Peripeţiile unui orologiu istoric

În zorii unei zile ceţoase a anului 1689, în timpul domniei în Anglia a regelui Wilhelm III de Orania, o santinelă a Castelului Windsor era adusă în faţa Curţii Marţiale pentru vina de a fi adormit la post în noaptea precedentă. Soldatul a negat cu înverşunare învinuirea ce i se aducea, şi pentru a-şi dovedi nevinovăţia a declarat că  la miezul nopţii auzise Marele Tom, orologiul instalat în clădirea Westminster Abbey, sunând de...13 ori.

De la sine înţeles că judecătorii militari au refuzat să dea crezare mărturiei neverosimile a unui simplu soldat, cu atât mai mult cu cât Windsor se află la o distanţă de 37 km de Westminster, şi l-au condamnat la moarte pentru una dintre cele mai grave abateri de care se putea face în acele vremuri o santinelă. Nimeni însă nu s-a gândit să verifice adevărul sau falsitatea faptelor invocate de nefericitul soldat. Totuşi, din fericire, înainte ca sentinţa să fie executată, mai mulţi cetăţeni de vază ai Londrei au intervenit pe lângă autorităţile militare, depunând mărturii în favoarea soldatului; la miezul nopţii ceasul bătuse într-adevăr de 13 ori. Noile dovezi au fost transmise urgent la Windsor, unde, după examinarea lor, regele a dispus eliberarea soldatului. Dar dacă ciudăţenia bătăilor orologiului londonez a salvat viaţa unui om, aceeaşi caracteristică a fost cauza condamnării la tăcere a vestitului ceas. Astfel, la 1 august 1698, Cancelaria Ministerului de Justiţie a luat decizia de a se debarasa de ceasul al cărui mecanism era mult prea zgomotos.

Câţiva ani mai târziu, turnul orologiului era în întregime demolat, orologiul Marele Tom fiind fiind mutat la Catedrala St. Paul, reconstruită de marele ahitect londonez Christopher Wren, după distrugerea acesteia provocată de marele incendiu care pustiise Londra în 1666. Pe timpul transportului spre noua destinaţie, străbătând o străduţă îngustă, carul pe care se găsea enorma maşinărie s-a răsturnat, iar Marele Tom căzut pe caldarâm, s-a deteriorat într-atât încât a trebuit refăcut complet. Astăzi, Celebrul orologiu, renovat îşi face auzite bătăile din turnul vestic al Catedralei St. Paul din Londra.

Între timp, vechiul loc al Marelui Tom, a fost ocupat de alt gigantic mecanism de patru tone, botezat iniţial Edward, însă londonezii fiind prea obişnuţi cu vechiul nume, au continuat să-l numească Tom. Mai apoi, după ce vechea clădire Westminster a fost distrusă de marele incediu din 1834, Sir Charles Barry a primit însărcinarea de a reconstrui vechiul edificiu. În viziunea acestuia, turnul devenea detaliul caracterististic măreţului plan.

Cel care a realizat noul orologiu n-a fost, cum era de aşteptat un ceasornicar de meserie, ci un avocat. Motivul pentru care misiune a fost încredinţată avocatului Edmund Denison nu este cunoscut, important este faptul că acesta s-a achitat exemplar de sarcina atribuită, orologiul neabătându-se cu mai mult de patru secunde în decursul a peste 100 de ani.

Noul ceas de la Westminster, turnat la Stockton-on-Tees, a fost transportat la Londra în 1858, fiind aşezat mai întâi, pentru încercări, la baza turnului. Atunci s-a observat că mecanismul "înghiţise" la turnare, cu două tone de metal mai mult decât prevedeau calculele. Prin urmare, devenea necesară fabricarea unui nou ciocan, cu o greutate dublă faţă de primul. Ciocanul iniţial, rămas inutilizabil, este expus astăzi pe unul din coridoarele Parlamentului.

În fine, după ce toate retuşurile au fost finalizate, orologiul a fost urcat şi fixat definitiv în turnul de la Westminster. Apărea astfel, simbolul Londrei contemporane, sub numele de Big Ben (Marele Ben). De fapt, numai clopotul ar trebui să fie desemnat sub această denumire, fiind botezat astfel în onoarea lui Sir Benjamin Hall, Înalt comisar al Lucrărilor Publice pe vremea când a fost turnat respectivul clopot. Orologiul Marele Ben a funcţionat permanent de la 31 mai 1859, ziua inaugurării, mecanismul avocatului ceasornicar este verificat de două ori pe zi prin linia telefonică directă cu Observatorul Greenwich. Turnul orologiului are o înălţime de 97,50 m, maşinăria ceasului cântăreşte 13.717 kg, cadranul are un diametru de 7 m, iar limbile orologiului au lungimea de 4,25 m, respectiv, 2,75m.

Ca fapt divers, atunci când Parlamentul, al cărui sediu e la Westminster, deliberează noapte, ceasul este luminat începând cu apusul soarelui, pentru a arăta londonezilor că deputaţii lor lucrează chiar şi după căderea întunericului. Atunci când se deliberează ziua, se înaltă un steag în vârful Turnului Victoria, care depăşeste cu şase metri Turnul Big-Benului.

Sursa: revista Magazin Istoric, nr. 10(67), octombrie 1972

Sursa foto: aici