albe se ridică în picioare pe mica punte a ambarcaţiunii din frunte, semnalizând retragerea. Şalupele făcură imediat cale întoarsă, însă ofiţerul nu mai supravieţui decât câteva secunde gestului eroic, secerat de gloanţele inamicului… salvase în schimb, de la moarte sigură 200 de oameni.
La ora 9 AM se luă hotărârea de retragere a supraviţuitorilor. La începutul după-amiezii zilei de 19 august oamenii şi vasele salvate din expediţia de la Dieppe se retrăgeau spre Anglia. Dupã 6 zile se încheie bilanţul operaţiunii "Jubileu": canadienii pierduseră 215 ofiţeri şi 3.164 soldaţi, comandourile 24 ofiţeri si 223 militari. În total, pierderile britanice erau de 494 ofiteri si 3.890 soldaţi, ucisi, răniţi sau dispăruţi. Marina a pierdut 81 ofiţeri şi 469 marinari, precun şi 34 de vase, printre care distrugătorul Berkeley.
Aviaţia britanică (R.A.F.) a repurtat un incontestabil succes, dacă nu în sprijinirea debarcării, cel puţin în momentul retragerii trupelor, când a reuşit protejarea în proporţie de 100% a şalupelor de debarcare, iar în ceea ce priveşte navele aflate în larg, doar Berkeley căzu victimă bombardierelor germane. În total RAF a efectuat 2.617 zboruri, pierzând 108 aparate dintre care 88 Spitfire şi a doborât 170 aviane aparţinând Luftwaffe-ului german.
Operaţiunea "Jubileu" a fost un eşec, din cauza rigidităţii planului şi mai cu seamă a excesului de încredere în posibilitatea realizării unei surprize tactice pe un front important, apărat de un regiment al Diviziei 302 infanterie, una dintre forţele de elită ale Wehrmachtului. Poate şi din această cauză britanicilor le-a fost mai comod (d.p.d.v. al orgoliului serios şifonat), să susţină că misiunea avea un caracter preponderent de sondare a capacităţii inamicului de a riposta în situaţia unui atac pe coasta franceză. Analizând post-factum, totul seamănă mai degrabă cu o sinucidere în masă.
cele mai bine apărate sectoarele de coastă şi de a stabili rezistenţa la care se puteau astepta în eventuala tentativă de cucerire a unui port ocupat de germani. Portul este situat la capătul unui estuar de 1.600 metri lărgime şi aproape 3 km lungime, în dreptul unei fâşii de coastă de 16 km, flancată de două promontorii, la est Berneval, iar la vest Quiberville, care domină căile de acces dinspre mare. Apărarea portului îngloba zona defensivă Dieppe, de-a lungul plajelor, mărginită promontoriile cuprindeau dispozitivele de apărare germane, promontoriul estic botezet cu numele de cod "Bismarck", era străbătut de tunele si cazemate adăpostind tunuri. Promontoriul vestic, denumit "Hindenburg", era mai puţin impresionant, dar neutralizarea celor două forturi prin atac aerian sau bombardament naval (cu tunurile uşoare ale distrugătoarelor disponibile), era problematică.
Operaţiunea denumită codat "Jubilee" (Jubileu), a debutat în noaptea de 18 spre 19 august. La ora 3 AM flota britanică ajunge la 8 mile de Dieppe fără să fie reperată. La 3:30, 5.000 de militari britanici erau la bordul şalupelor de debarcare, pregătiţi pentru primul val al ofensivei. Înainte de debarcarea principală comandourile marinei regale trebuiau să anihileze cele două promontorii, Bismark şi Hindenburg. Dacă manevra eşua, debarcarea contingentelor pe plajele principale era serios compromisă de tirul acestor bastioane. Potrivit planului, anihilarea promontoriului Bismark trebuia efectuată dinspre plaja vecină. Commandoul 3 şi un contingent canadian porniră la 3:35 spre Bismark pentru a-i reduce tunurile la tăcere. Intrând sub tirul bateriei Goebbles, devenise foarte improbabilă îndeplinirea misiunii, militarii fiind practic imobilizaţi pe plajă având drept sprijin armele individuale şi o mortieră de 50 mm. Mult prea puţin. În acest timp, commandoul 4 debarcat în zona Hindenburg distrugea bateria Hess, întorcându-se la 7:30 cu misiunea îndeplinită. Va rămâne singura realizare notabilă de pe parcursul operaţiunii Jubileu.
