sâmbătă, 20 aprilie 2013

Goering şi ceaiul de la ora cinci

Goering
După-amiaza zilei de 31 august 1939, ora cinci, mareşalul Goering, comandantul forţelor aeriene ale celui de-al treilea Reich (Luftwaffe), era extrem de ocupat. Mai rămăseseră fix 11 ore şi 40 de minute până când avioanele sale
aveau să arunce asupra Poloniei incalculabila încărcătură de bombe explozive şi incendiare, transformând oraşe întregi în ruine fumegânde, pulverizând monumente multiseculare, dând pradă flăcărilor şcoli, spitale şi teatre, sfârtecând, arzând de vii sau îngropând sub dărâmături zeci de mii de civili, femei, copii, bărbaşi şi bătrâni. Va urma apoi invazia Wehrmachtului (armata de uscat) cu diviziile sale de blindate, pornită asemeni unui tăvălug, plastic denumit Blitzkrieg (război fulger), în faţa cărora polonezi opuneau infanteria insuficientă numeric şi logistic precum şi... escadroane de cavalerie. Nu mai rămăseseră aşadar, decât exact 11 ore şi 40 de minute pînă la declanşarea celui de-al doilea război mondial.

De fapt, era cât se poate de firesc ca în ajunul operaţiilor militare unul dintre înalţii ofiţeri care parafaseră amănuntele aşa-numitului Fall Weiss (Planul Alb), prin care se stabileau amănuntele unui atac împotriva Poloniei, până cel mai târziu la 1 septembrie 1939, să fie peste măsură de solicitat. Şi într-adevăr, Goering avea de lucru. Având aprobarea lui Hitler, invitase la ceai, clasicul "five o’clock tea", pe ambasadorul britanic Sir Neville Henderson, pe primul consilier al acestuia, Sir Georges Ogilvie-Forbes şi pe industriaşul suedez Birger Dahlerus, un personaj bizar şi grotesc, mare admirator al Führerului, care-şi asumase rolul de „intermediar privat” între Anglia şi Germania în lunile care au precedat declanşarea ostilităţilor. Goering îşi primea totdeauna somptuos oaspeţii şi ceaiul pe care-l oferea era însoţit de băuturi mai consistente. În paranteză fie spus, la prânz luase masa cu Dahlerus la "Hotel Esplanade" şi cumpărase de acolo două sticle de coniac franţuzesc. Golindu-le încetul cu încetul, convivii trecură în revistă situaţia politică.

Între uscăţivul diplomat britanic şi obeza căpetenie nazistă, prietenia data de mult, cimentată fiind de nenumăratele chefuri şi partide de vânătoare. În rapoartele adresate Londrei, ambasadorul se referea la mareşalul Reichului ca la "o persoană de cuvânt, demnă de toată încrederea şi respectabilă în orice privinţă". De obicei, Goering vorbea mult iar Henderson asculta cu atenţie, retinând cât mai exact expresiile folosite de interlocutorul său, transmiţându-le cât mai fidel ministrului de Externe Halifax şi premierului Chamberlain, neuitând, desigur, să le comenteze cât mai favorabil de fiecare dată.

Aşa se petrecură lucrurile şi în acea după-amiază, Goering se lansă într-un monolog de aproape două ore, aducând tot felul de acuzaţii Poloniei, timp în care nu prididea în a-şi asigura invitaţii că atât Hitler, cât şi el personal nu doreau decât pacea în general şi prietenia cu Marea Britanie în special.

