Clio zâmbeşte

Azi fiind sâmbătă, mă gândesc că n-ar fi rău să abordez o temă ceva mai veselă, mai ales că în ultimele zile, vreo cinci la număr, am scris despre subiecte serioase poate prea sobre. Aşadar, să ne întoarcem la momentele în care Clio, muza istoriei, zâmbeste, generând episoade
antologice.

• Întâmpinându-l pe Ludovic al XIV, primarul unui oraş francez şi-a început discursul: "- Sire, marele Scipio Africanul, ajungând la Cartagina..." Regele Soare, obosit şi probabil flămând în urma călătoriei, intuind lungimea discursului l-a întrerupt, rostind memorabilele cuvinte: "- Când Scipio a ajuns la Cartagina, îşi luase prânzul, eu, încă nu..."

• În timpul războiului din Spania, Napoleon I i-a cerut guvernatorului din Sevilia să deschidă porţile, atenţionându-l că, dacă oraşul nu se va preda, va fi ras de pe faţa pământului. Unul dintre generalii francezi, aflat de faţă, a atras atenţia împăratului că nu-şi va putea pune în aplicare ameninţarea. "- Şi de ce nu"; s-ar fi răstit Napoleon. "- Fiindcă Majestatea Voastră este împărat al Franţei şi rege al Italiei, iar lângă aceste titluri nu s-ar potrivi câtuşi de puţin, un al treilea: bărbierul din Sevilia!"

• După formarea guvernului francez condus de Clemenceau, cineva făcu remarca: "Ministrul dumneavoastră de finanţe nu e tocmai un vultur". La această aluzie, primul ministru francez a replicat spiritual: "Aveţi mare dreptate, însă nu vulturii au salvat Capitoliul."

• Se spune că, puţin înainte de a muri, Cromwell ar fi anunţat că Dumnezeu i s-a arătat, vestindu-l că se va vindeca. Un priten apropiat, căruia afirmaţia îi stârnise nedumerirea, l-a întrebat: "- De ai făcut asta?" "- Foarte simplu, dacă mă voi însănătoşi, se va spune că sunt un profet, iar dacă voi muri, atunci ce-mi pasă ce se va spune..."; a răspuns Cromwell.

• "- Franţa şi Anglia trebuie să fie strâns unite, cum sunt calul şi călăreţul"; spunea Talleyrand, într-unul din discursurile sale, continuând-şi apoi ideea prin completarea: "important e un singur lucru, sa nu fii calul..."

• Scriitorul suedez August Strindberg (1849-1912) se afla cu un prieten într-un restaurant parizian. După ce a băut mai multe sticle de vin, Strindberg şi-a scos portofelul, privindu-i atent interiorul. - "- Ce studiezi acolo?" la întrebat prietenul nedumerit. "- Să văd dacă mai poate să-mi fie sete"; a răspuns scriitorul.

• La începutul carierei sale politice, Lloyd George (1863-1945), adopta o atitudine contrară mişcării feministe. Pe când vorbea la o întrunire, discursul i-a fost întrerupt violent de o doamnă care nu împărtăşea opiniile oratorului şi care îi strigă din sală: "- Ascultă stimabile, dacă ai fi soţul meu, ţi-aş da otravă!" Afişând un surâs fin, politicianul replică cu subînţeles: "- Şi dacă dumneata ai fi soţia mea, aş lua-o cu plăcere..." . O anecdotă asemănătoare circula şi pe seama lui Winston Churchill.

• În timpul unei crize de guvern, regele Ferdinand l-a chemat la palat pe Nicolae Iorga, pentru a-i cere sfatul. La plecare, l-a îmbrăţişat pe marele om de cultură, iar acest gest a reprezentat în ochii unora ca fiind avanpremiera desemnării lui Iorga ca premier. A doua zi, spre stupefacţia generală altcineva primeşte misiunea de a forma guvernul. Asaltat de ziarişti, Iorga a răspuns că are alte treburi mai importante şi că vrea să scrie o piesă de teatru. Curiozitatea jurnaliştilor vremii nu s-a lăsat aşteptată, aceştia dorind să afle măcar titlul piesei. Iorga le-a răspuns calm: "- Sărutul lui Iuda..."

 Selecţiuni din revista Magazin istoric, nr. 6 (63) şi 7 (64) din iunie - iulie 1972