Eşecul anihilării tunurilor lui Bismark, a avut repercursiuni negative pentru restul ofensivei, la orizontul căreia se profila tot mai clar spectrul înfrângerii. Debarcările de pe plajele principale erau compromise din start, şalupele purtătoare de tancuri fiind lovite la 200 m de ţărm, imediat ce ieşeau din perdeau de fum de camuflaj care le protejase până atunci. Primul val reuşi debarcarea a numai 17 blindate, ulterior mai reuşiră debarcarea alte 28 de blindate, însă tirul german le nimici până la ultimul. Pe plajă regimentul canadian debarcat sub lumina reflectoarelor germane este practic nimicit, din cei 27 ofiţeri si 516 soldaţi, au scăpat teferi doar 60, restul fiind ucişi sau luaţi prinzonieri. La ora 8 AM, generalul Roberts, neavând nicio cunoştinţă despre situaţia reală (perdeaua strategică de fum împiedicând vizualizarea plajelor, iar comunicaţiile erau întrerupte), hotărăşte trimiterea de întăriri. Astfel, la 8:30 puşcaşii marini porniră prin perdeaua de fum spre una dintre cele mai ucigătoare concentrări de foc din acea dimineată de prost augur. Imediat după ieşirea din ceaşa artificială, locotenent-colonelul J.P. Philips, comandantul unităţii de sprijin înţelese pe deplin tragedia de pe ţărm. Fără să ezite, îşi puse mănuşile albe se ridică în picioare pe mica punte a ambarcaţiunii din frunte, semnalizând retragerea. Şalupele făcură imediat cale întoarsă, însă ofiţerul nu mai supravieţui decât câteva secunde gestului eroic, secerat de gloanţele inamicului… salvase în schimb, de la moarte sigură 200 de oameni.
La ora 9 AM se luă hotărârea de retragere a supraviţuitorilor. La începutul după-amiezii zilei de 19 august oamenii şi vasele salvate din expediţia de la Dieppe se retrăgeau spre Anglia. Dupã 6 zile se încheie bilanţul operaţiunii "Jubileu": canadienii pierduseră 215 ofiţeri şi 3.164 soldaţi, comandourile 24 ofiţeri si 223 militari. În total, pierderile britanice erau de 494 ofiteri si 3.890 soldaţi, ucisi, răniţi sau dispăruţi. Marina a pierdut 81 ofiţeri şi 469 marinari, precun şi 34 de vase, printre care distrugătorul Berkeley.
Aviaţia britanică (R.A.F.) a repurtat un incontestabil succes, dacă nu în sprijinirea debarcării, cel puţin în momentul retragerii trupelor, când a reuşit protejarea în proporţie de 100% a şalupelor de debarcare, iar în ceea ce priveşte navele aflate în larg, doar Berkeley căzu victimă bombardierelor germane. În total RAF a efectuat 2.617 zboruri, pierzând 108 aparate dintre care 88 Spitfire şi a doborât 170 aviane aparţinând Luftwaffe-ului german.
Operaţiunea "Jubileu" a fost un eşec, din cauza rigidităţii planului şi mai cu seamă a excesului de încredere în posibilitatea realizării unei surprize tactice pe un front important, apărat de un regiment al Diviziei 302 infanterie, una dintre forţele de elită ale Wehrmachtului. Poate şi din această cauză britanicilor le-a fost mai comod (d.p.d.v. al orgoliului serios şifonat), să susţină că misiunea avea un caracter preponderent de sondare a capacităţii inamicului de a riposta în situaţia unui atac pe coasta franceză. Analizând post-factum, totul seamănă mai degrabă cu o sinucidere în masă.
Sursa: revista Magazin istoric, nr. 11(20), noiembrie 1968
Cand aud cum si-au laut-o pe cocoasa britanicii nu mai pot de bucurie. Nu stiu de ce, dar cu cat citesc mai mult despre al doilea razboi mondial, cu cat vad mai multe documentare, cu atat imi creste simpatia fata de nemti. Cateodata stau si ma intreb "cum ar fi fost daca nu pierdeau nemtii razboiul"? Si oricum as intorce raspunsul nu pot sa cred decat ca ar fi fost mai bine.
RăspundețiȘtergereeu ma gandesc ca intr-adevar tie ti-ar fi fost bine: ai fi fost gardian intr-un lagar de exterminare iar eu mi-as fi asteptat randul la gazare ...
ȘtergereNu ştiu sigur cum ar fi fost dacă..., presupun doar că noi românii în loc să fim sub cizmă sovietică am fi fost sub aceea germană. Acum, economic vorbind oricum nemţii conduc Europa, iată că ceea ce nu au reuşit cu forţa armelor au înfăptuit după vreo 60 de ani (chiar mai devreme).
ȘtergereÎn altă ordine de idei, războaiele, indiferent de simpatii ori antipatii, nu au adus şi nu vor aduce vreodată ceva bun, ci doar suferinţă..., pe de altă parte trebuie să recunoastem (privind istoria, ba chiar şi prezentul) că distrugerea este în sângele omului... probabil d.p.d.v. al naturii sale de "animal de pradă", războiul este chiar firesc...