Asupra acestei întrevederi, există trei versiuni. Prima este cea a lui Henderson, în volumul de memorii The Failure of a Mission (Eşecul unei misiuni), apărută la Londra şi New York în 1940, în cuprinsul căreia diplomatul britanic afirmă referitor la sus-amintita întrevedere că: "a avut loc o conversaţie care nu putea duce nicăieri, constituindu-se într-un ultim efort deznădăjduit de a detaşa Marea Britanie de alianţa sa cu Polonia". Cea de-a doua versiune aparţine lui Dahlerus, care afirmă că ar fi propus o întâlnire germano-poloneză în Olanda, avându-l pe Goering drept emisar al Reichului şi pe Beck ca împuternicit al Varşoviei. Ultima versiune, furnizată de consilierul de ambasadă Oglive-Forbes, care apreciază întâlnirea ca fiind "negativă şi disperată, dar amicală". Componenta negativă fiind atribuită mareşalului, iar cea amicală datorându-i-se lui Henderson, despre care acelaşi Oglive-Forbes, menţiona: "continua să se comporte faţă de gazda noastră ca şi cum ar fi avut de-a face cu un prieten apropiat, deşi ştia că ne este un duşman ireconciliabil".

Cert este că în anii anteriori, atât Anglia, cât şi Franţa, ignoraseră constant  pericolul reprezentat de Germania nazistă, rămânând aproape fără reacţie la toate încălcările unor angajamente. Mai întâi remilitarizarea Renaniei, apoi denunţarea Tratatului de la Versailles, ieşirea Germaniei din Societatea Naţiunilor, reînarmarea Reichului într-un ritm tot mai accelerat, anexarea Austriei (Anschluss), Pactul de la München, sfârşind cu invadarea Cehoslovaciei, care avusese loc doar cu cinci luni în urmă (martie 1939). Acum, se ignora cu aceeaşi nonşalanţă iminenta invazie a Poloniei, şi asta pentru că, între altele, conciliatorii vremii contau pe sprijinul Führerului, în aşteptata cruciadă politică poate şi militară împotriva pericolului comunismului venit dinspre Moscova.

În ciuda evidentei rele credinţe afişate de cel de-al treilea Reich, guvernele francez şi englez au continuat, chiar şi în dimineaţa zilei de 31 august, să exercite presiuni diplomatice asupra Varşoviei, pentru a determina guvernul polonez să angajeze tratative imediate cu Berlinul. La 12:30 Hitler semna "Directiva nr. 1 pentru conducerea războiului", care prevedea declanşsarea atacului asupra Poloniei prevăzut pentru a doua zi, al 1 septembrie, ora 4:40 dimineaţa.


Sursa: revista Magazin istoric, nr.9 (66), septembrie 1972
Foto sursa

8 comentarii:

  1. Interesant articol. chestii pe care nu le prea gasim prin manuale.
    P.S. daca poti, te rog, pune gadget-ul de abonare la site. mi-ar placea sa stiu cand postezi ceva nou.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru apreciere. Mă bucur să aflu că am reuşit să-ţi ofer o lectură reconfortantă şi interesantă.
      Am pus widgeturile de abonare... sper că alea sunt şi că funcţionează... nu prea mă pricep la chestiile astea cu RSS feed ... ;)
      Încerc să scriu zilnic câte ceva, desigur nu întotdeauna şi reuşesc...

      Ștergere
  2. De ce-mi place mie blogul tau... eu de exemplu cand aud de ceaiul de la ora 5 imi vine in minte doar Marina Almasan... iata de ce.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Na, că m-ai făcut praf... eu n-am auzit de Marina Almasan :))) Sunt un IGNORANT!
      WTF is Marina?
      Acu' lasând gluma, mersi pentru apreciere şi te mai aştept în vizită :)

      Ștergere
    2. Citind..titlul...m-am dus si eu cu gandul tot la Marina Almasan,dar am avut o surpriza placuta citind ceva inedit! Multumesc!

      Ștergere
    3. Multumesc pentru apreciere, Ana. :) Ma bucur pentru ca am reusit sa-ti ofer o lectura reconfortanta.
      Asadar, chiar sunt un ignorant... habar n-am cine este Marina Almasan... :D

      Ștergere
  3. Da, un nou articol senzational. Tin-o tot asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi pentru incurajare... incerc sa tin pasul :)
      Tin minte ca avem istoria drept pasiune comuna, deci ma bucur cu atat mai mult pt ca am reusit sa/ti ofer o lectura interesanta

      Ștergere